KorAP: Find »[drukola/base=amic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...172 173 174 ...235 >

5,855 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

două capre, lua-le-ar dracu să le ia. Să nu mori de ciudă? Nu-ți vine să bei bățos pînă îți îneci amarul? Mai ales că plătea consumația păgubitul confrate Ponor. O poveste similară am trăit cu mai mulți amici, ascultînd trista poveste a domnului Limbric ("Ultimul viking", p. 214), culmea de amărît și de generos în a ne oferi un vin strașnic. Deși omul ne adăpa cu generozitate, noi tot găseam ceva de rîs, ca proștii. În primul rînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
inepuizabil era chiar Cuba, eu fiind dornic să cunosc viața latinoamericanilor. Am urmărit cu atenția tot ce era remarcabil pe acolo, o lume atît de apropriată nouă și totuși atît de diferită de lumea europeană. La o masă amicală cu amicul meu Rafael, o enciclopedie ambulantă în materie de orchestre de tot felul, explicațiile lui despre ce și cum stă chestia cu instrumentele muzicale de prin Cuba mi-au făcut capul să-mi vîjîe vreo săptămînă. După ce a susținut o lecție

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
degeaba. Ambasadorul Sikorski, bun prieten, ne-a invitat la "Una cena amistosa" (p. 416) și mi-a jucat o farsă, bine regizată, care se putea termina cu o lingură aruncată în capul lui. Și-a permis această regie după ce devenisem amici nedespărțiți. Cunoștea franceza și încerca să priceapă puțin din ceea ce scrisesem eu prin cărți. Îmi cerea lămuriri la anemicele sale bîjbîieli în românește, dornic să înțeleagă măcar puțin despre ce este vorba. Farsa lui Sikorski și a nevestei sale nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
în final Lazaro a găsit sau nu comoara, cert este că eu nu m-am ales cu nimic și regret și acum că am dat-o în bară. Deși s-ar putea ca Lazaro...să-mi fi tras clapa... Un amic, cu care făceam lungi plimbări prin grădina botanică din Havana, mi-a povestit o pățanie hazoasă pe care a trăit-o un coleg al său. Eram convins, după mature deducții, că pățania a tră it-o chiar el, așa cum am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
moșule! O să primești acasă tot ce trebuie. În autobuz moșul iar vorbește. Mare om cinu' Costică. Judecătorul, Dumnezeu să aibă grijă de el, era de zahăr, nu alta! L-am rugat să-mi dea cazanul înapoi... *** Cinu' Costică chiar era amic cu judecătorul. N-am cum, dar avînd în vedere vîrsta, n-o să mai execute cei doi ani. Numai să nu știe el, imploră cinu' Costică. În sat, moș Mihai se laudă: Eu fac rachiu cînd vreau, nu mă tem. Cinu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pîclișiți. În partea de est nu era zare de nor, doar dincolo de Holboca, pe la basarabeni, se vedeau ceva forme neclare, care ar fi putut fi catalogate drept nebulozități nedefinite. În umbrarul aflat în posesia subsemnatului era răcoare și discuția cu amicul meu, Nicușor, lîncezea lamentabil. Fiecare evita dialogul și, din cînd în cînd, își mai turna un strop de vin în pahar, fără a se sinchisi dacă și celălalt ar fi dorit același lucru. O lipsă de politețe? Gînduri adînci, profunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ajungeam lejer amîndoi. Ca din neatenție, o las la dreapta mea. Nicușor remarcă și întreabă puțin răstit: O ții doar pentru tine? întinzînd bărbia spre sticlă. Vai de mine, sar eu ca fript, mutînd sticla cu cîțiva centimetri mai hăis. Amicul se întinde greoi, apucă sticla cu vin, își umple paharul și face exact ca mine, adică n-o mai așează la mijloc. Mă irit și mai mult și devin malițios: Adică, de ce ai fi tu Eminescu? Păi... doar eu scriu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
intră tot mai mult în drepturi. Preferăm să stăm la lumină naturală, adică cea furată de pe la becurile din stradă, de pe la vecini. Nu mai vorbim, sticla s-a golit și paharele i-au urmat exemplul. Du-te în beci, îmi poruncește amicul mitocănește. Dar du-te tu, ești mai tînăr! Atunci aduc două... Adă cîte vrei, să ai una și pentru acasă. Degeaba, Eminescu sînt tot eu. Bine și așa. Cunosc un bandit, turnător la secu și-l cheamă Eminescu. Atunci du

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu o privire imploratoare la Sfînta Biserică și din nou mă adresez cu tot respectul Domnului nostru să mă ajute. Urc dealul străzii Urcușului, tacticos și fără grabă și fac o socoteală a beneficiilor pe care le voi avea dacă amicul meu va ieși mare grangur. Socotesc rapid avantajele personale și cum nu prea am după ce trage linie, mă gîndesc că măcar iese grangur cine vreau eu. Tot este ceva. Măcar de ziua mea îmi va aduce o sticluță de parfum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
un rachiu să mă dereg. Eu mă simt tras pe sfoară. Înțeleg să mă înșele politicienii pe care îi aleg, dar și alegătorii, adică pînă și moș Leo ? Este prea de tot. Sorb din ochi sondajele, conform cărora cînd iese amicul meu, cînd nu iese. Dar măcar hoțul nu este nici el sigur de victorie. Dau telefon la amicul candidat și nu mi se răspunde. De mine are el acum grijă cînd este atît de aproape să ducă Europa in spate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îi aleg, dar și alegătorii, adică pînă și moș Leo ? Este prea de tot. Sorb din ochi sondajele, conform cărora cînd iese amicul meu, cînd nu iese. Dar măcar hoțul nu este nici el sigur de victorie. Dau telefon la amicul candidat și nu mi se răspunde. De mine are el acum grijă cînd este atît de aproape să ducă Europa in spate? Marea așteptare Sub poalele pădurii Poiana Neagră era un fel de căldare uriașă unde vegetația era cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Din nou toporul vrea să spargă o țeastă... Cred că am mîncat prea mult. Este liniște și mai dorm puțin pînă la ziuă. Un duș mai rece puțin și sînt vesel. Cafeaua este excelentă și răspund la telefon vesel. Era amicul meu, doctorul X de la spitalul Socola. Pot trece pe la tine? mă întreabă vesel oarecum. Sigur, chiar îmi era dor de o tacla. Pe la orele 11 vine amicul meu și parchează în refugiul de pe stradă. Ne așezăm la taclale și după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
puțin și sînt vesel. Cafeaua este excelentă și răspund la telefon vesel. Era amicul meu, doctorul X de la spitalul Socola. Pot trece pe la tine? mă întreabă vesel oarecum. Sigur, chiar îmi era dor de o tacla. Pe la orele 11 vine amicul meu și parchează în refugiul de pe stradă. Ne așezăm la taclale și după o oră își ia rămas bun. Îl conduc curtenitor pînă la mașină și îl sfătuiesc: Mergi înainte și întoarce mașina în fața porții vecinului. Dar este loc? Suficient

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
bazaconiile astea? Nimeni. Merg pe stradă și încep să întrevăd un pericol uriaș care îi pîndește pe viitorii pacienți. Îmi imaginez că în viitor vom avea poate (brrrr!) zeci de dialoguri de coșmar de tipul următor (redau o convorbire a amicului meu cu doctorul Petrescu): Ce-i cu dumneata? Arăți ca naiba. Mă duc la doctor. Am aici o durere ca o părere... La ce doctor? La Mănescu. Am auzit că-i cel mai bun. Da, dar este liberal. Cum dumneata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
om de onoare pe acest senator. A dat cinstea pe rușine. Îmi este silă să-l privesc. Un alt senator, bătrîn ca și Adam, bîiguie motivații. Aici, patru ani, efort cît în 12 și trebuie să se recunoască munca... Dar amicul meu ne-a arătat și cum se muncește: cască, citesc ziare, spun bancuri și... nu știu ce-au votat. Nu știu imnul, nu știu legile. Senatorul Nuțu face greva foamei, nu se duce la Parchet. Ba se duce. Hoțiile le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
un regalist înfocat de mic copil, dar mă angajez în joc. Cine plătește consumația? Eu, îmi răspunde regalistul. Atunci sînt regalist pînă în măduva oaselor, spun rîzînd. Regalistul! mă apostrofează oponentul. Nici nu te-au chemat la reuniunea Regelui cu amicii săi. După ce ai făcut tu și după bobîrnacele primite de la FSN-iști... Eu sînt un simplu supus și nu am pretenții exagerate. Dar l-ai invitat, i-ai făcut o primire extraordinară. Pe cine? Pe Rege. Ai zis Rege și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mulțumești și apoi pa și pusi. Dar la mine nu te gîndești? Ești obligat, Dinule. Omenia obligă. De ce, mă rog, ți l-am făcut eu? Căprioara pleacă și Dinu aleargă. Doctorul tocmai se cinstea cu un vin roșu, împreună cu un amic. Are piciorușul rupt spune acesta. Lasă-l la mine, am eu grijă... Eu mă grăbesc. Du-te, Dinule! Băiatul reface drumul pe întuneric. Are vedenii și mereu se vede urmărit de căprioară. Zînica plînge și ea cînd aude povestea. O să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
iau concediul. Mă duc la munte, la... Păi anul trecut te-ai dus la munte și seara se făcea grătar, se răgeau manele, se bea cu nesimțire și cucoanele chicoteau încăldurite,ca un stol de papagali. Păi, mă duc la amicul meu Vasilică, mă lasă singur în cabana sa, spui bucuros că ți s-a oferit o faină alternativă. Te duci cu speranțe mari că... Dar Vasilică sună: Te rog, nu te supăra, mai vine un amic. O să-l cunoști, este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Păi, mă duc la amicul meu Vasilică, mă lasă singur în cabana sa, spui bucuros că ți s-a oferit o faină alternativă. Te duci cu speranțe mari că... Dar Vasilică sună: Te rog, nu te supăra, mai vine un amic. O să-l cunoști, este un dulce! Dulce, dulce, dar constați că face grătar animalul și are manelele cele mai de succes! Stai pe un balcon superb și meditezi la lăsarea nopții. În curte sfîrîie micii. Mașina colocatarului are ușile deschise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dar băiatul stă cuminte, doar puțin curios. Mă uit în spate și văd că nu era nimeni. Domnul Covalciuc privea cu interes, dar nici vorbă să-mi sară în spate. Trag de fir și scot la mal o... broască țestoasă. Amicii mei o scot cu atenție din cîrlig și eu o arunc în baltă. Încet, încet scot peștișori (buni de ciorbă!) de 100-200 grame, suficienți ca să-mi ajungă de un borș. Bogdan face și el același lucru, tatăl său ne acordă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
nu. Cum nu răspunde, o arunc din nou în lac și îi spun clar că este pentru ultima dată că mă port cavalerește. Vinul este excelent, ce ne-a pus doamna Covalciuc la pachet merge uns, cura de liniște, compania amicilor (i-am iertat pentru comportarea de aseară!), toate la un loc mi-au încărcat bateriile vieții de pensionar. Nu tu Universitate, Primărie, Ambasadă, Consiliu Județean, doar pluta, care de regulă nu mișcă, te face să uiți și de peștele ăla

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și în Algeria. Pilotul mai sorbea din cafeluță și din cînd în cînd mai butona cîte ceva la bord. Cînd treaba se îngroșa, trăgea de o manetă și bondarul sălta și scîrțîia ca naiba. Eu mă rugam la Dumnezeu și amicul meu, care mă însoțea, se ruga la Alah, iar pilotul se amuza ca prostul. Cînd avionașul chiar și-a pus în gînd să se sinucidă, atunci de-abia și pilotul ăsta afurisit s-a albit de frică. Coborîm la Gardaia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Ramadamului eram singur în cabinetul meu și necăjit pînă la Dumnezeu. Ajunsesem în Algeria de ceva timp, am primit un avans foarte mic și directorul Universității refuza înțelegerea avută cu România. Cum mișcam mărunt din buze, în cabinet intră un amic libanez. Ce ești așa acru, Constantin? Am probleme cu Benichou, directorul administrativ al Universității. De ce? Refuză să ne dea avansul promis în România. Amicul libanez, deși musulman, de la țigară nu se putea abține nici în ramadam. Venea la mine în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
directorul Universității refuza înțelegerea avută cu România. Cum mișcam mărunt din buze, în cabinet intră un amic libanez. Ce ești așa acru, Constantin? Am probleme cu Benichou, directorul administrativ al Universității. De ce? Refuză să ne dea avansul promis în România. Amicul libanez, deși musulman, de la țigară nu se putea abține nici în ramadam. Venea la mine în cabinet, încuia ușa și duhănea o țigară cu o lăcomie imensă. După ce trage o țigară și încă una, calm reia discuția. Îl cunosc pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
sertar). Cît doriți? 1000, 2000, 3000, cît doriți, atîta dau! Pentru început să fie 3000. Gata, 3000 să fie. Îl las să scrie liniștit, rupe fila de CEC și mi-o oferă. La pușcărie ajung. Dumneavoastră cît doriți? 1000, spune amicul din Timișoara. Bine, 1000 să fie. Tot merg la pușcărie, ce contează? Salutăm respectuos și plecăm ultramulțumiți. Nici n-am făcut 50 m că am întîlnit alți români care solicitau avansul. Le arătăm cecurile și toți pornesc spre Benichou. Omul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]