4,933 matches
-
zona Poloniei aflată sub dominație rusă. Succedându-l acolo pe răposatul său socru, Haim Auberbach, Malbim a păstorit scurtă vreme pe evreii din Lunshitz până ce a fost silit iarăși, ca la București, să-și părăsească slujba din pricina împotrivirii atât a partizanilor modernității, cât și adepților hasidismului care îl acuzau ca în comentariile sale la Biblie este influențat de Haskala și de învățături ale ne-evreilor. A devenit în continuare rabin la Herson,în Ucraina, apoi din 1870 la Moghilev (Mahileu) pe
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
de Haskala și de învățături ale ne-evreilor. A devenit în continuare rabin la Herson,în Ucraina, apoi din 1870 la Moghilev (Mahileu) pe Nipru, în Belarus. În acest din urmă oraș, a intrat din nou în conflict cu evreii partizani ai modernizării și în urma unor denunțuri, guvernatorul din Moghilev a emis împotriva sa un ordin de expulzare imediată. Chemat fiind de comunitatea din Mainz, din Germania, Malbim a ajuns în drum în orașul Königsberg din Prusia Orientală și s-a
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
slăbire considerabilă a puterii regale în favoarea nobilimii anglo-saxone locale, ce a fost înzestrată cu prerogative largi, capabilă să reziste atacurilor normande. Cei mai puternici nobili, ealdermen, că Godwin și fiul său Harod, stăpâneau domenii întinse, regrupând mai multe comitate. Cu ajutorul partizanilor, după moartea lui Eduard, care nu a lăsat urmași, Harold a fost proclamat de nobilii anglo-saxoni și încoronat ca rege al Angliei la 6 ianuarie 1066. Actul a provocat o criză politică gravă, nesocotind drepturile unui alt pretendent la tron
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
întâlnit. Între 1264-1265, nobilimea a instaurat o dictatură prin Simon de Montfort, conte de Leicester, unul dintre cei trei fii ai conducătorului cruciadei împotriva albigenzilor din 1213.Contele ce se autointitulase senesalul Angliei a dispărut, în urmă rebeliunii a propriilor partizani, în 1265. Henric al III-lea restabilit pacea în regat după ce a emis edictul de la Marlborough în 1267, fiind un compromis ce menținea în vigoare Magna Charta și clauzele Prevederilor de la Oxford în schimbul conservării structurilor administrației monarhice. Statutul regalității era
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
că rezistența era nu doar opoziția fizică, ci orice activitate care le redădea evreilor demnitatea și umanitatea în cele mai umilitoare și inumane condiții. În trei dintre lagărele de exterminare au existat mișcări de rezistență: Au existat diferite grupuri de partizani evrei, care au luptat în mai multe țări. Partizanii evrei au fost mai numeroși în Europa Răsăriteană. Voluntari evrei din Palestina au fost parașutați în Europa ocupată de naziști în încercarea de organizare a rezistenței. Rezistența evreilor din Germania a
Rezistența evreiască în timpul Holocaustului () [Corola-website/Science/314043_a_315372]
-
activitate care le redădea evreilor demnitatea și umanitatea în cele mai umilitoare și inumane condiții. În trei dintre lagărele de exterminare au existat mișcări de rezistență: Au existat diferite grupuri de partizani evrei, care au luptat în mai multe țări. Partizanii evrei au fost mai numeroși în Europa Răsăriteană. Voluntari evrei din Palestina au fost parașutați în Europa ocupată de naziști în încercarea de organizare a rezistenței. Rezistența evreilor din Germania a luat o mare varietate de forme în perioada nazistă
Rezistența evreiască în timpul Holocaustului () [Corola-website/Science/314043_a_315372]
-
este complet eliberată. Regele Vittorio Emanuele abdică în favoarea fiului său, Umberto. Pe 27 aprilie, Mussolini și amanta sa, Claretta Petacci, sunt executați, iar cadavrele lor sunt expuse la Milano. În mai 1945, ultimele trupe germane din Italia se predau. Luptătorii partizani italieni și-au adus un aport decisiv în eliberarea Italiei. Deși au contribuit majoritatea partidelor, stânga (socialiștii și comuniștii italieni) au dominat mișcarea partizană din nord, cunoscută ca "Vântul din Nord", însă influența economică americană, ocupația militară aliată a Italiei
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
de nord a orașului, fiind divizați din partea de sud unde locuiesc albanezii. Faculutățile sârbe ale Universității Pristina au fost mutate de la Pristina la Kosovska Mitrovica după sfârșitul războiului din Kosovo. În Kosovska Mitrovica se află trei cluburi de fotbal: FC Partizan, KF Trepça și KF Trepça'89.
Kosovska Mitrovica () [Corola-website/Science/314185_a_315514]
-
încercuite, sau blocate cu pe malul râuluil Pad. Forțele germane au fost reduse la unități dezorganizate, lipsite în cea mai mare parte de echipament greu. Pe 28 aprilie, dictatorul Mussolini și un grup de lideri fasciști au fost capturați de partizani în timp ce încercau să fugă din Italia. Mussolini și 15 fasciști au fost executați, iar trupurile lor au fost expuse în orașul Milano. Pe 29 aprilie, mareșalul Rodolfo Graziani a semant capitularea Grupului de Armate "Liguria", forța armată a Republicii Sociale
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
simplu nu aveau suficiente forțe pe care să le redistribuie în Grecia, în condițiile în care principalul lor efort de război era pe fronturile din Italia, Europa de nord-vest și Burma. Ca urmare a retragerii germanilor și odată cu apropierea sovieticilor, partizanii greci de orientare comunistă au încercat să dea o lovitură de stat. Deși comuniștii au fost înfrânți, tentativa lor eșuată nu a făcut decât să declanșeze un lung conflict militar. Regele George al II-lea a acceptat să cedeze puterile
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
au avut loc numeroase incidente la ședințele de sindicat sau cu îndrumători trimiși de la centru. Acțiunea, care la început părea o simplă manifestare a nemulțumirii țărânilor, a căpătat brusc un caracter anticomunist. În răscoală au fost implicați se pare și partizani din mișcarea de rezistență, dar, din cauza stilului subiectiv în care au fost întocmite documentele, este dificil de făcut distincție între aserțiunile propagandistice și afirmațiile bazate pe fapte reale. Numărul persoanelor executate prin împușcare a fost de cel putin aproximativ 40
Răscoalele țărănești din vara anului 1949 () [Corola-website/Science/314397_a_315726]
-
și un șef, cu misiunea de a da alarmă în sate. Alții aveau misiunea de curieri între comune, iar alții de „paznici”. Aceștia din urmă trebuiau să anunțe apariția mașinilor Securității. Este semnalată și implicarea unei organizații „subversive” (adică de partizani) „"Vlad Țepeș ÎI"”, care era cunoscută ca având legături în București și ramificații în mai multe comune învecinate. La 29 iulie, ora 14, în comuna Girișu Negru, județul Bihor, are loc o manifestație la care participă 300 de țărani. Se
Răscoalele țărănești din vara anului 1949 () [Corola-website/Science/314397_a_315726]
-
al germanilor. Începând cu anul 1943, rezistența împotriva germanilor și a regimului de dreapta a devenit tot mai puternică fiind coordonată de comuniști. Agrarienii, conduși acum de Nikola Petkov, social-democrații și chiar unii ofițeri ai armatei au format „Frontul Patriei”. Partizanii au început să opereze în munții din vest și sud. În 1944 devenise evident că Germania pierdea războiul și regimul bulgar a început să caute o cale de ieșire din conflagrație. Bojilov a demisionat în mai, iar succesorul lui, Ivan
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
(în limbile croată/sârbă: "Narodnooslobodilački rât"/" Народноослободилачки рат", slovenă: "Narodnoosvobodilni boj" ori "Narodnoosvobodilna borba") a fost purtat în Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial (1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
borba") a fost purtat în Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial (1941 - 1945) între rezistență iugoslavă - în principal partizanii iugoslavi - și puterile Axei. Rezistență iugoslavă a fost inițial divizată în două armate de guerila: cea sub conducerea comuniștilor (partizanii iugoslavi) și cea a regaliștilor (cetnicii, cunoscuți în mod oficial că "Armata iugoslavă a Patriei"). Cele două mișcări de rezistență s-au aflat într-un conflict direct pe toată durata războiului, ceea ce a făcut ca cetnicii să colaboreze din ce in ce mai mult
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
dus în cele din urmă la pierderea sprijinului politic și millitar din partea Aliaților occidentali. După o scurtă perioadă de cooperare, cele două facțiuni au început să se lupte între ele. Treptat, cetnicii au ajuns să lupte în principal doar cu partizanii procomuniști neglijând lupta cu forțele de ocupație. Mai mult, cetnicii au început să coopereze cu forțele de ocupație în încercarea de distrugere a forțelor lui Tito. Cetnicii au primit treptat ajutoare logistice tot mai substanțiale, în special din partea Italiei Fasciste
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
recunoscute de niciunul dintre Aliați, nu sunt recunscute ca având o bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
o bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui Josip Broz Tito, au luptat în principal împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari, ungari și a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui Josip Broz Tito, au luptat în principal împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari, ungari și a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format pe scheletul asigurat de cadrele care căpătaseră experiență militară
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui Josip Broz Tito, au luptat în principal împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari, ungari și a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format pe scheletul asigurat de cadrele care căpătaseră experiență militară în timpul războiului civil din Spania. Partizanii erau ghidați de ideologia comunistă, nu puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
aflate sub comanda lui Josip Broz Tito, au luptat în principal împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari, ungari și a forțelor colobaraționiștilor. Forțele partizanilor s-au format pe scheletul asigurat de cadrele care căpătaseră experiență militară în timpul războiului civil din Spania. Partizanii erau ghidați de ideologia comunistă, nu puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din urmă, recunoșterea din partea tuturor guvernelor aliate și a guvernului în exil iugoslav că singura forță legitimă de eliberare
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
nu puneau accent pe naționalism, reușind astfel să cucerească sprijinul tuturor naționalităților iugoslave și, în cele din urmă, recunoșterea din partea tuturor guvernelor aliate și a guvernului în exil iugoslav că singura forță legitimă de eliberare a țarii. Efectivele și forță partizanilor iugoslavi au crescut treptat până la 800.000 de luptători organizați în patru armate - cea mai mare mișcare de rezistență din Europa ocupată. În cele din urmă, parizanii procomuniști au căpătat un statut privilegiat în fața oricăror oponenți politici ai lor, devenind
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos la început singură mișcare de rezistență recunoscută de guvernul iugoslav în exil și de Aliații occidentali. Partizanii și cetnicii au încercat să coopereze la începutul conflictului, dar s-au despărțit la scurtă vreme. După o serie de negocieri eșuate, liderul cetnicilor, generalul Mihailović și cetnicii au luat poziție împotriva partizanilor comuniști, pe care i-au considerat principalul
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
iugoslav în exil și de Aliații occidentali. Partizanii și cetnicii au încercat să coopereze la începutul conflictului, dar s-au despărțit la scurtă vreme. După o serie de negocieri eșuate, liderul cetnicilor, generalul Mihailović și cetnicii au luat poziție împotriva partizanilor comuniști, pe care i-au considerat principalul inamic. După cum aprecia generalul, această poziție era una care apără interesele maselor populare, prevenind represaliile germane împotriva sârbilor. Această poziție nu a stopat în vreun fel activitățile partizanilor. Primele atacuri ale cetnicilor împotriva
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]