KorAP: Find »[drukola/base=avangardă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...172 173 174 ...188 >

4,682 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

în miezul unei culturi istoriografice în curs de consolidare, ale cărei concepții bazale au influențat configurarea discursului didactic prezent în manualele școlare. Din acest motiv este imperios necesară zugrăvirea climatului istoriografic (și ideologic) în interiorul căruia s-a articulat discursul didactic. Avangarda istoriografică: de la luminismul Școlii Ardelene la romantismul pașoptist. Liniile de forță ale memoriei colective românești specifice primei jumătăți a secolului al XIX-lea, continuate sau frânte în epocile ulterioare, au fost trasate cu precizie de travaliul istoriografic întreprins de membrii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Școlii Ardelene și romantismul pașoptist) a dat prima formulă completă și clară a conștiinței naționale românești, de pe platforma căreia s-au ridicat revendicările politice (naționaliste) și sociale (democratice) pe durata întregului secol al XIX-lea. Tot din acest elaborat al avangardei istoriografice românești se vor decanta, filtrate prin sita cenzurii și a discursul didactic, elementele care vor compune prima formulă a memoriei istorice naționale românești. Ariergarda discursului didactic: decantarea ideilor avangardiste, trecute prin filtrul cenzurii, în memoria colectivă. Chiar dacă unele dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fi considerate un fel de "manuale-surogat" (N. Iorga, spre exemplu, a emis ipoteza că opera lui Samuil Micu, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, ar fi putut fi utilizată ca manual didactic [Mârza, 1982-1983, p. 577]), ele rămân plasate în avangarda gândirii istoriografice, creatoare a unei paradigme interpretative. Coordonatele centrale care definesc paradigma latinistă sunt: latinitatea absolută a poporului român, identitatea romano-română, continuitatea romanică după retragerea aureliană, unitatea etnico-teritorială a românilor și a spațiului românesc, spiritualitatea creștină timpurie a poporului român

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fost ea zugrăvită în manualele de istorie. Centrajul pe conținutul manualelor de istorie special proiectate în scopuri educative permite, pe lângă determinarea conținutului memoriei colective, și detectarea prelungirilor și reflexiile paradigmei latiniste a Școlii Ardelene și mai apoi ale celei romantice (avangarda interpretării istoriografice) în literatura didactică (ariergarda consensului societal). Analiza se va axa pe puținele manualele de istorie publicate în prima parte a secolului al XIX-lea până după momentul unirii principatelor danubiene și al reformei educației din 1864: Manualul de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
școli romantice. Acest fapt al apartenenței la o paradigmă devenită oarecum desuetă în preajma momentului '48 al secolului al XIX-lea este explicabil tocmai prin caracterul de ariergardă al literaturii didactice. Două trăsături majore caracterizează literatura didactică în raport cu cea plasată în avangarda reflecției politice, culturale și istoriografice: a) decalajul temporal, în sensul că ideile novatoare sunt receptate în consensul oficial și introduse în manualele școlare cu o întârziere care în cazuri extreme poate fi și de câteva decenii; b) moderația și precauția

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
toate își structurează narațiunea istorică pe baza principiului teritorial, legând istoria românilor nu atât de istoria și preistoria romanilor, cât de teritoriul dacic și de vechii săi locuitori. Dacă în Idee repede... (lucrare pe care am catalogat-o ca aparținând avangardei gândirii istoriografice), Aaron deschidea epopeea românilor cu "descălecarea coloniilor romane în Dacia", în Manual... (lucrare pe care am clasificat-o în categoria ariergardei consensului societal), narațiunea istorică izvorăște din "Dacia veche" și de la "Lăcuitorii Daciei" (agatirzii, apoi geții). Albineț, de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
într-înșii zicala "apa trece, pietrele rămân"" (Moldovan, 1866, p. 19). Unitatea. În privința registrului discursiv referitor la ideea de unitate, manualele școlare de istorie din această prima generație de lucrări didactice folosesc un limbaj ambivalent. Deși, după cum am arătat, în avangarda reflecției istorico-politice românești, odată cu efuziunea romantică, revendicările unității politice a tuturor românilor erau deja disponibile în repertoriul ideatic al epocii, manualele de istorie nu afirmă explicit acest deziderat. Aaron, de exemplu, atât de pasionant în militantismul pe care îl desfășoară

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
acelorași suferințe și fericiri colective; e) unitatea politică, revendicată pe baza elementelor anterioare, desăvârșește aspirația mitică spre unitate. După cum s-a văzut mai devreme, la Școala Ardeleană doar Budai-Deleanu exprimă în formă completă această năzuință spre unitate politică, în timp ce, în avangarda reflecției romantice, diversele dimensiuni ale unității, inclusiv cea politică, se înmănunchează într-un program care se precizează gradual. Toate dimensiunile constitutive ale unității sunt prezente pregnant în prima generație de manuale de istorie din țările române, mai puțin ideea unității

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Memoriile colective prelucrate de manualele de istorie sunt încadrate statal, respectând cu fidelitate liniile de separație politică ale vremii. Astfel, fiecare principat își organizează propriul trecut în parametri restrânși ai frontierelor sale politice, structurându-și propriile memorii istorice. Cu toate că în avangarda reflecției istorice, G. Șincai a redactat Hronica Românilor în care a înmănunchiat faptele românilor într-o singură succesiune istorică, iar M. Kogălniceanu (1837) a publicat în străinătate, la Berlin, un prim volum dintr-o anunțată istorie sintetică a tuturor românilor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
îl ocupă în structura socială. "Cetățeanul care împlinește toate datoriile cetățenești este cetățean patriot" (p. 110). În condițiile politice ale Imperiului Habsburgic multietnic, precum și a separării politice a etnicilor români în principatele danubiene, ideologia naționalistă care începea să fermenteze în avangarda reflecției politice nu și-a găsit spațiu în literatura didactică. După cum vom vedea, ulterior Unirii principatelor din 1859 și a reformei învățământului din 1864, se produce o tranziție de la un patriotism civic pre-naționalist înspre un naționalism etnic herderian. În Transilvania

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Ardelene, sub efectul romantismului pașoptist, se trece progresiv înspre o formulă sintetică, inițial duală (paradigma xenopoliană a daco-romanității), iar mai apoi trială (paradigma substrat-strat-adstrat a lui Iorga). Aceste schimbări survenite în genetica românească sunt răsfrângeri tardive ale prefacerilor petrecute în avangarda reflecției istoriografice. Cristalizarea progresivă a filonului dacic în conștiința romanticilor români, transformată ulterior într-un autentic program cultural al dacismului, a fost examinată minuțios de către O. Babu-Buznea (1979). În stadiu embrionar, dacismul virtual se găsește încă în scrierile Stolnicului Constantin

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
tăioasă, venită din partea istoricilor naționaliști români, nu s-a lăsat prea mult așteptată. În 1884, A.D. Xenopol publică Teoria lui Rösler, în care își propune să demonteză piesă cu piesă eșafodajul argumentativ încropit de istoricul austriac. Starea tensională amorsată în avangarda istoriografică prin revigorarea în forță a tezei imigrațiunii, urmată de reacția tăioasă a românilor care au reafirmat teza permanenței neîntrerupte a românității, s-a strecurat și în ariergarda literaturii școlare. Xenopol, protagonismul contra-ofensivei românești, alocă în manualele sale de istorie

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
România" (a se citi Țara Românească) (Aaron, 1839), istoria principatului Moldovei (Albineț, 1845), precum și istoria Transilvaniei (Rusu, 1865) sau a Ardealului (Moldovan, 1866), însă nu și o istorie unitară a românilor care să transgreseze granițele care fragmentau politic românitatea. În avangarda reflecției istoriografice, M. Kogălniceanu (1837) a produs o primă istorie sintetică a românilor, în Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques Transdanubiens, din care nu a reușit să livreze decât primul volum. Următoarea piatră de hotar în unificarea istoriografică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
istoriografică este reprezentată de lucrarea semnată de A.T. Laurian, care în 1853 a publicat Istoria Romaniloru, în care istoriile particulare ale țărilor române sunt împreunate într-o structură unitară. După cum era de așteptat, unificarea istoriografică s-a produs în avangarda reflecției istorice înainte de unificarea politică a principatelor din 1859. Ideația istoriografică, plasată în frontul luptei ideologice, trebuie să fi avut o influență în precipitarea evenimentelor politice în sensul unirii principatelor danubiene române. În schimb, în ariergarda consensului societal reprezentată de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
înspre "pedagogia xenofobiei". Mutații atât de substanță cât și de structură sunt reperabile și în memoria colectivă modelată statal prin intermediul literaturii didactice în general și a manualelor de istorie în particular. Naționalismul, ale cărei forțe ideologice au fost descătușate în avangarda romantismului pașoptist, a fost asumat statal și transformat în idee-călăuză a istoriei românilor propagate prin manuale școlare doar după unificarea principatelor danubiene. În consecință, trecuturile anterior defalcate pe aliniamentele granițelor politice dintre principatele române sunt fuzionate într-un tot unitar

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
au fost așezați, în principatele danubiene, abia în epoca regulamentară. Legea instrucției publice din 1864, foarte avansată la acea vreme în raport cu legislațiile europene ale timpului, a instituit obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Dacă pe plan legislativ România se situa în avangarda educațională a continentului, pe planul realității efective lucrurile nu decurgeau în aceeași direcție. În perfect acord cu teoria maioresciană a "formelor fără fond", între "țara legală" și "țara reală" persista o discrepanță majoră (constrastarea celor două noțiuni îi aparține lui

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
62). Facultativ, însă, le pot urma la orice vârstă, statul carlist încurajându-și supușii să participe la cursurile speciale organizate de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Serviciul Social și Straja Țării. 3.3.3. Concepția despre naționalitate Evantaiul dintre avangarda reflecției istoriografico-politice și ariergarda consensului societal oficializat în literatura didactică se deschide din nou în amplitudine. Desigur, întreaga epocă interbelică stă sub semnul "consensului naționalist" (Livezeanu, 1998, p. 24). Ceea ce nu înseamnă că pe fundalul acestei consensualități generice nu există

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cărui "constituție ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă, cel puțin pe terenul istoriografiei, un act de echilibristică între loialitățile ideologice și constrângerile empirice și profesionale. Avangarda cultural-ideologică: fanatism naționalistic. Sub aspectul producției culturale, interbelicul a însemnat o perioadă de maximă efervescență intelectuală. Lăsând deoparte produsele cu o altă tentă decât cea manifest naționalistă (Istoria civilizației române moderne a lui E. Lovinescu, Neoiobăgia a lui C. Dobrogeanu-Gherea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
tentă decât cea manifest naționalistă (Istoria civilizației române moderne a lui E. Lovinescu, Neoiobăgia a lui C. Dobrogeanu-Gherea, sau Burghezia română a lui Șt. Zeletin), explozia intelectuală a culturii interbelice a fost, în fond, o efuziune a spiritului autohtonist. În avangarda cultural-ideologică, o întreagă pleiadă de personalități de marcă ale culturii române au inspirat ideile forță ale naționalismului autohtonist, pe care le-au expirat apoi în sfera publică prin intermediul influentele lor scrieri. Principalele guri de vărsare ale curentului autohtonist au fost

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
sufletului românesc. Exegeza gândirii cultural-ideologice interbelice, fie ea redusă doar la acest minimal set nominal, ar depăși cu mult parametri spațiali alocați acestei lucrări. Ne vom mărgini la a urmări scopul mult mai modest de a extrage coordonatele definitorii ale avangardei reflecției ideologice interbelice. Lucrarea de referință în bibliografia politico-culturală a interbelicului rămâne Anii treizeci. Extrema dreaptă românească (1996) semnată de Z. Ornea. Volumul reușește să creeze o vastă panoramare a ceea ce am numit "fanaticism naționalistic", poziția înspre care a evoluat

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
un concert al românismului în care cugetătorii specificului național se întreceau în acte de virtuozitate intelectuală, unele dintre ele ieșind chiar de pe portativul raționalismului fie acesta chiar și "ecstatic" pentru a interpreta o partitură din care răzbăteau sunetele "apriorismului românesc". Avangarda reflecției istoriografice: naționalism critic. În plină sincronie cu precizarea formulei autohtonist-ortodoxiste a românismului, discursul istoriografic elaborat în avangarda reflecției istorice propune, prin exponenții săi (P.P. Panaitescu și C.C. Giurescu), un naționalism critic, curățat de excesele auto-glorificatoare produse de istoriografia romantică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ele ieșind chiar de pe portativul raționalismului fie acesta chiar și "ecstatic" pentru a interpreta o partitură din care răzbăteau sunetele "apriorismului românesc". Avangarda reflecției istoriografice: naționalism critic. În plină sincronie cu precizarea formulei autohtonist-ortodoxiste a românismului, discursul istoriografic elaborat în avangarda reflecției istorice propune, prin exponenții săi (P.P. Panaitescu și C.C. Giurescu), un naționalism critic, curățat de excesele auto-glorificatoare produse de istoriografia romantică. Rădăcinile spiritului critic românesc, erupt în interbelic pentru a destrăma țesutul mitoistoric al conștiinței naționale, coboară până în proiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
populară, motiv care explică de ce, în lucrarea de față, elementul școlar este considerat o piesă indispensabilă în angrenajul instituțional de construire a statului-națiune și a memoriei naționale. 3.3.4. Memoria națională: consolidarea tradiției naționale românești Cele două fronturi ale avangardei (fanatismul naționalistic al reflecției cultural-ideologice, respectiv naționalismul critic al reflecției istoriografiei profesioniste) își au reflexiile în literatura didactică prin intermediul căreia se configura memoria națională. Aceasta din urmă se definește atât într-o formulă radical naționalistă (de ex: Constantinescu, 1928), cât

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și de popor românesc. Asimilarea Slavilor a fost încercarea cea mai grea a puterii elementului roman dela Dunăre. Biruința lui a păstrat caracterul latin al țărilor noastre" (Floru, 1923, p. 27). Travaliul depus de B.P. Hașdeu și I. Bogdan în avangarda reflecției lingvistico-istorice, în lucrări de mare erudiție precum Etymologicum Magnum Romaniae (Hasdeu, 1887-1898), sau programatice cum este Însemnătatea studiilor slave pentru români (Bogdan, 1894), au reușit să impună ideea importanței elementului slav în țesătura etnică și lingvistică a românității. Influența

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în privința spiritualității românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română de ortodoxism. La întrebarea "a fi sau a nu fi român" se poate răspunde doar prin ortodoxism. În avangarda reflecției social-istorice românești, interbelicul este perioada care cunoaște deplina osmoză identitară între românism și ortodoxism. Artizanii ei au fost teologi ortodocși de un ascuțit profil intelectual, de calibrul unor Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, care au elaborat în scrierile lor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]