6,323 matches
-
colajelor lui Duchamp, a uleiurilor lui Magritte, a halucinațiilor paranoic-critice ale lui Dali, a cutiilor cu scule sau ceainice emailate ale noilor americani (Jasper Jones sau Oldenburg). Dialogurile și verbele foarte frecvente dau o senzație de lume învîrtejită, de mecanism absurd. Iaru se străduiește să producă efecte optice, acustice, sinestezice, cel puțin două-trei pe fiecare vers, sacrificând de multe ori însăși ideea poemului. Face acest lucru cu sânge rece, căci deși este un suprarealist în "substanță", el nu este și în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cu foarte rare inconsecvențe sau note false, vocea alintată, amorală, rea uneori și mereu mirată a Monicăi, un fel de Niculăiță Minciună aplecat deasupra gângăniilor, dezvoltă noi și tot mai proaspete înlănțuiri de senzații. Limbajul se generează ca în mecanismul absurd al învățării unei limbi străine, mimat aici în "Lecția de engleză": "eu trăiesc într-un oraș mare / eu trăiesc într-un oraș mic / casa mea e mare / casa mea e mică / câți ani ai tu? cum te cheamă? / casă / ochi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un om de o ingenuitate rară care, în ciuda temei lui de cercetare pentru care obținuse bursa la "Collegium Budapest" și care, ironie, se referea tocmai la stereotipuri în relațiile inter-etnice, era pur și simplu un ciucure de clișee, de prejudecăți absurde pe care le purta cu el cu aceeași nepăsare voioasă cu care un cățel își cară puricii, scărpinîndu-se din când în când și azvîrlindu-i peste cei din jur. Era pentru prima dată când ieșea din țara lui, deși avea aproape
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
poarta de malachită, ce se ridică, încet, ca să mă primească. Ating cu palma rășchirată semnul magic. Pe cine-am învins? Pe cine-am salvat? Al cui erou sînt? Beau apa uitării și, pe când mă dizolv ca să mă reîntrupez în eterna, absurda mea metempsihoză, apuc să mai văd ecranul final: LEVEL 26 COMPLETED // KILLED: 56/64 // SECRETS: 4/7 // TIME: 1:23:45. 256 Boborul în carnaval "în 1917, Occidentul, rejectând mare parte din complexele și relele sale, s-a debarasat de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
la știrile din fiecare seară grozăvii cu mult mai mari și citesc în cotidiane fapte cu mult mai improbabile. Cu cititori care umblă după ei cu liste nesfârșite ale problemelor ce trebuie rezolvate, care au capul plin de alergătura zilnică, absurdă dar absolut necesară. Cine să-ți citească romanul cu care ai vrut să zgudui universul sau doar să storci lacrima unei vînzătoare? Citește-ți-l singur, căci până și intelectualii au trei-patru slujbe din care abia-și țin zilele și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și destul de cultivat. În general, autorii din spațiul francez, menționează M. Eliade, au interpretat fenomenul ca fiind cel care oferă o nouă viziune despre viață. Apare credința că nu mai ești un ins izolat, condamnat la libertate "într-o lume absurdă" (cum spuneau Heidegger și Sartre), ci te simți rezonând cu întregul univers. Interesant este că o asemenea viziune asupra existenței are drept efect accentuarea funcției parareligioase a divinației în general. Deși apare ca o imagine fatalistă asupra lumii (totul este
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
utilizate în studiul de față sînt preluate (cu o singură excepție, explicit menționată în text) din ediția 1968 a Bibliei îngrijită de Justinian, patriarhul Bisericii Române Ortodoxe. 8 Singura reală "slăbiciune" a lui Dumnezeu este "imposibilitatea de a face lucruri absurde", cum ar fi, de exemplu, de "a se ucide pe sine" [Kolakowski, 1993:19, 30]. 9 Rolul de excepție al analizatorului vizual în generarea unei reprezentări de tip "hologramă cerebrală" (semnificat) pe care complexul sonor al cuvîntului (semnificant) îl poartă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
comunitatea națională contextul lor firesc" (Daly și Cobb 1994: 215). Apariția capitaliștilor care s-au eliberat de obligațiile și devotamentul pentru comunitate și care nu au "o lipsă de înclinație naturală" de a investi în străinătate, le-ar fi părut absurdă. Piețele de capital, foarte mobile și volatile, reprezintă o provocare majoră pentru teoria avantajului comparativ. Cea de-a doua problemă este că formele comerțului internațional s-au schimbat în mod radical în ultimele decenii. Ideea statelor naționale, suverane, care fac
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Septembrie, unii comentatori au ajuns chiar să arunce vina pe postmodernism. Într-o perioadă în care certitudinea morală apărea drept o necesitate, postmodernismul a fost acuzat de o tendință periculoasă către ambiguitate morală sau chiar simpatie față de terorism. Aceste afirmații absurde nu au făcut decât să confirme una dintre asumpțiile centrale ale postmodernismului, aceea că pretențiile de cunoaștere sunt strâns legate de politică și putere. Mai mult, așa cum argumentează în mod provocator James Der Derian (2002:15), în ciuda diferențelor fundamentale dintre
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
tăiați, la o vârstă înaintată, pe un smerit diacon ortodox, împrejur". În general, aluzia ironică este un procedeu specific intervențiilor polemice directe, tocmai prin mesajul indirect pe care-l vehiculează, iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei deriziuni cu substrat etic. Dacă, în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cade, aici, în sarcina anaforei, o figură retorică a insistenței, cu un mare potențial persuasiv, la care Arghezi recurge frecvent în ofensiva polemică. De asemenea, procedeul polemic investigat de noi joacă, în acest caz, rolul de trambulină spre același imaginar absurd, unde culpa ia proporții apocaliptice ("D-nii Iorga și Cuza, apucați de o nevroză criminală, pândesc copii evreiești noaptea, prin mahalale, fug cu ei și-i sufocă: exact sociologia și politica lor"), iar pamfletarul se autoînsărcinează cu execuția simbolică a adversarilor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
iconică a violenței; ficțiunea augmentativă sau dilatarea hiperbolică; recursul la anecdota polemică 198. În publicistica polemică, alegoria, prin intermediul căreia teme din realitatea curentă (îndeosebi de pe palierul politic și religios) sunt transpuse într-un univers fabulos, cu personaje grotești și scenarii absurde, tutelat în întregime de spiritul omnipotent al creatorului, suspendă coerența și logica lumii reale, printr-un paralelism revelator care, la Arghezi, este indisociabil de substratul etic. Polemistul exploatează din plin dublul sens al alegoriei: cel literal și cel figurat, mizând
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
gazetarul intuia la acea dată proporțiile catastrofale pe care le va atinge, în Europa, extremismul naționalist, sau dacă scena infanticidului e doar rodul imaginației unui artist predispus mental și structural către conflict și către redarea șocantă (prin ridicol, grotesc sau absurd) a acestuia. Luând în calcul publicistica sa politică, din preajma ambelor conflagrații mondiale, credem că gazetarul, chiar dacă nu a intuit întotdeauna corect mersul istoriei, a anticipat, cu siguranță, consecințele dezastruase ale extremismului ideologic de orice fel. În pasajul citat, prozopopeea duce
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
opozit, adăugându-i o subtilă tușă ironică, detectabilă de către cititorul familiarizat cu background-ul acestei dispute, pentru ca, apoi, polemistul să denunțe, fără dubii și în cel mai direct mod cu putință, neadevărul: "Argumentul este fals în mod istoric și deducțiunea absurdă". În dispositio, urmează un discurs de tip demonstrativ par excellence, în care probele incontestabile, argumentele cvasi-logice și elementele scenice se conjugă spre a servi celor trei scopuri ale elocințeica artă: probare, conciliare și movere. Nu întâmplător această parte începe cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
forma sarcasmului sau a persiflării, adică ironia romantică prin excelență, la Arghezi ironia stârnește râsul, fiind sursa unui comic de esență ludică, învecinat celui caragialian. Realității obiective, supărătoare prin injustețea recurentă, îi este substituită o alta, virtuală, amuzantă, ilară sau absurdă. În textul de față avem de-a face cu o ironie lejeră, un joc al simulării reverențiosului chiar și atunci când ambiguitatea ironiei se disipează pentru a lăsa mesajul transparent să ajungă la destinatari (preopinent și lectorul inițiat): "Domnia sa are o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
violenței scade, iar pamfletarul se mișcă în spațiul organizat și normat al polemicii literare, injuria, blestemul, ocara sau batjocura își pierd eficacitatea. Noul arsenal strategic mizează, așa cum am văzut, pe cu totul alte arme: ironia subtilă, diasirmul, parabola persiflantă, umorul absurd sau frust, portretul ridicol sau scenariul burlesc ș.a. care, aglutinate argumentației punctuale, creează un discurs unic, atemporal prin originalitate. În acest sens, e edificatoare însăși viziunea lui Arghezi privind polemica: În războiul cu pușca, materia se isprăvește și fără gloanțe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
excelență, a umorului paradoxal), de perifraza și epitetul eufemistice, iar în cel al enunțării, simulând condescendența prin performative și prescriptive ale bunei-intenții. La un moment dat, adversarului i se oferă stratagemele unei corespondențe familiale reușite, printr-un raționament deplasat și absurd, care se finalizează cu o aluzie malițioasă: "...vei întrebuința, după ce te stabilești la Tekirghiol, procedeul următor: Vei cumpăra cărțile poștale la Movila, și timbrele la Constanța singurul loc unde se găsesc și, după ce vei scri ce ai de scris, te
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Reforma învățământului, trecând abecedarul la clasa VIII-a de liceu. 6. Creșterea copiilor fără țâță, fără biberon, fără lapte, prin sugere de aer, poate că pe gaura ușii." Forma-pastișă a platformei program apare ca o organizare coerentă a unui conținut absurd; nu e rizibil antiumanismul, în sine, ci atitudinea și circumstanța ridicolă în care e rostit. Pentru ca o utopie să devină comică, nu e suficient să aibă configurația unei fantasmagorii, ea trebuie inclusă într-un context emoțional, unde contrastele sunt evidente
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
condeiului", la o imagine caricaturală, concentrată într-un paragraf, sau la un portret de dimensiunile unui text întreg, caricatura argheziană are aspectul unei parade a negativului, care suscită deopotrivă ilaritatea și dezgustul. Prin tehnicile compoziționale (deformarea anatomică, combinații sau accesorii absurde, reducția la funcția de bază, animalizare, hiperbolizare grotescă etc.), pamfletarul comunică, în planul emoțional, ideea unei dominații totale și, implicit, a unei poziții ireconciliabile, în raport cu victima sa. Iar râsul nu survine neapărat în momentul prim al metamorfozei, ci, mai degrabă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
an și jumătate campania de însănătoșire și moralizare literară (!) le lipește pe rând și semnează: N. Iorga". Iată dubla ipostaziere a polemistului în mesaj (ca enunțiator și locutor), primul descriind o acțiune pozitivă, iar cel de-al doilea repingând-o, ca absurdă. De asemenea, o altă sursă a dialogismului, în textul propus de noi spre analiză, dar și în multe altele aparținând acestei polemici, o constituie eterogenitatea textuală sau, mai precis, modalitatea prin care diferitele secvențe textuale sunt intercalate, generând o dinamică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o problemă evidentă: deoarece Dx tindea spre zero, suma devenea echivalentă cu adunarea unui număr infinit de zerouri - un rezultat care nu are nici o logică. Kepler nu a dat importanță acestei probleme; deși adunarea unui număr infinit de zerouri era absurdă din punctul de vedere al unui om cu minte rațională, rezultatul era cel corect. Kepler nu a fost singurul om de știință important care a tăiat obiectele în felii infinit de mici. Și Galileo a meditat asupra infinității și a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
spațiu, limbaj, experiență colectivă etc. Termenii care denumesc principiul, divinul, Unul vor fi și ei diferiți în funcție de modul în care experiența religioasă a întruchipat prezența „divină“ (utilizez acest termen conven țional) pornind de la reprezentările proprii fiecărui context în parte. Este absurdă, de exemplu, pretenția utiliză rii numelui de „Dumnezeu“ sau a altui nume în tradiții cărora le este proprie altă limbă (și alt limbaj), ele exprimând, în moduri specifice, alte tipuri de experiență religioasă. Dacă se numește Quetzalcoatl nu înseamnă nici
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Așezarea sacrului, a principiului ultim undeva, într-un „acolo“ sau „dincolo“, și reprezentarea lui în manieră grafică (ori altfel) sunt semne ale „idolatriei“ așa cum au răstălmăcit-o și reinterpretat-o pentru noi teologiile religiilor monoteiste „non idolatre“. Pretenția „non-idolatriei“ este absurdă, întrucât e ferit de idolatrie doar cel care reușește să se așeze adecvat în legătura cu Unul. Toate celelalte „așezări“ vor identifica principiul ultim ca fiind unul dintre registrele ierarhiei. Prin urmare, idolatria nu se decide la nivel de sistem
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
coborâre“, ci o modificare de stare perceptibilă astfel numai din perspectiva secvențialității. Revenind la discuția despre monoteism, a numi o religie „monoteistă“ sau a fixa apariția monoteismului într-un moment istoric anume constituie gesturi pe cât de exuberante, pe atât de absurde. După cum am văzut, o înțelegere poate fi „monoteistă“, ca putere de pătrundere interioară și de unificare a treptelor. Acest lucru nu poate fi nici probat, nici demonstrat istoric decât prin însemne exterioare, în măsura în care ele există și nu sunt, la rândul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
cap. I, în PSB, vol. 41, p. 177) „Și Însuși Mântuitorul S-a descoperit pe Sine mai minunat decât toți prin multe fapte, prin putere și stăpânire demnă de Dumnezeu. Pentru ce uneltesc deci aceia față de acestea, cu neînfrânare, planuri absurde? Alungă din pământul și cetatea lor Viața, Lumina, mântuirea tuturor, calea spre Împărăție, iertarea păcatelor, pe Dăruitorul înfierii”. (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a doua, cap. V, în PSB, vol. 41, p. 227) „... Vom socoti
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]