18,601 matches
-
pulberea după moartea lui Frederic. - Iar dovada ar fi aici, la Florența? Împreună cu comoara lui? - Mainardino era sigur de asta. Eu Încerc să verific această certitudine. Înainte ca moartea să mă ia și să Îmi pecetluiască buzele, ca pe ale maestrului meu. Dante Îl Înșfăcă de un braț. - Crezi că ești În primejdie? Spune-mi cine te amenință și toată autoritatea mea se va ridica să te ocrotească! Celălalt schiță un zâmbet Întristat. - Nici toate legiunile vechii Rome nu m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
călău, alegând dintre cei care Îi sunt mai asemănători. Violentul Își găsește moartea În brutalitatea unui act intențional, iar spiritul Îndrăgostit se extenuează În lascivitate și În incontinență. Așadar, pe cine căutase sculptorul ca să Îi pună capăt zilelor? Guido Bigarelli, maestrul figurilor moarte, revenise după o absență Îndelungată, sub un nume fals, ca pentru a o găsi. O curtase de-a lungul Întregii sale vieți, În operele sale. Încheiase cu ea un pact, o chemase În șoaptă să se oprească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rațiunea de a fi În ceva Îndepărtat. Asta mă intrigă: un același efect derivă din două cauze. Parcă Aristotel neagă una ca asta. Arrigo scutură din cap, zâmbind. - Admir Încrederea pe care o ai În Filosof. Dar ce spui despre maeștrii mai moderni de la Paris? Bacon, de pildă. Nu ne Învață el oare că rânduiala naturii este cea care ne dă norma rațiunii? Iar Natura nu este oare domeniul transformării, al devenirii și al contradicției? Dar ai pomenit de niște „crime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții? Dar mă asculți? adăugă, scuturându-i din nou brațul cu și mai multă putere. Abia atunci poetul păru să Își vină În fire. - Iartă-mă, maestre. Ți-am auzit cuvintele, Însă mintea mi-o luase Înaintea trupului și nu Îți puteam răspunde. Iubirea e mereu În mine și mă inspiră cu vocea ei, Însă de când am Încercat să fac binele pentru cârmuirea cetății, pesemne că alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prietene, Îl Întrerupse Arrigo. Privirea sa devenise dintr-o dată serioasă. În Nord, nu puțini au cunoscut flăcările rugului pentru această idee. Toată Provența, până sus la Toulouse, poartă Încă rănile devastării, după cruciada Împotriva catarilor. Dante izbucni În râs. - Nu, maestre, n-ai teamă. N-am devenit maniheist. Dumnezeu e Unul. Iar lumina harului său se Întinde În măsuri diferite În Întreg universul. Dar dacă În claritatea desăvârșită a bolților cristaline ale cerurilor ea pătrunde fără variații, ajunsă În lumea sublunară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Părea fericit că avea, În sfârșit, ceva de mărturisit. - Ei sunt, repetă el. - De ce construcția aceea... și În locul acela? Pentru care scop? Prizonierul fu cuprins de un tremur nestăpânit. - Nu știu... I-am auzit cum vorbeau despre asta, el și maestrul. Rigo trebuia să-l ajute să continue construirea unei clădiri. Un cerc, așa spuneau Între ei. Era foarte bătrân, nu mai era În stare să urce pe schele, ori să Întindă firele de plumb. Apoi, el a fost omorât, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de cărămidă conținutul unui creuzet abia scos din flăcări cu un clește lung. Sticla incandescentă se Întinse fluidă peste suprafață, răspândind În jur mici scânteieri fierbinți. Fără să-i pese de căldură, maestrul Începu să o finiseze cu niște clești din bronz, ajutându-se cu o lopățică din același material. Din câteva lovituri hotărâte, Îi imprimă o formă dreptunghiulară, lungă cam de un picior. - Iată Încă un geam pentru ferestrele nobililor, messer Alighieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
crapă. Dar, atunci când Îi mărim grosimea, e cu neputință să păstrăm transparența perfectă a materialului. Și apoi, ar fi prea dificil să menținem placa perfect plană, astfel Încât să evităm defectele de reflecție, odată ce este ecranată cu plumbul. Dante Încuviință, În timp ce maestrul Îi Înapoia oglinda lucrătorului. - Așadar, Într-adevăr nu e cu putință să construiești una cum ți-am spus eu? Dar ce ai spune de o oglindă lungă de cinci picioare, cu reflecție perfectă? - Aș spune că aiurezi. Sau că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu putință, repetă el. Totuși, Începuse deja certitudinea lui să se clatine, În fața siguranței priorului. - Dar ești cu adevărat sigur... Aș da tot ce am ca să văd una ca asta. Poetul nu răspunse, limitându-se să Îl fixeze pe bătrânul maestru. - Nu Îți cer mult, ci doar să te juri. Făgăduiește-mi că nu vei sufla o vorbă nimănui despre ceea ce o să-ți arăt. Arnolfo căzuse pradă unei emoții crescânde. Părea un mistic În contemplarea unei viziuni. Îngenunche În fața poetului. - Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nesăbuite, cu lampa stinsă, simbolizează respingerea credinței, Împreună cu cei trei bărbați ai cărții. Cea din urmă alegorie, cea mai cumplită. Marcello Încuviință grav. - Așadar, știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise, Cristos și Mahomed. - Înconjurați de prostituate! Numiți cei Trei Impostori, În filosofia lui eretică. Frederic a intrat În Ierusalim cu perfidie, batjocorind cu simbolurile lui popoarele care locuiau acolo, murmură Marcello. Dar ai trecut peste omul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
motive să cred că acest edificiu este legat de o crimă. Și e de datoria mea să parcurg calea adevărului, În timp ce datoria voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel de-al treilea maestru, cel mai vârstnic, se ținuse deoparte până În acel moment, după ce aruncase doar o scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie, moartea Își Întipărise deja semnul său inconfundabil. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
moartea Își Întipărise deja semnul său inconfundabil. Un ochi era orbit de o rană, pe când celălalt abia se mai zărea pe sub pleoapa mijită, acoperit de cataractă. Acum, Însă, părea aprins de un foc nebănuit. - Cu mult... mult timp În urmă... - Maestre Matteo, nu-ți forța bătrânețea... Îl Întrerupse Manoello cu suficiență. Însă Dante Îl opri cu un gest imperios. - Unde? - Vedeți aceste contraforturi care se distribuie În muchiile zidurile exterioare, repetând la o scară redusă aceeași figură? Vedeți splendida perfecțiune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
neatinsă. Știam că trebuiau să fie aici. Le Întinse filele sub ochi. - O copie făcută de mine Însumi, pe când am fost coleg de breaslă cu Bigarelli. Pe ascuns, adăugă el cu un fior, de parcă s-ar fi temut că vechiul maestru se mai putea Încă răzbuna. Dante se aplecă peste desene. Așadar, ceea ce avea sub ochi era proiectul capodoperei lui Frederic, lucrarea despre care povesteau pelerinii Întorși de peste mare, dacă soarta le abătea pașii și Îi ducea să treacă pe sub Coroana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o secțiune verticală. - Da... așa l-a imaginat marele Bigarelli... nu cum a fost transformat mai târziu. Priorul Înșfăcă foaia. - Planul acesta e diferit de edificiul real? Cum anume? - Aici, la primul nivel. Zidul acesta continuu. Așa l-a gândit maestrul. Fără ferestrele care au fost adăugate după aceea. Precum vezi, nivelul de jos e o fugă continuă, fără nici o Întrerupere, fără acele despărțituri pe care cineva le-a clădit ulterior ca să obțină alte Încăperi. Priorul breslei aprobă cu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nici un chip. Manoello scutură din cap. - O temniță? Nu, e prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru asta era, murmură el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria coadă pentru eternitate? Manoello clătină din cap cu Îngâmfare. - Frederic nu a fost, cu siguranță, un maestru al virtuții. Iar noi toți, ca niște odrasle cuminți ale Bisericii ce suntem, Împărtășim Întru-totul această judecată: că el a fost o Întruchipare a Anticristului, trimis de Satan ca să ne chinuiască. Însă domnia ta faci din el un nou Minos! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zidurilor și ferit de priviri. Ceva ce poate cu adevărat depăși măsura omenească, așa cum membrele omului-taur o depășeau și pe aceea animalică. - Anume ce? - Cunoașterea. Și dumneata vei fi cu siguranță de acord, Matteo, replică poetul adresându-i-se bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise Dante. O schemă rapidă a planului castelului lui Frederic În Înfățișarea sa originală, așa cum ți-a rămas domniei tale În amintire. Maestrul Matteo schimbă o privire iute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
replică poetul adresându-i-se bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise Dante. O schemă rapidă a planului castelului lui Frederic În Înfățișarea sa originală, așa cum ți-a rămas domniei tale În amintire. Maestrul Matteo schimbă o privire iute cu priorul breslei, ca pentru a-i cere autorizația. Acesta făcu un semn scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză lângă una din mesele cele mari. Luă o bucată lată de pergament și Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cumva unul care urma să aibă drepturi mai mari decât alții pentru a revendica succesiunea? Bernardo arătă spre fascicolul de hârtii ce zăcea pe masa de scris. - Cine știe! Poate că exista unul. Este ceea ce caut să verific studiind scrierile maestrului meu, răspunse el pe un ton vag. Dante avea senzația că despre acest subiect nu mai avea alte cunoștințe. Sau că nu voia să i le dezvăluie lui, pentru un motiv sau altul. Însă ceva Îl surprinsese În cuvintele istoricului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să spună? - Poate că se referea la un neajuns trupesc. Sau la un cusur moral, un vulnus din conștiința lui. - Și pentru ce nu s-a făcut dreptate, dacă se știa cine este? - Asta l-am Întrebat și eu pe maestrul meu. Mi-a răspuns că bănuielile sale se izbiseră de un zid de netrecut: nu izbutise să Înțeleagă cum anume se Înfăptuise această crimă prin otrăvire premeditată. Certus quis, quomodo incertus, a scris el. Cert ucigașul, incertă modalitatea. Fiind deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona, zise el cu afecțiune. - Un felinar? Arrigo Încuviință. - Dar de un tip extraordinar. Fratele Elia a spus că lumina lui va putea trece peste mare, ajungând și până la necredincioșii din Palestina. Pe o parte a ciudatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum ne-au Învățat Înaintașii noștri, răspunse Dante Înghețat. - Verum. Dar care ar fi, așadar, aceste mari spirite care ți-au oferit mereu exemplul și Îndemnul lor? Lăsându-l, firește, la o parte pe maestrul dumitale de angajament civil, acel Brunetto Latini, sodomit notoriu, mort taman la vreme ca să scape de pedeapsa pe care ar fi meritat-o. Adăpat, la rândul său, din izvoarele de la Paris, până Într-acolo Încât a scris o operă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
idee nebunească. Amara nu arăta să aibă mai mult de douăzeci de ani, pe când ar fi trebuit să aibă cel puțin cincizeci, ca să fi fost zămislită din sămânța Împăratului. Însă nici măcar În această privință nu se mai simțea sigur. Oare maeștrii lui, marii scriitori ai antichității, nu povestiseră despre unele ființe fabuloase care au darul de a nu muri? O luă la fugă, pe stradă, ca un animal rănit În căutarea bârlogului. La Priorat Dante Împături nervos foaia pe care scrisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fel ca atâtea alte monumente ale religiei voastre, și el este, cu siguranță, mai util atunci când se află În beznă. Priorul nu era sigur că Înțelesese bine. Dar Întinse o mână și copleșit de emoție, o așeză pe umărul bătrânului maestru. - Religia noastră, Arrigo? Și eu, care credeam că speculațiile dumitale n-au călcat Încă pragul apostaziei. Că nu ești Încă pierdut. Arrigo zâmbi din nou, dar privirea Îi devenise rece. - Nu există nimic În tamburul acela de piatră, nimic În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]