KorAP: Find »[drukola/base=răsuna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...172 173 174 ...214 >

5,326 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

o groază crescândă. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut o greșeală. Am făcut o greșeală. Ce-o să mă fac ? Sunt încordată din cap până-n picioare, nu pot gândi limpede... Când, brusc, cuvintele de ieri ale lui Guy îmi răsună în minte și simt un val aproape dureros de ușurare. O greșeală nu e o greșeală decât dacă nu poate fi îndreptată. Da. Ideea e că pot foarte bine s-o îndrept. Încă mai pot să înregistrez împrumutul. Va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spaimă. E Greg Parker, unul dintre partenerii seniori. Traversează holul imens al gării cu pași mari, îmbrăcat în haine scumpe și ținând în mână mobilul. Are sprâncenele împreunate de la încruntare și pare îngrijorat. Păi și ea unde e ? Glasul îi răsună în toată gara. Panica mă pălește precum un fulger. Trebuie neapărat să ies din raza lui vizuală. Trebuie să mă ascund. Acum. Mă strecor în spatele unei femei cât casa, într-un balonzaid bej și mă las ușor în jos, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
am la mine decât mobilul. Vibrează din nou și mă uit la el câteva clipe. Apoi, cu o gheară în stomac, îl ridic la ureche și apăs pe Răspunde. — Bună. Am vocea spartă. Eu... sunt. — Samantha ? Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul. Tu ești ? Unde ești ? — Nu știu. A trebuit să scap de acolo. Am... fost efectiv șocată. — Samantha, nu știu dacă mi-ai primit mesajele. Dar... Șovăie. Știe toată lumea. — Știu. Mă rezem de un perete vechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
nimeni. Mă strecor cu grijă în nișa de la fereastră și ridic receptorul. Se aude, calm, tonul. Inspir adânc, după care formez linia directă cu Arnold. Nu e încă ora nouă, dar sigur e deja la birou. — Biroul lui Arnold Saville, răsună glasul vesel al Larei, secretara lui. — Lara, spun stresată, Samantha sunt. Samantha Sweeting. — Samantha ? Lara pare atât de șocată, că mă crispez toată. O, Doamne ! Ce s-a întâmplat ? Unde ești ? Toată lumea... Se oprește brusc. Nu... sunt în Londra. Pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
ești ? Toată lumea... Se oprește brusc. Nu... sunt în Londra. Pot să vorbesc cu Arnold ? — Sigur, e chiar aici. Glasul ei îi dă legătura lui Vivaldi, apoi se face iar liniște. — Samantha. Glasul prietenos și sigur pe sine al lui Arnold răsună în receptor. Fată mea dragă. Cum ai reușit, scumpa mea, să faci așa o dandana ? Numai Arnold ar putea să descrie paguba de cincizeci de milioane de lire a unui client drept „dandana”. În ciuda situației, în colțul gurii mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
să fac. Nu știu de unde să încep. Mult timp, stau pur și simplu uitându-mă la propriul meu chip până când nu mai disting nimic, până când liniile chipului devin o ceață și încep să se amestece. Am fost concediată. Cuvintele îmi răsună în minte cu ecou. Am fost concediată. Pot să încasez alocația de șomaj. Gândul mă face să pufnesc dureros. Mă și închipui lângă bărbații din The Full Monty. Stând la coadă cu ceilalți șomeri, dând din șolduri înainte și înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
doamnă Geiger ? strig șovăitoare. Cina vă așteaptă. În clipa în care fac câțiva pași în față, aud voci venind dinspre celălalt capăt al coridorului. — Doamnă Geiger ? Brusc, o ușă se deschide violent. — Și la ce folosesc banii ? Glasul lui Trish răsună strident. Spune-mi tu ! — Nu trebuie să-ți spun eu la ce folosesc banii ! îi răspunde Eddie strigând și el. Știi și singură ! — Nu înțelegi absolut nimic... — Ba înțeleg ! Eddie pare că mai are puțin și face apoplexie. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă. Ridică privirea. Lady Edgerly dorește să vorbească puțin cu tine. Îmi întinde telefonul și, ca în transă, îl duc la ureche. Alo ? — Samantha ? Vocea familiară, ușor răgușită a Freyei răsună, printre fâșâituri, la urechea mea. Ești OK ? Ce dracu se întâmplă acolo ? — Sunt... bine ! Arunc o privire spre Trish, care se află la aproximativ doi metri de mine. O să... mă duc undeva mai... Fără să iau în seamă privirea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
nu ? El a făcut tot ce-a putut. La celălalt capăt al firului se lasă o tăcere stranie. — Da, spune Lara după o pauză. Păi bine atunci. Îți fac legătura. Câteva clipe mai târziu, glasul familiar al lui Arnold îmi răsună în ureche. — Samantha, fată dragă ! Tu ești ? — Sunt chiar eu. Reușesc să schițez un surâs. Să știi că n-am dispărut pur și simplu de pe fața pământului. — Asta speram și eu ! Zi, ești bine, da ? — Sunt... bine, spun jenată. Mersi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
multe decât vedeam altădată... — Dar de auzit nu auzi că sună telefonul, mă întrerupe doamna Farley blând, arătând spre buzunarul meu. A ! zic uimită și-mi înșfac mobilul. Trebuie să răspund. Mă scuzați. Îl deschid și glasul lui Ketterman îmi răsună imediat în ureche. — Samantha. Petrec trei ore la sediul Carter Spink, vorbind pe rând cu un tip de la Barou, cu doi dintre partenerii seniori și cu un tip de la Third Union Bank. La prânz sunt deja complet stoarsă de la cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
de sticlă. Dacă ieși în clipa asta... Nu mai stau să-l ascult. Am ieșit deja pe ușă. Am coborât treptele. Am plecat. E posibil să fi făcut cea mai mare greșeală din toată viața mea. Vorbele lui Guy îmi răsună în minte în timp ce mă aflu în trenul spre Gloucestershire și beau vin ca să-mi calmez nervii. Odinioară, simplul gând și m-ar fi făcut să intru în vrie. Însă acum nu se mai întâmplă așa. Aproape că-mi vine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spune Nathaniel, ușor încruntat. Nu a zâmbit deloc. N-a zis „E o idee foarte bună, tocmai asta voiam să-ți sugerez și eu”. De ce nu vrea să-mi ușureze povara ? — Nu pot să fiu menajeră toată viața ! Glasul îmi răsună mai defensiv decât aș fi vrut. Sunt avocată cu experiență ! Am creier ! Știu că ai creier. Acum pare el defensiv. O, Doamne. Nu mă descurc prea bine. Mi-am câștigat statutul de partener. Partenariat egal la Carter Spink. Mă uit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Mă duc să te anunț ! Pornește cu pași mari pe peluză. Și eu rămân acolo, tremurând. Am la dispoziție treizeci de secunde. Treizeci de secunde în care să hotărăsc ce vreau să fac cu viața mea. — Doamnelor și domnilor ziariști ! răsună vocea lui Hilary la microfon. Sunt încântată să vă urez bun venit în această dimineață. Deodată, îl văd pe Guy care își pune niște apă minerală. — Guy ! îl strig stresată. Guy ! Unde-i Nathaniel ? — Habar n-am. Dă din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

se îndreptă spre camera tatălui. Aici, pe măsuța unde Cipriano Algor își ținea socoteala cheltuielilor și câștigurilor olăriei, stătea un telefon de modă veche. Formă un număr al centralei și ceru legătura cu serviciul de securitate. Aproape în aceeași clipă răsună o voce seacă de bărbat, Serviciul de securitate, rapiditatea răspunsului n-o surprinse, se știe că atunci când e vorba de chestiuni de siguranță până și cea mai neînsemnată secundă poate conta, Doresc să vorbesc cu gardianul de clasa a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
putea repeta, E negru, dar ar fi un păcat grav împotriva adevărului și dacă ar afirma, E cenușiu, mai ales când va descoperi că o dungă albă, ca o cravată subțire, coboară pe pieptul animalului până la începutul pântecelui. Glasul Martei răsună dincolo de ușă, Tată, trezește-te, te așteaptă câinele, Sunt treaz, vin acum, răspunse Cipriano Algor, dar imediat regretă că rostise ultimele cuvinte, era pueril, aproape ridicol, un bărbat de vârsta lui se agita ca un copil căruia i s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
ar fi condus pașii, a ajuns în fața figurilor pe care le modelase, bărbatul, femeia. În câteva secunde bărbatul se transformă într-o grămăjoară informă de lut. Poate că femeia ar fi supraviețuit dacă, în urechile lui Cipriano Algor, n-ar răsuna de pe acum întrebarea pe care Marta i-o va pune mâine, De ce, de ce bărbatul și nu femeia, de ce unul și nu amândoi. Lutul femeii a fost frământat peste lutul bărbatului, sunt din nou un singur lut. Primul act al spectacolului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
sunt picioarele, acum gâtul pare înțepenit. Umbra se dusese, și ei nu-i putea pune întrebări, în vana și iraționala supoziție că o umbră are limbă pentru a articula răspunsuri, dar armonicele suplimentare ale cuvintelor rostite de Marçal continuau să răsune între boltă și podea, între un perete și celălalt. Înainte ca vibrațiile să se stingă complet și substanța dispersată a tăcerii întrerupte să aibă timp să se reconstituie, Cipriano Algor dorea să afle misterioasele motive pentru care n-avea rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
bucătărie. Nu voia să-și trezească fiica, dar o trezi, sau era deja trează, ocupată să lipească fragmente din propriile vise sau trăgând cu urechea la activitatea oarbă pe care viața, secundă cu secundă, o desfășura în uterul ei. Glasul răsună clar și limpede în liniștea casei, Tată, unde mergi așa devreme, Nu pot să dorm, mă duc să văd cum a ieșit lucrarea, stai acolo, nu te scula. Marta spuse doar, Bine, nu era deloc greu, cunoscându-l, să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
simți, iar Marta răspunse, Obosită, dar bine, Cipriano Algor spuse, Eu mă simt mai bine ca niciodată, și Marta spuse, Asta trebuie să fie ceea ce numim satisfacția datoriei împlinite. În ciuda aparențelor, nu era nici o ironie în aceste cuvinte, în ele răsuna doar o oboseală pe care ne-ar plăcea s-o numim infinită dacă acest calificativ n-ar fi în mod evident disproporționat. Oricum, nu munca trupului o obosise, ci faptul că asista neputincioasă, fără să poată face nimic, la supărarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
se va citi sentința. Luă telefonul pe care fiica lui îl lăsase pe masă, Cipriano Algor, la telefon, telefonista spuse, Foarte bine, vă fac legătura, se lăsă o tăcere, un bâzâit subțire, și vocea șefului departamentului de achiziții, sonoră, plină, răsună în receptor, Bună seara, domnule Cipriano Algor, Bună seara, domnule, Presupun că știți de ce va telefonez astăzi, Da, domnule, continuați, vă rog, Am în față rezultatele și concluziile sondajului privind articolele dumneavoastră, pe care unul dintre subșefii departamentului, cu aprobarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Se miră că i s-a pus zgarda, nu era obișnuit când călătoreau, dar mirarea crescu, deveni confuzie, când stăpâna și stăpânul mai tânăr veniră să-l mângâie pe creștet, în timp ce murmurau cuvinte de neînțeles printre care propriul nume Găsit răsuna în mod neliniștitor, deși ce-i spuneau nu era chiar așa de rău, O să venim să te vedem într-o zi. O atingere ușoară îl făcu să înțeleagă că trebuia să-și urmeze stăpânul, situația redevenise clară, furgoneta era pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
să citească o carte, când i se păru că aude deschizându-se ușa de la camera tatălui. Cum el nu avea obiceiul să se trezească în timpul nopții, își ciuli urechile, probabil vroia să meargă la baie, dar pașii imediat începură să răsune, prudenți, însă perceptibili, în sălița de la intrare. Poate se duce la bucătărie să bea apă, își zise. Zgomotul inconfundabil al zăvorului de la intrare o făcu să se scoale rapid. Își puse în grabă halatul și ieși. Mâna tatălui era pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
văzu banca de piatră pe care o uitaseră pietrarii și se așeză pe ea, și din nou auzi glasul lui Marçal, totuși cuvintele de acum sunt diferite, cheamă iar și iar, neliniștite, de departe, Tată, mă auzi, răspunde-mi. Vocea răsună înăuntrul peșterii, ecourile trec de la un perete la altul, se multiplică, dacă Marçal nu tace un minut nu vom putea auzi vocea lui Cipriano Algor spunând, de departe, ca și cum și ea ar fi fost un ecou, Sunt bine, nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

Constantinopole, căreia de curând i-a scăzut prețul. Portalul divanului, sediu al stăpânirii și reședință oficială a lui Nizam al-Mulk, nu este departe. Trâmbițașii din nowba stau acolo, având Îndatorirea, de trei ori pe zi, de a face goarnele să răsune În cinstea marelui vizir. În ciuda acestor semne de ceremonie, oricine poate pătrunde Înăuntru și până și celor mai sărmane văduve le este Îngăduit să se aventureze În divan, uriașa sală de audiență, pentru a se apropia de cel mai puternic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Îl oprește, printr-un gest, să se apropie. — Sultana, spune ea, este Îngrijorată de lupta care se desfășoară În sânul divanului. Tulburarea se răspândește, se va vărsa sânge. Sultanul Însuși este foarte abătut din acest motiv, se mânie des, haremul răsună din cauza izbucnirilor lui de furie. Această situație nu poate continua. Sultana știe că tu Încerci imposibilul ca să-i Împaci pe cei doi dușmani, dorește să te vadă izbândind, dar i se pare cu neputinnță. Khayyam Încuviințează, dând cu resemnare din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]