KorAP: Find »[drukola/base=aduna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...172 173 174 ...1434 >

35,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

inexistența? Răspuns: N-are decât! Nu mai are mult de trăit. Atunci, în groapa comună a Lumii, nici Dumnezeu nu o va mai ghici. Pentru că Mioara este un eșec al Creației. Da, Mitică! Atunci când gândurile îmi cădeau pe podele, le adunam, le păstrez pentru tine chiar și pe cele strâmbe despre Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei să faci rău, Dumnezeu te lasă în pace și îți oferă senzația nemuririi. Mama trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
eroice și măreția lor înaltă, vezi câte sunt de făcut? De aceea sunt atât de ocupat și singur cu mine însumi și scrierile mele. Înseamnă că nu Ești singur: Ești cu ele. În ele. Printre cuvinte și pagini, care se adună în fața ochilor Tăi mereu mai multe, veșnic cu ceva de umplut. Doamne cât Ești de ocupat și pustiit de Tine Însuți! Dar plin de Tine o, m-ai scris cu literă mare! -, de Viața Ta. Doamne, îmi vine să fug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
melodice corul atenienilor din Oedip, actul al IV-lea. Heterofonia, contopind mișcarea cu nemișcarea, brăzda spațiul atemporal, urmărită cu încântare de toate ființele din apa netedă a oglinzii. Eram în gândurile Povestitorului! Nu vreau să plec, e prea frumos, Mitică! Adun în mine, ți le voi expune pe rând, experiența mea singulară a fost din dorința de a mă cunoaște, de a-mi verifica putința călătoriei într-o lume pe care o pot face doar cei lipsiți de lume, nu există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
limitat. I s-au cercetat și expus gândurile pe ecran, care erau îmbibate de intenții, planuri și speranțe golite de oportunism, închinate compasiunii pentru cei care n-aveau ce bea, în timp ce el răsturna cisternele de alcool pe gât. S-au adunat picăturile de vodcă scurse din sticle în memoria alcoolicilor lipsiți de această licoare. Au ieșit la un număr mai mare decât paharele smulse de soția sa de la gură. Sau decât sticlele răsturnate de copii în chiuvetă. S-au mai adăugat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
sunt neliniștile tale, te-ai contaminat de idealul meu, numai că eu trăiesc în idealul AȘA CUM E! Pe când tu încerci să-l finalizezi gonindu-mă pentru a afla mai repede adevărul. Dar eu îți spun nu plec până nu voi aduna toată Brăila. Pentru a-i duce lui Mitică nu o viață goală, ci una cu zile și nopți, cu bariere și uși zăvorâte, dar cu nenumărate ferestre ascunse în zid pentru cel ce nu știe să vadă, gândind cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
abia născuți, alții adolescenți, uneori numai băieți, uneori numai fete, împărțind, în timp ce săpam, dumicatul Pământului cu ei și iar sticla era sacrificată și iar în urma mea lipovenii netezeau calea, pe când eu eram deja la jumătatea celui de-al III-lea, adun acum cu lopata zdrențe de haine, rădăcini istorice de copaci, bucăți de cărămizi din casele care adăpostiseră copiii blonzi ai amintirii, uneori numai băieți, uneori numai fete, mai zăceau cioburi din iubiri sfărâmate, mă împiedicam în vâna vreunui război amânat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Am să mă gândesc, Mioara, și am să supun la vot cu Bau, Ghiborț, Cargobot și Leana. Dar Leana! zise Mioara. Întrebarea i se opri pe buze, pentru că Leana se plimba îmbrăcată hibrid ca în viață, femeiește-bărbătește pe linia ferată, adunând păcatele căzute din trenuri într-o sticlă pe care o dădea pe gât după ce-i făcea plinul. Vie, dar altfel! Leana aștepta răbdătoare să o calce alt tren, apoi altul și altul. Avea ce bea până la sfârșitul morții... Era mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
noi. Cu timpul vom deveni o planetă care va domina prin forță și ghidate de dictonul, mici dar multe, vom stăpâni Universul. Noi, Cuvântul. Și după ce spuseră acestea, își clătinară capetele ca firele de iarbă atinse de vânt și se adunară tăcute creând de jos în sus, o ființă, întâi picioarele cu tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și belșugul în pipotă. Și după o vreme se instalează cu tot bagajul: valize, cufere, șifoniere, scrinuri, saci, magazii îngrozitor de mari, silozuri înspăimântătoare prin urieșenia lor, în care Luna s-ar plimba ca Vodă prin lobodă cu noapte cu tot, adunându-și grohotișul de stele pe deasupra și tot ar mai fi loc de vreo câteva cupe de cer lopătat. Fără grabă, își expune inventarul meticuloasă, cu o pauză de-o sclipire și-un zvâcnet anunțat prin aruncarea unui bolovan de tunet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
incertitudini, capricii, jocul de-a capriciile, de-a stăpânul, de-a omul atotștiutor, de-a masca, de-a subtilitatea, de-a încrederea, de-a depresia, de-a sinceritatea, de-a minciuna, câtă bucurie, tot să strângi, câtă veselie, tot să aduni, câtă plăcere să știi că mizeriile vorbesc, au volum, sunt o LUME! Cum să nu fie nespus de fericiți GUNOIERII dacă se știau patronii deziluziilor aruncate la container, scuipate pe caldarâm, ai senzațiilor acute, rapid pieritoare ca și cum n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
orășeni cu obiceiuri păstrate intacte și cu vorba rostită tare ca pe nesfârșitele câmpii. De aceea se și spune că în Bărăgan satele sunt la o așa distanță unele de altele, încât, dacă moare cineva la un capăt, până se adună toate rudele învie la loc! Ceva, totuși, a rămas. Și nu o spun numai vestalele. Grâului ori regele bălților, carasul auriu. Se simte în oraș permanent acea neliniște, iar privirile sunt parcă în căutare de sprijin, parcă de aducere aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
viciat. Cum, tot îl mai iubești? Eu sunt vocea rațiunii tale: să-i fie de cap, că tare te-a făcut să suferi... Și cât l-am iubit! Acum plec, e mai multă liniște în Moarte... Și se dezmembră... M5. Adunat parțial în secțiune. Mioara la 20 de ani. Tânără fantasmă stropită cu agheasmă. Din ce timp îmi ești, ce-ai să-mi povestești, Tare rău mă doare/Luna fără Soare./ În piept mi se-adună/Noaptea fără Lună./ Trupu-mi este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Moarte... Și se dezmembră... M5. Adunat parțial în secțiune. Mioara la 20 de ani. Tânără fantasmă stropită cu agheasmă. Din ce timp îmi ești, ce-ai să-mi povestești, Tare rău mă doare/Luna fără Soare./ În piept mi se-adună/Noaptea fără Lună./ Trupu-mi este lut/ De când te-am pierdut./ Picioarele-gheață/Privirea în ceață/ Sufletul uscat/ De când ai plecat./ Mai bine e-n moarte/ Decât să n-am parte./ Luați Aminte! M6. Schelete, în număr de două, dezmembrate, mormânt adunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
nici ziua și nici anotimpul în care am devenit fără să vreau elev în clasa a X-a, dus de mână de tatăl, cu patru pași înaintea mea, eu gâfâind în urmă din cauza bocancilor prea grei, spre școala cu elevi adunați din toate colțurile orașului Brăila, pe atunci un târg împânzit de profesori de matematică, fizică și chimie și anatomie și biologie și astronomie și de câte științe sunt pe lume predate nouă, pleava orașului, strânse de prin Chercea, Radu Negru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ar fi fost trăite de altcineva da, așa trebuie să fi și fost dacă eu mă țin minte doar bătrân, citind despre mine din scrierile altora, deși eu însumi săpasem pe hârtia zilelor fiecare literă, cifrele anilor, altcineva mi le aduna pe ABAC, fiecare bilă avea esența amprentată de mine, eu îi dădusem formă și culoare, chiar dacă pe sârme majoritatea erau negre. Moșule, strigau ielele goale, înnebunitor de frumoase, vâjâind în jurul obeliscului de inox, ca vântul prin frunzișul lanurilor de porumb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
așa-i de apretată pantalonii de cangar, călcați la dungă și haina mirosind puternic a naftalină. Alese o cravată, ba nu, un papion, ei, bravo, doar nu merg la nuntă, le așeză la loc în cutie, fără să se grăbească, adună câteva scame de pe covor, singurul din toată căsoaia cu șapte camere, și, cu mâinile în poală, se așeză pe scaun, cu fața lipsită de expresie, cu ochii goliți de gânduri, cu un ușor tremur al mușchilor gambei de emoția așteptării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
șopteam la ureche, scrie pe ceva, ca să nu uităm mai târziu, tu însă îți vedeai de calculele tale: Dacă ridicăm la pătrat volumul distanței? Dacă îl inundăm cu părinți, nu cumva nașterea mea e prescrisă? Dacă înmulțim trecerea cu pașii adunați de la început până la sfârșit, nu cumva numărul rezultat e mai mare decât lungimea vieții? Dacă adăugăm și energia depusă în fiecare centimetru de gând, în fiecare volum de speranță, în fiecare dreaptă infinită de vis, nu cumva, spațiul fiind curb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
citeau inepțiile. Se pare că la ceva tot ai fost bun, cu gafa ta de elev începător. Fulgerele au speriat pe magistrul de fizică și pe asistenții săi, profesori tot de fizică, invitați din alte licee ale LUMII. S-au adunat și au început să dea cu banul, ca să hotărască arbitrul continuitatea examinării sau întreruperea ei. Și, încet-încet, profesoarele au încins un barbut pe cinste, atrăgând în joc și pe profesori, finalizat cu pedepse, după cum aveau să ne transmită observatorii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
UNUI TRÂNTOR DE PESTE 2 METRI LUNGIME. LA CÂTEVA PALME DEASUPRA PÂNTECULUI, SFÂRTECAT DE COPULAREA CU MISTERUL, NE PRIVEA, LUMINAT DE EXTAZ, MOȘ EVENIMENT. * * * D e bună seamă se striga întâi catalogul și chiar în clipa aceea Povestitorul se trezi. Își adună multiplele dedublări de prin toate coclaurile Pleistocenului și după ce și le încorporă deschise mecanic computerul. Văzu cele întâmplate după căderea sa în genunile somnului și se miră pentru prima oară de când inventase mirarea. Măruntaiele de homunculi se cred zei! bolborosi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
înfricoșătoare hotărâre, Am să-l caut. Și dacă nu-l găsesc, am să-l caut și după moarte spuse ea cu glas tare între înghițiturile de ceai de care se ruga să nu se termine. Se îmbrăcă meticulos și își adună într-un geamantan de lemn, nesperat de multe lucruri, dar atât de necesare pentru un drum nesperat de lung. Luă manivela autocamionului marca Molotov de sub pat și poza Satelitului de sub pernă, o fixă cu ventuze pe parbriz, ca să știe pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723

revoluționară adevărată și una care nu urmărește altceva decît să submineze. Vouă nu v-a fost frig? întreabă Roja din senin, în clipa cînd ați văzut că se duce totul de rîpă, că nu mai sînteți în stare să vă adunați de pe străzi, să strîngeți oameni în jurul vostru, n-ați avut o senzație de neputință și ură, sau poate de disperare? Despre ce vorbește? nu înțelege Dendé, e limpede ca lumina zilei că pînă în acel moment critic totul a mers

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
o singură unitate militară, de un bastion răzleț sau de un cuib de nebuni, e vorba de o țară întreagă. Atunci mi-a dat ideea, își amintește Roja, lăsîndu-și fruntea între palme, viclenia Bătrînului făcea cît toată înțelepciunea din lume adunată la un loc, știuse să i-o spună fără să supere pe nimeni, să i-o sădească în suflet, era mutarea unui profesor care știa perfect ceea ce se petrecea în mintea învățăcelului său. Nici nu trebuie să te cunoască nimeni

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
afară era îmbrăcată parcă cu aceleași haine groase de iarnă și consuma aceeași vodcă pe care rușii îți lasă impresia că o beau în loc de apă. Fumul îngrozitor, lipsa gurilor de ventilație, chelnerițele cu fuste scurte care se plimbau printre mese adunînd paharele goale, preluînd comenzi, suportînd ciupiturile bețivanilor care nu-și puteau stăpîni instinctele, rîsetele necontrolate. Danturi îngălbenite, fețe țepoase, scăfîrlii care nu înțelegeau niciodată că ora închiderii trebuia respectată. Numai barmanii știau cît le dădeau de furcă pramatiile alea, chemau

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
nu ca mine care am fost toată viața un autodidact care a nimerit numai din întîmplare în grupul ăsta. — N-are nici o importanță, zice domnul Președinte fără șovăială, cel mai mare rol al situațiilor de genul acesta este de a aduna împreună oameni care au aspirații comune. Nimeni n o să te pună la zid pentru asta, sînt convins că-ți vei alege perfect drumul și că-ți vei exploata calitățile pe care nimeni altul nu ți le poate cunoaște mai bine

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
față. Cinci, șase, șapte, e ca un joc de puzzle, se gîndește avînd impresia că urcă treaptă cu treaptă scara propriei conștiințe, bifînd bucată cu bucată fiecare părticică a planului bazat pe aceleași motivații pe care se străduise să le adune de alungul anilor. A fost un drum lung, Geniule, simte iar nevoia să i se adreseze reluîndu-și ideea, spațiul ăsta are o forță purgativă de care ar fi o mare prostie să nu profite, se gîndește. Eu nu-ți spun

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]