6,798 matches
-
Deschid încet fereastra... Deschid încet fereastra spre Eter Și peste Hău stau agățat de gânduri. Dar mă feresc să cerc vre´un Mister Și îmi scrutez Ursita printre rânduri Aș vrea șă știu ce-mi este scris; E totu´ ferecat în spații infinite, Nu știu ce-a fost real, ce este vis Dar
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93383]
-
Tu și eu Elena Marin Alexe Prin ploaie sau vânt m-agăț de pământ cu gânduri ce dor în tainic fior Ma-ntorc înapoi prin noi amândoi stă dorul demult m-opresc să-l ascult Tu stai răbdător pe albul de nor eu ard în văpăi privind ochii Tăi Pribeagă ades port
Tu ?i eu by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83381_a_84706]
-
inspire privitorilor o frică religioasă care i-a împiedicat să observe șarlataniile și scamatoriile șamanului. Este, desigur, o eroare, pentru că nu înfățișarea costumului impresionează pe tunguși, ci spiritele ce se instalează în timpul ședinței printre panglici, curele, tălăngi și reprezentări metalice agățate de costum. Costumul era pentru ei un cuptor al sufletului, adică suportul spiritelor auxiliare ale șamanului. Cazul unic al celor doi șamani de pe Ienisei care își schimbau costumele demonstrează clar acest lucru. Având același strămoș șamanic xavön, care le furnizase
Costumele ?amanilor ?ungu?i by Dan Cristian R?caru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83573_a_84898]
-
obiecte metalice prinse pe toată suprafața sa. Există o tehnică de dans care permite obținerea maximumului de efecte muzicale și șamanul nu dansează la fel dacă și-a pus centura grea cu conuri metalice a golzilor sau mantouri cu ciucuri agățați pe spatele și umerii tungușilor din Transbaikalia. Un bun șaman știe, variindu-și mișcările, să producă o muzică nuanțată, care va sublinia peripețiile ședinței. În pofida diferențelor în ceea ce privește decorul, simbolizarea și uneori croiala costumelor tungușilor (excepție făcând cele ale golzilor), acestea
Costumele ?amanilor ?ungu?i by Dan Cristian R?caru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83573_a_84898]
-
La sfârșitul după-amiezii, un tip la vreo cincizeci de ani, îmbrăcat cu o cămașă albastră de lucru se așeză lângă ea. Ea reuși să se întoarcă și să clipească. Nu poți scăpa, nici măcar în orașul ăsta: cineva voia s-o agațe, în sala de așteptare de la traumatologie. — Ar trebui să-ți iei un avocat, spuse bărbatul. Ea clipi din nou și clătină din cap. Lipsă de somn. — Ești cu băiatul care s-a răsturnat cu camionul? Am citit despre el în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
șarpe pe care l-ai omorât vreodată. El o cerceta, cu colțurile gurii mișcându-se. Părea să asculte. Îl mai ții minte pe Horace? Cocorul rănit pe care-l adoptaseră când Mark avea zece ani, iar Karin paisprezece. După ce se agățase de un cablu electric, pasărea se prăbușise în curtea lor, în timpul migrației de primăvară. Când se apropiaseră de el, începuse un dans de panică absolută. Stătuseră toată după-amiaza lângă el, lăsându-l să se obișnuiască treptat cu ei, până când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
E treaz sau pe undeva pe aproape. Corpul lui plutește intermitent, în derivă, când în conștiență, când afară. E posibil ca el însuși să fie aici tot timpul. Doar că el nu știe asta, când acel ceva de care se agață mintea lui apare și dispare. Îi vin idei sau dă el peste ele. Mereu un joc, cu puncte care vin șuvoi pe măsură ce pozițiile se schimbă. Înconjurat de oameni - mări de oameni - mulțimea ca un gând uriaș, schimbător. Niciodată nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în urechi, Mark închidea ochii, zâmbea și bătea cu degetele în coapsă. Lui Bonnie îi plăcea să asculte și ea poveștile pe care Karin le citea cu voce tare. —Nu-i scapă nici un cuvânt, insistă ea. —Așa crezi? întrebă Karin, agățându-se de orice speranță. — Se vede în ochii lui. Optimismul ei era un drog. Karin depindea deja de ea mai rău ca de țigări. —Pot să încerc o chestie? întrebă Bonnie, atingându-i umărul. Mâinile ei o cercetau întruna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
scheaună la Barbara - afecțiunea aia nebunească a oricărui border-collie, apoi sare din nou pe Mark. Las-o mai moale cu limba. Dă-te jos de pe mine, da? Poate cineva să-i pună lesa ăstuia, vă rog? Așa-zisa soră se agață de ușa șoferului, cu fața ca o ghirlandă de-aia festivă udă fleașcă. Ai zice că femeia a încasat una în stomac sau așa ceva. Iar începe să-l toace la cap. Mark! Uită-te la ea! Ce alt animal de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urmă cu câțiva ani, în favoarea cercetării și a scrisului, poate și ca să se protejeze. În ultimele optsprezece luni, îi era tot mai greu. În curând, până și imaginea unui macac conectat la fire avea să devină paralizantă. Karin Schluter se agățase de brațul lui, îndreptându-se spre parcare. — Ați știut cum să-l luați, recunoscu ea. Cred că i-a plăcut de dumneavoastră. Se uita drept înainte în timp ce vorbea. Își dorise mai mult. Nici măcar nu terminase evaluarea și o dezamăgise deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și un tricou prea strâmt, cu o lăbuță de pisică pe sâni, pe care scria Liceul Kearney, unde echipa Bearcats e acasă. Majoreta Karin, cea de dinainte de Karin Gotica. Weber îi dăduse un fir de speranță oribil, iar ea se agățase de el. Se năpusti în cameră cu brațele întinse, cu chipul radiind de ușurare, gata să-i îmbrățișeze pe amândoi. Dar când se apropie, Mark dădu înapoi. Nu mă atinge! Tu erai la telefon? Nu m-ai torturat destul până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
așa? Ea clătină din cap, capitulând în fața legilor lumii lui. — Nu, Mark. Într-adevăr nu se leagă. O oră, cât dură ședința, stătu la bufetul spitalului, calculând gradul în care se autoiluziona. Terapia nu-l ajuta cu nimic. Ea se agăța de știința medicală așa cum mama ei se agăța de Apocalipsă. Asigurările științifice ale lui Weber păruseră atât de raționale. Dar până la urmă, și Mark avea impresia că e rațional. Și începea să vadă mai limpede decâtea. La sfârșitul ședinței, Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lumii lui. — Nu, Mark. Într-adevăr nu se leagă. O oră, cât dură ședința, stătu la bufetul spitalului, calculând gradul în care se autoiluziona. Terapia nu-l ajuta cu nimic. Ea se agăța de știința medicală așa cum mama ei se agăța de Apocalipsă. Asigurările științifice ale lui Weber păruseră atât de raționale. Dar până la urmă, și Mark avea impresia că e rațional. Și începea să vadă mai limpede decâtea. La sfârșitul ședinței, Karin îi propuse o cină. — Ce zici de Grand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e o dovadă clară că nu poți fi sora mea. Sora mea e cea mai zgârcită persoană pe care o cunosc. Poate cu excepția tatei. Ea tresări, rănită. Dar fața lui inexpresivă o opri. Probabil că avea dreptate. Toată viața se agățase, panicată, de tot ceea ce putea pluti suficient de mult ca s-o elibereze de urgia lui Cappy și Joan. Și toată acumularea asta o sleise. Așa se întâmpla, dacă erai precaut: cu cât păzeai mai multe, cu atât te alegeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acest pustiu arid. Și noi tot vom fi prinși în capcana iluziei. Dar înainte să fixeze gândul care începuse să capete formă în mintea ei, acesta deveni de nerecunoscut. Dezbaterea se termină fără să se ia vreo hotărâre. Derutată, se agăță de Daniel. Nu trebuie să se ia o decizie? El o măsură, cu milă. Nu. Or să stea cu fundul pe propunere vreo câteva luni, după care or să strecoare o hotărâre când nu e nimeni atent. Mă rog, măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
transforme în mocirlă și ca adevăratul motiv de amorțire să-și facă apariția. Cu siguranță, n-o făceau pentru sănătate- pradă zile în șir lapoviței mărunte care le intra pe sub piele. Nici din rațiuni economice. Doar o ispășire de nepătruns, agățată de sânul odinioară tânăr și verde al lumii noi. — Ascunși în obscuritatea aceea vastă de dincolo de oraș, îi spuse el lui Sylvie, la regimul necruțător de müsli și lapte de soia de la micul dejun. Unde câmpurile întunecoase ale republicii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-i spună lui Karin Schluter, un lucru pe care și lui îi venise greu să-l creadă în întregime: — Totul e fizic. Chimic, electric. Sinapse. Flacără sau nu. Ea se lăsă din nou pe pat, lângă el. Haide, zâmbi ea, agățându-se de cearșafuri, ca să aibă un punct de sprijin. Ce are târfa asta și eu nu? Își acoperi chelia cu ambele mâini. —Nimic. Doar că e o poveste total indescifrabilă. —Înțeleg. Între curaj și amărăciune. Oricare din astea l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
infidelități jalnice, pe jumătate consumate. Dar bărbatul a cărui imagine de sine nepătată ștersese lista asta atât de total - ce putea să merite un astfel de om, în afară de o demascare lentă și agonizantă în public? Își încovoie umerii și se agăță de podium. Se simțea anemic și ripostă iar cu analiză structurală, iar cu anatomie funcțională. Se pierdu în lobi și leziuni. Bipul scurt al ceasului îl anunță că era momentul să încheie. — Deci avem poveștile a două deficite foarte diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
obscure pentru supraviețuire. Girusul supramarginal al micuței Jess evoca o ficțiune, un model imaginar al modului în care ar arăta corpul ei dacă l-ar imita pe el. Weber văzuse oameni cu leziuni în zona asta - apraxie ideomotorie. Reușeau să agațe un tablou, dacă li se cerea. Dar dacă li se cerea să mimeze că agață un tablou, băteau neajutorați în perete, fără ciocan sau cuie imaginare. Când fetița lui avea patru ani și se uita prin cărțile ei cu poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
modului în care ar arăta corpul ei dacă l-ar imita pe el. Weber văzuse oameni cu leziuni în zona asta - apraxie ideomotorie. Reușeau să agațe un tablou, dacă li se cerea. Dar dacă li se cerea să mimeze că agață un tablou, băteau neajutorați în perete, fără ciocan sau cuie imaginare. Când fetița lui avea patru ani și se uita prin cărțile ei cu poze, fața ei împrumuta expresiile desenate acolo. Un zâmbet o făcea să zâmbească, inducându-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îi rămăsese alături, înțelegătoare, luptase mult ca să-și mențină calmul în timpul descompunerii lui constante. Fiecare scădere a încrederii lui în sine o lovise. Nu, spuse ea, străduindu-se să rămână stăpână pe sine. Se apropie de el; mâinile ei se agață de cămașa lui. Nu-mi place treaba asta, Bărbate. E o greșeală. E o aiureală. Stai liniștită, spune el. Își dă seama de ridicol imediat ce cuvintele îi ies pe gură. Sinele e o casă în flăcări; salvează-te până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de atâta mâncare. Nici măcar nu și-a scos haina. — Atunci să fie petrecerea mea de adio. Ea încetează să-și lingă budinca de orez de pe degete. —Cum adică? El stă apatic, cu capul în jos. Îmi dau demisia. Ea se agață de marginea mesei, scuturând din cap. Se prăbușește pe scaunul din fața lui. —Cum adică? Ce vrei să spui? N-are cum să renunțe la munca lui. Imposibil: ca și cum o pasăre colibri ar intra în greva foamei. El e expansiv, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ne-a povestit cum navighează cocorii. Fusese pilot pe avioane mici și-i plăcea cum urmează ei niște puncte de reper ca să găsească exact locul ăsta, an de an. Cum recunosc câmpuri particulare. „Ascultați la mine, cocorii țin minte. Se agață de lucruri așa cum se agață liliacul de grinda șopronului.“ Și prima oară când am văzut păsările astea rotindu-se în aer și dispărând, m-am tot uitat la cer, gândindu-mă: Hei, vreau și eu. Luați-mă și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cocorii. Fusese pilot pe avioane mici și-i plăcea cum urmează ei niște puncte de reper ca să găsească exact locul ăsta, an de an. Cum recunosc câmpuri particulare. „Ascultați la mine, cocorii țin minte. Se agață de lucruri așa cum se agață liliacul de grinda șopronului.“ Și prima oară când am văzut păsările astea rotindu-se în aer și dispărând, m-am tot uitat la cer, gândindu-mă: Hei, vreau și eu. Luați-mă și pe mine. O senzație groaznică. De gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul dintre ei nu poate respira. El se agață de o ultimă speranță. — Asta a fost. Chestia aia de pe șosea. A spus că a văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și cu disperare confirmarea. Ea urmărește pasărea, temându-se să se uite la Weber. Acum are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]