5,717 matches
-
lovit fiul lui Ștefan cel Mare în rezolvarea carierei sale conjugale. Același Bogdan al III-lea a fost îndrăgostit de o Anastasie din ținutul Lăpușnei (o chipeșă boieroaică, pesemne, din partea locului). Ajuns Domn și luându-și numele de Alexandru - prenume domnesc al strămoșilor săi, deși în onomasticonul voievodal moldav îl aflăm și pe Petru, primul său nume -, fiul Anastasiei (lista odraslelor sale, legitime și nelegitime este lungă: Bogdan, Pătru, Constantin, Ștefan, Ionașcu, Mihail, Ilie „Blânarul”, Anghelina, Tudora, Greajna, Teofana, Martina, Trofana
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
locuri) căsătorită cu un boier. Nu era „cneaghină”, iar „Doamnă” a ajuns doar prin cinstirea pe care i-a acordat-o fiul ei (l-a născut prin 1438), odată urcat pe tron (tradiția o păstrează ca rezidând în niște Curți domnești), înmormântând-o voievodal (a răposat la 4 noiembrie 1465), lângă Bogdan al II-lea (acesta murise la 15 octombrie 1451), într-unul din lăcașurile cunoscute sub numele de Probota Veche (Sfântul Nicolae din Poiană). Teudora (Tudora), soră cu Iane banul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o ține aicea cu sine!”) o conspirație reușită. Doamna Safta i-a supraviețuit soțului ei - ea a fost autentica văduvă a lui Gheorghe Ștefan -, a fost târâtă în câteva procese pentru recuperarea unor bunuri, a făcut pe mai departe gesturi domnești închinând, în 1687, Mânăstirea Bistrița Patriarhiei din Ierusalim. Trăia încă, se pare, prin 1699, când trecuse de optzeci de ani. Mai apăruse, însă, încă o pretedentă la rangul de văduvă - Ștefana Mihailovna, o circaziană (din nou o cercheză, frumoasă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și învățat foarte” - Radu Greceanu), beneficiari ai unor dote fabuloase, devenéau „personaje” în niște „spectacole nupțiale” grandioase menite să dovedească forța și opulența socrului mic (Stanca - Radul beizadea: „a cărora nuntă s-au făcut în luna lui noemvrie, însă veselie domnească mare și înfrumusițată, care în zilele noastre asémene aceiia n-am mai pomenit” - Radu Greceanu; Maria-Constantin Duca: „gătit-au Măria sa pre fiica Mării sale cu toate céle vrédnice, cuvioase și domnești cinsti și orânduiala și împreună cu cinstite și mari obraze
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
s-au făcut în luna lui noemvrie, însă veselie domnească mare și înfrumusițată, care în zilele noastre asémene aceiia n-am mai pomenit” - Radu Greceanu; Maria-Constantin Duca: „gătit-au Măria sa pre fiica Mării sale cu toate céle vrédnice, cuvioase și domnești cinsti și orânduiala și împreună cu cinstite și mari obraze o au trimis anume cu cinstită, cea cu de toată creștinătatea împodobită, jupâneasa Stanca, maica Mării sale lui Costandin vodă și cu cinstitul și blagorodnicul unchiul Mării sale Costandin Cantacuzino, carele
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
din Popești, Domn al țării Românești între 1669 și 1672. Era fiica postelnicului Neagu și nepoată a acelui Voievod („om de casa Cantacuzinilor”) ironizat de cronicarul Bălenilor și expulzat într-un ridicol al sărăciei doar prin transcrierea meniului de la masa domnească (urmare a dependenței totale față de „Postelnicești”, adevărații stăpâni ai țării): „[...] pentru ca să facă ce le va fi vrerea, cum și făcea, nu numai boerilor, ci tocmai și ticăitului domnului Antonie vodă, că atâta îi scurtase toate veniturile, cât nici dă mâncare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în boală grea, au plătit datoria sa, ce-au fost datoria lumii, și s-au săvârșit la anul 7054, septembrie 2, vineri la miază noapte...”) n-a obligat-o pe Doamna Elena Ecaterina să părăsească odăile rezervate ei în palatul domnesc. N-a plecat, fiindcă, în chiar ziua morții soțului ei, „boerii cu toată țara” (Grigore Ureche) „rădicară” (după sfatul episcopilor și al întregului sfat” - zice Macarie, a cărui opinie trebuie să fi consunat cu ale celorlalți) la domnie „pre Iliaș
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și frumoasă poveste de dragoste; Miron Costin, posac, consemnează doar întâmplarea ce ținea de o „istorie anecdotică”, neinteresantă pentru el: „Având Radul-vodă o fată din trupul lui, ar fi fugit ea cu o slugă, ieșind pe o fereastră din curțile domnești din cetatea Hârlăului. Și s-a ascuns în codru. Și au făcut Radul-vodă năvod de oameni și au găsit-o în mijlocul codrului, la o fântână ce se cheamă Fântâna Cerbului, lângă podul de lut. Deci pe slugă l-au omorât
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fel de „Curte” (mă voi întoarce asupra acestei chestiuni), volubilă înainte, sobră acum, „care îi ocupă timpul, dar și o ajută, îi umplu viața”. ...și se plimbau prin grădini Dacă este aproape sigur că urmașii lui Petru Cercel în palatul domnesc de la Târgoviște au putut să se bucure de „mândrele grădini italienești”, amenajate lângă palat (construit de Domn; ca și biserica) - Franco Sivori, secretarul italian al Voievodului, le-a văzut și vorbește cu admirație despre ele, ca și despre „colțul zoologic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Doamnei Ruxandra. Maniera italienească de a îmblânzi (un control „estetic”) cadrul vegetal (n-aș vrea să trec cu vederea nici „intervenția” lui Matei Basarab, care, om gospodar și plin de respect pentru duhul autohton, poruncise ca, la București, lângă palatul domnesc, să fie plantată „livedea gospod.” [livada domnească]), de a oferi condiții pentru un repaus într-un spațiu disciplinat, pătrunde riguros la Curțile Domnești românești (după cum, la fel, se răspândise după 1550 și în Occident). Grădina domnească era un spațiu vegetal
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Basarab, care, om gospodar și plin de respect pentru duhul autohton, poruncise ca, la București, lângă palatul domnesc, să fie plantată „livedea gospod.” [livada domnească]), de a oferi condiții pentru un repaus într-un spațiu disciplinat, pătrunde riguros la Curțile Domnești românești (după cum, la fel, se răspândise după 1550 și în Occident). Grădina domnească era un spațiu vegetal privat, realizat, la început, prin utilizarea cadrului natural (era doar o variantă „amenajată” închisă, ocrotită, a pădurii) și destinat folosirii lui individuale de către
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la București, lângă palatul domnesc, să fie plantată „livedea gospod.” [livada domnească]), de a oferi condiții pentru un repaus într-un spațiu disciplinat, pătrunde riguros la Curțile Domnești românești (după cum, la fel, se răspândise după 1550 și în Occident). Grădina domnească era un spațiu vegetal privat, realizat, la început, prin utilizarea cadrului natural (era doar o variantă „amenajată” închisă, ocrotită, a pădurii) și destinat folosirii lui individuale de către Voievod și familia sa. Din când în când, pe măsura trecerii timpului, grupului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia o grădină „pătrată, în stil italian” și tot după un model familiar lui i se înfățișa și grădina - desenată, se zice, de un arhitect străin, numit Pecena Levin, și îngrijită de specialiști italieni - a palatului domnesc de la București: „Această grădină - spune secretarul florentin -, vorbind drept, este destul de frumoasă, de formă pătrată și desenată după bunul gust italian”. Apa, remarcată de istorici în grădina Frumoasa, cu care Grigore al II-lea Ghica îi va uimi pe ieșeni
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în grădina Frumoasa, cu care Grigore al II-lea Ghica îi va uimi pe ieșeni pe la 1740, își făcuse apariția - cu luciul ei odihnitor și răcoros („apa răcoritoare” face parte din imaginarul românesc al raiului) - de multă vreme în grădinile domnești. Tot implicarea desfătării o urmăreau și amenajările ce încep să mobileze grădinile de pe la jumătatea veacului al XVII-lea - chioșcurile (celui de la București Del Chiaro îi zice loggia), edificii ale odihnei care vor deveni foarte repede polifuncționale, „spații ale repaosului”, podoabe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
judecând - în afara neregulilor din comportarea oamenilor Bisericii - și chestiuni legate de familie (între ele căsătoriile dintre rude - le îndemna tradiția bizantină, care le punea la dispoziție și pravilele) și de moșteniri, împărțind dreptatea, cel mai adesea, în baza unor mandate domnești (drepturile de jurisdicție încredințate mănăstirilor, episcopilor sau mitropolitului, întărite și reconfirmate de voievozii în succesiune, se transformau deseori în imunități) sau chiar și fără delegări speciale. Inamicii văduvelor au fost mulți și inventivi. Două dintre văduvele care și-au legat
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lor, care cereau popei Costandin și văduvei Ioana diaconeasa stăpânirea a patru delnițe din moșia Bârzești, nu au dreptate (pricina se mai judecase o dată) și că toate actele și mărturiile „oamenilor bătrâni” dovedesc netemeinicia acestei pretenții, „pentru care am dat domneasca noastră carte la mâna preotului i a frate-său și a diiaconesi Ioana...”. Destule necazuri le pricinuiau văduvelor de boieri (drept este că și printre ele se aflau destule care practicau abuzul și își îndemnau urmașii să continue conflictele; cum
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care au fost nevoiți să-i dea înapoi lui Dragomir armașul 44.000 de aspri (un sat - Tâmbureștii), întrucât Mandea, fratele lui țintea, și Dragomir armașul, „ei au fost birari în județul Râmnicul Sărat. Deci a fugit Mandea cu asprii domnești de haraci, cu 88.000, peste Dunăre, la Mircea voievod”. Dându-i satul, urmașii lui Mandea „s-au plătit de către Dragomir armașul” (se arată în hrisovul dat de Alexandru al II-lea Mircea). Complicată viața văduvelor... Spectrul sărăciei: confiscarea averii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
viața văduvelor... Spectrul sărăciei: confiscarea averii Răzbunările Voievozilor nu se încheiau mereu cu suprimarea adversarilor. Urmașii „hiclenilor” și ai inamicilor (dușmani „din vremea boieriei” - cum zicea cronicarul) de tot soiul (uciși sau refugiați peste hotare) trebuiau să simtă duritatea puterii domnești. Expresia ei cea mai curentă era „trecerea bucatelor pe seama Domniei”, confiscarea averii, adică (pe care Voievozii o păstrau pentru ei sau o „redistribuiau” celor apropiați). Văduvele - dacă ele existau - se trezeau forțate să treacă dintr-o „dependență” confortabilă într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Gorgan din Criva, mare spătar și rudă cu Voievodul (căci o ținea pe Stana, sora lui Preda Brâncoveanu și nepoată a viitorului Voievod), a rămas fără avere din porunca lui Leon Vodă. Chiar și fără a fi deposedate, prin poruncă domnească, (care putea fi, câteodată anulată; când un rebel ca marele ban Dobromir din Runcu - însurat cu Vilaia, fiica lui Giura logofăt ori a banului Toma - se întoarce și își „pleacă capul”, Petru Cercel putea să-l ierte și să îi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vremea lui Șerban Cantacuzino), și el reprezentant al marii aristocrații muntene, amestecat în uneltiri, călător în Creta (unde fusese trimis de turci în surghiun, în 1673), pribeag din pricina inimiciției lui Gheorghe Duca, ziditor harnic de biserici și familiar al temnițelor domnești 311. Pe Stanca marele postelnic Constantin Cantacuzino i-a dat-o lui Papa Brâncoveanu, fiul marelui ban Preda Brâncoveanu (probabil că nu doar interese materiale - Preda Brâncoveanu a fost ctitor al multor lăcașe de închinăciune, bogat peste măsură, dorit pe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1544, răpusă de ciumă. îi incumba Despinei, ca „șef al familiei”, să-și căpătuiască fetele. Să le rostuiască. Și nu oricum, căci erau fiice de Voievod. Măritișul Ruxandrei, cea „pețită cu sabia”, a declanșat - vedem mai sus - chiar o competiție domnească, întrucât Voievodul Ioan Zápolya nu a respectat dreptul de preemțiune acordat cândva - zice-se - de Neagoe Basarab feciorului lui Bogdan al III-lea. Și Ruxandra cea frumoasă (frumusețea ei a răzbătut chiar și prin puținul - uneori - meșteșug al zugravilor noștri
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
intră în atribuțiile vornicilor din Bârlad și din ținuturile Tutova, Tecuci, Putna, Covurlui, Fălciu) și modul lor de colectare (judecarea fiind de competența oamenilor Bisericii). între agenții deraierilor (definiți pe „tagme”) se aflau, cu siguranță, și văduvele, de vreme ce o instrucție domnească din anul 1741 îi cerea vornicului „gospojdi și omului său, pre care-l va trimite în ținutul Vasluiului, să fie volnic a cerca pentru gloabele dușegubinii, pe unde s-ar afla la acel ținut, să aibă a lua câte 20
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
materială - pe victimă (aceeași „văduvă sărmană” care acceptase, însă, suspect, oferta „pârâtului” și primise banii; să bănuim că o făcuse de frică să nu rămână și fără ei?) și acceptă (ba o și transformă în poruncă înscrisă într-o „întărire” domnească, datată 12 iulie 1779; să remarcăm ritmul grăbit) soluția economicoasă a pârâtului (încă o dovadă că, deși vinovat, bărbatul scapă de sancțiuni sau, când acestea sunt dictate, au un caracter aproape simbolic): „Poruncim domniia mea, dându acei taleri 15, care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pedepsei cu moartea, Dragomir a acceptat să se însoare cu fata (pe care mai înainte declarase că o iubește), dar rezolvarea aceasta n-a fost primită de mama victimei, Maria Văduva, care nu înțelegea să-i devină ginere ei, slugă domnească cu avere, un „țăran” clăcaș. în cele din urmă, conflictul (întreținut mai ales de orgoliul situării pe un palier social superior) a fost stins. Averea tuturor celor vinovați a fost confiscată și dată femeilor păgubite 404. O văduvă căreia îi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de la părinți, și asupra altei proprietăți rămase de la Stoican, soțul ei, ambele fiind „stare i prave očine i dědine” [moșteniri și ocine vechi și drepte]523; de aceea uneori ele erau oficializate, „autentificate” în prezența Voievodului și transformate în porunci domnești: „Iar după aceea a venit jupanița Maria înaintea domniei mele” - scria pisarul lui Radu de la Afumați într-un hrisov dat la Târgoviște, la 24 iulie 1525 - „de a întocmit averile ei, care sânt mai sus scrise...” 524) trebuiau redactate - preciza
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]