4,474 matches
-
Concentrația acidului sorbic în vin, exprimată în mg/l, este dată de 100 C, unde C = concentrația acidului sorbic în soluția analizată prin spectrofotometrie, exprimată în mg/l. 3. DETERMINAREA PRIN CROMATOGRAFIE ÎN GAZ 3.1. Reactivi 3.1.1. Eter etilic (C2H5)2O distilat chiar înainte de folosire 3.1.2. Soluție internă de referită: soluție de acid undecanoic C11H22O2 în etanol 95% vol, la o tărie de 1 g/l. 3.1.3. Soluție apoasă de acid sulfuric H2SO4 (20
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
ml de vin, se adaugă 2 ml de soluție etalon (punctul 3.1.2.) și 1 ml acid sulfuric diluat (punctul 3.1.3.). După ce se amestecă soluția prin răsturnări repetate ale tubului, se adaugă în conținut 10 ml de eter etilic (punctul 3.1.1). Se extrage acidul sorbic în faza organică prin scuturarea tubului timp de 5 minute. Se lasă să se așeze. 3.3.2. Pregătirea soluției de referință Se selectează un vin pentru care cromatograma extractului cu
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
etilic (punctul 3.1.1). Se extrage acidul sorbic în faza organică prin scuturarea tubului timp de 5 minute. Se lasă să se așeze. 3.3.2. Pregătirea soluției de referință Se selectează un vin pentru care cromatograma extractului cu eter nu arată nici un vârf corespunzător eluției acidului sorbic. Vinul este supraîncărcat cu acid sorbic cu o concentrație de 100 mg/l. Se tratează 20 de ml din proba astfel preparată conform procedurii de la punctul 3.3.1. 3.3.3
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
cu o concentrație de 100 mg/l. Se tratează 20 de ml din proba astfel preparată conform procedurii de la punctul 3.3.1. 3.3.3. Cromatografia Folosind o microsiringă, se injectează în cromatograf 2l din faza extrasă cu eter obținută la punctul 3.3.2 și 2l din faza extrasă cu eter obținută la punctul 3.3.1. Se înregistrează cromatogramele respective: se verifică identitatea timpilor de reținere ai acidului sorbic și etalonului. Se măsoară înălțimea (sau suprafața
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
astfel preparată conform procedurii de la punctul 3.3.1. 3.3.3. Cromatografia Folosind o microsiringă, se injectează în cromatograf 2l din faza extrasă cu eter obținută la punctul 3.3.2 și 2l din faza extrasă cu eter obținută la punctul 3.3.1. Se înregistrează cromatogramele respective: se verifică identitatea timpilor de reținere ai acidului sorbic și etalonului. Se măsoară înălțimea (sau suprafața) picurilor înregistrate. 3.4. Exprimarea rezultatelor 3.4.1. Calculare Concentrația acidului sorbic în
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
standardului intern în proba pentru analiză Notă: Concentrația acidului sorbic poate fi determinată, în același mod, prin măsurarea suprafețelor aflate sub picurile respective. 4. IDENTIFICAREA URMELOR DE ACID SORBIC PRIN CROMATOGRAFIA ÎN STRAT SUBȚIRE 4.1. Reactivi 4.1.1. Eter etilic (C2H5)2O. 4.1.2. Soluție apoasă de acid sulfuric H2SO4 (20 = 1,84g/ml) diluat 1:3 (v/v). 4.1.3. Soluție de referință de acid sorbic în amestec de etanol - apă de aproximativ 10% vol. conținând
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
tub test din sticlă cu o capacitate de aproximativ 25 ml și prevăzut cu un dop din sticlă șlefuită se pun 10 ml de vin, se adaugă 1 ml acid sulfuric diluat (punctul 4.1.2.) și 5 ml de eter etilic (punctul 4.1.2) Se amestecă prin rotirea tubului. Se lasă să se așeze. 4.3.2. Pregătirea soluțiilor diluate de referință Se prepară cinci soluții diluate de referință din soluția în 4.1.3. conținând 2, 4, 6
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
cinci soluții diluate de referință din soluția în 4.1.3. conținând 2, 4, 6, 8 și 10 mg acid sorbic pe litru. 4.3.3. Cromatografia Folosind o microsiringă sau micropipetă, se depun 5 l din faza extrasă cu eter obținută la punctul 4.3.1 și 5 l din fiecare din soluțiile de referință diluate (punctul 4.3.2) la 2 cm de marginea inferioară a plăcii și 2 cm distanță una față de alta. Se pune faza mobilă (punctul
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
rămâne până în 1900, an în care începe o călătorie în Europa, unde activează pe la diverse spitale și clinici perfecționându-și tehnicile și cunoștințele. În 1902, Cushing se căsătorește cu Katharine Stone Crowell. Pe când participa, ca student, la efectuarea narcozei cu eter, în cadrul "Massachusetts General Hospital", Cushing se lovește de problema frecvenței prea ridicate a deceselor datorate anesteziei incorecte. Astfel că, în urma unor studii și cercetări elaborează, în 1895, împreună cu Ernest A. Codman (1869-1940), un fel de protocol al anesteziei cu eter
Harvey Williams Cushing () [Corola-website/Science/312704_a_314033]
-
eter, în cadrul "Massachusetts General Hospital", Cushing se lovește de problema frecvenței prea ridicate a deceselor datorate anesteziei incorecte. Astfel că, în urma unor studii și cercetări elaborează, în 1895, împreună cu Ernest A. Codman (1869-1940), un fel de protocol al anesteziei cu eter. Acesta prevedea monitorizarea și menținerea la valori normale a parametrilor vitali: respirație, puls, temperatură. Dar domeniul în care Cushing s-a afirmat cu precădere este cel al neurochirurgiei: tumori cerebrale, neurotumori, tumori vascular-cerebrale. De numele său este legat așa-numitul
Harvey Williams Cushing () [Corola-website/Science/312704_a_314033]
-
a IPP (izopentenilpirofosfat) și DMAPP (dimetilalilpirofosfat). ul este produs de o serie de plante sau de plancton, având un rol probabil în procesele oxidative încă neclarificat, sau in membrana celulară a bacteriilor sunt legate de molecule de lipide, glicerina și eter. Doză toxică letală „LD50”-pentru șobolan este >2000 mg/kg, are și un efect cancerigen, producând și mutații genetice. În contact cu pielea sau mucoasele are un efect iritant intens; inhalat, produce senzația de vomă, de arsură, greutăți de respirație
Izopren () [Corola-website/Science/311567_a_312896]
-
cu temperatura. Funcționarea lor se bazează pe variația cu temperatura a lungimii unei coloane de lichid închis într-un tub capilar, ca efect al dilatării lichidului. Corpurile termometrice uzuale pentru aceste tipuri de termometre sunt: mercurul, alcoolul etilic, toluenul, pentanul, eterul de petrol, etc. Global, aceste termometre pot măsura temperaturi cuprinse între -190 °C și +700 °C. Intervalul de temperatură pe care îl poate măsura un anumit termometru depinde însă de corpul termometric folosit. Mercurul este cel mai răspândit corp termometric
Termometru () [Corola-website/Science/311054_a_312383]
-
printr-un tub capilar de un manometru, de obicei cu tub Bourdon,[2] etalonat direct în grade Celsius.[1] Domeniul de temperaturi pentru termometrele industriale este -40 ... 200 °C. Lichidele folosite în acet caz sunt: propan, freon, clorură de etil, eter etilic, benzen.[1] Avantajul acestui tip de termometre este că presiunea vaporilor saturați crește cu temperatura conform formulei Clausius-Clapeyron:[2] unde este căldura masică de vaporizare a lichidului, iar și sunt volumele masice ale vaporilor, respectiv lichidului, toate la presiunea
Termometru () [Corola-website/Science/311054_a_312383]
-
el, succes cu piatra filozofală, în studiile sale în laborator Paracelsus a introdus pentru prima oară aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oțet și pilitură de fier și a sintetizat eter etilic din etanol și acid sulfuric (vitriol). Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om și Univers, legătură care se ascunde în existența spiritului. Natura umană se împarte în trei entități: * natura noastră sensibil trupească - "corpul elementar" * natura noastră acoperită
Paracelsus () [Corola-website/Science/311146_a_312475]
-
degajează o cantitate de energie egală cel puțin cu "k² m c²/2". Prin această formulă Le Bon găsește o explicație a căldurii continue emise de soare. Ulterior el a susținut că materia se transformă în mod continuu într-un „eter luminos”, teorie care de asemenea s-a dovedit falsă. În alte lucrări el discută posibilitatea ca gravitația să se propage prin unde sferice. Deși în prezent biografii săi apreciază că Gustave Le Bon nu avea cunoștințele necesare în domeniul fizicii
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
din cele mai importante și celebre experimente din istoria fizicii, a fost efectuat în 1887 de Albert Michelson și Edward Morley la ceea ce este astăzi Case Western Reserve University. Este în general considerată ca fiind prima dovadă solidă împotriva teoriei eterului. Experiența aceasta a fost numită și "punctul de plecare al aspectelor teoretice ale celei de-a doua revoluții științifice." Pentru munca sa, Albert Michelson a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1907. Teoriile din fizică de la sfârșitul secolului al XIX
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
undele de apă au nevoie de un mediu prin care să se deplaseze (apa), iar undele sonore au nevoie de un mediu prin care să se deplaseze (aer sau apă), așa și undele luminoase aveau nevoie de un mediu, numit "eter luminifer," sau "eter universal." Deoarece lumina poate călători prin vid, s-a presupus că vidul trebuie să conțină mediul prin care se deplasează lumina. Întrucât viteza luminii este atât de mare, construirea unui experiment care să detecteze prezența și proprietățile
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
au nevoie de un mediu prin care să se deplaseze (apa), iar undele sonore au nevoie de un mediu prin care să se deplaseze (aer sau apă), așa și undele luminoase aveau nevoie de un mediu, numit "eter luminifer," sau "eter universal." Deoarece lumina poate călători prin vid, s-a presupus că vidul trebuie să conțină mediul prin care se deplasează lumina. Întrucât viteza luminii este atât de mare, construirea unui experiment care să detecteze prezența și proprietățile acestui eter necesitau
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
sau "eter universal." Deoarece lumina poate călători prin vid, s-a presupus că vidul trebuie să conțină mediul prin care se deplasează lumina. Întrucât viteza luminii este atât de mare, construirea unui experiment care să detecteze prezența și proprietățile acestui eter necesitau ingeniozitate deosebită. În fiecare an, Pământul parcurge o distanță uriașă în orbita sa în jurul Soarelui, la o viteză de aproximativ 30 km/s sau peste 108.000 km pe oră. Soarele însuși se deplasează în jurul centrului galaxiei la o
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
peste 108.000 km pe oră. Soarele însuși se deplasează în jurul centrului galaxiei la o viteză și mai mare, și sunt și alte mișcări, la nivele superioare ale structurii universului. Deoarece Pământul este în mișcare, era de așteptat ca curgerea eterului în jurul Pământului să producă un "vânt eteric" detectabil. Deși ar fi posibil, teoretic, ca mișcarea Pământului să fie egală cu cea a eterului la un anumit moment de timp, nu se putea ca Pământul să rămână în repaus permanent în raport cu
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
mișcări, la nivele superioare ale structurii universului. Deoarece Pământul este în mișcare, era de așteptat ca curgerea eterului în jurul Pământului să producă un "vânt eteric" detectabil. Deși ar fi posibil, teoretic, ca mișcarea Pământului să fie egală cu cea a eterului la un anumit moment de timp, nu se putea ca Pământul să rămână în repaus permanent în raport cu eterul, datorită variației atât a vitezei, cât și a direcției mișcării. În orice punct dat de pe suprafața Pământului, magnitudinea și direcția vântului ar
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
în jurul Pământului să producă un "vânt eteric" detectabil. Deși ar fi posibil, teoretic, ca mișcarea Pământului să fie egală cu cea a eterului la un anumit moment de timp, nu se putea ca Pământul să rămână în repaus permanent în raport cu eterul, datorită variației atât a vitezei, cât și a direcției mișcării. În orice punct dat de pe suprafața Pământului, magnitudinea și direcția vântului ar varia de-a lungul zilei sau de-a lungul anului. Analizând viteza de întoarcere a luminii în direcții
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
suprafața Pământului, magnitudinea și direcția vântului ar varia de-a lungul zilei sau de-a lungul anului. Analizând viteza de întoarcere a luminii în direcții diferite la momente de timp diferite, se credea că se poate măsura mișcarea Pământului relativ la eter. Diferența așteptată la viteza luminii măsurată era foarte mică, dată fiind că viteza Pământului în orbita sa în jurul Soarelui era cam o sutime de procent din viteza luminii. Un număr de fizicieni au încercat să facă aceste măsurători la jumătatea
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
existente. De exemplu, aparatul Fizeau-Foucault putea măsura viteza luminii cu o eroare de 5%, nici măcar aproape de ce era necesar pentru a măsura vântul eteric. Michelson avea o soluție pentru problema construirii unui dispozitiv suficient de precis pentru a detecta curgerea eterului. Aparatul pe care l-a proiectat, numit mai târziu interferometru, trimitea o singură rază de lumină albă printr-o oglindă semiargintată folosită pentru a împărți raza în două raze care se deplasează în unghi drept una față de cealaltă. După ce ies
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]
-
într-o lentilă, producând un șablon de interferență constructivă și destructivă bazat pe lungimea brațelor. Orice mică schimbare în durata de timp cât stăteau undele pe drum ar fi fost observată ca o deplasare a pozițiilor franjelor de interferență. Dacă eterul ar fi fost staționar în raport cu Soarele, atunci mișcarea Pământului ar produce o deplasare a franjelor de o douăzecișicincime din mărimea unei franje. Michelson a efectuat câteva măsurători cu un aparat experimental în 1881, și a observat că deplasarea așteptată de
Experimentul Michelson-Morley () [Corola-website/Science/310155_a_311484]