4,504 matches
-
ar fi devenit foarte vulnerabile la atacurile germane. Comandanții aliați nu au înțeles pe deplin pentru o perioadă lungă de timp importanța digurilor și doar cu câteva zile înainte de finalizarea ofensivei americanii au efectuat primele manevre pentru cucerirea lor. Forțele aliate participante la operațiune au fost Armata a 9-a SUA din componența Grupului de Armata 12 comandat de Omar Bradley și Corpurile de Armată V și VII ale Armatei I SUA, ultimul dintre ele primind sarcina declanșării atacului principal prin
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
masive. Comunicațiile germane au fost grav afectate, iar efectul asupra moralului soldaților a fost copleșitor, în special în cazul unităților formate din soldați tineri și lipsiți de experiență. Totuși, trupele din prima linie au suferit pierderi scăzute. Comandanții flotelor aeriene aliate au trebuit să recunoască faptul că rezultatele bombardamentelor nu se ridicaseră la nivelul așteptărilor. În plus, apărarea antiaeriană germană a reușit să doboare 12 bombardiere. Corpul al VII-lea comandat de J. Lawton Collins a efectuat atacul principal după o
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
foarte grele - 49 din cele 69 de tancuri din dotare au fost distruse. Înaintarea Diviziei I a continuat să fie înceată. Germanii ocupau poziții defensive favorabile, plasate pe înălțimi, de unde supravegheau în mod eficient toate căile de deplasare ale trupelor aliate. Tactica germană era să lupte în zonele puternic împădurite, unde focul artileriei americane și bombardamentele de aviație erau ineficiente. Americanii au fost atrași în lupte sângeroase de tranșee. Americanii au fost obligați să lupte din greu pentru cucerirea dealurilor unul
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
lovitura principală în zona joasă de câmpie, în vreme ce americanii aleseseră pentru această acțiune pădurea Hürtgen. Unul dintre motivele pentru alegerea făcută de americani a fost existența pungii Geilenkirchen din flancul nordic al Armatei a 9-a, care amenința operațiunile ofensive aliate. Această pungă a fost redusă și eliminată în cele din urmă în cadrul Operațiunii "Clipper" prin atacul combinat americano-britanic până pe 22 noiembrie. Atacul principal a fost executat de Corpul XIX al Armatei a 9-a de sub comanda generalului Gillem, care a
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
un front larg. Pe malul vestic al râului au mai rămas doar două capete de pod, care au rezistat până pe 9 decembrie. La nord de zona de acțiune a Corpului XIX, americanii au cucerit Geilenkirchen în cadrul Operațiunii "Clipper", dar înaintarea aliată a fost oprită la Würm, la doar câțiva kilometri de Rur. În timpul desfășurării Operațiunii "Queen", Armata a 9-a pierdut 1.133 de oameni morți, 6.864 de răniți și 2.059 de dispăruți în misiune. În timp ce Armata a 9
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
barajelor de pe râu. Barajele erau obiective strategice importante, ele permițând germanilor să inunde valea Rurului și mai departe în aval, până pe valea Meusei și în zonele joase din Olanda. Deversarea apei din lacurile de acumulare ar fi întârziat mult ofensiva aliată și ar fi putut produce pierderi importante trupelor terestre care ar fi fost izolate la este de zona inundată. A trecut foarte mult timp până Înaltul comandament aliat să recunoască importanța barajelor, iar după acest moment a mai fost pierdut
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
Olanda. Deversarea apei din lacurile de acumulare ar fi întârziat mult ofensiva aliată și ar fi putut produce pierderi importante trupelor terestre care ar fi fost izolate la este de zona inundată. A trecut foarte mult timp până Înaltul comandament aliat să recunoască importanța barajelor, iar după acest moment a mai fost pierdut o lungă perioadă de timp până să fie organizată prima acțiune importantă. Primele tentative au fost făcute de RAF, care a încercat la începutul lunii decembrie să le
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
distrugerile provocate barajelor au fost neglijabile. Pe 13 decembrie, Corpul V, care ajunsese deja pe malul vestic al Rururlui, a primit ordin să organizeze un atac pornit din mai multe direcții, inclusiv din Ardeni, pentru cucerirea controlului asupra barajelor. Atacul aliat i-a luat prin surprindere pe germani dar, cum aceștia din urmă erau la sfârșitul pregătirilor pentru propria lor Ofensivă din Ardeni, rezistența celor din urmă a fost foarte eficientă. Pe 16 decembrie, germanii au lansat ultima ofensivă de proporții
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
reușind astfel să izoleze unitățile militare aliate din nordul Franței și Belgia de restul trupelor din sud. Grupul de tancuri, în frunte cu XIX Panzerkorps de sub comanda generaluluiHeinz Guderian, a efectuat o manevră prin care a urmărit zdrobirea ariergărzii unităților aliate deja încercuite. Corpul blindat al lui Guderian era format din trei divizii de tancuri (Panzer-Division) și o regiment de infanterie motorizată SS. Corpul de tancuri a înaintat de-a lungul țărmului Canalului Mânecii fără să întâmpine o rezistență notabilă, fiind doar
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
al lui Guderian era format din trei divizii de tancuri (Panzer-Division) și o regiment de infanterie motorizată SS. Corpul de tancuri a înaintat de-a lungul țărmului Canalului Mânecii fără să întâmpine o rezistență notabilă, fiind doar ținta unora atacuri aeriene aliate. „Porturile Canalului” este denumirea unui grup de porturi franceze din apropierea Cap Gris Nez care asigură cea mai scurtă rută de traversare a Canalului Mânecii dinspre porturile Regatului Unit: Calais, Boulogne și Dunkerque (portul belgian Ostend fiind uneori luat în calcul). Acestea
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
care o căpătase în prima conflagrație mondială. BEF folosise „porturile Canalului” ca principale baze logistice, chiar dacă ele se aflau la doar 30-40 km de linia frontului. Dacă germanii ar fi reușit în timpul Ofensivei din primăvara anului 1918 să străpungă liniile aliate și să cucerească aceste porturi, sau dacă doar ar fi reușit să le amenințe funcționarea, trupele britanice s-ar fi aflat într-o situație disperată. Din acest motiv, în 1939, Corpul Expediționar Britanic și-a plasat bazele mult mai la
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Din păcate, Nicholson a primit și multe informații neadevărate. De exemplu, el a primit telegrame care anunțau că mai multe unități britanice înaintau în sprijinul său dinspre Dunkerqur. Lui i s-a cerut prin urmare să continue lupta pentru „solidaritatea aliată”. Pe la mijlocul nopții, Nicholson a vorbit cu viceamiralul Somerville. Nicholson a afirmat că ar mai putea rezista dacă i-ar fi repartizată baterii de artilerie de câmp. Apărătorii Calaisului primiseră sprijinul artilerie distrugătoarelor Royal Navy și a bombardierelor RAF, dar lipsa
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
După o pregătire puternică de artilerie, Schaal a reluat dimineața atacul. Germanii au fost respinși, iar în după amiaza aceleiași zile a fost instituită o scurtă încetare a focului. În timpul acesteia, Schaal a făcut mai multe propuneri pentru capitularea unităților aliate. Una dintre aceste propuneri au fost înaintate de primarul orașului, care era îngrijorat de soarta concetățenilor săi, supuși unor bombardamente continui. După reluarea atacului, deși infanteriștii Regimentului al 60-lea a reușit să reziste, brigada de pușcași a fost obligată
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
britanici, germanii au mai luat prizonieri militari francezi și belgieni rătăciți de unitățile lor, care luaseră parte puțin sau chiar deloc la lupte. Peste 3.000 de militari britanici și aproximativ 700 de francezi au fost luați prizonieri. Câțiva militari aliați, printre care și comandantul Regimentului 3 de tancuri, au reușit să își croiască drum prin Gravelines spre zona de evacuare Dunkerque, de unde au fost repatriați în Anglia. Iahtul "Gulzar" a fost eroul unei acțiuni îndrăznețe de salvare de pe 26 mai
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală, a fost un eșec și trupele de uscat a trebuit să fie evacuate de pe peninsula Gallipoli de către de Robeck în noaptea de 8 ianuarie 1916. Ulterior, el a devenit comandant al
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton și trupele sale au debarcat în Golful Suvla cu instrucțiuni de a asigura
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
-se sub comanda generalului Aleksandr Bogdanovici Engelhardt. El a poziționat un escadron cazac de recunoaștere pe drumul către Făgăraș. Batalionul de artilerie a fost plasat pe drumul către Mediaș. În plus față de aceste forțe, Lüders avea sprijinul unei armate austriece aliate comandate de generalul Eduard Clam-Gallas. Grupul său, format din șase batalioane de infanterie, câteva unități de cazaci și 6 sau 8 tunuri, trebuia să-și unească forțele cu Corpul V Rus. După ce a aflat la 8 dimineața că oastea maghiară
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
sprijinul a nouă delegați din cei 21 prezenți, s-a remarcat ca având cel mare număr de voturi. Conferința nu a făcut nimic pentru a putea promova o înțelegere, iar comunicatul final nici măcar nu a fost transmis de către reprezentanții puterilor aliate guvernelor proprii. Cu toate acestea, lucrările conferinței au evidențiat două aspecte de bază: oportunitatea intervenției aliate în războiul civil și indivizibilitatea Rusiei.
Conferința antibolșevică de la Iași () [Corola-website/Science/334792_a_336121]
-
Britanic") a fost forța armată britanică din timpul primei faze a celei de-a doua conflagrații mondiale din Europa. Corpul Expediționar Britanic s-a aflat sub comanda generalului John Vereker (Lord Gort) și a reprezentat aproximativ 10% din totalul forțelor aliate. Organizarea BEF a început în 1938, odată cu creșterea pericolului de război în Europa, după anexarea de către Germania Nazistă a Austriei (Anschluss) în martie același an și odată cu afirmarea tot mai puternică a pretențiilor Reichului asupra Sudetenland, (care avea să ducă
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
de sub comanda lui Fedor von Bock a intrat în forță în Belgia. Punctul central al defensivei belgiene, Fortul Eben-Emael, a fost cucerit în urma unei acțiuni a forțelor aeropurtate în dimineața zilei de 10 mai. Până pe 12 mai, 35 de divizii aliate, dintre care 10 ale BEF, ajunseseră pe aliniamentul râului Dyle conform planului. Unitățile avansate ale germanilor au atins același aliniament pe 15 mai. Deși primele atacuri ale germanilor au fost respinse, amenințarea principală avea să vină mai la sud, unde
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
și a râului Meuse. Aici, în timpul Bătăliei de la Sedan, germanii au înfrânt și pus pe fugă armatele a 2-a și a 9-a franceze. În condițiile în care Grupul de Armate B se afla în imediata lor apropiere, trupele aliate au început retragerea spre râul Escaut, pe frontiera franceză. Înaintarea Grupului de Armate A spre vest combinată cu atacul Grupului de Armate B din Olanda au dus la încercuirea pe trei laturi a BEF și a tăiat legătura cu depozitele
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
pe 2 iunie, amiralul Bertram Ramsay, comandantul operațiunii de evacuare a primit semnalul „BEF a fost evacuată”, iar francezii au început să se retragă treptat. Pe 3 iunie, germanii ajunseseră la doar 3,5 km de Dunkerque, lăsând ultimilor soldați aliați doar răgazul nopții pentru a se evacua. Pe 4 iunie, la ora 10:20, stegul cu svastică a fost arborat de germani pe docurile portului O serie de ofițeri de rang înalt, printre care Erich von Manstein, Heinz Guderian sau
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
-se cam 100.000 de soldați din trupele de logistică, neantrenate pentru luptă. Pe 14 iunie, Brooke l-a convins pe Churchill să evacueze fără întârziere toate trupele britanice din Franța. De pe 15 până pe 25 iunie, 191.870 de soldați aliați, (144.171 dintre ei fiind britanici) și o mare parte a echipamentelor lor militare au fost evacuți prin opt porturi maritime din sud-vestul Franței în cadrul Operațiunii Ariel. Singura pierdere notabilă a fost fost bombardarea vasului "Lancastria" în largul portului St
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
7 noiembrie 1917), pentru creșterea influenței franceze asupra hotărârilor ce priveau acțiunile de pe frontul de vest. Până la urmă, premierul francez a fost convins să îl numească în această funcție pe Weygand. Clemenceau a acceptat însă organizarea unei armate de rezervă aliată doar dacă la comanda acesteia era numit Foch, nu Weygand. Organizarea acestei armate de rezervă a fost însă amânată în timpul discuțiilor de la Londra de pe 14-15 martie, comandanții aliați Pétain și Haig nefiind dispuși să desemneze unitățile componente. Weygand a fost
Maxime Weygand () [Corola-website/Science/332401_a_333730]
-
funcție pe Weygand. Clemenceau a acceptat însă organizarea unei armate de rezervă aliată doar dacă la comanda acesteia era numit Foch, nu Weygand. Organizarea acestei armate de rezervă a fost însă amânată în timpul discuțiilor de la Londra de pe 14-15 martie, comandanții aliați Pétain și Haig nefiind dispuși să desemneze unitățile componente. Weygand a fost înaintat la gradul de general de divizie (general-maior) în 1918. El a rămas în statul major al lui Foch și după ce acesta din urmă a fost numit „Comandant
Maxime Weygand () [Corola-website/Science/332401_a_333730]