5,222 matches
-
recurs din pură disperare. Dar destul cu introducerile fastidioase! Sunt, în continuare, în Japonia, după toate aparențele metamorfozat în turist la Kamakura. Așezarea, una dintre cele mai celebre și mai bine conservate bijuterii istorice din arhipelag, le-a slujit drept refugiu spiritual lui D. T. Suzuki (important gânditor budist din perioada modernă) și lui Yasunari Kawabata (celebru prozator din secolul încheiat de curând). Pe lângă impresionantele temple medievale, străjuite de tulpini de bambus și înconjurate de austere și elegante grădini zen, vizitatorul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
integrarea socială este renunțarea dureroasă la exprimarea vocii lăuntrice. Avantajul acestui comportament rezidă, în principal, în funcția de protecție pe care o exercită în favoarea individului: spațiul interior, făcut inaccesibil de măști, poartă pecetea acestei rupturi, oferind în schimb posibilitatea unui refugiu și deci a unei salvări. Chiar dacă acest arhetip este, după Jung, o formă de răspândire universală, el ne apare cu totul reprezentativ în cazul niponilor, obsedați de ideile de aparență și de disimulare. Metafora grădinii închise (hortus conclusus) care nu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
social al arhipelagului, la determinarea unui ansamblu special de credințe religioase și la coagularea unei tradiții care, ca tradiție, s-a hrănit din propria substanță cronologică, au devenit valori în sine. O dată cu pulverizarea conștiinței identitare, ele au rămas, alături de reflexul refugiului în interiorul corpului colectiv, singurele repere ale unei existențe deposedate de fundamente transcendente și incapabile, în același timp, să se salveze prin afirmarea valorilor individualiste. Suspendați între templul devenit muzeu și grădina, cu porțile permanent zăvorâte, a lui Epicur, deruta celor
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
urmă linia crestei pe care am străbătut-o de azi-dimineață cu satisfacția unui vis împlinit. În rest, epuizare, sete, foame, frig. Și încep să mă gândesc la cele mai neașteptate lucruri. De ce nu am rămas eu în cabană sau la refugiu? De ce să bați singur crestele munților iarna? Știu prea bine de ce, dar când toate urlă în mine că vor să se odihnească, iar eu încerc să merg mai departe, motivația pălește. Fiecare pas e o performanță, mă mint iar și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
vest ale Shanghai-ului și curînd ajunseseră la primul punct de control fortificat care păzea intrarea În oraș. Soldații naționaliști, În tancurile lor americane, Întorceau sute de țărani sărăciți, fără orez sau pămînt de cultivat, care Încercau să găsească un refugiu În Shanghai. Orășelele din cocioabe de pămînt, cu pereții Întăriți cu roți de camion și bidoane de benzină, acopereau cîmpul lîngă stadionul ars de la Nantao. Fumul se mai ridica Încă din tribune, ca un far folosit de piloții americani care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ascundă privirilor rana deschisă de tăișul pumnalului. O noapte în toiul căreia să o poată înfrunta pe Gorgo la adăpostul întunericului celui mai deplin. O noapte a secretului pecetluit o dată pentru totdeauna. Numai că noaptea din Macbeth nu va fi refugiul visat, ferit de orice privire și învăluit în tăcere. Actul al doilea se deschide într-o beznă adâncă: toate făcliile cerului s-au stins. Nu e totuși o noapte netulburată; dimpotrivă, e o noapte torturată de coșmarul fărădelegii plănuite, bântuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale celorlalți însoțitori ai ducelui), ci și un refugiu, departe de ambițiile deșarte ale lumii și de curtenii lui Frederic uzurpatorul, un spațiu-limită izolat, unde poate fi deseori întâlnit „nebunul în straie tărcate”, înțeleptul bufon cu vorbele lui pline de tâlc, îndreptate împotriva corupților ce disprețuiesc adevărul - acest bufon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
zarva mulțimii, pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și pustietatea pădurii („this shadowy desert, unfrequented woods”) creează un spațiu al melancoliei, unde Valentin se destăinuie: Însingurat îmi cat aici aleanul În cântec jalnic de privighetori, Atât de potrivit durerii mele1. Refugiu al melancolicului, desigur, numai că pădurea este totodată și un loc al violenței, al dezlănțuirii instinctelor primare: Silvia, căzută în mâinile proscrișilor, este salvată de Proteus, care însă așteaptă și el să-și primească răsplata cuvenită, ceea ce o face pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dramatice, pot fi întâlniți pe „drumul cel mare” (piesa se numește, de altfel, Marele drum). Mai întâi Vânătorul, cel ce a vrut să părăsească lumea „de la poalele muntelui” pentru a urca pe culmile înzăpezite, în încercarea de a găsi un refugiu tihnit, o oază de puritate și de liniște. Totuși, deși în singurătatea lui vorbește cu infinitul, cu invizibilul, el continuă să fie atras de lumea la care renunțase, de universul grotei. Pe munte, Vânătorul se întâlnește cu Călătorul necunoscut, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
funcționarea sistemului de raporturi. În afară de dulap și de un sertar încăpător, acoperit cu o prelată, în care se află cadavrul mamei, mai există și o cotigă pentru transportul gunoaielor, condusă de un factotum înveșmântat în negru și devenită loc de refugiu al copiilor. Uriașa cotigă are și un nume: i se spune „mașina de îngropat”; din ea, factotumul va scoate o grămadă de zdrențe de culoare neagră pe care le va împături tacticos, în timp ce din dulap se va revărsa o cantitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
desigur, împreunarea acestuia cu proaspătul fecior angajat, acel prince charmant. Medicul dispăru repede și intră în laborator. Știa că ea va veni să-l caute, așa că se apucă să-i prepare cele două poțiuni. Guibert o întâlnise prima oară în timpul refugiului. Trăia din ajutoarele pe care statul le acorda refugiaților. Spăla rufe într-o copaie mare, în noroiul din preajma fântânii de la porțile Toulonului, cu picioarele goale vârâte în niște cizme soldățești. Alături erau Paolina și Elisa, surorile tânărului Napoleon. Încă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și închise ochii, oftând prelung. Nu știu ce formulă folosești, dar poțiunile tale sunt formidabile. Înainte de a stinge lumânarea, Guibert o văzu cu totul abandonată visului, sub privirea acelui înger salvat după incendierea palatului din Ajaccio. O însoțise în lunile grele de refugiu. I se propuseseră, de mai multe ori, sume importante în schimbul tabloului. Dar ea preferase să rabde de foame și de frig, convinsă fiind că acela era chiar îngerul ei. Deși disprețuia orice religie, credea totuși cu tărie în puterea ocrotitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu Dumnezeu, vorbesc cu mine, și sunt singur, grăi, grav și numai pentru dânsul, Ferdinand Sinidis. ...De atunci mă plimb la braț cu moartea. Ea vine ori de câte ori o chem. Ca să scurteze drumul, sare uluca din dreptul ferestrei scunde, la casa refugiului meu de la țară, și bate de trei ori la geamul odăiței mele. Deschid fereastra, dar nu văd pe nimeni. „Cucu”, zic eu acoperindu-mi ochii cu mâinile amândouă. Moartea numără până la trei și strigă „Gata”! Mă întorc să o caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
aș putea face ceva ca să-i ajut pe muncitorii din fabrică. Îi detest pe cei care acționează cu lașitate în fața nedreptăților sociale. Cred într-o implicare curajoasă și zguduitoare în problemele zilelor noastre. Note sociale: Am căutat în diverse ocazii refugiu la Prytania, împins de dorința de a vedea niște orori tehnicolore, monstruozități filmate care constituiau o adevărată jignire la adresa oricărui criteriu al bunului simț și al decenței. Bobine întregi umplute cu perversiuni și blasfemii îmi uluiau ochii cărora nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
butoanele care licăreau, făcând imaginile să se succeadă cu repeziciune. — Pari fericită, spuse Logan privind cum pe ecran apar două lămâi și un castel. Ea nici măcar nu Își Întoarse privirea. — Prea puține dovezi! Izbi cu putere butonul aparatului, găsind un refugiu pentru problemele pe care le avea. — Tre’ să căutăm În continuare, spuse Logan luând un gât zdravăn și savurând senzația estompată de căldură care se răspândea din centrul capului său. Criminaliștii n-au găsit nimic În apartament... — Criminaliștii n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fusese Încă biruită ceata Îngerilor. Editorul cărții lui Nilus va fi Crucea Roșie din Țarskoe Selo. Lucrarea se va tipări În ediție bibliografică pe hîrtie japoneză, cu litere aurite, amintind cititorului de iscusința omenească, care putea fi uneori un adevărat refugiu În fața răului, ca și o sursă de trăiri platonice. Un exemplar va fi hărăzit țarului Nikolai al II-lea. (Țarul citea pe nerăsuflate tot ce era operă mistică, Întrucît socotea că prin instruire și istețime iadul putea fi depășit.) Privilegiații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Istorii a Evului Mediu și ultimul vlăstar al unei familii distinse, strălucite și patrioate. Vine aici să se odihnească, a explicat Monsignor confidențial, tratându-l pe Amory ca pe un egal În vârstă. Eu am misiunea să-i ofer un refugiu din plictiseala agnosticismului și socot că sunt unicul om conștient de faptul că bătrâna sa minte cumpătată este de fapt dezorientată și că tânjește după o proptea solidă, cum este biserica, de care să se ancoreze. Primul prânz luat Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amelia. Dimpotrivă, după felul cum a fost primit, Amory ar fi putut crede că amfitrioana nu avea nici un necaz cât de mic. O virilitate flegmatică și un calm visător - iată stările, viu contrastante cu pragmatismul ei, În care Își găsea refugiu Clara. Putea să se dedice celor mai banale Îndeletniciri (deși era suficient de inteligentă ca să nu se tâmpească prin „arte gospodărești“ ca broderia sau tricotatul), dar la scurt timp după aceea lua În mână o carte și-și lăsa imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dramatică, culminând cu arabescul coșmar al celor trei săptămâni de beție, Încât se simțea secătuit din punct de vedere afectiv. Oamenii și Împrejurările pe care și le amintea ca fiind calme sau delicat de artificiale păreau să-i promită un refugiu. A scris o povestire cinică, În care descria Înmormântarea tatălui său, și a expediat-o unei reviste, primind În schimb un cec de șaizeci de dolari și o invitație să mai trimită și altele, scrise În același ton. Asta i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se duse să arunce și el o privire la dovezile aflate în posesia lor. — Dar nu va depune mărturie în fața marelui juriu? — Nu, niciodată. E îngrozit că ar putea să-și piardă credibilitatea ca psihiatru. Regula confidențialității, înțelegi? E un refugiu bun pentru avocați și e apreciată și de medici. Desigur, pentru ei nu e o restricție legală. Dar Lesnick ar fi kaput ca psihiatru dacă ar depune mărturie. Dudley spuse: Ne-ar plăcea totuși să credem că ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se prăbușeau, se târau, se ridicau și urlau prin apa care le ajungea până la genunchi. Cuferele grele se legănau înainte și-napoi ca și cum ar fi avut cine știe ce diavol înăuntru. Uitând ordinul căpitanului, unii ajunseră până la scară încercând să-și caute refugiu pe punte, dar fură numaidecât doborâți de șuvoiul de apă ce se năpustea în jos pe scări. După patru ore, corabia ieși în sfârșit din raza furtunii. Valurile erau agitate, dar nu mai treceau peste bord. Pe punte zăceau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la floarea de măceș, Editura Plumb, 1996); Prietenului și scriitorului Cornel Galben, cu tot respectul - Ianuarie, 1999 Gh. Chiținuș (Cartea spiritului invers, Editura Cartea Românească, 1998); Scriitorului Cornel Galben, cu simpatie din partea autoarei. Cu respect Întru Iisus Hristos, Violeta Savu (Refugii În liric, Editura Pallas, 2004); Un mic popas, Într-o lume vie I. Iordache (Dor de școală, Editura Corint, 2012); Aceste poeme dacice reeditate - lui Cornel Galben - cu prețuire, 12.XI,2010, Bacău (Valeriu Matei, Editura Feed Balk, 2010); Domnului
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Întâlnit cu Vasile Robciuc, căruia i-am dăruit Personalități băcăuane VI și Scriitori băcăuani I, volume În care l-am inclus. Ultimul a ajuns și la Viorel Florin Costea, căruia i-am mai dus și 10 exemplare din volumul său refugii În prezentul aleatoriu, pe care le găsisem În sacii duși de Ionuț În beci. Și, decât să stea acolo, mai bine le dăruiește, la rându-i, altora. Așteptându-l, am ratat microbuzul de Hangani, așa că de la Văsiești am luat-o
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
în haine, încălțăminte și hrană zilnică. De asemeni, s-au luat măsuri de încadrare în muncă a celor apți, potrivit calificării fiecăruia. După eliberarea Basarabiei și nordul Bucovinei din vara anului 1941, cei mai mulți refugiați s-au întors la casele lor. Refugiul din iarna și primăvara anului 1944, a fost un adevărat calvar, mai ales pentru cei care s-au refugiat din nordul Basarabiei și Bucovinei, unde toate drumurile erau aglomerate de convoaie civile și militare, și cu multe porțiuni înzăpezite. Refugiații
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1663]
-
parcă zicea: hai, hai, Natașa! Am murit eu, toți te pradă, toți te fură, nici nu ai ce mânca!” La rugămintea doamnei Rugină, măicuța Natalia explică: „Mie mi-a fost drag să învăț, și erau greutăți când am venit din refugiu, din războiul cela a lui Stalin... Nu era posibilitate, nu aveai putere cu ce să pornești să te duci... Trebuia la Bălți sau la Chișinău. Da’ măcar sămi fi dat voie să fi terminat patru clase, apoi să fi făcut
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]