4,405 matches
-
de un critic cu instrumentalele de pe albumul de debut al formației The Killers. Molko a descris melodia ca având caracter autobiografic. Pe „Speak în Tongues” sunt prezente iarăși aluziile religioase, „speak în tongues” fiind o expresie ce se găsește în epistola lui Pavel către Corinteni, ce face aluzie la starea de tranșă în care se află cei prin care „grăiește cuvântul Domnului”. Versurile sugerează faptul că este vorba despre o comuniune de tip sexual. „Speak în Tongues” face la un moment
Battle for the Sun (album) () [Corola-website/Science/315198_a_316527]
-
excomunicatul, un semn divin. Clerul, însă, a sărbătorit evenimentul fără zarvă, fără ca împăratul să fi fost măcar invitat. Frederic al II-lea spera că succesul obținut îl va mai îmblânzi pe papa Grigore al IX-lea. El îi scria o epistolă frumoasă, nu făcea aluzie la excomunicare, ci doar în cuvinte alese sublinia meritul de a fi fost cucerit locul unde Cristos a pus piciorul. Din nou tact politic. Papei îi vorbea de Christos, sultanului de Allah. Grigore al IX-lea
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
Bar Kosva (שמעון בר כוסבה) sau Ben Kosva (בן כוסבא, שמעון בן כוסבא), probabil numele său adevărat, citit de fapt Ben Kosiva sau Ben Koziva. O scrisoare descoperită în limba greacă sprijină pronunția Ben Kosiva: σιμων χωσιβα. În unele din epistole numele este însoțit de titlul pe care Bar Kohba l-a adoptat, cel de "Nessí Israel" ( Nassí = „prinț” sau „conducător”, deci „prinț” sau conducător al Israelului sau al lui Israel). Numele său figurează și pe greutăți de plumb emise în
Bar Kohba () [Corola-website/Science/320036_a_321365]
-
cugetul profund la viața lui Hristos.’’ Idealul de imitare a lui Hristos este un element important al teologiei, eticii și spiritualității creștine. Trimiterile la acest concept și practica sa se regăsesc în cele mai vechi documente creștine, de exemplu, în epistolele Sf. Apostol Pavel. Sfântul Augustin privea "imitația lui Cristos" ca scop fundamental al vieții creștine și ca remediu la imitările păcatelor lui Adam. Sfântul Francisc de Assisi a pledat pentru o cale a sărăciei, imitându-l pe Hristos care s-
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
același canon al Noului Testament ca cel catolic, dar a aprobat un canon diferit în ce privește Vechiul Testament. Numai 8 din cele 27 de cărți din Noul Testament sunt în mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite, și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol). Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
autorii cărora le sunt atribuite, și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol). Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de tradiție), iar Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional). Restul sunt fie falsuri, fie false atribuiri, fie cărți a căror
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viața părinților după trup ai lui Iisus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă. Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. Evangheliile apocrife păstrate sunt numeroase, în jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în
Apocrif () [Corola-website/Science/320332_a_321661]
-
a textului poate fi de asemenea specificată, de exemplu textul masoretic este textul canonic în iudaism. Canonul muratorian, document anonim scris de un creștin, datând probabil de la sfârșitul sec. al II-lea, probabil din Vest (eventual din Roma), nu acceptă Epistola către evrei, Iacob, 1 și 2 Petru și 3 Ioan, dar acceptă Apocalipsa lui Petru și Înțelepciunea lui Solomon drept scriptură. Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas sunt prezente în cea mai veche Biblie din lume, dar au fost
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
un creștin, datând probabil de la sfârșitul sec. al II-lea, probabil din Vest (eventual din Roma), nu acceptă Epistola către evrei, Iacob, 1 și 2 Petru și 3 Ioan, dar acceptă Apocalipsa lui Petru și Înțelepciunea lui Solomon drept scriptură. Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas sunt prezente în cea mai veche Biblie din lume, dar au fost mai târziu abandonate, de exemplu Păstorul lui Hermas a fost abandonată pe motiv că ar fi prea recentă. Cărți care au fost
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
viața de apoi. Unii Părinți ai Bisericii erau de părere că Apocalipsa lui Petru trebuie considerată drept scriptură, ca egală cu Apocalipsa lui Ioan sau chiar ca preferată față de Apocalipsa lui Ioan. Cărți care aproape au ratat includerea în canon: Epistola către evrei, pe motiv că n-a fost semnată de Apostolul Pavel și Apocalipsa lui Ioan, pe motiv că mileniul Împărăției lui Dumnezeu este redat în mod prea simplist și literal. În canonul Noului Testament au fost incluse cărți care
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
sa nu a rezolvat disputele. Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul al V-lea. Numai 8 din cele 27 de cărți sunt în mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol). Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
autorii cărora le sunt atribuite și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol). Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de tradiție), iar Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional). Canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial în protestantism de
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
o influență atât de răspândită și de îndelungată. Imaginile sale se înrudesc foarte puțin sau deloc cu "Cartea lui Daniel", "Cartea lui Enoh" sau "Apocalipsa Sfântului Ioan". Singurele sale paralele din scriptura canonică, cu excepția notabilă a celei de a Doua Epistole a lui Petru, se pot găsi în Isaia 66:24, Marcu 9:44, 48 și în parabola din Luca 16:19. Această apocalipsă este într adevăr iudaică prin severitatea moralei sale și chiar prin frazeologia întrebuințată (cf. utilizarea frecventă a
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
aherusian. De aceea nu este surprinzător că în viziunile de același gen de mai târziu chiar numele ce țin de infernul grecesc sunt atribuite unor locuri din iad. "Apocalipsa lui Petru" arată o remarcabilă afinitate de idei cu a Doua Epistolă a lui Petru; mai prezintă o paralelă importantă și cu Oracolele sibiline (cf. Orac Sib., II, 225 sqq.), în timp ce influența sa este aproape sigur că s-a făcut simțită în "Faptele Sf. Perpetua" și în viziunile povestite în "Faptele lui
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
în "Historia Ecclesiae" (VI. 14. 1), descrie o operă pierdută a lui Clement, "Hypotyposes" care dădea „trimiteri prescurtate la toate Scripturile canonice, fără a fi omise toate cele care [acum] sunt contestate, mă refer la "Cartea lui Iuda" și alte epistole generale. De asemenea, "Epistola lui Barnaba" și așa numita "Apocalipsa lui Petru"”. Așadar această lucrare trebuie să fi existat în prima jumătate a secolului al doilea, care este data de comun acceptată a scrierii canonice, "A Doua Epistolă a lui
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
14. 1), descrie o operă pierdută a lui Clement, "Hypotyposes" care dădea „trimiteri prescurtate la toate Scripturile canonice, fără a fi omise toate cele care [acum] sunt contestate, mă refer la "Cartea lui Iuda" și alte epistole generale. De asemenea, "Epistola lui Barnaba" și așa numita "Apocalipsa lui Petru"”. Așadar această lucrare trebuie să fi existat în prima jumătate a secolului al doilea, care este data de comun acceptată a scrierii canonice, "A Doua Epistolă a lui Petru". Deși numeroasele referiri
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
și alte epistole generale. De asemenea, "Epistola lui Barnaba" și așa numita "Apocalipsa lui Petru"”. Așadar această lucrare trebuie să fi existat în prima jumătate a secolului al doilea, care este data de comun acceptată a scrierii canonice, "A Doua Epistolă a lui Petru". Deși numeroasele referiri la acesta scriere fac dovada că se găsea într-o largă circulație, în cele din urmă Apocalipsa lui Petru nu a fost acceptată în canonul creștin. Manuscrisul a fost descoperit în 1886 de către Misiunea
Apocalipsa lui Petru () [Corola-website/Science/321235_a_322564]
-
succesive timp de de șase zile, după care Dumnezeu s-a odihnit și a binecuvântat ziua a șaptea. Charles Guignebert, profesor de istoria bisericii la Sorbona la începutul sec. XX, susținea că „a fost demonstrat că autorul Faptelor nu cunoștea epistolele lui Pavel, ba chiar le contrazice în anumite locuri; că nu înțelege anumite tradiții antice [de ex. glossolalia]; iar pe deasupra toate descrierile primilor ani ai istoriei Bisericii sunt drastic de inadecvate, deși ar trebui să presupunem că i-a cunoscut
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
toate acestea, acest adevăr solid a fost contrazis. Baur, Schwanbeck, De Wette, Davidson, Mayerhoff, Schleiermacher, Bleek, Krenkel, ș.a. s-au opus autenticității Faptelor Apostolilor. O obiecție este extrasă din discrepanța dintre Fapte 9:19-28 și Gal. 1:17, 19. În Epistola către Galateni 1:17,18 Sf. Pavel afirmă că imediat după convertire a plecat în Arabia și s-a întors din nou la Damasc. «După trei ani, m'am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa.» În Fapte nu
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
fost "țintuită pe cruce" și de aceea "nu mai este obligatorie" conform Noului Testament creștin. "Cei din vest s-au întors la poziția adventismului de ziua a șaptea timpuriu și anume că Legea la care se referea Pavel aici [în Epistola către Galateni] ca la un 'învățător care să ne aducă la Hristos' (versetul 24 - capitolul 3) era întreaga Lege morală incluzând Cele Zece Porunci. Adventiștii părăsiseră această poziție aproape în totalitate în timpul anilor 1860 și 1870; 'învățătorul' fusese reinterpretat ca
Conferința Generală de la Minneapolis din 1888 () [Corola-website/Science/322358_a_323687]
-
severitate moravurile societății, condamnând cu fermitate abuzurile și nedreptățile manifestate în epocă. Din punct de vedere compozițional, operele scriitorilor pașoptiști împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat și o mare varietate de specii literare: oda, elegia, meditația, epistola, satira, fabula, pastelul, idila, sonetul, balada. Majoritatea poeților pașoptiști s-au înscris definitiv în patrimoniul literaturii române. Gheorghe Asachi - introduce sonetul în poezia românească; Anton Pann - "Povestea vorbii"; Vasile Cârlova - "Ruinurile Târgoviștii"; Ion Heliade Rădulescu - "Sburătorul"; Cezar Bolliac - "O dimineață
Poezia pașoptistă () [Corola-website/Science/316923_a_318252]
-
balada. Majoritatea poeților pașoptiști s-au înscris definitiv în patrimoniul literaturii române. Gheorghe Asachi - introduce sonetul în poezia românească; Anton Pann - "Povestea vorbii"; Vasile Cârlova - "Ruinurile Târgoviștii"; Ion Heliade Rădulescu - "Sburătorul"; Cezar Bolliac - "O dimineață pe Caraiman"; Grigore Alexandrescu - ciclul "Epistole", ciclul "Fabule", poezii de inspirație istorică; Dimitrie Bolintineanu - volumele "Florile Bosforului", "Legende istorice"; Vasile Alecsandri - volumele "Doine și lăcrămioare", "Legende", "Pasteluri"; Andrei Mureșanu - "Deșteaptă-te române";
Poezia pașoptistă () [Corola-website/Science/316923_a_318252]
-
Gheorghe Zlătescu, secondat de maiorul Liță Anghel. Lagărul era organizat pe șapte grupe. În prima grupă erau internați intelectualii, printre care se aflau Nicolae Rădescu, țărănistul Anton Alexandrescu, filosoful Mihai Ralea, Tudor Arghezi (care fusese internat pentru ca îi adresase o epistolă critică reprezentantului Germaniei hitleriste la București - Manfred von Killinger), Ernest Bernea, Matei Socor, Traian Brăileanu, ziaristul Nicolae Carandino, Zaharia Stancu, Radu Gyr, Victor Eftimiu. În grupa a șasea erau internați vagabonzii, prostituatele, proxeneții, hoții de buzunare. Grupa a șaptea cuprindea
Lagărul de la Târgu Jiu () [Corola-website/Science/325977_a_327306]
-
fost descoperită în 1946 la Nag-Hamadi (Egiptul de sus, aproape de Luxor). Evanghelia lui Toma, considerată de majoritatea cercetătorilor de origine gnostică, este compusă din 114 de rostiri înțelepte (logia), regăsite parțial în Evangheliile canonice, în Faptele Apostolilor și în unele Epistole. Deoarece textul cu 114 rostiri este o copie a unei traduceri copte, există presupunerea că scrierea ar fi anterioară secolului al II-lea, dar potrivit specialiștilor americani nu este mai veche decât textele canonice. "" a fost compilată prima oară în jurul
Evanghelia după Toma () [Corola-website/Science/323547_a_324876]
-
în Mesia Ieșua nu mai există grijă în ce privește siguranța mântuirii și numele lor va rămâne veșnic scris în Cartea Vieții. Acesta nu însemnă că nu trebuie să-și mărturisească păcatele, pentru ca să poată avea o viață liniștită. Apostolul Pavel scrie în Epistola către Evrei că Mesia, "a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, și a intrat, o dată pentru totdeauna
Yom Kippur (mesianic) () [Corola-website/Science/324031_a_325360]