KorAP: Find »[drukola/base=aluneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...172 173 174 ...319 >

7,971 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

pe picior. Taxiul mergea în josul străzii Exhibition, cu muzee zărindu-se de-o parte și de alta. Pentru Dumnezeu, am șoptit supărată. Știi deja care este treaba acolo sus! Nu te poți abține pentru zece minute? Nu. Degetele lui lungi alunecau precis, ocolind singurul obstacol, și m-au penetrat. Mi-am arcuit spatele și m-am agățat de el. — Vrei să mă opresc? mi-a șoptit în ureche. Am închis ochii, de oboseală, dar și din cu totul alt motiv. —Nenorocitule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
ceea ce îmi spusese Bill chiar înainte de a muri. Clădirea Lloyd strălucea impresionant în soare, cu tuburi argintii împletite în jurul ei ca niște viermi paraziți, contrastând cu celelalte clădiri de ciment gri care se vedeau în zare. La exteriorul clădirii, lifturile alunecau în jos și în sus ca niște dispozitive ale unei jucării acționate de un sistem de pârghii în spate. —Al naibii de înfricoșătoare lifturile alea, spuse Simon, urmându-mi privirea. Am fost în ele de câteva ori și nu aș mai face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
am adus aminte expresia feței lui când părăsise casa din Primrose Gardens, izbucnirea de speranță și energie, de bucurie de a trăi, care se citeau pe chipul său. Contrastul între atunci și acum mi se datora. Nu mă bucura gândul. Alunecând în scaunul din fața lui, am zis dintr-odată, înainte să spună el ceva: Nu am vrut să mă înțelegi greșit. Ce am spus la telefon a fost ca să te fac să te întâlnești cu mine, dar se termină aici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
cu faptul că momentan aveam o relație cu un bancher. Nu pot să cred! mi-a spus, toate gândurile despre Helen fiind uitate. Uitându-se la mine, și-a aranjat două eșarfe subțiri ca de voal, care atârnau libere și alunecau. Felul lui Janey de a se îmbrăca nu prea se schimba în funcție de anotimp; vara în straturi pale plutitoare de mătase și bumbac în loc de lână, dar eșarfele, colierele, brățările și cerceii erau mereu acolo. Ce vezi la el? Este foarte bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
gândit. Presupun că vă pot lăsa să încuiați dumneavoastră. I-am dat cheile și am încercat să trec în camera de zi, dar el mi-a blocat drumul. M-am uitat la el surprinsă. Limba lui, subțire și încovoiată, a alunecat afară și a trasat liniile gurii sale într-un mod foarte neplăcut. Mă puteți lăsa să trec, vă rog frumos? i-am spus cu aroganță. Nu s-a dat la o parte. În schimb, s-a lipit de mine, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
liniile gurii sale într-un mod foarte neplăcut. Mă puteți lăsa să trec, vă rog frumos? i-am spus cu aroganță. Nu s-a dat la o parte. În schimb, s-a lipit de mine, o mână de-a lui alunecându-mi pe a mea și ținând-o într-un mod neașteptat de ferm. Ochii îi luceau și erau parcă ieșiti din orbite. Oh, am încuiat ușa după mine, mi-a răspuns acum cu o voce excitată, cu un ton din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
adunându-mi toată greutatea pe care o aveam pe genunchiul lui drept, încercând să-l rup, să-l zdrobesc, având în minte o imagine a încheieturii care se frânge ca un băț, răsucind-o sub el până când piciorul i-a alunecat și l-am doborât. În ultimul moment, s-a prins de masă pentru a-și amortiza căderea, dar a fost prea târziu. Masa a căzut cu el, sticlă și porțelan alunecând pe podea și peste noi. Nu-mi păsa câtuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
băț, răsucind-o sub el până când piciorul i-a alunecat și l-am doborât. În ultimul moment, s-a prins de masă pentru a-și amortiza căderea, dar a fost prea târziu. Masa a căzut cu el, sticlă și porțelan alunecând pe podea și peste noi. Nu-mi păsa câtuși de puțin de sticla spartă. Aveam piciorul lui blocat sub corpul meu, cu genunchiul răsucit sub piciorul meu drept, așa ca să-l pot rupe dacă voiam și mă ridicam deasupra lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
îl folosise Belinda să-și taie mărul exact lângă margine. În grabă, m-am întins după el, l-am apucat și l-am aruncat fix în capul lui Dominic, într-o parte. Am lăsat tocătorul să cadă. Capul i-a alunecat într-o parte. Nu se prefăcea. Îl lovisem destul de tare ca să-l las inconștient pentru cel puțin zece minute. —L-ai omorât! a țipat Belinda. —Nu fi proastă. Mi-am tras răsuflarea, desprinzându-mi corpul de al lui Dominic, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție ne obișnuiserăm să mergem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în afund. Vom dansa poate, o voi ține în brațe, atingerea ei mă va înduioșa, mă va înfierbânta, dar fără intensitatea dorinței, genunchii atingându-se, poate o voi călca pe pantof, poate ea se va împiedica în vreun fir, va aluneca pe linoleumul ringului, oricum dansul nostru nu va fi, vom simți amândoi aceasta, decât o formalitate, inclusă în nota de plată, în meniu, între friptură și desert, înainte de cafele și coniac. Am luat banii, cu acea surprindere a întâmplărilor neașteptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în mine. Sunt furios, uneori. De cele mai multe ori încerc să scriu câte ceva. Uneori reușesc, alteori cuvintele, și ele, sunt lenoase, vâscoase, temătoare. Câteodată iau o carte la întâmplare și încerc să citesc pagini care nu-mi spun nimic. Doar ochii alunecă mecanic, prefăcându-se că urmăresc șiruri-șiruri de cuvinte ordonate geometric, dar al căror înțeles nu mai ajunge până la mine. Îmi place să iau volume în limbi pe care nu le înțeleg, enciclopedii turce, de exemplu, și citesc metodic, cufundat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Tochitura aia, mai ții minte? Și șlibovița cu pere? Și alea de le ziceam... Le ziceam, așa, de caraghioslâc, de se-amuza tovii.“ Ascult și nu ascult astfel de discuții. Sunt mai mult atent la cadența gândului meu. Încet-încet am alunecat și eu între ei. Devine sufletul meu, ca o mâzgă de lavă, unul de fost. Aștept la fel ca ei, lunar, reînnoirea rețetei, tresar și în mine vechi orgolii din amintire, „am venit aici acum treijdoi de ani“, au început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
când îi spun că am publicat câteva cărți, că am fost premiat. „Și eu“, zâmbește, „am tipărit cursul de managementul relațiilor publice. Se reeditează în fiecare an. Am șase sute de studenți pe serie. Cumpără cartea, că altfel nu-i trec“. Alunecăm spre morți. Încerc să amân inerentul schimb de informații: „Știi că s-a dus și...“. Îi sună celularul. Se uită la aparat, se joacă cu niște butoane. Zâmbește înduioșat: „E nepotu’. E în campanie la Slobozia cu șefu’. Inaugurează o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana, țâșnește în altă parte, se agită o vreme, își alege o altă coloană și iar se izbește de ea. Odată a alunecat pe un scuipat și s-a prăbușit înainte de a atinge coloana. O femeie s-a repezit să-l ajute, speriată că o fi pățit ceva. Tânărul s-a ridicat jenat, i-a sărutat femeii mâna și a asigurat-o că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
umerii ei, pe șoldurile ei, cum cad în căușul urmelor ei, voi auzi cum zorii vin spre ea, zorii ei cu pași zoriți, înrourații zori ai acestor lacrimi doar ale mele, pe care le aud, până și pe ele, cum alunecă pe obrajii doar ai mei, voi mai auzi cum se deschide o portieră, cum se trântește apoi acea portieră, motorul ambalându-se, scrâșnetul mașinii urnindu-se, fâșâitul roților, departe, tot mai departe, înspre zorii pe care doar îi voi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

pereți erau Înțesați cu cărți, de la pămînt și pînă la infinit. — Ce părere ai? Întrebă Aldaya. Julián abia dacă Îl auzea. Damián, spune-i lui Jorge să coboare chiar acum În bibliotecă. Servitorii, fără chip și fără o prezență audibilă, alunecau la cea mai mică poruncă a stăpînului cu eficiența și docilitatea unei trupe de gîndaci bine antrenați. Vei avea nevoie de altă garderobă, Julián. Există o mulțime de mîrlani care nu țin seama decît de aparențe... Am să-i spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-tu e peste tot. — A jurat să-ți rupă picioarele. — Mai Întîi va trebui să afle cine sînt. Și, atît timp cît le am Întregi, alerg mai repede ca el. Bea mă privea Încordată, uitîndu-se peste umăr la pietonii ce alunecau prin spatele nostru În adieri cenușii de vînt. — Nu știu de ce rîzi, zise ea. El vorbește serios. Nu rîd. SÎnt mort de frică. Însă mă bucur să te văd. Un zîmbet pe jumătate, emoționat, fugar. — Și eu la fel, admise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Înainte să vină tata. — Dar... — Du-te. Julián Încuviință. — Orice-ar fi, duminică te aștept În tren. Penélope izbuti să schițeze o jumătate de zîmbet. — Voi fi acolo. Acum du-te. Te rog... Încă era goală cînd o lăsă și alunecă pe scara de serviciu, pînă la garaje, iar de aici, pînă În noaptea cea mai rece de care-și amintea. Zilele următoare fură cele mai rele. Julián veghease toată noaptea, așteptînd, dintr-o clipă În alta, să pice asasinii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Orologiul Îi lua cu asalt, numărînd minutele În goană. — Încă mai e vreme, murmura Miquel cu privirea ațintită spre intrarea gării. La ora unu și cinci, șeful gării făcu anunțul final pentru călătorii cu destinația Paris. Trenul Începuse deja să alunece pe șine cînd Julián se Întoarse pentru a-și lua rămas-bun de la prietenul său. Miquel Moliner Îl privea de pe peron, cu mîinile vîrÎte În buzunare. — Să scrii, zise el. — Am să-ți scriu de cum ajung, Îi răspunse Julián. Nu. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Freud? am Întrebat. — Asta mă privește și vei afla la timpul potrivit. Și-mi vei mulțumi. Am căutat sprijin În privirea lui Fermín, Însă bietul de el adormise Îmbrățișat cu Bernarda În timp ce Barceló Își formula discursul triumfal. Lui Fermín Îi alunecase capul Într-o parte și Îi curgeau balele pe piept, Într-un surîs fericit. Bernarda emitea sforăituri profunde și cavernoase. — Să dea Domnul să aibă noroc, șopti Barceló. Fermín e un om minunat, l-am asigurat eu. — Trebuie că este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
oroare că mai lipseau cîteva ore bune pînă cînd aveam s-o pot vedea - și atinge - din nou pe Bea. Am Încercat să pun În ordine chitanțele pe luna aceea, dar sunetul teancurilor de hîrtie Îmi amintea de foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste ca să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Îi mîngîiam gîtul cu vîrfurile degetelor. Îmi amintesc cum mi-a luat mîinile și le-a așezat pe sîni și cum Îi tremurau privirea și buzele cînd i-am luat sfîrcurile Între degete și le-am ciupit năuc, cum a alunecat pe podea În timp ce Îi căutam pîntecele cu buzele și coapsele ei albe mă primeau. — Ai mai făcut asta vreodată, Daniel? În vise. — Serios. — Nu. Dar tu? — Nu. Nici măcar cu Clara Barceló? Am rîs, probabil de mine Însumi. Ce știi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
mai făcut asta vreodată, Daniel? În vise. — Serios. — Nu. Dar tu? — Nu. Nici măcar cu Clara Barceló? Am rîs, probabil de mine Însumi. Ce știi tu de Clara Barceló? — Nimic. — Eu și mai puțin. — Nu te cred. Bea zîmbi. MÎna Îmi alunecă Între coapsele ei și m-am repezit să-i caut buzele, convins că, la ceasul acela, canibalismul era incarnarea supremă a Înțelepciunii. — Daniel? zise Bea cu un firicel de glas. — Ce-i? am Întrebat. Răspunsul nu-i mai ajunse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
verific un lucru. Ne-am Îmbrăcat În grabă, pe nevăzute. În cîteva secunde ne-am putut vedea propria răsuflare conturîndu-se În aer. Am luat de pe jos una din lumînări și am aprins-o la loc. Un curent de aer rece aluneca prin casă, ca și cînd cineva ar fi deschis uși și ferestre. — Vezi? E vîntul. Bea se mărgini să tăgăduiască În tăcere. Ne-am Întors spre sală, ocrotind flacăra cu mîna. Bea mă urma Înndeaproape, aproape fără să respire. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]