16,557 matches
-
ne incită să gândim că mandatul său esențial este de a pune în spectacol contradicția. CAPITOLUL ÎI MITOPO(I)ETICĂ APARENTEI: FEMEIA PARIZIANA Personalitatea și specificitatea femeii pariziene a sugerat constituirea unei perspective complexe a analizei ei ca personaj. Prin apartenența la mai multe paradigme, prin legăturile cu diverse câmpuri semantice, personajul este un element decisiv al poeticii literare și teatrale. De aceea articularea poeticii textului și a poeticii reprezentării se face în jurul personajului 147. Personajul este garantul coeziunii, coerentei și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a cărui purtător este Nana se extinde și asupra societății înalte. A adopta un anumit mod de viață și anumite semne de recunoaștere un cod vestimentar, un anumit vocabular, a frecvență anumite spații la ore fixe, etc. constituie condiții de apartenență la acest grup. Mediul determina identificarea tipurilor cu rolurile lor. Comportamentele pe care le adopta diferite clase sunt determinate de valorile pe care se bazează existența lor. Literatura "fiziologica" și "panoramica" a anilor 1840-1850, de tipul Leș Français peints par
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
à une Parisienne de Musset: "Je voudrais n'avoir de souci au monde Que mă taille ronde Mes chiffons chéris Et de pied en cap être la poupée La mieux équipée De Rome à Paris." Haină rezumă poziția socială, marchează apartenența la un grup și permite membrilor săi să se recunoască. Modă permite diferențierea elitei de vulg și trasarea frontierelor invizibile separând pe cei rafinați de cei mai puțin rafinați. Pentru femeile mondene, modă este o preocupare permanentă și palpitanta (uneori
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
declarație de poetica: Desișul meu este Sicilia; un desiș care închide civilizații și necropole străvechi, si cariere de piatră, si telamoni fărâmați în iarbă.21 Conform propriei declarații sensibilitatea să creatoare e triplu condiționată: în primul rând de sentimentul de apartenență la spațiul copilăriei, la insula natală, Sicilia; în al doilea rând, de umbrele antichității încă vii pe aceste meleaguri; în final, de operă leopardiană, ce nu o dată i-a oferit cuvinte potrivite. Cercetătoarea Marinella Cantelmo demonstrează, pornind de la termenul cheie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
analizei ține de sfera criticii tematice, ramura a cercetărilor literare intrată la sfârșitul secolului XX într-un con de umbră, dar care continuă totuși să fie foarte prezenta printr-o serie de practici tematice, cărora utilizatorii nu le mai recunosc apartenența de drept la domeniul acestui tip de abordări.24 Într-o primă etapă se vor identifica ocurentele unor vocabule în operele celor doi autori. Se va continua cu analiza motivelor și temelor generate de aceștia. Frecvență de apariție a termenilor-cheie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de a introduce propria opera printre cele consacrate. Pentru Bloom tradiția este un cumul de influențe poetice fertile 32. Cu mult înainte că el să fi scris acestea, Ț. S. Eliot observase că orice influență literară fertila se bazează pe apartenența la limbajul aceluiași grup (sibboleth), sau, după cum subliniază Quasimodo în Poezia contemporană, la sentimentul și sângele aceleiași zone lingvistice și culturale. De vreme ce Eliot este unul dintre criticii săi preferați, Quasimodo îl citează în chestiunea tradiției literare: fiecare literatura ajunsă la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
catre înțelegerea propriilor posibilități în interiorul propriilor limite. O istorie: deci, o tradiție, adaugă sicilianul. Apelul de a asculta vocile trecutului înseamnă mai mult decat reanalizarea rațională a unor evenimente sau opere anterioare, continuă poetul, înseamnă a trăi instinctiv sentimentul de apartenență la acelasi pământ, care vorbește și prin vocea poeților: La noi și aiurea, vocea poeților a rostit mereu cuvinte născute din propriul sânge.33 Afirmațiile de mai sus evidențiază o latură importantă a viziunii lui Quasimodo despre tradiția literară națională
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dogmatica a poeziei pure afirmând că beneficiază de ascendente europene incontestabile de sorginte valéryană și mallarméană și de rădăcini autohtone, leopardiene.163 Apropierea lor de scriitorul romantic, precum și plasarea în umbră lui Ungaretti se justificau prin necesitatea de a demonstra apartenența poeziei ermetice la marea literatura din peninsulă. Conform unui articol scris de Sergio Solmi în 1939, poetul din Alexandria, precursor al versului obscur, tainic, greu accesibil fusese cel care fixase noile orientări sub semnul maestrului din Recanati.164 El a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ale romanticului cu privire la Natură, păstrând numai imaginea ei de mama binefăcătoare, deoarece aceasta se plia pe sensibilitatea să poetica și deoarece îi oferea un leac pentru perpetua rătăcire a eului și pentru singurătatea să fundamentală: odihnă și reagăsirea sentimentului de apartenență prin contopirea cu universul primordial. 3.3.3. Singurătatea, durerea, moartea Desprinderea de matricea în care, de fapt, omul ar dori să se contopească și distanța dintre viața dorită, imaginata și condiția să reală acutizează singurătatea și nefericirea; cele două
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acestuia la poetul romantic. După primele contacte cu poezia recanatezului, scriitorul nostru a asimilat influență ei prin versurile lui Pascoli, prin propagandă pro-Leopardi a revistei 'La Ronda', prin apropierea lui de versurile lui Ungaretti și, nu în ultimul rând, prin apartenența să la Ermetism. De-a lungul traseului vieții, sinuos și fragmentat, studiile și cariera l-au purtat la început prin Sicilia natală, mai târziu la Romă, Florența, Imperia, Milano, unde circulau, desigur, în prima parte a secolului trecut numeroase idei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
72. 8 Sava, S., "Tranziția spre economia de piață", în Tribuna economica, nr. 15/1990, pp. 20-21. 9 S. Sava; E. Ionescu. "Economia de piață contemporană", în Probleme economice, nr. 7/1990, p. 45. 10 A propos, se pare că apartenența ideologică a devenit, între timp, un fapt reprobabil, astfel încît, în penultima campanie pentru prezidențialele din Franța, Jacques Chirac îl acuza public pe Lionel Jospin pentru faptul de a fi încă aproape de o ideologie... 11 Alecu Russo, Cîntarea României, Bucovina
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Astfel, "paratextualitatea se referă la relația pe care un text o stabilește cu "vecinătatea" (titlu, prefață, note, ilustrații, avertismente etc.); metatextualitatea vizează relația critică, altfel spus, comentariul unui text realizat prin altul; arhi textualitatea se referă la relația care marchează apartenența unui text la un gen care îl definește; hipertextualitatea desemnează orice relație care leagă un text B (hipertext) de un text anterior A (hipotext), fără a fi vorba de comentariu" (ibidem, 106). Facem mențiunea că hipotextul nu este obligat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
etc.); o metatextualitatea se regăsește în ceea ce este exprimat în mod curent prin comentariu; o hipertextualitatea reprezintă situația în care un text derivă din altul anterior, prin transformare simplă sau prin imitare (de exemplu, parodia sau pastișa); o arhitextualitatea traduce apartenența unui text la o anumită categorie generică. Un astfel de dispozitiv noțional a limpezit considerabil impresionismul critic în care fuseseră conturate până atunci (1982) conceptele importante din teoria textului. Totuși intertextul este definit de o manieră nu tocmai matematică : "o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la numărul și caracterul fragmentar al avantextelor, la tonul programatic al unora dintre ele (cele cu rol de organizare a materialului epic și descriptiv), la circulația secvențelor și numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale: 2009, 13) și mai ales la apartenența arhitextuală inedită pentru Eminescu (roman). Intratextualitatea transpro-zastică generată prin filiație ar prilejui nuanțări interesante ale portretului feminin și o dezbatere productivă asupra exogenezei spațiului edenic, situate între mitologie și credința creștină din cărțile vechi românești, pe care bibliotecarul Eminescu le
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la Zoe Dumitrescu Bușulenga ; mai târziu, și la Mircea Cărtărescu, în eseul decriptării oniricului himeric. Analiștii paginii eminesciene dispun de instrumentele criticii necesare pentru radiografia textului, însă despre Eminescu nu se poate vorbi decât întru Eminescu. Să fie vorba despre apartenența la aceeași generație în receptarea critică a Poetului Național, ceva mai atașată afectiv, comparativ cu vocile criticii de după anul 2000? Înainte, eminescologul vorbea parcă mai mult despre autor după, atenția este captată de operă, dacă nu chiar de text. Pasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al Bisericii înseși. Enigma se lămurește astfel parțial, iar spovedania eliptică a naratorului se umple de semnificație. Dar se opresc lucrurile aici? În nici un caz! vom striga, deznădăjduiți de atîta mister. Observam că, la finalul episodului narativ al "conversației" despre apartenența la Masonerie a personajelor, Montresor articulează niște cuvinte aparent fără însemnătate, pe care, deliberat, le-am lăsat în suspensie. Să revenim! Fortunado pleacă, plin de dispreț, realizînd că Montresor este ridicol cu mistria lui, și ordonă iritat: "Să mergem după
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ocultismul gesturilor de confrerie. Între altele, autorul descria, cu aproximație, și împrejurarea în care se găsesc Montresor și Fortunado pe parcursul absurdului dialog. Mai precis, căpitanul Morgan susține că un francmason cu un oarecare grad de inițiere, dacă dorește să verifice apartenența la frăție a cuiva, trebuie să ridice mîinile deasupra capului. Este exact ceea ce face Bufonul după ce golește sticla de De Grâve ridică mîinile în sus cu o mișcare pe care Montresor pretinde că nu o înțelege. Deconcertat de tăcerea rivalului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
-și arăta mistria! Masonul (autentic) se enervează pe bună dreptate. Zice "Glumești!" și își continuă, consternat, drumul. Ei bine, aici intervine secvența senzațională, cea care dă fiori reci lectorului atent! Conform lui William Morgan, răspunsul pe care "interogatul" simbolic asupra apartenenței sale la societatea secretă trebuie să-l dea e unul de inspirație biblică și sună în felul următor: "Așa să fie!" ("So mote it be!" în engleză). Pentru numele lui Dumnezeu ca să-l parafrazăm pe însuși naratorul confesiv -, ce altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
altfel, pentru edificare, așa cum spuneam, el a mutat accentul, în roman, de pe "poveste" pe "percepție" sau, mai precis, de pe "narațiune" pe "narativitate". Naratorii sînt adevărații eroi ai prozei jamesiene. Ei "fac" și "desfac" universul epic, în conformitate cu gradul lor de participare/apartenență în/la acest univers. Scriitorul a vorbit pe larg despre capacitățile (diferite!) de "reflectare" a naratorilor (James îi numește pe naratori "reflectori", considerînd că, în linii mari, conștiința lor conceptualizată drept "inteligență centrală" constituie singura sursă de preluare a informației
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
teoretizarea ei. Dacă Sartre încearcă "să înțeleagă" și "să-și asume" limitările libertății, Miller nici nu le "observă", expe rimentînd bucuria eliberării ca pe o lacaniană jouissance. Cele zece episoade ale cărții sînt treptele ieșirii (franceze) din "corsetul" (american) al apartenenței culturale. De aceea, voi spune că acest artefact textual întrucîtva de pionierat al lui Miller își clarifică (și la acest nivel stru ctural!) natura inițiatic-formativă. Autorul-personaj trece gradual, în "trepte", cum ar veni prin "depersonalizare" și "repersonalizare". La sfîrșitul procesului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sfîrșitul procesului, el e un intelectual (american), poate, înstrăinat, dar, fără îndoială, un scriitor adevărat. Bibliografie Henry Miller. Primăvara neagră. Traducere din limba engleză și note de Cristina Felea. Seria de autor "Henry Miller". Iași: Polirom, 2010. Une génération perdue Apartenența lui F. Scott Fitzgerald (Francis Scot Key Fitzgerald) la așa-zisa Generație Pierdută/The Lost Generation nu este un fapt întîmplător (determinat, să zicem, cricumstanțial, de prietenia scriitorului cu Ernest Hemingway un reprezentant de marcă al amintitului grup). Fitzgerald considerat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în revista Esquire, între ianuarie 1940 și mai 1941, așadar și după moartea, din decembrie 1940, a lui Fitzgerald!), The Pat Hobby Stories/Povestiri cu Pat Hobby (editată în volum abia în 1962!), constituie, poate, argumentul cel mai solid al apartenenței autorului la atmosfera mentalitară din interiorul "generației pierdute", deși contextul general de desfășurare a episoadelor narative diferă oarecum de cel al majorității textelor scrise de F. Scott Fitzgerald. Aceste "povestiri" (în fond, "secvențe" disparate dintr-un segment de viață a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
benignă, ca partida de squash bunăoară!), însă rămîne simpatizat de toată lumea, datorită unei civilități înnăscute. Henry își întemeiază triumful social pe o îndelung practicată diplo mație mondenă, instrument de ascensiune și protecție, privit ca o condiție sine qua non a apartenenței la upper middle class, în orice societate concurențială. Rafinamentul necesar în uzitarea sa îndelungată îi conferă, indiscutabil, rang de virtute. Sîmbăta în discuție nu este o zi obișnuită, încă de la bun început. Perowne se ridică din pat, după o noapte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aprecia că ea se întinde pe 33 de ani, calculând, așadar, trei în fiecare secol. La noi, Al. Piru a fost un partizan fidel al ideii"23. Vorbim despre generația literară, excluzând, din cadrul acesteia, cititorul, care nu este condiționat de apartenența scriitorilor la o anumită generație. Generația literară este, mai degrabă, un aspect ce ține de istorie și de critică literară, la noi, Tudor Vianu fiind cel care "a vorbit despre generația de creație, cu alte cuvinte, despre acel aer de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
stat trebuie folosite și pentru a Întări identități comunitare amenințate sau defavorizate. Mai mult, educația multiculturală trebuie să vizeze nu să-i Învețe pe copii ce Înseamnă să fii diferit, ci să-i Învețe pe copiii care sunt diferiți - prin apartenență socială, culturală, confesională, rasială - cum să fie diferiți În mod corect. Sistemul școlar trebuie să cultive, pe de o parte, identitatea comună, pe de altă parte, dreptul nostru la diferență, respectul pentru ceilalți, altfel decât noi, dar nu mai puțin
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]