5,033 matches
-
băiatul cu muzica pusese Marșul din Aida la puterea maximă a boxelor sale. Petrecerea se Încheiase. Urmau socotelile. 37. Ora patru e o oră potrivită pentru un final de revelion, zise Flavius-Tiberius. În aer plutea un miros ciudat de ierburi arse. Îl simți și tu? Ce anume? Mirosul ăsta? Cred că mica noastră tundră pubiană arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începu să se dezbrace. Rămase goală, dar cu o expresie pe chip necunoscută lui Petru. Așa trebuie să fi arătat ea pe vremuri În atelierul lui Szántó. Cu un zâmbet timid și provocator În același timp pe chip, cu buzele arse ușor depărtate, cu mâinile la ceafă, bucuroasă că nu mai trebuia să se lupte ca să Își apere propria sa goliciune, forma ei fără cusur. Se Întinse pe relaxa așa cum Petru o vedea În desen fără să-și mai acopere Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
demonul defectelor, ci și de cel al calităților sale prea evidente. În cazul meu - iertată-mi fie lipsa de modestie - de demonul umorului. Timp de mai mulți ani, m-am luptat cu el în revista „Știință și tehnică”, sub pseudonimul Ars Amatoria (numele grupului literar din care fac parte), publicând aceste două seriale pseudo S.F. ce și-au câștigat un anumit public, au stârnit anumite simpatii și au sfârșit prin a atrage atenția anumitor organe și organisme de partid și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
zise Felix S 23 către Dromiket 4. Și întreabă dacă n-au cumva capace de delcou, m-a rugat tov. Istrate de la Colibași. — Aici „Bourul”, recepție! spuse Dromiket 4. Cine-i? — „Bourul”? Sunt „Veac Nou”! Recepție! — „Veac Nou”? sări ca ars Felix S 23. Unde sunteți, dragă? — Am ieșit din coada cometei Halley! se auzi în difuzor. Am scăpat, fraților! Avem orbita noastră! — Cum ați scăpat? — Nu ne dăm seama! Cred că prin autodotare! Cu rapița! — Cum cu rapița? strigă nelămurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încât uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit deodată că mi se face rău. Am avut senzația că mă cufundam într-un întuneric înăbușitor, duhnind a căldură râncedă, care se învârtea cu mine. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vizitator ciudat. A intrat în casă, și-a scuturat zăpada de pe căciula cu clape și de pe mantaua de postav vechi, cerându-mi permisiunea să se așeze pe un scaun chiar înainte de a-mi spune ce dorea de la mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la ei amuzat. Era un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la stână, în aer liber. „E frumoasă, dar curvă”, a obiectat el triumfător. „Și ce importanță are asta?” i-a replicat maică-sa. A rămas încremenit. „Mamă, cum poți vorbi astfel? Doar sunt fiul tău”. Dar ea a sărit ca arsă. „Tocmai pentru că ești fiul meu, nu vreau să ajungi ca vai de capul tău, să tragi mâța de coadă.” „Și conștiința mea?” a apelat el, în disperare de cauză, la o vorbă mare. La care frate-său a izbucnit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj misterios așa cum se discută visele, dând impresia că exista ceva care îi împiedica să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: „Curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aflam în septembrie. Mie, însă, de câte ori mă sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că ei sunt extraordinari, iar eu nu sunt decât un nenorocit care-și merită soarta. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie. — Datorită ție se întâmplă tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic. Încă mestecând, se duse sub acoperământul de bârne și învelindu-se cu o manta ciobănească adormi într-o clipă. Păstorii aveau încă multe griji înainte de somn. Auta privi un timp laptele gălbui care se aduna în șiștarele de pământ ars, apoi ochii lui rătăciră pe cer. Somnul i-l alunga nerăbdarea de a ajunge mai repede pe creasta muntelui, în palatul Marelui Preot. Dar mai era o zi. În timpul zilei care se sfârșea, nerăbdarea scăzuse, înlocuită în parte de tristețea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Apoi zise: - Mie nu, slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl întrerupse zâmbind bătrânul. Lasă, Tefnaht... - Nu, n-am vrut să spun asta, slăvite. Dar el e și mai tânăr, și nici... Ars însă de privirea piezișă a Marelui Preot, Tefnaht tăcu. Se apropiau de țărm. - Și ce vom face, slăvite? întrebă Tefnaht într-un târziu. Vom clădi temple noi pentru ei?... Marele Preot îl măsură cu privirea: - Cum, tu ai și început
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Tefnaht în luntrea străină, ziseră că un zeu Phaeton a încercat să ducă prin văzduh carul de foc al tatălui său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a mai putut ridica... Adevărul care nu izbutise să străbată încă depărtările era mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să rămână biblioteca! strigă oaspetele supărat. - Ba eu aș fi fost de părere să rămână și biblioteca și Comentariile. Dar e prea târziu pentru preferințe. Totuși, cu totul ireparabilă pierderea nu e. Mereu se mai găsesc papirusuri, copii ale celor arse. Păcat că multe se găsesc numai din întîmplare, fără să se caute. Dacă beduinul Muhammed nu și-ar fi pierdut o oaie, cine știe când și dacă s-ar fi găsit sulurile de lângă Marea Moartă! Știi ce mulțumiți ar fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
renunțe la tine. Să ai grijă de tine, îmi spune omul, după ce mă aduce în oraș. Nu e mai bine să se termine o relație înainte de vreme, de frica eșecului, ar rămâne sentimente chinuitoare, rămășițe aprinse ce se vor prea arse, speranțe ce se vor cere îndeplinite. Oricum nu trebuie să conteze ultima impresie mai mult decât e cazul. Dar presimt că ne vom revedea. I-am mulțumit și acum mă îndrept spre catedrala catolică. Și dacă n-am găsit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului și cu piesa de chihlimbar, de introdus în gură, înșurubată în fund. Zece metri mai gios, pe mâna dreaptă, Casa Oștirii. Tot pe dreapta, lăfăindu-se ca o imensă pasăre Rock, deasupra pivnițelor arse ale banului Racoviță, Miliția Capitalei. - Hai că te-am filmat, scămoșatule, că la sânul tău, inima de la nici-un cur de miere nu găsește vreo mângâiere... O vezi p-aia cu țâțele cât doi hectolitri de lipici că ce boală
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
translucide, fără greutate, parcă mumificate, ale arătătorului său inelarului cucoanei, făcu ca trupul să i se ridice de trei ori brusc, scuturat de convingerile unor frisoane scurte, iar întregul Cabinet să sfârâie de un miros aproape sexual, deși de piele arsă. - E reglementar! Gol marcat după regulament!! Ai vîrît-o în pandalii șutând din colțul scurt! omologă, ca un cunoscător, ce se și afla, impresionat, mustăciosul. (De încîntare își supse și își perie și mustața). - Eu izbuteam să le fac să fumege
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
putea citi: "Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care sprijinește pe un muritor și își abate atenția de la Iehova! Căci este ca un nenorocit în pustie, și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Iehova, și a cărui nădejde este Iehova! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile către râu; nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
picure în relațiile sale cu Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse, lipite sau molfăite de mucegai, ies a doua zi acte-pacienți cu înfățișări reîmprospătate, tefere și cu aerul acela docil ce le îngăduie hârtiilor să fie citite. Arestații care, în trecut, se mai dădeau de ceasul morții, distrugând, chiar în secundele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
precum o cutie din lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le fură pleznite de nuielușele purtătorilor de letică, trimiși să curețe locul și retrăgîndu-se acum în mirosuri de cârpe arse și cu spinările încovoiate sub o pradă bogată. 369 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Aruncîndu-se în discuție numele Liceului "Pipera", responsabilitatea ta... își depuse și profesorul de istorie Atanasie Albu farfurioara și paharul de limonadă direct pe trotuar (ca și cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
el zâmbind, cu toate că ochii îi erau triști. Prăjitorul de pâine a scos un sunet ca un clinc și două felii de pâine au sărit în sus. Pe o parte erau palide și călduțe, iar pe cealaltă parte erau negre și arse. Prăjitorul ăla fusese cadoul de nuntă din partea lui Jake, iar Fiona începea să se întrebe dacă nu cumva puștiul nu-i făcuse ceva ca să nu meargă ca lumea. —Ai vorbit cu el în dimineața asta? l-a întrebat ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]