52,493 matches
-
de culoare s-a putut spune, cam de prin 1924-25 încolo, că sunt "sclipitoare", "nemaiîntâlnite", pline de "surprize și ispite", "fragede" sau "arzătoare". Pictura lui, cum de asemenea s-a spus, era "un fenomen cu totul neobișnuit", mărturisea un "temperament artistic excepțional", atrăgea prin neliniște, neastâmpăr, neistovită vervă coloristică, efervescență a imaginației. Cu toate acestea pictura lui Tonitza nu a încetat să fie o problemă pentru critică. Dacă în opera mai tuturor artiștilor există ezitări, incongruențe, rupturi în unitatea, mai mult
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
iconografic profund semnificativ. Tonitza se înscrie astfel pe o linie pregnant ilustrată la sfârșit de secol XIX de Van Gogh, solidar cu "dezrădăcinații" și "victimele vieții", pentru care "dezlegarea problemei vieții" nu era în nici un fel desprinsă de vocația sa artistică. Nu întâmplător atât Tonitza cât și van Gogh admirau pictori ca Daumier și Millet. În 1921 Tonitza deschidea o expoziție al cărei catalog are un motto semnificativ luat din Henri Barbusse: "Celui qui veut creuser jusqu 'a la vérité doit
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
ca Daumier și Millet. În 1921 Tonitza deschidea o expoziție al cărei catalog are un motto semnificativ luat din Henri Barbusse: "Celui qui veut creuser jusqu 'a la vérité doit simplifier", cuvinte ce rezumă foarte exact crezul său existențial și artistic de tinerețe. Tonitza expunea atunci o pictură protestatară care relua în bună măsură tiparele stilistice și tonul acuzator al desenelor pe care le publica dezlănțuit în ziarele timpului. Imaginea, gândită strict în termeni de eficiență a comunicării, trebuia să fie
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
el, "se pictează mai bine decât la Neu-Dachau sau la Worpswede". Balcicul era inclus într-o suită de locuri devenite celebre și în care se consuma un fenomen tipic al modernității : fuga în natură, evadarea, ca reacție față de un învățământ artistic osificat și ca încercare de recuperare a unei sensibilități și prospețimi aurorale. Apetitul pentru originar, primitiv, arhaic a cărui figură emblematică devenise Gauguin, retrăiește în cazul tuturor acestor comunități, mai mult sau mai puțin organizate, de artiști care părăsesc, e
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
volum apărea în 1927, adică în plină epocă de glorie a școlii de pictură de la Balcic, o replică la tradiționalismul epigonic. Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, Balcicul nu a putut evita să devină o atracție pentru turismul artistic. Nu puțin a contribuit la succesul monden al micii localități de pe malul Mării Negre și Regina Maria care-și construise aici una din "casele ei de vis". Devenise o modă să pictezi la Balcic, Mangalia, Cavarna, Capul Caliacra, Tulcea etc. Eugen
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
In luna martie, am avut o imensă bucurie fiind invitat de către Baletul Operei Naționale București să asist, la Madrid, la spectacolul lor de Giselle, cu Alina Cojocaru și Johan Kobborg, pentru prima oară în capitala Spaniei - deci un mare eveniment artistic, căci Alina este sărbătorită peste tot în lume ca o regină a dansului clasic, recunoscută astfel de cei mai prestigioși critici din toate continentele. Emoțiile mă copleșeau căci știam că o voi vedea în direct și, în plus, acompaniată de
Baletul Operei Române la Madrid by Gelu BARBU () [Corola-journal/Journalistic/8587_a_9912]
-
se ia contact cu noi și cu baletul din București, din timp, și peste un an ne vom întâlni la voi acasă. Royal Ballet mă lasă liberă oricând, dar trebuie făcute demersurile din timpť. Ce ușor s-ar face contractele artistice în lume, dacă toți artiștii ar fi atât de generoși și de umani ca Alina Cojocaru! A venit și seara spectacolului, cu o sală arhiplină și cu nervozitatea ce se simte înaintea unui mare eveniment. în același timp, a fost
Baletul Operei Române la Madrid by Gelu BARBU () [Corola-journal/Journalistic/8587_a_9912]
-
engleză Louette Harding, ca Ťprimul mare cuplu de dans clasic al secolului XXIť. Balerine egale în port de bras-uri, la tehnica de pointe, la sărituri, la fel ca și tinerii balerini, înalți și cu o exemplară pregătire tehnică și artistică. M-au făcut fericit și i-am felicitat pentru acest act I, perfect executat, în stilul academic ce se cere la Giselle. Alina m-a subjugat prin sinceritatea jocului ei, care a ajuns la apogeu în scena nebuniei și a
Baletul Operei Române la Madrid by Gelu BARBU () [Corola-journal/Journalistic/8587_a_9912]
-
pentru acest act I, perfect executat, în stilul academic ce se cere la Giselle. Alina m-a subjugat prin sinceritatea jocului ei, care a ajuns la apogeu în scena nebuniei și a morții, rezolvate fără inutile exagerări. în viața mea artistică, am văzut mari interprete în acest rol și am dansat cu multe stele, dar nici una n-a aprins în mine emoțiile ce mi le-a dăruit "la Cojocaru"! Nu exagerez când afirm că este o mare artistă dramatică și că
Baletul Operei Române la Madrid by Gelu BARBU () [Corola-journal/Journalistic/8587_a_9912]
-
vedere posibile. Totuși, un critic se cuvine să aibă el însuși un "sistem", o orientare teoretică bine consolidată, din care să se nască o nuanță nouă; nu neapărat un cod de dogme, dar un mod de a percepe corect fenomenul artistic, "necesitatea stringentă a unei stări de spirit care-și clădește singură argumentele și tezele". Mai cu seamă poezia, cu starea ei de grație, reclamă o receptare proaspătă a ineditului ei, a capacității ei de invenție. Categoric, arta literară, poezia cu
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
claviatură" (Alexandru Duțu), "o nouă viziune critică (ce) reactualizează vechea tendință de întoarcere spre noi înșine" (Mihai Drăgan), "un fenomen universal la care participă și cultura românească" (Adrian Marino), "o idee-forță, cu o natură prospectivă" (Mihai Ungheanu), o "inițiativă ideologică, artistică, tehnică, validată ulterior prin experiență" (Paul Anghel), o mișcare care certifică "încrederea în vocația originalității creative a literaturii române" (Marin Mincu), "o nouă conștiință despre locul și rolul culturii românești în trecut și prezent", ce s-ar fi lansat în
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
aglomerarea de excese, verosimilul. Din nou subliniez în ripostă la aceste interpretări strâmbe că verdictul de neconcordanță e eronat. Spas-mele, violența, nerăbdarea sunt atribute ale unei lumi care solicită alte măsurători. În perimetrul ei extravaganța are o justificare psihologică și artistică. Ce ne spune cu lux de detalii Nicolae Breban? Că în constituția psihică umană persistă canale tainice, că în continua plutire agitată din adâncuri își pretinde drepturile un fond biologic primar dictatorial. Adaptându-ne ca ființe cugetătoare la regulile coabitării
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
în Tabloul flamand, se adaugă și fotografia, simptom al timpului contemporan. Mulțimea detaliilor tehnice, legate de aparatele de fotografiat și de secretele meseriei este eclipsată de sugestiile privind forța uluitoare a imaginilor, mai ales când ele transfigurează drama în creație artistică. Numeroase pasaje ale cărții se pot citi și ca omagii aduse uneia dintre cele mai riscante meserii din lume, cea a corespondenților și a fotografilor de război. Ce-i face să aleagă o asemenea viață? Dorința de aventură într-un
Granițele ficțiunii, după Arturo Pérez-Reverte by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8591_a_9916]
-
o aliniere absurdă. Drept este să fie văzută, în manifestarea noastră din anii '60, nu doar preluarea, la strâmtoare, a unor clișee, ci și năzuința de le înlătura, de a ne preocupa, scriind despre autorii contemporani, și de aspectul reușitei artistice sau al eșuărilor, de a fi atenți nu numai la "conținut" ci și la "formă", asumându-ne riscul de fi taxați drept estetizanți, o învinuire gravă. Această tendință emancipatoare a noilor critici este remarcată de o cercetătoare avizată și calmă
Generația mea în anii '60 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8596_a_9921]
-
p. 114). Și aici, în fine, lista de monstruozități se încheie. Am ajuns la Postbărbați. Rizibilă, literalmente, în tentativele ei de fantasmare, cu o "lenjerie spirituală" ce fâlfâie la comandă, dar nu prea ademenitor, autoarea se dovedește ceva mai credibilă artistic în secțiunea aceasta de portrete urmuziene. Ele au o cruzime a notației îngroșate, fiind mai degrabă caricaturi negre decât fiziologii. Majoritatea sunt de un scabros bine construit, elaborat (și deloc politically correct); două-trei din o sută sunt chiar reușite, precum
Amintiri venerice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8601_a_9926]
-
deoarece în artă nu putem gândi decât ce a fost să fie și ca atare este. Desigur, viața unui artist explică multe din arta lui, dar în raportul final viața nu se dovedește decât un mijloc pus în slujba scopului - artistic. Întâmplătorul din viață naște necesarul din artă. Ceea ce există nu mai poate să nu fi fost: o operă, dobândindu-și dreptul de a fi." Sunt acestea câteva fraze spicuite din prefața semnată de tine, o prefață inspirată, exactă, la volumul
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
pe Nicolae Ceaușescu sau pe nu prea distinsa sa soție că ar fi ținut pe noptieră, pentru a citi înainte de culcare, cărțile unor avangardiști precum Tzara, Breton, Aragon, Éluard, Reverdy, Artaud, chiar dacă unii dintre ei au abandonat în timp revoluția artistică pentru un angajament politic explicit (uneori stipendiat de Moscova) de partea ideologiei comuniste. În planul creației, aceasta s-a tradus prin promovarea unor opere angajate, realizate în spiritul unui conformism artistic. Nicolae și Elena Ceaușescu au avut, mai degrabă, aerul
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
chiar dacă unii dintre ei au abandonat în timp revoluția artistică pentru un angajament politic explicit (uneori stipendiat de Moscova) de partea ideologiei comuniste. În planul creației, aceasta s-a tradus prin promovarea unor opere angajate, realizate în spiritul unui conformism artistic. Nicolae și Elena Ceaușescu au avut, mai degrabă, aerul unor personaje ieșite de sub pana maeștrilor avangardei. Eroul lui Alfred Jarry, Ubu Roi, este o referință care aproape că vine de la sine. Și totuși, se uită mereu că ideile avangardei istorice
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
au născut pe aceeași stradă din Zürich (Spiegelglasse), unde, în anii Primului Război Mondial, la adăpost de luptele care transformaseră Europa într-o mare de sânge, artiștii își trăiau revolta inofensivă și boemă în vapori de alcool, muzică, sex, jocuri și experimente artistice la Cabaretul Voltaire, aflat la numărul 1, în vreme ce, câteva case mai încolo, la numărul 14, locuia Lenin care, împreună cu grupul său de fideli, punea la cale ultimele detalii ale foarte apropiatei revoluții bolșevice. Cu siguranță, pașii revoluționarului s-au intersectat
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
respectiv al conspiratorilor bolșevici) se ignoră reciproc, ele respiră același aer al unei insule de belle époque în care veștile de pe front sunt primite cu oroare și revoltă. Nimeni nu poate spune, dincolo de speculații, dacă între Lenin și părinții avangardei artistice a existat o comu-nicare de fond, un schimb real de idei, capabil să ducă la modelarea viziunii fiecăreia dintre părți. Dar, așa cum foarte bine precizează același Stelian Tănase: "Chiar dacă nu s-au influnețat reciproc - limbajul antirăzboinic, contestarea "revoluționară" a burgheziei
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
celor urmăriți intrau în atenția agenților serviciului secret dintre cele două războaie mondiale, modul în care aceștia își redactau notele, raporturile dintre diversele eșaloane din cadrul sistemului. Din capul locului trebuie spus că agenții Siguranței erau foarte puțin preocupați de producțiile artistice ale celor în cauză. Creația putea să intre în discuție doar în cazul în care era susceptibilă să facă parte dintr-un plan subversiv menit să pună în primejdie interesele României sau să atenteze la stabilitatea sistemului politic. Aproape toți
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
manipularea vinovată a privitorului. Chiar dacă, de exemplu, numeroși artiști au încercat și înainte de '90, dar, mai ales, în ultimii ani, să iasă din convenția tabloului și din tradiția materialelor și a tehnicilor, să relaxeze conceptele de obiect și de acțiune artistică, aceste tendințe au fost nu numai privite cu suspiciune, ci și eliminate cu dispreț din orizontul interesului public. Astfel, Saloanele nu făceau decît să flateze așteptările mărunte, să administreze confortul privirilor incapabile de risc și, mai ales, să cultive în
Lupta cu memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8613_a_9938]
-
ci și eliminate cu dispreț din orizontul interesului public. Astfel, Saloanele nu făceau decît să flateze așteptările mărunte, să administreze confortul privirilor incapabile de risc și, mai ales, să cultive în artiștii înșiși un sentiment de siguranță atemporală. Estropiind realitatea artistică, falsificînd coordonatele unui sistem în plină dinamică, aceste Saloane deveniseră metafora senzorială a propagandei comuniste, chiar și atunci cînd, de drept, comunismul dispăruse; imperturbabil așezate într-o estetică acceptată oficial, ele nu prevesteau nici o schimbare majoră, nu anticipau nici o ruptură
Lupta cu memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8613_a_9938]
-
al înaltului devotament patriotic, inducea sentimentul unei inevitabile eroziuni genetice, similare aceleia de la capătul unor succesive endogamii. Aerul de bilanț, de raport contabil, obligatoriu la sfîrșit de an în chip de consacrare practică a unei politici infailibile, vicia implicit manifestările artistice și le transforma într-un fel de examen obligatoriu la capitolul ,,eficienței muncii" și de mărturie publică la acela care privește ,,buna purtare"și înscrierea corectă în ,,codul echității și al eticii socialiste".
Lupta cu memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8613_a_9938]
-
în România, în calitate de dirijor în 1944, cînd a dirijat Filarmonica bucureșteană și în 1964 la Festivalul Enescu, cînd a venit cu Filarmonica din Viena. Cu ocazia acestui festival l-am cunoscut personal pe Karajan. Lucram la OSTA, răspundeam de schimburile artistice ale României cu țările de limbă germană. Toți care l-am cunoscut am fost captivați de firescul și farmecul acestui om. Dar și de prestanța sa. De fiecare dată cînd avea de dirijat într-o sală pe care n-o
Magicianul baghetei by Corina Jiva () [Corola-journal/Journalistic/8610_a_9935]