5,357 matches
-
că-s human. Vedea-le-aș funcționarilor de-acolo mamele aruncate-n aer de umanoidul cu giulgiu pe freză. Organizația a rămas fără imagine, s-a stins Războiului rece și-acum apără drepturile omului explozibil. Ce incendiază mașini și pe bătrîna handicapată la Paris, Bruxelles și Berlin, fără nici o recompensă. Nicio. CÎt de modern sună. Al Qaida. Academia. Aflu că noile intrări DOOM (blestem, În engl., inspirată siglă) au fost preluate mai ales din mass-media. Presa scrisă, etalon, asta-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
niște vînătăi mititele acolo nu Înseamnă o știre, iar bătăușii nu avuseseră timp să ajungă la vreun avocat fără scrupule. Jack Își scoase catastiful. Pagini Împărțite În trei coloane: data, seria cecului, suma. Sumele variau Între un sutar și două bătrîne. Cecurile erau completate pentru Donald și Marsha Scoggins din Cedar Rapids, Iowa. La capătul celei de-a treia coloane venea totalul curent: 32. 350 de dolari. Jack Își scoase carnetul de venituri și cheltuieli, verifică cifrele și decise că următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
jos aruncătorul ăla de flăcări. CAPITOLUL 9 — Dacă se lasă cu audieri În fața marelui juriu, să rămîneți fermi pe poziții. Eu și procurorul districtual vom Încerca să vă ferim să ajungeți acolo. Jack Începu să-și facă bilanțul favorurilor. Șaisprezece bătrîne mergeau la fondul secret al lui Loew. Miller Stanton l-a ajutat să-i ungă pe cei de la Badge of Honour. L-a pișcat chiar el pe Brett Chase cu o mică amenințare - o dezvăluire În Hush-Hush despre apucăturile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu balene. — Vreo mutră familiară, Vincennes? Întrebă Millard. Încerca și el. — Nimic, dom’ căpitan. Dar unde ați găsit revistele astea rupte? — Au fost descoperite Într-un tomberon din spatele unui bloc de locuințe din Beverly Hills. Le-a găsit administratoarea, o bătrînă numită Loretta Downey, care a sunat la secția de poliție din Beverly Hills. Iar ei ne-au sunat pe noi. — Aveți adresa clădirii? Millard se uită Într-un formular pentru probe materiale. — Charleville, numărul 9849. De ce? — Mă gîndeam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Încît să nu afle și restul lumii - adică să nu afle Karen. De un an Întreg era eroul ei. Cumva, povestea devenise chiar reală. A Încetat să le mai trimită bani orfanilor Scoggins, Încheind conturile la limita de patruzeci de bătrîne, căci avea nevoie de lovele pentru a-i face curte lui Karen, cînd era cu ea, se simțea extrem de departe de Malibu Rendezvous. Joan Morrow Loew tot ostilă rămăsese. Welton și hoașca lui Îl acceptau În silă, iar Karen Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu o recompensă. — Păi... Aveți cheile, doamnă? — Bineînțeles că am cheile, doar sînt administrator! Bine, te las să intri dacă promiți că nu atingi nimic și nu trebuie să plătesc impozit pentru recompensă. Jack Își recuperă poza. — Cum doriți, doamnă. Bătrîna urcă scara spre camerele de la etaj. Jack o urmă. Bunicuța descuie a treia ușă. — Cinci minute, tinere. Și ai mare grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
o succesiune de diapozitive. „Hilda Lefferts“ În cartea de telefon, indicații, casa: șindrilă albă, cameră anexă din cărămizi de zgură compactă. O femeie cu Înfățișare de bunicuță uda gazonul. Jack parcă mașina și uni la loc paginile rupte din Whisper. Bătrîna Îl văzu și se sperie, apoi o zbughi spre ușă. O ajunse din urmă. Ea țipă: — Lăsați-o pe Susie să se odihnească În pace! Jack Îi puse În față numărul din Whisper. — Un polițist din L.A. a vorbit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
prietenul ei la ea acasă și i-a auzit cum se ceartă cu un al treilea tip. Prietenul fetei a fost văzut tîrÎndu-se În jurul casei În aceeași zi, ceva mai tîrziu. Fii pe fază: cînd a călcat-o pe bătrîna doamnă, White a sunat la telefoane, la P.C. Bell, și a verificat fișele cu convorbirile interurbane efectuate de la adresa aia Între cinșpe martie și cinșpe aprilie 1953. Am făcut același lucru și am găsit trei apeluri interurbane, toate către o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pahar să bată sosirea anului nou, și tot la o casă din apropiere, care adăpostea locuința unui ambasador de prin Occident, dar n-a stăruit asupra gândului pentru că, în vreme ce continua să privească și să audă ce se întâmpla în stradă, bătrâna doamnă s-a apropiat de ușa-fereastră uimită și ea de grozăvia ce prinsese țuguiul de țiglă de peste drum și întrebase ceva și în chiar acea clipă, ascultând și văzând toate acestea, și-a mai amintit că la celălalt incendiu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în față, de parcă s-ar fi temut să calce covorul enorm, cu flori mari, ce vor fi arătat extraordinar la vremea când fuseseră împletite, cu decenii în urmă, dar azi destul de roase, decolorate și murdare. Încă nu-și spun nimic, bătrâna doamnă se gândește la cât de bine se simte și la alte lucruri pe care i le-a mărturisit o dată lui Andrei Vlădescu și ar vrea să nu se sfârșească nici clipele, nici ziua și totodată ar vrea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chiar sigur că acoperă un gol sau că acoperă pur și simplu ceva? A vorbit la telefon cu unul dintre doctori. Ar fi fost inutil să meargă la spital, era încă la reanimare, iar la cei 75 de ani ai bătrânei doamne Marga Pop, reanimarea putea fi mai îndelungată. Suportase excelent operația. O operație de formă: au deschis-o și după o jumătate de oră au închis-o la loc. Un organism atât de bine conservat, încât părea aproape uimitor, spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dormitorului ei. A rămas multă vreme gânditoare, pe marginea patului, privindu-și mâinile. A zis într-un târziu: „Domnița mi-a spus să am grijă de tine“. L-a surprins. A tresărit. Nu te cheamă așa, dar așa îți spunea bătrâna doamnă, pentru că arătai cum vor fi arătat domnițele cărora li se închinau fântâni, monumente, manuscrise și vieți. Dar ce-ți spun toate astea?! Știi bine cum arăți, și de ce îți spuneau astfel, obligându-mă și pe mine să zic la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
puțin. Se prefac. Cum nu se poate mai limpede. Al șaselea cerc Există vreo umilință mai mare decât să cedezi lupta și să fii înfrânt când încă mai doreai să te zbați pentru victorie, dar propriul trup te trădează? Frenezia bătrânei doamne Marga Pop s-a sfârșit într-o zi. Pur și simplu. Au reînceput durerile, o singură dată și scurt. S-a gândit: „Știam că se vor întoarce“. Pe urmă n-a mai vrut să se gândească. S-a străduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pahar să bată începutul anului dinainte, și tot la o casă din apropiere, care adăpostea locuința unui ambasador de prin Occident, dar n-a stăruit asupra gândului pentru că, în vreme ce continua să privească și să audă ce se întâmpla în stradă, bătrâna doamnă s-a apropiat de ușa-fereastră uimită și ea de grozăvia ce prinsese țuguiul de țiglă de peste drum și întrebase ceva și în chiar acea clipă, ascultând și văzând toate acestea, și-a mai amintit că la celălalt incendiu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prezent în el, se filtrează, rămâne în urmă și odată cu el tot ce era legat de oraș. Iar în liniștea rămasă în loc, de astă dată în el, nu în afara lui, nu erau decât niște noțiuni reci, ca străine: undeva, o bătrână e pe moarte, undeva, niște securiști îi verifică pe el și pe colegii lui de redacție și vor să-l înlocuiască pe redactorul-șef, nu se știe încă pentru ce, altundeva, niște funcționari nu vor să dea curs cererii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
femeie s-a ridicat și a intrat într-o încăpere vecină cu a doamnei Marga Pop și la puțină vreme au răsunat de acolo sunetele alambicate ale unui clavecin. „Mi-a fost dor de tine. Abia te așteptam“, a spus bătrâna doamnă, uitându-se drept în față, aranjându-și cu o urmă de cochetărie gulerul capotului în jurul claviculelor firave și a umerilor subțiri și osoși, lovindu-se cu un bețișor lung, cu cealaltă mână, la intervale neregulate, peste genunchii întinși, acoperiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din cuvinte, că nu sunt totul cuvintele, că există un loc și un moment în care nici chiar cuvintele nu pot răzbate, cuprinzându-l o liniște și vorbind, de aceea, dintr-odată, fără patimă, numai privind-o în ochi pe bătrâna doamnă - înțelegeți, înțelegeți, nu-i așa? că vorbele mele sunt una și privirile mele sunt alta și că prin astea din urmă sunt de partea dumneavoastră? gândind - și lăsând de o parte tot ce construise, teorii filosofice despre viață, moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Guguștiucule! Vino-ncoa!“. Surprinsă că a auzit-o, nu mai știa de ce-l chemase, a ridicat brațul slăbit, i-a plecat capul, l-a sărutat pe frunte. „Du-te, te așteaptă de prea multă vreme. Nu mai sta cu o bătrână ca mine“, i-a zis. Mi-l închipui amintindu-și, abia acum, la întoarcere, ca și cum făcuse orice să nu se gândească la întrevederea cu doamna Marga Pop. Acasă, s-a așezat la masa de scris, înainte de a despacheta lucrurile, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
calm, indiferență, firesc, vioiciune, veselie, încât ar fi fost imposibil să se supere pe ea ori să-i impună punctul lui de vedere. Prin felul ei de a fi, Ioana Sandi era un spectacol. „Bine“, îi zicea Ioana Sandi, „acum bătrâna s-a dus, ședința aia a trecut, nu vă mai pisează nimeni sau, cel puțin, așa sper, de ce nu te destinzi? De ce nu dai drumul gândurilor și sentimentelor tale, de ce nu te arăți vioi și exuberant, cum bănuiesc că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vilă de pe strada Eminescu unde, într-una din camerele de la etaj, înainte de ultimul război se spânzurase un negustor grec. Avea timp, mergea încet, lungindu-și drumul, pe străzi principale și pe străzi lăturalnice, urmărind orașul cum se trezește din somnolență. Bătrâne se grăbeau cu un târșâit indiferent după cumpărături. Din camioane se descărcau cu zgomot navete cu pâine și cu sticle de lapte. În fața chioșcurilor de ziare se formau cozi. Țărani de prin împrejurimi se îndreptau spre piață cu coșuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se scuză și iese din încăpere; când se întoarce, se oprește să schimbe câteva cuvinte cu Mortimer, oaspetele de onoare, așezat la mijloc. Lawrence vrea să se intereseze discret de starea surorii lor. — Cum ți se pare că se comportă bătrâna smintită? șoptește el. Mortimer face o grimasă și răspunsul lui are un ton mustrător: — Dacă te referi la Tabitha, vei descoperi că se comportă perfect. Exact cum am prevăzut. — V-am văzut dând mărunt din bărbie după-amiază pe peluza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aibă plăcerea cinică de a duce londonezii până la limita răbdării, scăldându-i zi și noapte în nădușeala provocată de zăpușeala lipicioasă a orașului. Privind în jos, am observat o umbră mișcându-se în grădină. Două umbre, una foarte mică. O bătrână care-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină pasul cu el în timp ce mergea în zig-zag de la un tufiș la altul, încordat și înfierbântat de tainicile plăceri nocturne. Am ascultat foșnetele tufișurilor și foșgăiala lui printre ele, singurele zgomote care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
felul acesta manipulezi teribil nu doar publicul, ci și subiectul. Doamna Thatcher a invadat insulele Falkland, iar eu am invadat viața acestei femei - amândoi ne-am folosit de același pretext - am făcut-o pentru binele lor. Apăsă pe pauză și bătrâna încremeni într-o imagine imobilă termurată în timp ce deschidea o cutie de supă. Într-un fel, singurul gest cinstit care-mi rămâne de făcut ar fi să dezvălui mecanismul implicării mele; să las camera să panorameze de jur-împrejur și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu? — Îți place? E primul ei drum. Am primit-o de la ăl mare: mi-au adus-o azi-dimineață. Mă pricep la biciclete - le-am folosit toată viața - și cred că asta e o frumusețe. Cântărește doar jumătate din cât cântărea bătrâna mea Raleigh: uite, pot s-o ridic cu o mână. — Și cum o simțiți la mers? — Ciudat, dar nu e rapidă cum m-aș fi așteptat. Am făcut o bucată de drum până aici și am avut și un urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
domnul Sloane? întrebă Phoebe. Mai sunt afară? Presupun că da, spuse Tabitha. Zău, mi-e greu să țin socoteala intrărilor și ieșirilor voastre. — Și nici urmă de Dorothy, nu? se aventură Hilary. — Singura persoană pe care am văzut-o, spuse bătrâna, a fost tatăl tău. A trecut pe aici acum câteva minute. Am sporovăit și noi un pic. Phoebe și Hilary schimbară priviri îngrijorate. Hilary îngenunchie lângă mătușa ei și începu să vorbească foarte rar și deslușit. — Mătușică, Mortimer nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]