8,708 matches
-
olimpici în antichitate au fost: a) egiptenii b) cetățenii Eladei c) fenicienii 88. Dimensiunile olimpismului sunt complexe și greu de surprins, deoarece acest fenomen: a) începe în cultura/educarea fizicului, trece prin religie și sfârșește în filozofie b) începe în Antichitate, trece prin religie și sfârșește în stadion c) începe în Grecia antică, trece prin mitologie și continuă în zilele noastre 89. Interzicerea Jocurilor Olimpice antice a fost făcută: a) În anul 394 de către împăratul Justinian b) În anul 394 de către împăratul
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
Timpul era inseparabil de evenimente, cel mai important fiind considerat rotirea Pământului În jurul Soarelui. Pe vremuri, În antichitate, exista doar "timpul local". Dacă Îți dădeai Întâlnire cu cineva, nu exista "sfertul academic", ci eventual "ne vom vedea la apusul soarelui". Mișcarea astrelor era cea mai sigură cale spre determinarea și organizarea timpului. Omul obișnuia pe vremuri să citească
Caleidoscop by Daniela Buchilă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93355]
-
unde demiurgul întâlnește daimonul socratic și unde mesajul lumii Ideilor este preluat de înțelepciunea subiectului gânditor și în versiunea dedicată actului. Astfel, modelul conștiinței de sine optative este daimonul, care coboară din exterioritatea oraculară în care l-a plasat tradiția antichității grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
ea coborârea noțiunii de "rațiune universală" din determinarea ei abstractă până la o integrare personalistă de care poate fi legată experiența metodică a încrustării de conținuturi subiective în realitate. Omul este un receptacul privilegiat al unei raportări universale cu care în antichitate era înzestrat doar zeul și își dovedește măsura artei sale contemplative în maniera de actualizare a unui potențial care poate stârni invidia guvernatorilor celești, pentru care există nenumărate avatare și întrupări, și care este departe de anatema paulină care vedea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
al inhibiției este ilustrat de comparația dintre configurația spirituală a omului occidental și cea a omului oriental, la nivelul conștiinței individuale o eventuală dominantă spirituală se resimte în termeni foarte subtili (fără posibilitatea blocajului). Comparația marchează diferența esențială între începutul antichității grecești (moment esențial al orientării descriptive către lume) și universul spiritual omolog indian sau chinez (care au deschis poarta de intrare a înclinației investigative și experimentatoare omenești către interioritate). Însă, așa cum occidentul a găsit propriile formule introspective menite să se
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
ca sentiment total 1. Stări individuale 2. Stări totale 3. Contopire și organizare 4. Caracterul istoric al vieții psihice 5. Sentiment individual și sentiment total 6. Contopirea sentimentelor 7. Organizarea sentimentelor 8. Sentimentul total și caracter 9. Sentimentele totale în antichitate și în epoca modernă 10. Cuvîntul și noțiunea de "humor" 11. Humor și concepție despre viață Capitolul al II-lea: Rîs și humor 12. Sentimentul ridicolului 13. Tipuri de sentiment al ridicolului 14. Marele humor Capitolul al III-lea: Ironie
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a văzut că asemenea "sistematizări" ale vieții psihice, așa cum le-a cercetat el, trebuiau să devină involuntar baza pentru judecățile etice decise de oamenii la care se realizase o "sistematizare", într.un sens sau altul 18. 9. Sentimentele totale în antichitate și în epoca modernă Așa cum am observat mai înainte, este sigur că în toate epocile s-au format sentimente totale. Ele nu apar însă la fel de puternic în toate timpurile și împrejurările nu le sînt totdeauna la fel de favorabile. Atîta vreme cît
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din sentimentele provocate sub influența unor trăiri variate. Dacă ne oprim la perioadele culturale cele mai importante pentru noi, cea antică și cea modernă, nu ne vom putea aștepta, în legătură cu cea dintîi, să găsim multe exemple caracteristice de sentimente totale. Antichitatea a fost dominată de premisa fundamentală că invariabilitatea ar fi expresia naturii celei mai intime a existenței și totodată indiciul celei mai înalte valori. Ceea ce este schimbător trece, pentru gîndirea greacă, în ultimă analiză, drept o iluzie și anume una
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
totodată indiciul celei mai înalte valori. Ceea ce este schimbător trece, pentru gîndirea greacă, în ultimă analiză, drept o iluzie și anume una fără valoare. Chiar și în cea mai bogată expunere a străduinței umane pe care ne-a dat-o antichitatea, aflată anume în Banchetul lui Platon, chiar și acolo, această năzuință, cu întreaga neliniște și întreaga însuflețire pe care le vehiculează, pare să-și afle locul într-o sferă mai joasă, comparativ cu durata invariabilă, care este obiectul suprem al
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
un suflet rănit. Dar el va acționa asupra posterității cel mai mult prin capacitatea sa de a pune în valoare ceea ce este mare și adevărat. Edrept că nu cunoaștem viața interioară decît a unor personaje profetice din epoca modernă. În antichitate, oamenii nu aveau simțul psihologiei individuale și, în orice caz, profetul făcea acea impresie asupra posterității imediate,de la care ne provine imaginea pe care o avem despre el, numai în măsura în care desfășura puterile unui suflet mare în mînie și vervă. Atunci
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
estetica sînt perfect de acord că humorul este un fenomen modern. Cervantes și Shakespeare sînt desemnați deseori ca fiind primii scriitori în ale căror opere este resimțit acest sentiment totalca o dispoziție sufletească de bază. Cocepția pe care o avea antichitatea despre caractere și destine era mai simplă. Cei de atunci erau atașați de niște linii mari și pure și nu reprezentau personalități ori evenimente foarte complicate. Anticii posedau cu siguranță un viu sentiment pentru acea lege a mărginirii căreia i
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
eficacității vieții acestuia și care constiutie tocmai cel mai mare exemplu de mare humor. Faptul acesta nu contrazice afirmația că într-adevîr ironia este un sentiment antic, iar humorul unul modern. Fiindcă Socrate se află exact la momentul unei breșe, cînd antichitatea trimite dincolo de ea însăși și tocmai de aceea el poate trece drept un reprezentant nu doar al unei singure perioade, ci în general, al oricărei năzuințe omenești. Revin și asupra acestui punct în proximul capitol, dar remarc deocamdată cele de
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
un reprezentant nu doar al unei singure perioade, ci în general, al oricărei năzuințe omenești. Revin și asupra acestui punct în proximul capitol, dar remarc deocamdată cele de mai jos. Hegel și Kierkegaard au demostrat că ironia a fost în antichitate forma naturală de străpungere prin care personalitatea ia pentru prima dată poziție împotriva ordinii tradiționale a lucrurilor, tinzînd să formeze o mică lume pentru sine. Deocamdată, este vorba doar de a afirma dreptul la un sine propriu, de gîndi cu
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ca fiind mai subiectiv decît ironia, pentru că implică un strat mai adînc al personalității decît presupune de obicei ironia în sine. Schopenhauer a declarat astfel că ironia este obiectivă, iar humorul subiectiv, găsind explicația faptului în apariția capodoperei ironiei în antichitate, pe cînd humorul este un sentiment modern (Wille und Vorstellung, II, cap. 8). Dar dacă este de datoria principiului de personalitate să pătrundă atît viața ideilor recunoscîndu-se importanța faptului că orice cunoaștere și orice convingere trebuie cîștigate prin propria activitate
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mai putin forțat la dezvoltarea intelectuală a dogmelor. Iar după ce via așteptare extatică, din epoca creștinismului primitiv, a făcut loc unor gînduri mai calme, a apărut datoria de a introduce viața psihică în cadrul alcătuit în comunde viziunea despre lume a antichității și de teoria credinței elaborată dogmatic. În acest cadru, iubirea și entuziasmul, seriozitatea și jubilarea se puteau dezvolta bogat și în siguranță. Uneori, sub impulsul vieții sentimentale, s-a putut pune baza unei modificări a culturii și, în felul acesta
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ar fi coincis cu propria personalitate. Socrate este profetul marăă năzuințe spre adevăr și al marii griji pentru sine, ambele afalte într-o legătură inseparabilă. Atît știința cît și viața se pot referi la el cu același drept. Încă din antichitate era obișnuită, în legătură cu el, declarația că a fost cel dintîi om ale cărui idei au privit însuși modul de a trăi96. Avem idei înalte despre ceea ce înseamnă să fii om, în special să fii grec, și în chip cu totul
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Noțiunea de mare humor a căpătat formă, pentru prima dată, în mod expres, în romantismul german. Ca întotdeauna, și în acest caz, lucrul a premers noțiunii. Noi am indicat două mari personaje ca reprezentanți a ceea ce conține noțiunea unul în antichitate, iar celălalt la începutul epocii moderne. Humoriștii englezi din secolul al XVIII-lea nu au reprezentat, cum am observat deja, marele humor. Orizontul lor era prea îngust, iar optimismul lor nu îngăduia contradicțiilor vieții să ajungă la o deplină înrîurire
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
spațiu public (Lichtenstein, 2001). Dimpotrivă, până când exercitarea puterii ajunge să fie legitimată, trebuie ca aceasta să fie făcută publică înaintea cetățenilor sau înaintea acelor indivizi ai polis-ului cărora le este permis accesul în agora 3. Legătura conceptuală instaurată din Antichitate între democrație și spațiul public a fost pusă în discuție din momentul în care au început să se dezvolte structurile instituționale prin care democrația reprezentativă își găsește locul în structura organizațională a statului modern. Aceasta a însemnat o ruptură a
Construirea democraţiei : la frontiera spaţiului public european by Daniela Piana [Corola-publishinghouse/Science/931_a_2439]
-
cuprinde în sine toată omenirea și o exprimă în așa fel încât ajunge să îmbine dulceața cea mai pătrunzătoare cu forța cea mai energică”. (Richard Wagner despre Simfonia ,,Eroica” ,,Scrieri complete”, p.168) ,,Acoperiți-vă chipul, sărmani poeți mari ai antichității, bieți muritori!; limbajul vostru convențional, oricât de pur și armonios ar fi, nu poate să se ia la întrece re cu arta sunetelor. Sunteți niște învinși glorioși, dar totuși învinși! Voi n-ați cunoscut ceeace noi numim astăzi melodie, armonie
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
numeau orașul „Atena de pe Ilm“, Goethe prelua conducerea Teatrului curții, iar Karl August Böttiger devenea, la propunerea lui Herder, director al gimnaziului Ernestine. Cine e Karl August Böttiger? Un domn interesant, care era, se pare, un foarte bun cunoscător al Antichității, un arheolog pasionat și un jurnalist afurisit. De fapt, unii ar băga mâna în foc că e primul ziarist de scandal al Germaniei. Era amic și admirator al lui Goethe, dovadă că lui i-a citit scriitorul pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
segmentul mai mare precum se raportează segmentul cel mare la cel mai mic". Cu alte cuvinte, în imaginea din dreapta, dacă, atunci segmentul a+b a fost împărțit într-o secțiune de aur cu simbolul . Numărul a fost cunoscut încă din antichitate, iar din secolul XIX a primit numele de "Secțiunea de Aur", "Numărul de Aur" sau "Raportul de Aur". Prima definiție clară a numărului a fost datata prin jurul anului 300 î.Hr. de către Euclid din Alexandria, părintele geometriei că sistem deductiv formalizat
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Mocanu Paula () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107377]
-
Aur", "Numărul de Aur" sau "Raportul de Aur". Prima definiție clară a numărului a fost datata prin jurul anului 300 î.Hr. de către Euclid din Alexandria, părintele geometriei că sistem deductiv formalizat. Asemenea numere nesfârșite i-au intrigat pe oameni încă din antichitate. Se spune că atunci când Hispassus din Metapontum a descoperit, în secolul V î.Hr., că este un numar care nu este nici întreg (ex:1;2;...), nici măcar raportul dintre două numere întregi (precum fracțiile:1/2,7/6,45
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Mocanu Paula () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107377]
-
pentru un timp, sfârșitul dezvoltării viticulturii galice. Unitatea creată de Imperiu va fi înlocuită de universalismul creștinismului, de aceea s-a spus că: "acolo unde se află Biserica, se află și Roma" (ubi ecclesia, ibi Roma). Prin vestigiile vinicole ale Antichității, Evul Mediu creștin își va materializa credința. Fie el păgân sau creștin, vinul reprezintă începutul și sfârșitul civilizațiilor. IV. Din Olimp la Napa Valley În anul 313, împăratul roman Constantin proclamă libera practică a religiei creștine prin edictul de la Milano
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
marilor podgorii europene. Vechea și Noua Lume viticolă fac parte deopotrivă din civilizația vinului. Această comunitate culturală este produsul istoriei, mai exact al mitologiei, oenologiei și geografiei, altfel spus, din Olimp la Napa Valley. Capitolul II VINUL ȘI RELIGIILE În Antichitatea păgână vinul era considerat un dar al zeilor: egiptenii îl atribuiau lui Osiris, grecii lui Dionisos, iar romanii lui Bachus. Osiris, zeul egiptean care simbolizează continuitatea nașterii și a renașterii, este considerat inițiatorul ideii preschimbării vinului în sânge. Sub influența
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
vinului fac foarte bine dovada acestui compromis. I. O băutură "festivă" Dacă punem unul lângă altul cuvintele "vin" și "sărbătoare" obținem, prin definiție, o tautologie, deoarece, pentru civilizația vinului, masa a fost dintotdeauna locul favorit al acestei băuturi "festive". În Antichitate, între ospățul zeilor și cel al oamenilor s-a creat o legătură de convivialitate în privința vinului și a bucatelor împărțite în comun. Acest aspect mistic al mesei de sărbătoare s-a răspândit în Europa creștinată prin intermediul unor obiceiuri, cum ar
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]