7,995 matches
-
un asemenea proces, nu știu ce-aș fi făcut. Cred că aș fi înnebunit. Și nu pot pleca!”. Ori de câte ori mi-aduc aminte de el mă simt blocat. Este aici o tragedie la care nu mă gândisem până atunci; aceea a neputinței, pe care a creat-o, cu întreaga știință a psihologiei, oligarhia acestei puteri smintite. Și toate acestea în numele unei societăți care se proclamă încă a fi cea mai bună din câte au existat. - Fiecare doctrină pretinde că e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu ea înainte de plecare. Un chinuitor joc între prezența singurătății noastre și situația determinată de motivul venirii mele acolo, care nu îngăduia prin decență decât un anume tip de conversație, zbuciumul ei de a ieși din făgașul cuvintelor rostite și neputința morală de a o face, iar eu asemeni. Stăruitor îi rămăsese doar zâmbetul pe buze, nesfârșit de trist; ar fi vrut să spună ceva anume, dar cuvintele nu se mișcară, stăteau încremenite în poarta nașterii lor. „Ana!” rostii în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fie că aceasta nu există (ceea ce este puțin probabil), fie că ea este atât de bine organizată încât nu trezește vreo suspiciune. În numeroase alte cazuri, liniștea care înconjoară activitățile afectate de corupție pare să fie consecința resemnării sau a neputinței în fața acestui fenomen. Din acest punct de vedere, corupția cu care este confruntată societatea noastră actuală pare să fie o fatalitate. Preocupată de stăvilirea acestui fenomen, în opinia reprezentanților Băncii Mondiale, principalele cauze ale corupției rezidă în: guvernarea defectuoasă, cadrul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
împotriva corupției, iar societatea civilă, fiecare cetățean să reacționeze energic ori de câte ori se confruntă cu aceasta. Educația în vederea prevenirii și combaterii acestui flagel și sancționarea sa fermă trebuie să meargă mână în mână, altfel nu ne rămân decât resemnarea și acceptarea neputinței noastre de a-i pune capăt, pe care viața și urmașii noștri le vor judeca și taxa, pe bună dreptate, cu o meritată severitate. Întâlnire cu Emil Cioran în emisfera sudică IOAN SBÂRNĂ* AMBASADOR (P) Summary The author, a diplomat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de la nouă la șase. Am trântit telefonul în furcă mult prea tare și, într-un acces din acela de furie oarbă, am strigat: Oh, Aidan! M-a copleșit un potop de lacrimi și am început să tremur de frustrare, de neputință și de o dorință sfâșietoare. Câteva clipe mai târziu, mi-am șters lacrimile și am zis smerită „Iartă-mă“. Am spus „Iartă-mă“ fiecărei fotografii a lui Aidan din apartament. Nu era vina lui că biroul lui Neris Hemming nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dacă se simte mai bine; a dat din cap că da, dar a adormit din nou. Avea să șadă astfel, atârnând între viață și moarte, neînstare să se miște, până la începutul anotimpului cald, când orice traversare a Saharei devenise cu neputință. Am fost așadar nevoiți să așteptăm câteva luni în regiunea Segelmesse înainte de a ne relua călătoria. ANUL PETRECUT LA TOMBUCTU 911 de la hegira (4 iunie 1505 23 mai 1506) Unchiul părea pe deplin restabilit când ne-am așternut iarăși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
medersa. Cum eram singuri, într-un cort de campanie, l-am întrebat direct. Mi-a explicat fără să se grăbească: — Locuitorii regiunii voiau să se descotorosească de portughezii care ocupă Agadirul și care mișună pe câmpia din jur, făcând cu neputință munca pe ogoare. Din moment ce stăpânul din Fès este departe, iar cel din Marrakech nu iese din palat decât pentru a se duce la vânătoarea săptămânală, au ales să mi se adreseze mie; au adunat suma de bani necesară echipării a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-a făcut auzit glasul șeful cancelariei, devenit arțăgos din pricina spaimei mele mult prea evidente: — De complicitate, granadinule! Pentru că ai lăsat un criminal în libertate, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chiar a dragonilor uriași despre care se spune că sunt foarte numeroși pe meleagurile acelea și atât de veninoși încât, în contact cu ei, trupul unei ființe omenești se fărâmițează de parcă ar fi făcut din lut? Mi-a fost cu neputință s-o fac pe Hiba să simtă spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Colțul Irakului, Colțul Siriei, Colțul Yemenului, Colțul Negru, cel mai venerat, îndreptat spre răsărit. Acolo este încastrată Piatra Neagră. Mi se spusese că, atingând-o, atingeam mâna dreaptă a Ziditorului. De obicei, atâția oameni se înghesuie aici, încât e cu neputință s-o contempli mai multă vreme. Dar marile valuri de pelerini trecuseră, așa că m-am putut apropia pe îndelete de Piatră, acoperind-o cu sărutări și cu lacrimi. Când a trebuit să-i las locul lui Nur, care venea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al Credinței? Nu ia el în derâdere celibatul preoților? Nu ne învață el că nici un om nu poate scăpa de predestinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu? Profetul n-a spus altceva musulmanilor. În pofida acestor concordanțe, mi-era cu neputință să urmez, în această privință, înclinațiile rațiunii mele. Între Luther și Leon al X-lea se angajase un feroce duel, iar eu nu puteam da dreptate unui necunoscut în dauna omului care mă luase sub aripa sa și care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aproape, unde se spunea că spectacolul, cel puțin acela al scamatorilor, nu se sfârșea niciodată, în nici un anotimp? Hans nu se gândea la nimic din toate astea. M-a tras după el pe niște ulițe înguste, pe unde era cu neputință să-ți croiești drum fără să treci peste mormane de gunoaie. Apoi, în locul cel mai întunecat, cel mai urât mirositor, s-a oprit brusc. Eram înconjurați de gură-cască jegoși, scheletici. De la o fereastră, o femeie ne chemă la o întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Giovanni, pe care-l observa cu un amestec de admirație și de furie: Dă dovadă de o mare vitejie, dar își riscă viața în cea mai măruntă încăierare. Or, dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire, ne-ar fi cu neputință să stăvilim valul imperialilor. Consemnate într-o scrisoare adresată papei, aceste doleanțe n-au fost cunoscute la Roma decât atunci când rămăseseră fără obiect: atins de o ghiulea de la un tun ușor, șeful Cetelor Negre se pomenise cu gamba piciorului drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ales, amintirile transmise din gură în gură din cele mai îndepărtate vremuri, cunoștințe și taine despre natură și zei. În unele nopți cu lună, fără să fie văzut, Valerius ascultase povestirile lor, destinate doar inițiaților, spuse într-o limbă cu neputință de înțeles, dar pe care, peste mulți ani, avea s-o recunoască - era limba greacă. Scutură din cap, neputând să înțeleagă sensul ultimei părți a visului; nu pusese niciodată mâna pe o armă, dar continua să simtă în palmă atingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu o latură ocupată în întregime de rufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dinții unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai... Erai transfigurat. — Nu mai auzeam nimic. Nu auzeam strigătele quazilor, nu auzeam zgomotul armelor... — Erai în extaz... Erai cuprins de furia sacră... — E greu să-mi găsesc cuvintele. — E chiar cu neputință, murmură Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei de suverană a tainicei lumi a cunoașterii și profeției. Duse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își schimbă deodată ținta; nu se mai îndrepta împotriva bărbaților înarmați sau a bărbatului mascat din spatele său. Rămase nemișcat, mânios pe el însuși. El era vinovat că nu putea să înainteze. Nimeni nu-l împiedica să ajungă la altar - doar neputința lui. Un nou semn, și omul mascat înfipse un clește în călcâiul lui Antonius. Acesta slobozi un strigăt de durere, apoi un altul. Se ridică și se întoarse spre cei trei bărbați. Simți în stomac o mare căldură, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatorul să lupte în arenă? Campionul meu va trebui să învingă întotdeauna? Va trebui întotdeauna să ucidă adversarul pe care l-a învins? Dar eu îl am deja pe Skorpius... Nimeni nu-i mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frânturi de fraze și un singur nume, repetat de o sută, de o mie de ori: Salix. Nu luă în seamă protestele celor pe care îi dădea deoparte, nerăbdător să ajungă la care. Acum erau chiar în fața lui. Era cu neputință să ajungi la ele; oamenii se îmbulzeau să nu piardă spectacolul campionilor închiși în cuști asemenea fiarelor. În cele din urmă, reuși să se apropie de un car. — Salix! îi strigă unui gladiator care îl privea. Știi unde-i Salix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
calotei. Dacă acum încerci să smulgi plasa așa cum ai făcut mai înainte, are să-ți fie mult mai ușor să te eliberezi. Fii atent însă... Coiful ăsta e din bronz și e foarte greu. Într-adevăr, coiful de bronz era cu neputință de purtat. În ciuda găurilor, Valerius avu imediat senzația că se sufocă. Căzu de mai multe ori, strigându-le celorlalți să-i scoată coiful acela care-i apăsa gâtul. Proculus îl îndemnă să reziste și să continue, să-și încordeze mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bloca toată partea stângă. Apoi, călăuzită parcă de o entitate nevăzută, plasa se întinse orizontal și-l lovi, îl învălui. Scutul și coiful îi erau blocate. Când rețiarul slăbi strânsoarea, Valerius își simți capul clătinându-se în dreapta și în stânga, cu neputință de controlat. Greutatea plasei îl dezechilibra, amețindu-l. Se întorcea disperat spre adversar, pe care nu-l mai vedea, fiindcă funiile de cânepă acopereau găurile coifului. Încercă de mai multe ori să facă un pas înainte ca să atace, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se perceapă pe sine ca pe un tot unitar, puternic, cu trupul și mintea unite de voința de a-și elimina adversarul. O clipă, mulțumi destinului că nu trebuia să lupte cu Marcus. Atunci i-ar fi fost cu neputință să aibă mâna necruțătoare și mintea hotărâtă să ucidă. Înainte de a-și pune coiful, Valerius se întoarse spre Flamma, care-i răspunse cu un surâs, sigur pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capul sprijinit de marginea patului. — Soldații mei... Soldații mei cei curajoși... Cu ei aș fi putut ajunge până la Roma. Aș fi vrut să-l dobor pe Vitellius... Vitellius e Răul! Glasul i se frângea, prefăcându-se într-o șoaptă cu neputință de înțeles, apoi devenea iar puternic. — Cu ce vini mă înfățișez dinaintea zeului meu? murmură, strângându-i mâinile lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]