49,940 matches
-
nu-mi ceri prea mult, dar ne putem trezi mâine-poimâine la marginea societății, cerșind. Trebuie mult mai mult ca să fim un cuplu respectat și apreciat, chiar dacă societatea nu ne cere acest lucru.,, Draga mea, ,,Ceaiul mă reconfortează. Ceaiul Îmi amintește Întotdeauna de casa bunicilor, În care mirosea tot timpul a flori de tei, ceaiul este amandina mea proustiană: când Îl văd strălucind În ceașcă, Îmi revăd copilăria În cele mai mici detalii. Te aștept. Aș vrea să bem În seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de canari la prețul unuia. Vreau să mă plimb cu ei prin lume. E mai amuzant să sper Într-o himeră, decât să-ți fac ție ceai, spre exemplu. Sunt incapabilă de iubire. Adioooooooooooooooooooooooooooooo!,, ,,Draga meaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Arta europeană a fost Întotdeauna un vârf de lance ce-a străpuns cu ascuțișul lui cruzimea, insolența, trufia, nerecunoștința, cinismul, abjecția, orgoliul, veninul, grosolănia, invectiva, dezmățul. Nu am dreptate?,, ,,Îți spun pentru ultima oară, Adiooooooooooooooooooooooooooo!. Sunt În drum spre aeroport și-mi pasă de arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
străbătând În fugă un culoar lung pe pereții căruia erau atârnate fotografii cu sportivi celebri și intram Însfârșit În mica Împărăție a apei, care era de un albastru ceruleum, de la vopseaua cu care era dată cuva bazinului. Apa nu era Întotdeauna Încălzită, câteodată era de-a dreptul rece, dar eu, după ce mă aruncam brusc În pântecele ei, nu mai simțeam acele răcoroase Înțepându-mi trupul. Mișcarea Îmi făcea foarte bine și, după ce Înotam câteva bazine, ieșeam din apă mai puternic, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mărturisit că are o capodoperă Ă deși el , personal nu descifrase numele artistuluiă, de la o femeie care a fost omorâtă. Iubitorii de artă, imediat ce-ar fi fost expusă pictura, s-ar fi Îmbulzit probabil să-i admire frumusețea . Privise Întotdeauna pictura În chip neprofesionist, fără pretenții de cunoscător, și fără să tresară la subtilitățile și măiestria ei. A privit-o de exemplu, așa cum privești În grabă frumusețea unui câmp plin cu maci, prin fereastra vagonului de tren. Privești și mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care bătrânul anticar nu le culesese, de parcă ar fi conservat un spațiu arheologic. Pe bătrânul anticar, Îl găseai În orice zi ai fi pășit pragul Încăperii cu miros de piele veche, jucând șah cu alt bătrân, un prieten străvechi. Era Întotdeauna amabil și, atunci când se oferea să-ți dea cartea cerută, oricât de greu i-ar fi fost să ajungă la ea, devenea uimitor de agil și de eficient. Pe băiat Îl prețuia și-l Încuraja, oferindu-se să scormone În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
stătea puțin aplecată spre el, parcă atrasă de o putere magnetică. Trupurile lor se cunoșteau destul de bine. Georgie mă privea cu un zâmbet abia schițat și bine stăpânit ținându-și paharul la gură cu o mână sigură. Băutura o refăcea întotdeauna. Cu paharul în mână, într-o poziție egipteană, Antonia îl privea fix pe Alexander. Colțurile gurii i se lăsaseră în jos. Am remarcat fardul de pe obrajii ei și cât de mult îmbătrânise. Dar, în definitiv, și eu îmbătrânisem. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fluturând steagul cu pătrățele. În cinematograf Otto făcea praf finalul piesei În timp ce câștigătorul s-a Îndreptat spre Junek și a Îmbrățișat-o ca-n filme. (Rezultatul? Două coaste rupte și câteva degete Învinețite. Vorbesc serios. Apoi se auziră ultimele acorduri - Întotdeauna la fel, ori de câte ori Otto interpreta o „victorie eroică“, caracterizată de tipica „demnitate germană“ - și imediat după aceea, ecranul a strălucit gol și uluit, deasupra audienței surprinse. Cinematorgraful era plin doar pe jumătate. Câțiva bărbați Își luară mâinile de pe spătarul scaunelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
evidență cămașa deja scofâlcită. — Alors? Întrebă. Partenera sa nu spuse nimic, dar Își Îndreptă spatele și Își aruncă o privire languroasă și acră În același timp. În loc să răspundă, Konrad se Întoarse către femeie. — Dominique, spuse scoțând placid țigara din gură, Întotdeauna e o plăcere să te văd. Dominique se apropie de bărbatul cu șmirghel În loc de corzi vocale. — Dar ăsta nu e locul potrivit pentru amicul tău. Aș putea sugera eventual - Konrad se uită la bărbatul care Își scosese pălăria și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
păru mai degrabă trist, decât supărat. Poate Îmi puteți spune dacă prietenul dumneavoastră tăcut umblă cu un cuțit În buzunar. O privi din nou cu răbdare. Importanța tăcerii În ceea ce privește chestiunea sexuală n-a fost studiată Îndeajuns. Ceea ce auzim nu e Întotdeauna ceea ce vedem, să știți. În cazul tăcerii, putem spune cu adevărat că avem de-a face cu cineva care Își ascunde sexul. Dacă ar fi să stabilim relevanța sa reală, am putea veni cu o contribuție revoluționară - și, În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
asupra sarcinilor neprevăzute, În zonele sărace ale capitalei. Astăzi este apărătorul Înfocat al „minorităților de orice fel“, fiind deseori consultat ca autoritate legală și activând frecvent În culisele politicii - cu un „oarecare succes“, ne Înștiință ghidul nostru discret, „chiar dacă nu Întotdeauna spre deliciul 0 oamenilor“. În 1907, de pildă, Froehlich a fost solicitat ca expert În rezolvarea „cazului Hatz“, pentru că directorul echipamentelor de război, precum și alți ofițeri de rang Înalt fuseseră acuzați de „activități ilegale“. Se zvonește că generalii de la Potsdam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În camera 202. Încet, am avut o revelație că ăsta eram eu, numai eu - corpul ăsta gol, fermecat, exaltat de atâtea mângâieri. Niciodată n-am vrut să fac dragoste doar cu o parte din mine, Într-un singur fel, ci Întotdeauna cu Întreg corpul, cu Întreaga lume. Am simțit un curcubeu desfășurându-se În mine, și mi-am dat seama de ceva ce nu voiam să uit niciodată: Sascha Knisch era suma tuturor posibilităților, tuturor nebuniilor și tuturor minunilor. Dora vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În chiuvetă și Îmi clăteam farfuria. Apoi, ștergându-mă pe mâini, alergam În camera maică-mii, stăteam câteva minute, ca și când m-aș fi rugat, apoi deschideam larg ușile șifonierului. — În capul meu, gustul de rubarbă și lapte rece va fi Întotdeauna legat de bucuria pe care o simțeam la văzul comorilor ascunse. Dora răsuci cheița și scoase o țigară din tabacheră. Am aprins un chibrit, apoi dădu din cap: puteam să continui. La Început am probat doar rochii de seară, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întorceam și mă aplecam - nu, repede, jos izmenele - la naiba - de ce nu - ciorapii - s-au prins de - fir-ar să fie - douăzeci de secunde - așa - dar unde - zece - acolo, sub neglijeu - cinci secunde - Închide ușa - — Și timpul a expirat. — Oricum, Întotdeauna reușeam să mă Îmbrac și să ies În bucătărie Înainte s-o aud pe maică-mea că Închide ușa dinspre hol și mă roagă s-o ajut cu cumpărăturile. Niciodată n-a observat ce se Întâmpla În absența ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de nenumărate ori și nu ducem lipsă de candidați. Cu toate acestea, n-am fost niciodată atât de aproape de o asemenea realizare! Optimizarea la care tocmai ați asistat demonstrează că testiculele sunt oul lui Columb. Cum bine știți, am urmat Întotdeauna principiile acestui priceput italian: să fii ambițios și cutezător, dar și răbdător și viclean. Scrotul este Sfântul Graal pentru noi, sămânța ideală, scopul nostru suprem! Imediat ce domnul Stegemann va pune ultima bobină În proiector, veți vedea, frații mei, veți vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
domnilor trecători. Otto și Else Oloaga se Încadrează bine În acest cartier. Locuiesc pe o stradă laterală, la câteva stații de gară, dar, din când În când, aici Întâlnești și bărbați cu fețe Înroșite și gâturi julite de guler. Pășesc Întotdeauna cu viață, nu se uită niciodată Într-o parte, ca și când ar purta ochelari de cal. Oare cred că ceea ce nu văd, nu-i va vedea nici pe ei? Sunt sigur că, dacă s-ar putea, ar prefera să rămână complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să mă Întorc, dispăruse. Urma de pe oglinda dispăruse și ea. Oricum, s-a Întors peste o săptămână - Îmbrăcat cu o cămașă scrobită și o geacă de piele, gândindu-se, desigur, că asta l-ar putea ajuta. Bărbații de genul lui Întotdeauna cred asta. Își Închipuie că pot „ajusta“ micile neînțelegeri - chiar și cu violență, dacă e nevoie. Serios, spuse Dora imitând un ton plângăreț. — Nu sunt chiar așa cum crezi tu. Își stinse țigara. I-am zis să se ducă la altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sunt caracteristice pentru conaționalii noștri. Obiceiuri deviante față de cele normale. În două cuvinte: obiceiuri proaste. Sau, Într-un singur cuvânt: vicii. Dădu din cap solemn. Nu-i nici un secret că astfel de obiceiuri au tendința de a sfârși violent. Nu Întotdeauna, vă garantez. Dar se mai Întâmplă, și atunci e nevoie de intervenția poliției. Datoria noastră e simplă. Putem spune că noi suntem cei care corectăm comportamentele deviante. Reparăm ceea ce trebuie reparat, și Înlăturăm restul. Eu și cu Pieplack aici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să-și schimbe înfățișarea. De fiecare dată o găseam deja în bucătărie, pregătindu-mi cana cu lapte și prăjiturelele. În loc să mă lecuiască de închipuiri, această performanță nu făcea decât să-mi sporească respectul pentru puterile ei. Și-apoi, mă simțeam întotdeauna ușurat că n-am prins-o între două încarnări, chiar dacă nu mă dădeam niciodată bătut; știam că nici tata, nici soră-mea nu bănuiesc firea adevărată a mamei, și toată povara trădării, pe care, în închipuirea mea, aș fi îndurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
adăpostească într-o zi ploioasă. Nu-ți lași nevasta și copilu-n ploaie fără umbrelă!“ Și, deși la cei cinci-șase anișori ai mei, spusele lui mi se păreau pline de miez, ba chiar mișcătoare, discursul lui despre zilele ploioase nu era întotdeauna la fel de bine primit și de polonezii cu caș la gură, de irlandezii violenți și de negrii analfabeți care populau districtul nevoiaș ce-i fusese repartizat spre sondare de către „Cea Mai Binevoitoare Instituție Financiară a Americii“. Prin mahala, lumea râdea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
petrece seri întregi înainte de începerea școlii, trecându-și în orarul colorat numele materiilor, caligrafiindu-le cu caractere engleze vechi, sunt băiețelul care atașează răbdător rezerve de hârtie dictando și velină pe lângă cantitatea prinsă-n caietul mecanic, necesară unui trimestru școlar. Întotdeauna am la mine un pieptene și o batistă curată; niciodată nu-mi las șosetele trei-sferturi să-mi atârne peste pantofi, am atâta grijă; tema pentru acasă o termin cu săptămâni de zile înainte de termen - hai să privim adevărul în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
parte din familia asta). Nu-mi trebuie punga cu mâncare! Nu-mi trebuie nimic! Nu te mai iubesc, nu pot să iubesc un băiețel cu asemenea comportament. O să trăiesc singură aici cu tati și cu Hannah, îmi zice mama (găsește întotdeauna, ca o mare maestră, exact vorbele cu care să te dea gata). E și Hannah în stare să așeze pietrele de mah-jong pentru doamnele cu care joc în fiecare marți seară. N-o să mai am deloc nevoie de tine. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
singurele cărți legate din casa noastră sunt cele primite cadou de părinți cu ocazia vreunei internări în spital. O treime din biblioteca noastră constă în Sămânța dragonului (de la histerotomia ei) (morala: nimic nu e veșnic lipsit de ironie, râsul pândește întotdeauna într-un ungher), iar celelalte două treimi sunt reprezentate de Jurnalul argentinian al lui William L. Shirer* și (aceeași morală) Memoriile lui Casanova (de la operația lui de apendicită). În rest, cărțile noastre sunt scrise de Sophie Portnoy, fiecare nou volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tatii când venea seara acasă istovit. Și, ține cont, aveam doar patru ani. Cât despre țipete, sperieturi, plânsete, până și astea își aveau strălucirea și farmecul lor; mai mult, faptul că niciodată nimic nu era, pur și simplu, nimic, ci întotdeauna CEVA, faptul că până și cele mai banale întâmplări se puteau preschimba, fără veste, într-o CRIZĂ TERIBILĂ devenise, pentru mine, viața așa cum trebuie să fie ea. Romancierul ăla, cum îi zice, Markfield, a scris undeva, într-o povestire, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
domestic. De bună seamă că, în amintirea adolescenței sale rebele, poate o să-i mai scape prin casă câte un căca-m-aș și futu-i - chiar și de față cu copiii - dar poanta incontestabilă și absolut mișcătoare e că stă întotdeauna pe lângă casă. Nu tu baruri, nu tu bordeluri, nu tu pariuri la curse, nu tu nopți întregi de table la Racquet Club (de care a aflat și ea în trecutul ei monden) și nu tu bere până-n zori la Legiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ani, cu intermitențe, Maimuța s-a zvârcolit pe canapeaua lui Harpo, așteptând să audă de la el ce are de făcut ca să ajungă soția cuiva și mama cuiva. De ce, i se văicărește Maimuța lui Harpo, de ce are ea de-a face întotdeauna numai și numai cu niște căcănari împuțiți, fără pic de suflet, în loc să dea și ea peste un bărbat? Spune-mi, Harpo! Spune-mi ceva! Orice! „Ah, știu că e-n viață“, așa zicea Maimuța, cu trăsăturile ei delicate boțite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]