4,545 matches
-
ți se ivește prilejul, te rog să fii fericit. Îți spun din proprie experiență că dacă scapi asemenea șanse - și ele nu sunt decât două-trei în viață - o să regreți apoi câte zile vei trăi. Eu cânt în fiecare zi la chitară, nu pentru cineva anume. Poate pentru tine n-are nici un haz ce-ți spun eu... Trebuie să-ți mai mărturisesc că urăsc nopțile întunecate și ploioase. Sper că voi mai avea totuși prilejul să mănânc struguri în camera în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu... Trebuie să-ți mai mărturisesc că urăsc nopțile întunecate și ploioase. Sper că voi mai avea totuși prilejul să mănânc struguri în camera în care vă aflați voi doi, adică tu și Naoko, iar eu să vă cânt la chitară. Pe curând. Ishida Reiko Capitolul al unsprezecelea Reiko mi-a mai trimis câteva scrisori după ce-a murit Naoko, scriindu-mi că n-a fost vina mea, că de fapt n-a fost vina nimănui și că moartea lui Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
persoana mea de când a părăsit Naoko această lume? — Hai, lasă prostiile! am zis eu. Te aștept la gara Tokyo poimâine, la trei și douăzeci. — O să mă recunoști imediat. Nu cred că o să mai fie vreo femeie între două vârste, cu chitara în mână. Normal că am recunoscut-o imediat pe Reiko, în gară. Purta o haină bărbătească din stofă de lână englezească, țesută de mână, pantaloni albi și teniși roșii. Era tunsă scurt și, pe alocuri, șuvițele stăteau ridicate în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
englezească, țesută de mână, pantaloni albi și teniși roșii. Era tunsă scurt și, pe alocuri, șuvițele stăteau ridicate în sus ca niște țepi. În mâna dreaptă ținea o valiză maro, din piele, iar în stânga, cutia neagră în care se afla chitara. Când m-a zărit, mi-a aruncat un zâmbet șiret căruia, surprinzător, i-am răspuns pe loc, în același mod. I-am luat din mână valiza și am pornit, alături de ea, spre linia Ch¿½. — Ia ascultă, Watanabe, de când ai fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mă deranjezi absolut deloc. Eu pot să dorm în dulapul din perete, în sacul de dormit. — Nu-ți pot face una ca asta! — Zău că nu mă deranjează cu nimic. Dulapul e imens. Reiko bătea ritmic, cu degetele, în cutia chitarei, pe care o ținea pe genunchi. — Trebuie să mă aranjez și eu puțin înainte de a merge la Asahikawa. Încă nu m-am obișnuit cu lumea exterioară. Sunt o mulțime de lucruri pe care nu le înțeleg și sunt extrem de emoționată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mă prezint, a zis Reiko. Presupun că el locuiește de partea cealaltă a grădinii, nu? — Să te prezinți? De ce? — Nu-i normal? S-a strecurat la tine în casă o femeie ciudată, între două vârste, care mai cântă și la chitară! Nu crezi că o să i se pară ciudat? Eu consider că-i mai bine să punem lucrurile la punct de la bun început. I-am adus și un cadou - o cutie cu prăjiturele pentru ceai. Ce înțeleaptă ești! am exclamat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
brațe și mângâind-o cu bărbia. Mi-a spus că ești un tân\r foarte la locul lui, că ești un student serios și harnic. Ați vorbit despre mine? — Da, normal! răspunse Reiko, râzând. Apoi a dat cu ochii de chitara mea, a acordat-o puțin și a interpretat melodia Desafinado a lui Carlos Jobim. N-o mai auzisem de mult cântând la chitară și simțeam cum mi se încălzește iar sufletul. — Exersezi și tu la chitară? m-a întrebat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și harnic. Ați vorbit despre mine? — Da, normal! răspunse Reiko, râzând. Apoi a dat cu ochii de chitara mea, a acordat-o puțin și a interpretat melodia Desafinado a lui Carlos Jobim. N-o mai auzisem de mult cântând la chitară și simțeam cum mi se încălzește iar sufletul. — Exersezi și tu la chitară? m-a întrebat ea. — Am găsit-o aruncată într-un colț al magaziei și am împrumutat-o. Da, exersez și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dat cu ochii de chitara mea, a acordat-o puțin și a interpretat melodia Desafinado a lui Carlos Jobim. N-o mai auzisem de mult cântând la chitară și simțeam cum mi se încălzește iar sufletul. — Exersezi și tu la chitară? m-a întrebat ea. — Am găsit-o aruncată într-un colț al magaziei și am împrumutat-o. Da, exersez și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște lecții mai târziu... gratuit, spuse Reiko, punând chitara jos. Și-a scos haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sufletul. — Exersezi și tu la chitară? m-a întrebat ea. — Am găsit-o aruncată într-un colț al magaziei și am împrumutat-o. Da, exersez și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște lecții mai târziu... gratuit, spuse Reiko, punând chitara jos. Și-a scos haina de pe ea, s-a rezemat de stâlpul verandei și a fumat o țigară. Purta o cămașă în carouri cu mâneci scurte. — E frumoasă cămașa asta, nu? întrebă Reiko. — Da, este. De fapt, chiar arăta bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dus la cantină și am luat cina, ca de obicei. După cină, am făcut baie și am deschis o sticlă de vin de foarte bună calitate, pe care o pusesem bine, pentru ocazii speciale. În timp ce ne cinsteam, eu cântam la chitară, ca de obicei, cântecele Beatles-ilor, care erau favoritele ei: Pădurea norvegiană, Michelle etc. Ne simțeam amândouă extraordinar. Apoi am stins luminile, ne-am dezbrăcat și ne-am băgat în pat. Era o noapte extrem de călduroasă și cu toate că am deschis larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
plecam eu lefteră de-acolo! Reiko a spălat orezul și l-a pus la fiert, în timp ce eu am tras furtunul aragazului pe verandă și pregăteam toate cele necesare ca să mâncăm acolo. După ce am terminat cu pregătirile, Reiko și-a scos chitara din cutie, ne-am așezat pe veranda învăluită în lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Naoko... niște funeralii nu chiar atât de triste. Când i-am dat paharul, Reiko l-a umplut ochi și l-a pus pe un felinar de piatră din grădină. Apoi s-a așezat pe verandă, rezemându-se de stâlp, cu chitara în brațe și a fumat o țigară. — Adu-mi, te rog, și o cutie cu chibrituri... cea mai mare pe care o găsești. Am venit cu o cutie mare din bucătărie și m-am așezat lângă ea. — Știi ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
frumoasă! A reluat un pasaj înainte de a sorbi puțin vin. Oare câte cântece o să pot cânta înainte de a mă îmbăta? Frumoase funeralii, nu? Și nici măcar nu e atât de trist. Reiko a trecut apoi la Beatles și a interpretat la chitară Pădurea norvegiană, Yesterday, Michelle și Something. După aceea a cântat Here Comes the Sun și apoi doar la chitară The Fool on the Hill. Eu mi-am făcut datoria, aliniind șapte bețișoare de chibrit. — Șapte melodii, zise Reiko, sorbind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmbăta? Frumoase funeralii, nu? Și nici măcar nu e atât de trist. Reiko a trecut apoi la Beatles și a interpretat la chitară Pădurea norvegiană, Yesterday, Michelle și Something. După aceea a cântat Here Comes the Sun și apoi doar la chitară The Fool on the Hill. Eu mi-am făcut datoria, aliniind șapte bețișoare de chibrit. — Șapte melodii, zise Reiko, sorbind din paharul cu vin și fumând iar o țigară. Indivizii \știa chiar știau ce înseamnă tristețea vieții și blândețea. „Indivizii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
paharul cu vin și fumând iar o țigară. Indivizii \știa chiar știau ce înseamnă tristețea vieții și blândețea. „Indivizii \știa“ erau, desigur, John Lennon, Paul McCartney și George Harrison. Reiko a inspirat adânc, a stins țigara și a luat iar chitara în mână. De data aceasta a interpretat Penny Lane, Blackbird, Julia, When I’m 64, Nowhere Man, And I Love Her și Hey Jude. Câte melodii s-au făcut? — Paisprezece, am zis. A oftat și m-a întrebat: — Tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
I Love Her și Hey Jude. Câte melodii s-au făcut? — Paisprezece, am zis. A oftat și m-a întrebat: — Tu nu vrei să cânți nimic? — Eu nu prea știu cânta. Nu-i nimic, chiar dacă nu știi. Mi-am adus chitara mea și am cântat Up on the Roof, cum m-am priceput. Reiko a făcut pauză de o țigară și a mai sorbit puțin vin. Când am terminat, m-a aplaudat din toată inima. Reiko a interpretat apoi, extrem de frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ea a ținut morțiș să meargă la Asahikawa cu trenul. — Îmi place să merg cu vaporul de la Aomori la Hakodate și nu pot să sufăr să călătoresc prin aer, sublinie Reiko. Am condus-o până la gara Ueno. Ea își ducea chitara, iar eu îi căram bagajul. Ne-am așezat pe o bancă de pe peron și am așteptat trenul. Reiko era îmbrăcată exact la fel ca atunci când sosise în Tokyo. — Chiar crezi că Asahikawa nu e un oraș prea rău? mă întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu care lucrează muzicienii ca să obțină cel mai bun sunet cu putință. Altfel, se subînțelege, produce gunoi... Nu e cazul, evident, în reeditarea din 2003 a mo(nu)mentului Pompeii. Sunetul e bun, are vibranță, basul e clar (nu profund!), chitara mângâie cu reverberații zidurile părăginite, clapele hipnotizează, iar percuția, deși foarte gentilă și de multe ori moale, are limpezimea cristalină cerută de compozițiile astrale. Insul care a decis formatul audio sigur cunoaște a.b.c-ul, dar nu și restul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
Își are nașul, autorul ne prezintă cel mai inestimabil creol autentic, portret care ocupă deja un loc binemeritat lângă acelea, nu mai puțin vestite, lăsate nouă moștenire de un Del Campo, de un Hernández și de alți Înalți sacerdoți ai chitarei noastre folclorice, printre care strălucește autorul poemului Martín Fierro. În agitata cronică a investigației polițiste, lui don Isidro Îi revine onoarea de a fi primul detectiv Întemnițat. Dar criticul, al cărui fler este deja recunoscut, poate sublinia ceva mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am târguit rumeguș, pitchpin și vopseluri. N-am avut pace În beci până n-am tocmit dân șozurile alea o pudincă dă lemn, cu balama, dă vro trei kile, ș-am zugrăvit-o artistic cu vopsea maronă. Dă la o chitară dizacordată și ieșită la pensie am luat o garnitură dă cuie, care le-am bătut cu foarte bun-gust În bordură. De parcă nu vream, i-am arătat lu protectoru meu acel capolavoro. Dedulcindu-se, ăla și-a Înfipt un dinte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
priponit când zugrăvea caraghioz primu lui bigliete. Da oamenii lu Souza nici că iera lași și-a plătitără În marafeți cheș prețu net pentru Chissottis și io am ieșit dă cum a uscat iel damigeana. Bo, când pune mâna pe chitară, să crede Gardel*, Mai mult, să crede Gotusso. Mai mult, să crede Garófalo*. Mai mult, să crede Giganti-Tomassoni*. Chitară propiu-zisă nu iera acolo În locantă, da lu Bo i s-a pus pata pă Adio, Pampa mea și toți am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
marafeți cheș prețu net pentru Chissottis și io am ieșit dă cum a uscat iel damigeana. Bo, când pune mâna pe chitară, să crede Gardel*, Mai mult, să crede Gotusso. Mai mult, să crede Garófalo*. Mai mult, să crede Giganti-Tomassoni*. Chitară propiu-zisă nu iera acolo În locantă, da lu Bo i s-a pus pata pă Adio, Pampa mea și toți am fredonat În cor și coloana jună iera toată decât acelaș urlet. Fieștecare, cu toate că scundac dă vârstă, cânta ce vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]