5,290 matches
-
termina seara În jur de nouă și jumătate-zece. La sfârșitul primei zile nu era de mirare că genunchii Începuseră să-mi tremure. În cursul practicii de dimineața, un călugăr-samurai se plimba cu un baston lat În mână printre rândurile de perne aliniate, pe care zeci de elevi stăteau nemișcați. Într-o tăcere adâncă, se auzea din când În când câte un sunet ca de bici sec. Când l-am auzit prima oară, am Întredeschis ochii și am fost șocat să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a aceluiași an mi s-a dezvăluit că acel categoric „3“ (așa cum stă scris În „Trecutul perfect“ ar trebui să se refere la vârsta secolului, nu la a mea, care era „4“ și la fel de elastică și de bombată ca o pernă de cauciuc. În mod similar, la Începutul verii anului 1906 - vara În care am Început să colecționez fluturi - aveam șapte ani și nu șase, după cum s-a afirmat inițial În acel catastrofal paragraf al doilea al capitolului 6. Trebuie să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adulte, care folosea mai Întâi ambele mâini și apoi un picior zdravăn, divanul era deplasat la câțiva centimetri de perete, pentru a se crea un pasaj Îngust deasupra căruia eram apoi ajutat să-i construiesc cu grijă un acoperiș din perne, Închizându-l la capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și apoi un picior zdravăn, divanul era deplasat la câțiva centimetri de perete, pentru a se crea un pasaj Îngust deasupra căruia eram apoi ajutat să-i construiesc cu grijă un acoperiș din perne, Închizându-l la capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie era să mă târăsc apoi prin acest tunel cufundat În beznă, unde mai Întârziam un pic ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca să ascult muzica din urechile mele - acea vibrație singulară atât de familiară băiețașilor ascunși În cotloane pline de praf - și după aceea, cuprins de o delicioasă panică, o zbugheam rapid, tropăind În patru labe, spre capătul Îndepărtat al tunelului, dădeam pernele la o parte și eram Întâmpinat de rețeaua de raze de soare de pe parchet, sub Împletitura de trestie a unui scaun vienez, și de două muște jucăușe care se așezau pe el cu rândul. O altă senzație de vis, și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și un motiv să fiu recunoscător. Ele m-au călăuzit spre un veritabil Eden de senzații vizuale și tactile. Într-o noapte, În timpul unei călătorii În străinătate, În toamna anului 1903, Îmi amintesc că m-am așezat În genunchi pe perna mea destul de plată, la geamul unui vagon de dormit (probabil În Trenul Mediteranean de Lux, de mult dispărut, acela care avea șase vagoane vopsite În partea de jos În roșu „terra-de-Sienna“ și tăbliile În crem) și am văzut cu o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și disperare, Într-o manieră artistică minuțioasă, greu de Împăcat cu numărul ridicol de mic al verilor care trecuseră, pentru a alcătui imaginea inexplicabil nostalgică a „căminului“ (pe care nu-l văzusem din septembrie 1903), trasam cu degetul arătător pe pernă drumul de trăsuri care urca spre casa noastră din Vira, treptele de piatră În dreapta, speteaza sculptată a unei bănci În stânga, aleea de stejari tineri din spatele tufelor de caprifoi și o potcoavă recent lepădată, un obiect de colecție (mult mai mare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care În curând Îi va cuprinde căpșorul zumzăind de gânduri. Rugăciuni englezești și mica icoană Înfățișând un sfânt greco-catolic bronzat alcătuiau o asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu plăcere; și deasupra icoanei, sus, pe perete, unde umbra unui obiect
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
inimii tale. Într-un basm englezesc pe care mi l-a citit odată mama, un băiețel se dăduse jos din patul din poză și călărise pe calul lui de lemn pe o cărare pictată Între copaci tăcuți. În timp ce Îngenuncheam pe pernă, Învăluit de somnolență ca Într-o ceață și cu senzația de confort produsă de pudrarea cu talc, Îmi imaginam că mă cațăr În tabloul de deasupra patului și mă afund În pădurea de ulmi fermecată - pe care am vizitat-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îmbrăcate parcă În blană de chinchilla lipite de iarba de sub copac. În toamna aceluiași an, Ordo ne-a Însoțit la Biarritz și peste câteva săptămâni a dispărut brusc, lăsând un cadou primit de la noi - un aparat de ras Gillette pe perna de care era prins cu un ac de gămălie un bilet. Rareori mi se Întâmplă să nu știu precis dacă o amintire este a mea proprie sau mi-a parvenit la a doua mână, dar În acest caz am cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o parte din care fusese transformată Într-un garaj pentru două mașini). Deși fuseseră expulzate un vechi șifonier și două cufere, această odaie dosnică, deprimantă, cu lanterna magică la un capăt și șirurile de scaune dispuse de-a curmezișul, cu pernele și canapelele pregătite pentru douăzeci de spectatori (inclusiv logodnica lui Lenski și trei sau patru guvernante, fără a le mai socoti pe ale noastre, Mademoiselle și Miss Greenwood) părea aglomerată și mirosea a aer Închis. În stânga mea, una dintre verișoarele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era Încă acoperită cu gluga unei bezne maronii hiperboreene. Lumina electrică din dormitor avea o nuanță mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă cu două capete de lei din bronz, se afla un mic ceas neconvențional: un recipient Înalt de cristal În care niște lamele cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o iubesc, s-o pierd. În inocența prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că mama va Întâmpina realizarea mea cu lacrimi de bucurie și mândrie. Nu-mi trecea deloc prin cap că s-ar fi putut să fie ocupată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
canoelor de pe râul Cam, tânguiala ca de havaiană a fonografelor trecând Încet prin soare și umbră, mâna unei fete răsucind ușor dintr-o parte Într-alta mânerul umbreluței de soare viu colorate ca un păun, În timp ce ea se lăsa pe pernele bărcii la care eu vâsleam visător. Castanii cu conuri roz erau ca niște evantaie deschise; alcătuiau o rețea care acoperea malurile, alunga cerul din râu, și modelul special alcătuit din florile și frunzele lor produceau un fel de efect en
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apucându-se de marginile căruțului; stând În picioare, nu atât ca pasagerul amețit al unui vas de plăcere, cât ca un savant preocupat dintr-o navă spațială; examinând jurubițele pestrițe ale unei lumi vii și calde; privind cu interes filosofic perna pe care a reușit s-o azvârle peste bord; căzând și el Într-o zi când hamul a pocnit. Mai târziu a mers Într-una din zile din acele mici mașinării numite plimbătoare; de la Înălțimile inițiale, elastic și sigur, copilul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș?! Te-ai răzbunat?! strigă Alexandru cu patimă. Cu ajutorul vărului Vlad Țepeș Drăculea, ajuns domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-am fost cuminte. Unde dă taica, crește! Sultanul s-a ridicat de pe pernă dând de înțeles că întrevederea s-a terminat. Și, trimițând salutări și urări de sănătate Cazimirului, i-a spus: "Voi trimite și eu ambasadorii mei pentru ca prietenia frățească statornicită între noi să se închege și mai puternic..." Și Cazimir a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
privindu-i piciorul. Durerile mele? surâde el vag. Care din ele?... Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lipit chestia aiasta de mine, ca apa de pana de gâscă. Acum... o să-ți spun să nu râzi de mine știi care-i acuma suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea, pe săturate, într-un pat cu pernă, cu așternut alb, moale, curat... Săracu' Ștefan Vodă, spune cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii... Și-apoi, unde scrie că trebuie să fii fericit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să asiste la Sfânta Liturghie. Cea mai veche amintire din copilăria mea este imaginea cum în biserică, mămica mă ridica de sub brațe cu amândouă mâinile, ca să pot săruta icoana de pe iconostas. Mă învăța ca seara, înainte de a așeza capul pe pernă, s- o închin, ca să nu dorm cu frică, pentru ca să nu visez urât. În afară de rugăciunile obisnuite mă învăța să cer: „Dă-mi Doamne minte, sănătate și noroc”. Au trecut anii cu amintiri duioase, au venit ani grei, urâți, cu război
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
la traducerea poemelor Ilenei Mălăncioiu. La Lund, pentru a ține o conferință chiar în inima domului celebru. Inger (Johansson) împreună cu preotul Charlotte Miller mă așteptau cu flori. Locuiesc la hotelul din centrul orașului, Ahlström, simplu, curat, cu o Biblie pe perna albă. La ora șase, în drum spre catedrală, văd în casa în care a locuit Carol al XII-lea o bufniță, pe pervazul ferestrei din turnul crenelat. În criptă, un înger: Mina Rosenthal, care va cânta din flaut. Birgitta (Trotzig
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
colivă. și a pornit prin sat cu hârtia de-a înecat-o în câteva butoaie de vin. Medie mare, bursier dar de unde atâtea câte se cereau la seminar: cămăși de zi, cămăși de noapte, cerșafuri de plapumă, de pat, plapumă, pernă, uniformă de zi, uniformă de sărbătoare și lista urca până în bagdadie. Personal posedam doar două cămăși, izmene de lucru și izmene de curat. Restul - piele personală. Cu tot certificatul de pauperitate ai mei tot mai aveau de plătit o taxă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pâine, cu pâine și cu apă, bucatele astea nu mai renunțau la noi. Distracția era pe gratis. La miezul nopții, după binecuvântarea pedagogului și stingerea luminii, domnii elevi de clasa a VI-a, foarte aproape de absolvire, treceau la depenatul pernelor, într-o numărătoare de tradiție la care nu se va renunța nici după mutarea internatelor pe Marte. Specialiști în drăcii erau Pătrașcu Matei, Ionescu N. Viezure, Maniu Teodor și lista continua până-n a suta mie pană. Cu masa am rezolvat
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cu Ion Bucă, Tanea, Sașa și Nata. Nata era elevă în clasa a VI-a de liceu (a zecea de astăzi), iar cea mai mică dintre ele, Elena, era la cursul primar. Nata făcea poezii și mi le punea sub pernă. Mai bine mi-ar fi pus medicamente fiindcă am reușit să fac pleurită apoi pleurizie. Făceam injecții cu săruri de aur, un produs francez numit "sopion". O fiolă costa 400 de lei la un salariu total de 1.800. Tot
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]