13,186 matches
-
vadă drumul, la capătul căruia apare, uimită, Isaura Madruga, să se suspende acum totul, vă rog, să nu vorbească nimeni, să nu se miște nimeni, să nu se bage nimeni, aceasta este scena mișcătoare prin excelență, mașina care urcă pe alee, femeia care a făcut doi pași și deodată n-a mai putut merge, priviți-o cum își ține mâinile strânse la piept, Cipriano Algor a coborât din furgonetă ca și cum ar intra într-un vis, Găsit vine după el și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
din acestea. Nu vor întârzia să afle. Marçal și Marta coborâră din taxi, descărcară din portbagaj câteva pachete, mai puține decât duseseră înainte la Centru, Găsit își revărsă emoția în două entuziaste alergături în jurul dudului negru, și când mașina coborî aleea ca să se întoarcă în oraș, Marçal spuse, Nu mai sunt angajat al Centrului, mi-am dat demisia. Cipriano Algor și Isaura n-au considerat că ar trebui să se arate surprinși, ceea ce pe deasupra ar suna și fals, dar cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
În regulă. Wakefield se simte bine. Se gîndește, ca parte a inventarului lui de alternative, cum ar fi să trăiască aici, În Midwest, cu Maggie: ar putea lucra pentru Companie, să meargă la barul hotelului pentru happy hour, să curețe aleea de zăpadă cu lopata și să joace rolul figurii paterne. E o viziune liniștitoare. Dar se oprește brusc. Ce-ar zice Diavolul? Wakefield Îl aude pe Diavol rîzÎnd. — De asta m-ai dat jos din pat? Ar trebui să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mîna lui Susan. Este exact lucrul de care are nevoie capul lui bubuitor. Ziua este cenușie, cerul e plumburiu, greu de zăpadă gata să cadă, dar nu este frig deloc și Wakefield Își duce pardesiul pe braț umblînd alene pe aleile Parcului Arhitectural Internațional, alături de Mariana. Numai că nu sînt la plimbare, Mariana ține strîns o servietă care nu se potrivește deloc cu ia ei lungă și cojocul de oaie cu marginile Împodobite cu broderie manuală. Ce s-a ales de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
O să Încerce și el, de ce nu. Încă mai are timp de pierdut Înainte de următoarea lui obligație din City of Rain. Adolescenta Îl Îndrumă pe Wakefield către o casă de piatră ascunsă pe jumătate Îndărătul unor măslini spanioli. Merge pe o alee pavată cu pietre către ușa masivă de lemn și se trezește În interiorul unei fabrici fără de pată și mirosind divin. Grămezi de măsline spaniole se rotesc pe benzile rulante către un dispozitiv care le aruncă și le direcționează către un storcător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să-l ia mîine seară. Vila de marmură a familiei Redbone este situată Într-o pădure de sequoia pe un promotoriu de pe care se vede și golful, și rîul care se varsă În el. Șoferul fluieră admirativ cînd intră pe aleea lungă de o milă care duce spre vilă. Un valet Îmbrăcat ca un personaj scăpat dintr-o noapte la o discotecă gay din anii ‘70 se grăbește să deschidă ușa limuzinei. Prin contrast, Wakefield este condus În casă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aceea din seară cînd Wakefield merge de obicei la bar, dar trece de el și nimeni din cei de la fereastră nu Îl strigă. Aude pe fluviu sirenele de ceață; cartierul este Înfășurat În pîclă. Este o cafenea micuță pe o alee În spatele catedralei, un loc misterios, cu cîteva mese afară și un interior Întunecat și ispititor. Două femei stau la bar flecărind În franceză cu barmanul. El le spune că astă seară ar trebui să stea În casă, căci asta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
atâta paradă, când probabil că și le cosea special, în timpurile astea, o înveseli așa tare, încât își dădu seama deodată că uitase să ia curba. Făcu imediat cale întoarsă, simțindu-se purtată de un fior agreabil de nerăbdare înspre aleea casei părinților ei. Oare ar trebui să-i povestească tatălui ei despre întâlnirea cu Laurence? Știa că se simțea oarecum vinovat pentru că nu se așezase la casa ei și că ar fi foarte încântat că întâlnise în sfârșit pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
când ai impresia că e aproape vară. Locuia într-un sat încântător, cu vile cu fațade albe și cenușii, din lemn, la cinci mile de Woodbury. Casa se afla la o oarecare depărtare de drum și avea în față o alee elegantă, mărginită de două ronduri mari de flori. Camilla, îi explică Laurence, câștiga în fiecare an premiul întâi la secțiunile pentru flori și produse agricole ale Expoziției din Woodbury. Deși extrem de cochetă, vila era minusculă. Nu-i spune asta mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
revanșa. De fapt, ea e singura persoană care are de suferit din cauza asta, pentru că e greu să ajungi să o cunoști cu-adevărat. Așa că nu te îngrijora dacă e puțin cam distantă. Câtuși de puțin liniștită, Fran îl urmă pe alee. Camilla îi aștepta. Fără să vrea, Fran se gândi că mama lui Laurence s-ar fi integrat mai bine în peisajul din Sloane Street decât într-un sătuc din estul Angliei. Părul ei, deși încărunțit, era tuns impecabil, până la nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
portiera. Se dădu jos, cu multă grijă, ca o morsă pe tocuri cui. — Mă descurc de-aici, declară, poți să te întorci la ceilalți. Aș prefera să mă asigur că ai intrat cu bine. O urmă discret de-a lungul aleii păstrând o oarecare distanță, iar Fran căută în geantă, dornică să demonstreze că era mai stăpână pe ea decât credea el. Chiar și în starea ei de amețeală știa că locul cheilor era într-un buzunar special de sub fermoar. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de derutat încât scrise greșit chitanța pentru amendă și trebui s-o ia de la capăt. Nu-și amintea să se mai fi simțit atât de caraghios de fericită de ani de zile. Sentimentul nu o părăsi nici măcar când ajunse la aleea din fața casei părinților ei și învinse chiar și fiorul de teamă pe care-l simțea gândindu-se ce aveau să creadă tatăl ei și Laurence unul despre celălalt. — Francesca, ce surpriză! Maică-sa observă silueta înaltă a lui Laurence lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ei, încât drumul prin oraș, în traficul de seară, i se păru insuportabil de lung. Trebuia să organizeze o nouă campanie în privința traficului. Traficul din Woodbury la ora de vârf devenea la fel de problematic ca în Londra. Intră în viteză pe alee, împroșcând pietriș în stil barbar, ceea ce avea să-i facă pe vecini să tragă perdelele pe toată strada. Ușa de la intrare era deschisă, lucru surprinzător, dat fiind că maică-sa era mai preocupată de siguranță decât un șeic saudit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ben, Jack. E un băiat bine-crescut. Fran trebui să recunoască faptul că, dat fiind obiceiul tatălui său de a aduce femei străine acasă una-două, Ben părea să fi supraviețuit admirabil. Probabil avusese noroc, atâta tot. — Ralph! zbieră maică-sa de pe alee. Unde Dumnezeu ai fost? Știi că e seara mea de bridge. A fost de-a dreptul urât din partea ta. Oricum, țâșni pe ușă, cu haina și geanta în mână, eu am plecat. E o mulțime de mâncare în frigider. Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
gălăgioasă pe malul lacului unde erau rațele și, Dumnezeule, chiar la intrarea în parc era parcată o mașină de poliție. Simți că i se întoarce stomacul la gândul că se întâmplase ceva rău. Străbătu în fugă terenul de joacă și aleea de pe malul lacului, în timp ce maică-sa gâfâia la câțiva metri în urma ei, încercând să țină pasul. Scena pe care o văzu îi confirmă cele mai mari temeri. O femeie tinerică și destul de drăguță cu o voce ascuțită, vorbea cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu blândețe - trebuie să-ncetezi să ți-l imaginezi pe tatăl tău așa cum e acum într-unul din locurile astea. Se va schimba. Îmi pare rău, dar n-are nici un rost să te ascunzi după deget. Fran porni grăbită pe aleea umbrită, nedorind să-l mai audă. De bună seamă, dacă se resemnau cu o astfel de prognoză, creștea și probabilitatea ca ea să se adeverească. Celălalt așezământ, The Willows, nu era chiar așa rău. Era mai mic, cu mai puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spere că, într-adevăr, dragostea e oarbă. La intrare erau câteva numere vechi din Citizen și luă unul ca să-l țină deasupra capului. Putea măcar să împiedice să i se scurgă rimelul. Chiar în acel moment, o femeie se ivi de pe aleea alăturată. Îi trebui un moment să recunoască silueta răvășită și udă leoarcă. — Camilla! Ce Dumnezeu faci pe ploaia asta? Coafura de obicei impecabilă a Camillei era îmbibată de apă, ca un câine plouat, iar costumul ei de in bej era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din buze cu un aer încăpățânat. Îmi place mai mult la Jack. Mă simt ca acasă acolo, îi făcu el cu ochiul răutăcios, însă fără maică-ta. — Bine. Doar în seara asta. Jack trebuie să-i fi auzit venind pe alee și îi aștepta în prag, ținând brațul în jurul lui Ben, care avea ochii roșii de plâns, învinovățindu-se de bună seamă pentru toată povestea. — Un comitet de întâmpinare, chicoti Ralph, ignorând cu inocență agitația pe care o stârnise, ce amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de plasă, am luat-o, am legat-o de gât, când am fost oprit de brigada de poliție. Am vorbit la Poliție, după aia m-a pus să scriu, dar cum vroiau ei, să scriu că moarta a căzut pe alee de pământ, nu pe ciment, adică moartea nu era de la căzătură. Am declarat verbal cu sinuciderea cu tot, dânșii au zis, nu mai e nevoie că reiese din declarații că am iubit-o. Dar procurorul că, dacă vroiam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
așa. El a omorât pe cei doi de lângă Gara de Nord, aici.“ 15 Mai mult am stat pe IGM - Inspectoratul General al Miliției. Acolo... tânăr, puști... arest, acolo era, cum să vă spun... arestul era împărțit în trei zone, îi spunea: „Calea Victoriei“, „Aleea Trandafirilor“ și „Catanga“. Calea Victoriei erau, cum ar veni, douăsprezece camere cu parchet, cu baie în cameră, cu veceu-n cameră. Aleea Trandafirilor era o zonă mai rea. Avea vreo 25-26 de camere unde întotdeauna, când ploua afară, tot ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Acolo... tânăr, puști... arest, acolo era, cum să vă spun... arestul era împărțit în trei zone, îi spunea: „Calea Victoriei“, „Aleea Trandafirilor“ și „Catanga“. Calea Victoriei erau, cum ar veni, douăsprezece camere cu parchet, cu baie în cameră, cu veceu-n cameră. Aleea Trandafirilor era o zonă mai rea. Avea vreo 25-26 de camere unde întotdeauna, când ploua afară, tot ce era în veceu ieșea afară - fecale și tot felul de-astea. Și Catanga era o zonă în care se spunea că poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
înțeles nici Gaston, nici tânărul, care a ezitat o clipă, privind fix la Takamori și Tomoe. Când s-a desprins Gaston de pachinko și s-a îndreptat spre el, bărbatul s-a retras câțiva pași și apoi a dispărut pe aleea dintre salonul de pachinko și bar. După ce s-a terminat totul, Tomoe tremura ca varga și inima începu să-i bată puternic. — Takamori! Takamori își ștergea sudoarea de pe frunte. — Trebuie să o întindem de-aici, Tomoe. Au plecat repede, împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Shibuya pentru prima oară, dar și-a dat imediat seama că era mai multă forfotă în această zonă a orașului decât în Sangenchaya, prin care tocmai trecuse. Pe strada principală nu mai circula nimeni, dar se mai auzeau voci pe aleile lăturalnice - bărbați care se-ntorceau de la cârciumă. Pentru urechile unui străin, cum era și Gaston de altfel, cântecele lor aveau un soi de melancolie orientală. Se asemănau cu cântecele arabe, triste, pe care le auzise în Aden. Era abătut. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lângă altul, câteva bărulețe ieftine, șubrede, care arătau ca niște cutii de chibrituri, desprinse dintr-o secvență de film. Nici unul nu era deschis la ora aceea din noapte. Femeile, care cunoșteau bine zona, nu au stat să bâjbâie pe care alee să o apuce. Ele și-au croit drum prin labirintul de alei luând-o ba la stânga, ba la dreapta, pe când lui Gaston toate cărările i se păreau la fel. S-au oprit, în cele din urmă, în fața unui bar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chibrituri, desprinse dintr-o secvență de film. Nici unul nu era deschis la ora aceea din noapte. Femeile, care cunoșteau bine zona, nu au stat să bâjbâie pe care alee să o apuce. Ele și-au croit drum prin labirintul de alei luând-o ba la stânga, ba la dreapta, pe când lui Gaston toate cărările i se păreau la fel. S-au oprit, în cele din urmă, în fața unui bar care, ca și celelalte, era închis noaptea. Nu s-au oprit la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]