7,569 matches
-
să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare, părăsi balconul și camera și coborî în goană scara. Se pomeni în stradă, în larma asurzitoare a clopotelor și a pocnitorilor. Trebui să se lupte cu mulțimea veselă, cu cei ce purtau lumânări, cu penitenții jigniți. Dar, fără să dea un pas îndărăt, înaintând cu trupul lui mare în susul puhoiului de oameni, își croi drum cu o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
drum cu pași mari și, fără să-și încetinească mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
te am. Te-ascunzi sub fruntea-ți grea, ai ochii ispitiți și-ntunecați iar eu am rămas cu toarta unui vis ce ieri s-a spulberat... (Cine oare ne joacă, la cărți, soarta, în umbra grelei ierni și cine bate clopotul morții când suntem încă vii? Când carnea ta hoinară mă ninge crudă peste-a mea și-i simt neodihna și neîmplinirea la capătul răbdării?) Pășesc atent pe un câmp minat de neîncredere aș vrea întâi să ar, apoi să semăn
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ca focul ce arde să pregătească vatra. Dorul de dragoste îmi crește ca o pâine și-aștept să semplinească-n vara asta! Purificare Calc de la un timp pe poante să nu deranjez viața. Mi-e teamă să nu lovesc cu imaginația clopotul universului și odată pornit să trezească toată nimicnicia omenirii, născută dintr-o eroare a tehnicii moderne. Ce dezastru ar fi! Toate vor fi cu susul în jos; Lumea ar călca pe nori, i-ar frământa sub picioare ca pe o
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
zgomotos apropie și separă grupurile și în dimineața următoare, când sosesc alți invitați. Agitația se stinge abia după prânz. Doamnele sunt la coafor, bărbații citesc, se bărbieresc, dorm. Înaintea premierei mai stăruie doar silueta unei pelerine cenușii. Flutură, ca un clopot, de sub streașina unor boruri largi și negre. Se pierde în dunga unor uliți ascunse... Străinul ar putea fi recunoscut, spun cei intrigați : chipul supt, fruntea prelungită de calviție, tremurul gesturilor excesiv protocolare. Informațiile parvin greu... ciudatul personaj ar fi un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dată. O strălucire plină îmbrăca suprafețele. Linii și volume curgeau în aerul cald. Chipurile, vocile împrumutaseră, treptat, o claritate dureroasă. Oră rotundă, de liniște, ca în focarul unei lentile. Ar fi trebuit, poate, să bată, undeva, greoi și uriaș, un clopot... Se auziră, într-adevăr, una după alta, șapte lovituri de pendul. Începutul, își dădea seama, semnul întâmplării în care intra. Pentru că acel prim interval, când fusese subtil protejată, pregătită pentru întâlnirea care o aștepta, încăperile deschizându-se, tot mai vaste
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de oră cât rămăseseră, singuri, doar ei doi, pe canapeaua roșie din hol. Nu suporta altceva decât truda lui nebună, frenetică, orb la mizeria și murdăria care îl înconjurau. Singur, ca un călugăr țicnit, nu se mai temea decât de clopote, de carnea animalelor și de foc. Și de arta sa, desigur, repetase, încă o dată, într-un târziu, bărbatul de lângă dânsa... de chipul acela, adică, de o atât de bizară claritate și armonie al Simonettei Vespucci... cu care, credea Hariga, necunoscuta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mulțimii, pentru poftele ei rele, un astfel de tânăr, ajuns om în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum Cosimo, cu sine. Frenezia muncii, solitudinea, oroarea de clopote și foc și de carnea animalelor, temperamentul său neliniștit și ciudat, respectul său religios pentru natură, singura lui divinitate. Locuia, într-adevăr, într-un mare atelier sordid ? Nu permitea să-l măture, dar nici să-l viziteze cineva ? Mânca, se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Liviu Rebreanu PĂDUREA SPÎNZURAȚILOR În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat de dâre luminoase. "Ce-i asta? se gândi Bologa uitîndu-se la ceas și văzând că e de-abia patru. Atacul?... Vasăzică, totuși... Atunci..." Apostol își dădu seama că tunurile rusești s-au năpustit asupra artileriei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
legile veșniciei care, cu siguranță, s-a născut la sat. Satul era pentru mine o a doua viață, viața cea veșnică, și niciodată nu-i putusem trece pragul fără un fior adậnc în suflet, copleșitor. Mă născusem în dangăt de clopot, sub streașină de biserică, zugrăvită cu sfinți, străjuită de clopotnițe și ori de cậte ori auzeam un clopot bătậnd, toată esența ființei mele vibra la unison: Ding! Dong! Ding! Dong! De fiecare dată îl părăseam plậngậnd, jelind după limbile clopotului
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
viața cea veșnică, și niciodată nu-i putusem trece pragul fără un fior adậnc în suflet, copleșitor. Mă născusem în dangăt de clopot, sub streașină de biserică, zugrăvită cu sfinți, străjuită de clopotnițe și ori de cậte ori auzeam un clopot bătậnd, toată esența ființei mele vibra la unison: Ding! Dong! Ding! Dong! De fiecare dată îl părăseam plậngậnd, jelind după limbile clopotului, făcậndu-mi cruci mari și implorậnd Divinitatea să-l redea în totalitate ființei mele, cu lumea senină, cu oamenii
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
clopot, sub streașină de biserică, zugrăvită cu sfinți, străjuită de clopotnițe și ori de cậte ori auzeam un clopot bătậnd, toată esența ființei mele vibra la unison: Ding! Dong! Ding! Dong! De fiecare dată îl părăseam plậngậnd, jelind după limbile clopotului, făcậndu-mi cruci mari și implorậnd Divinitatea să-l redea în totalitate ființei mele, cu lumea senină, cu oamenii aceia cu sufletul curat ca aurul, cu verdeața parfumată a livezilor și dumbrăvilor, cu dealurile împodobite, cu pậrậiele limpezi și cu troițele
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
aș fi murit în locul ei, aș fi fost mult mai fericită. - Ia-mă la tine, mamă! De ce m-ai lăsat singură între rechini și fiare sălbatice? Ia-mă la tine! Simt că acolo e liniștea mea !... - Ding! Dong! Ding! Dong! Clopotul, răgușit parcă, venise a mă anunța că anotimpul călătoriei nu sosise încă. Rătăceam înțepenită, cu fața la troița unde Hristos atậrna simbolic pe cruce. Profunzimea cerului mă copleșea, iar limpezimea lui mă scotea din fire; coborậsem obosită cu privirea către automobilul meu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
unde Hristos atậrna simbolic pe cruce. Profunzimea cerului mă copleșea, iar limpezimea lui mă scotea din fire; coborậsem obosită cu privirea către automobilul meu alb pregătit de plecare. Pe contrasens, oprise un automobil negru, dar mie, în dangătul acela de clopot mi se părea că bolta de plumb a misterelor se zguduise pentru a intona cea din urmă simfonie a vieții rustice, acolo, în raiul copilăriei mele, în ambianța sfậntă a dealurilor împădurite. Cred că, dacă m-aș fi privit atunci
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
s-au extras doar amintirile, cu muzica lor care vine de dincolo de orizont, de undeva de departe, de sub poale de codru milenar, de sub bolți umbroase de stejar sau fag, de sub cumpănă de fậntậnă scậrțậind în vậntul serii, de sub dangăt de clopot și de sub cruci de piatră pe care le-a înghițit una cậte una pămậntul. Și astăzi, dupa atậția ani și ani, eu vin tot de acolo, din satul copilăriei mele, cu șoseaua urcậnd grăbită printre dealurile lui ondulate, cu aer
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ale veșniciei. - De unde sunt eu? Sunt de acolo, de peste munți și văi, dintre dealuri împădurite cu esențe tari de stejar și fag, din copilăria mea. - Ah! Mirosul fậnului cosit, profunzimea depărtărilor, răsăriturile și apusurile acelea unice și dangătul acela de clopot îmi umplu și acuma sufletul și mă fac vrednică să le apăr, să le înteleg și să le fac nepieritoare taina frumuseții. Eu vin din copilăria mea, iar Yon cu ochii lui sălbatic de negri vine tot din copilăria mea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
piatră văruite în alb, prin iarba foșnitoare, dar mai ales îi regăseam în prunii încărcați de rod, din care nimeni nu voia să mănậnce. Mi-i închipuiam prune pe ram, semințe ale ierbii legănate de vậnt și orice dangăt al clopotului mă făcea să meditez profund. Biserica era locul tainic de refugiu al sufletului meu, obligat prea devreme să filozofeze. Curậnd, după plecarea iernii năprasnice, avea să-l petrec dincolo de tărậmul lumii acesteia pe tatăl meu, răpus de o boală îndelungată
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dragul meu, pentru că ție ți-a fost hărăzită această șansă, pentru că în tine miam putut oglindi chipul răsfrậnt în mirajul ochilor tăi, beznă a nopților cele mai tainice ! Magnetizată de ochii aceia, am auzit acolo departe, printre văi și dealuri clopotul veșniciei bătậnd. - Cine-i acolo? De unde vii, drumeț obosit? Tu veneai de departe, ducậnd cu tine anii adolescenței mele, bucuria izbậnzilor sau tristețea eșecurilor, ani grei, dar frumoși, datorită elanului tineresc, bine strunit de către profesori înțelepți precum magii de altădată
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ne întậlnim pentru a fi împreună și a ne iubi întru eternitate!... Voi pune zilnic scrisori acolo, pe mormậntul ei și sper ca tu să le citești cậnd soarele se ascunde după deal, în liniște adậncă, în glas domol de clopot. - Doamne ferește, ai grijă de dragul meu, Maică Fecioară! E încă tậnăr, a iubit-o atật de mult! Umbra dealului acoperea satul și întunericul se lăsa încet peste acoperișurile cu hornuri fumegậnd .Yon stătea împietrit, neputậndu-și lua ochii de la turla bisericii de-
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu, Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul meu! {EminescuOpIV 43} 1870-1872 {EminescuOpIV 44} {EminescuOpIV 45} LA MOARTEA LUI NEAMȚU Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
NEAMȚU Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui, fecunde Seminți de lauri zice: că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cântă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga, suspin și lamentare Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut. Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie Misterioasă limbă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbănă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a-curmezișul un trunchiu răsturnat, putred, pe care M. șade visătoriu. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta, se scoală M. ). Tresare miază-noaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oiu cum îmi ești dragă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]