7,054 matches
-
strict de suma propriilor frustrări. Ei bine, în acea perioadă suma mea creștea de la o zi la alta și tindea spre valoarea critică! Eram o nucă prea tare pentru el și nu mai puteam duce povara, chiar mă bătea gândul despărțirii. De dragul lui am decis totuși să fac ceva ca să-l pun pe picioare. Aflasem despre existența câtorva plante cu efecte afrodiziace miraculoase și am zis că încercarea moarte n-are. Odată ajunsă la piață m-am consultat și eu discret
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
apa se servește de preferință într-o farfurie adâncă, și nu în pahar, cum ați văzut în localuri. * Cu numărul doi, extraterestrul cu MBA de la care cumpărasem verdeață, am avut o relație de numai câteva luni. Abia mă vindecasem după despărțirea de extraterestrul unu și soarta mă lovea din nou. S-a ales praful, că doar știm cu toatele: extraterestrele bune n-au noroc. S-a întâmplat într-o seară, când MBA-istul a adus în vizită un coleg; le era foame
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Chef. din înțelepciunea populară Vă spuneam cât de bine este să fii stăpână* în bucătăria ta. E momentul să vă dezvălui un alt secret: în această încăpere nu ești stăpână absolută până nu pornești aragazul. * După a doua și ultima despărțire de extraterestrul numărul unu am suferit groaznic. Nu înțelegeam unde greșisem și gestul lui era cu atât mai inexplicabil cu cât știam că urăște pizza. Am dat toate cărțile de bucate la gunoi, am sigilat ușa bucătăriei și, de nervi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
toți porii și se purta de parcă totul din jur i-ar fi aparținut. Era un brunet supraponderal, foarte elegant și plin de aur. Ospătarul fugise după apă ca un pompier la incendiu. Eu, într-o stare oarecum depresivă după ultima despărțire, tocmai comandam ceva de mâncare... M-a studiat cu ochi de expert blazat, ca un arbitru la concursul de Miss, am simțit că-mi dă nota maximă și m-a abordat de parcă ne cunoșteam de când lumea: „Mănânci lături de la ăștia
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
mea ciorbiță, privirea îmi alunecă apoi de la dulapurile pline cu vase și electrocasnice spre frigider, depozitarul atâtor bunătăți gătite pentru extratereștrii mei iubiți... Întotdeauna mă podidește plânsul... Greu mi-a fost să le folosesc, dar și mai grea a fost despărțirea de toate acestea... Oricum, nu mai am timp de așa ceva. Sunt în luna a șasea, trebuie să am grijă de mine și de micuță, să fie sănătoasă și, când s-o face mare, să o învețe mama cum să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
rînd, știi bine că orice interdicție nu face decît să sporească dorința. În al doilea rînd, tu nu ai puterea să divorțezi. Și bine faci. În al treilea rînd, condițiile în care se întîlnesc ei nu fac decît să precipite despărțirea. Așa e cum îți spun. Ea 2: Bine, dar tot tu mi-ai spus să strîng hățurile! El n: Da, dar asta era bine atunci. Acum sîntem în altă etapă... Ea 2: (după o clipă căreia vrea să-i stoarcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
imaginii. Ființa arhetipală se deslușește în devenire 46, pătrunderea pe tărâmul înțelesurilor fiind posibilă prin recunoașterea simbolurilor primare existențiale. Re-cunoașterea reprezintă o cunoaștere de gradul al doilea a formelor arhe-tipologice, descifrate deja și supuse unei re-semantizări în devenirea liantului imaginilor. Despărțirea de percepția primordială a lumii este,de fapt, o creație în care cuvântul începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
străfundurile apelor 144. În mentalitatea populară, nu există un singur pământ, se poate vorbi de "o pluralitate a pământurilor create": suprapământurile sau pământurile cerești și Raiul, pământul propriu-zis și Lumea Albă, subpământurile cu Celălalt Tărâm și Iadul 145. În basme, despărțirea pământului de apele primordiale se face printr-o apă ce "ocolește de trei ori pământul ca un șarpe făcut de trei ori colac" care se numește "Apa Sâmbetei"146. În majoritatea legendelor românești pământul este prezentat ca un spațiu sacru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
primul soț fiind mort, în timpul cununiei, o altă femeie toarnă o doniță cu apă pe mormântul primului bărbat, "ca să-i trăiască cel de-al doilea și să stingă focul c e arde pe mort pe lumea cealaltă" 225. c. Înmormântarea Despărțirea de pământesc și reintegrarea în arhetipal este săvârșită prin apa care eliberează și primenește drumul Marii Treceri. "Apa tulbure", care apare în vis, este un semn al morții cuiva apropiat. Atât în Bucovina, cât și în Moldova, după ce omul a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mai uit amarul meu. / Trăiesc în singurătate / De tânără pân` la moarte."131 Fiecare trecere într-o altă etapă existențială, fie că este vorba de inițierea în social, sau de pactul ontologic cu lumea de dincolo, este însoțită de o despărțire tainică de cadrul natural care desăvârșește devenirea umană, preluând, astfel, destinul terestru al umanului pentru a-l răscumpăra: "Eu mă duc, codru rămâne, / Plânge frunza după mine, / Că n-am făcut nici un bine. Și chiar de-am făcut vreun rău
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și eu când mă supăr, Cu cântecul m-astâmpăr! / Și nu cânt, că știu cânta, / Ci mi-i dragă țara mea! Și nu cânt, că știu să cânt, / Ci mi-i drag acest pământ, / Cu cât cânt, atâta sânt!"207 Despărțirea de cei dragi, evocată în poezia populară, transformă spațiul poetic într-un sincretism al genurilor literare. Completitudinea liric epic dramatic sugerează dorința de tămăduire a unui destin care-și caută împlinirea: Am fost una la mama / Ca soarele și luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cântat pe-un mușuroi, / Tot a jale și-a război. / S-o dus oamenii din sate / Tot în vagoane-ncărcate / În neagra străinătate."304 Doina Arcanului invocă același cântec prevestitor al cucului care cerne destinul prin sita chemărilor, înstrăinărilor și despărțirilor, refrenul tematic, pe un ton optimist, și alternanța planurilor descriptive reliefând scenariul mitic al inițierii într-o altă etapă existențială: Foaie verde, foi de nuc, / Veni vremea să mă duc, / Să mă duc, să-mi las satu, / C-așa mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului: "...C-astă vară ce-a trecut, / Rău m-a mai cântat un cuc, / Să-mi las casa să mă duc; / M-a cântat pe-un crac uscat / Tot a scârbă ș-a banat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cu sutele de mii de informatori infiltrați în toate zonele societății, a fost cea mai feroce, brutală și cinică instituție prin care s-a manifestat dictatura comunistă. Cum toți eram urmăriți și cum orice adunare era suspectă, prietenii la despărțire își spuneau „Să nu plecăm toți odată” pentru a nu trezi suspiciuni în cazul în care s-ar afla vreun turnător pe stradă. Acest îndemn este de fapt și titlul unei frumoase cărți scrisă de Sanda Stolojan. Pentru delictul de
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
să citească și să traducă. Profesorii însă au văzut această diferență și s-au ocupat în mod special de mine, lucru pentru care le mulțumesc acolo unde sunt acum, poate printre îngeri. De aceea nu am simțit așa de greu despărțirea de casă și de familia mea. A venit însă examenul de admitere la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț și eu am fost singurul elev dintre colegii mei căruia nu i s-a dat nici un rezultat. Nu mi s-a
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
veacuri și istorii, umbre false și iarăși, într-o "inversă răsucire", imperii de regrete, căci timpul se cuprinde în ierburi, măsoară în ritmul lui uitări, într-un cuvânt,timpul nu ne mai înșală, chiar dacă conștiința lui ne mistuie ca o despărțire de mirajul existenței. Alexandru Piru fixează unele poeme din câteva volume 1 sub semnul modelelor Lautréamont, Ezra Pound, Gottfried Benn. În "Zăpezile fără întoarcere" timpul este implicat în sentimentul iubirii. "La semnul ei hipnotic, printre ziduri/ de vechi cetăți ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
anume romantism revendicat de locul în care s-a născut și format. Structura volumului ne trimite la "Amintirile" lui Ion Creangă și la "Desculț" al lui Zaharia Stancu. Celula familiei, cu tot soiul de rubedenii, copleșită de implicațiile sărăciei, ale despărțirilor, ale morților, cu o morală simplă, fără interiorizări grave, se află la limita măsurii și a echilibrului. Pitorescul balcanic, zâmbetul duios, întâmplarea unită cu misterul, eterna dramă țărănească incluzând măștile ce amintesc de volumele anterioare sunt componente interne ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poemul "Tinerețea unchilor mei Ioan și Dumitru" se umple de gravitate: "Poetul e istoria familiei sale, sublim nămol eterogen/ De fluiere, de fântâni, și de tragedii./ Sub ceața care iese din miile de familii/ Ce se ivesc prin nunți și despărțiri,/ Poetul sapă temelia zerourilor lungi și scoate/ De acolo pământ, ca dintr-o fântână,/ și dezghețând întortocheatele torturi/ Ridică sus, în văzul planetelor,/ O altă/ Planetă, care are în centru craniul/ Perfect al singurului lor strămoș." Un elan de sinceritate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Radu Stanca și măștile'', Tomis, ian. 1967) arată că balada devine a decorului, și anume, în jurul sentimentelor și al ideilor creează un decor "baroc". Gesturile, întâmplările se închid într-un ritual cinic, pentru că ele se raportează mereu la moarte ("Canossa", "Despărțire", "Liliacul", "Balada lacrimii de aur", "Cădere", "O, dacă moartea" etc.). Un anume curaj în suportarea condiției, indiferent că se află sub ziduri sau sub stele, dă valoare poeziei: "Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele/ Înconjurat de cercurile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de poezie fizică, concretă, a unei aventuri teatrale. Când asociația această se fracturează, amândoi partenerii, regizorul și actorul, sfârșesc invalizi, răniți pentru a rămâne definitiv nostalgici de ceea ce, împreună, odinioară, au obținut. Fiecare poartă cu sine, conștient sau nu, cicatricea despărțirii de "dublul" său! Teatrul, Artaud a avut intuiția genială, e o practică a "dublului", nu doar existențial, ci și practică a "dublurilor" demultiplicate între un regizor și un autor, între un regizor și actor...reușitele aici nu sunt decât "împărtășite
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mea. Așa, drumurile inițiatice nu se vor termina nicicînd. Închid ochii. E trecut de miezul nopții într-o gară pustie. Doi bărbați însoțesc o femeie. Nu se aud cuvinte. Ciudat... Sînt numai gesturi, multe inutile, care își doresc să îmblînzească despărțirea. Locomotiva șuieră de departe. "Pleci..." spune sobru Tucu. În noaptea adîncă și grea, Alexa murmura monologul Soniei din Unchiul Vania. Despărțirea doare. Înainte să urc în tren, mă întorc către Alexa. Rostea totul ca pe o rugăciune. Iar lumina ei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bărbați însoțesc o femeie. Nu se aud cuvinte. Ciudat... Sînt numai gesturi, multe inutile, care își doresc să îmblînzească despărțirea. Locomotiva șuieră de departe. "Pleci..." spune sobru Tucu. În noaptea adîncă și grea, Alexa murmura monologul Soniei din Unchiul Vania. Despărțirea doare. Înainte să urc în tren, mă întorc către Alexa. Rostea totul ca pe o rugăciune. Iar lumina ei se întinsese pe tot chipul lui, pe noi, pe cuvinte. O gară pentru trei în lumina tandră și sfîșietoare a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
verificat actor. (...) Magistral e realizată beția, cu dansul năclăit... treptele decăderii, dar și ale "înălțării personajului". O compoziție care surprinde fără ostentație latura trivială a personajului care indică grosolănia veselă, și din când în când fondul primar de reală puritate. Despărțirea castă, eliberată de pofte, de Elena e jucată cu o adâncă simplitate. După ieșirea lui Astrov din scenă, avem impresia că spectacolul s-a terminat, dar finalul izbutește să dea iarăși o nouă semnificație întregului tablou: Sonia... O imagine scenică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
alene, greoi ca în vis. E drept că suntem în actul III, după teribilul incendiu, când "toți sunt obosiți, aproape că dorm" și e "o atmosferă întunecată". Dar în spatele paravanelor se simte... lehamitea totală, abandonul, vidul... Se semnează aici, tacit, despărțirea definitivă a fiecăruia de ceilalți. Violent, fascinant, tulburător spectacolul lui Alexa Visarion ne avertizează parcă: "Aveți-vă ca frații și mâncați-vă ca câinii." (Valentin Silvestru) [...] Paravanul lui Cehov, obiect metaforă ce domină finalul actului III, a devenit strategie de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
totul ca nisipul, și efortul de a fi adevărat prin ridicarea Paravanului între scenă și sală. Virtuozitate? Nu. Înțelegerea textului scris de Autor, printr-un concept al Regizorului. (Dragoș Galgoțiu) Ion Haiduc Solionii și Margareta Avram Irina La Cehov, scena despărțirii lui Tuzenbach de Irina, înaintea funestului său duel cu Solionîi, ocupă ceva mai mult decât o pagină de text. În spectacolul lui Alexa Visarion câteva minute bune, lăsând impresia că regizorul ar fi dilatat textul. În realitate îl joacă respectându
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]