7,161 matches
-
a oaspetelui acestuia, abatele de Marennes, refuză cu îndărătnicie să bea Cotnari vechi (și dulce), adică un vin „boieresc“, el turnându-și doar din „vinul acruț“ al gazdei, asemănător celui „din podgoria răzășească, pe care l-au băut moși și strămoși.“ Spre deosebire de Occident, Răsăritul european, care s-a bucurat mai târziu de influența dulcelui și pentru care zahărul a fost foarte multă vreme o marfă de lux, a păstrat aproape intactă tradiția gustului pentru acru, în special pe aceea a cerealelor
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pe lista produselor tradiționale (și protejate comercial), listă supusă aprobării Uniunii Europene... În privința mititeilor (ca și în multe alte preparate culinare), necazul este că România are ca vecinătate Balcanii, iar în aceste condiții geografice, pretențiile unicității gastronomice sunt aproape ridicole. Strămoșul mititeilor se numește chebap (în arabă, kabab înseamnă carne friptă) și este turcesc get-beget. Există, de altfel, variante de chebap (Barahartli izgara kofte șiș kebabi și urfa kebab par cele mai apropiate de varianta românească) care folosesc carne tocată (miel
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
uscată, apoi pisată și înmuiată în supă). Foarte multe dintre aceste sosuri erau acrite cu aguridă ori cu oțet; gustul pentru acru rămăsese dezvoltat în acea perioadă, de-abia Renașterea stimulând dulcele. Condimentele erau foarte prețuite. Să revenim însă la strămoșii noștri... Nobili precum Dragoș din Maramureș, descălecătorul Moldovei (circa 1347), care era supus al regelui ungar, sau legendarul Negru-Vodă din Făgăraș, tot vasal al regelui maghiar, care ocupă țara Românească, izgonindu-i pe urmașii lui Litovoi, Ioan și Farcaș, aveau cu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în acest sens, este util de semnalat absența unui ingredient esențial bucătăriei otomane, orezul). „Turcisme“ putem găsi în mai multe rețete, dintre care vom da însă un singur exemplu: mâncarea de coaste de „oae“ (în două variante), un fel de strămoș al stufatului nostru de astăzi și, implicit, strâns înrudit cu felul de mâncare turcesc originar (capama): coastele (întregi sau tăiate mărunt) se fierb în apă, apoi se prăjesc cu unt și cu ceapă tocată, după care se sting din nou
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
E de înțeles discordia dintre medicii sacerdoți și medicii laici empirici. Dar severitatea textului juridic dovedește și mai mult decât atât, respectiv cunoștințe medicale și nivel profesional: Ea al medicinei îi supraveghea pe toți medicii și era revendicat, prioritar, ca strămoș, de medicii empirici. în zilele de sărbătoare medicii nu aveau voie să practice profesia. Tratatele medicale studiate în vederea profesionalizării, cuprindeau și formele magico- hieratice, descântece, farmece, exorcisme, blesteme de alungare a răului dar și texte empirice, laice, eliberate de magie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
este protectorul vieții, al vindecărilor, ocrotitor al orașelor, zeul oracular, profetul de la Delphi și din alte centre ale Eladei. Opus întunecatului Neptun, el face viața să regenereze, să renască speranța, să iradieze înțelepciunea, și să unească armonios existența. Apollo, miticul strămoș al lui Asklepios (Esculap) și Hippocrat, e reprezentat într-o statuie (Muzeul Vaticanului), ucigând o șopârlă care urcă pe stâlpul de alături, gestul semnificând lichidarea răului, a durerilor lumii bolnave. În Muzeul Arheologic Național din Istambul se află o sculptură
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de farmecele încântătoarei Ipsicrate, decât de Sceptrul soțului ei și de bogățiile Persiei? Un Scipion affété (plin de afectare) și mai capabil să ia foc la vederea primei figuri [întâlnite] dăruite cu un aspect atrăgător, decât să-i răzbune pe Strămoși și sângele Cetățenilor săi? Un Marc-Antoniu cumpănit și mai cu dragoste de Imperiu decât de privirile galeșe ale frumoasei și funestei sale Regine?...." Corneille împărtășește această părere, scriind, în Discurs pentru Poemul dramatic: "Calitatea de asemănător, pe care Aristotel o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
perceput ca o figură de convenție desuetă. "Au fost alungați din scenă valeții și subretele; nu mai pot fi văzute șiretlicurile lor ca resort al acțiunii. Lumea și-a dat seama că era ridicol să aduci pe scena teatrului prostiile strămoșilor noștri. Nu credem că minciuna și josnicia sunt în mod obligatoriu legate de condiția de servitor", scrie Louis-Sébastien Mercier în Noul Eseu despre arta dramatică, în cap.11 ("Desfășurare a celui precedent", la rândul lui, intitulat " Noi subiecte dramatice despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorba de adevăratul caracter pe care natura l-a gravat pe fruntea celor pe care i-a însemnat ca fiind poeți, sculptori, pictori și muzicieni." Există o singură piesă din repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
non-personaj. Plecând de la detalii, putem descoperi în noi un altul bunicul, mama. O fotografie, amintirea unor riduri, ecoul îndepărtat al nuanței unei voci permit reconstruirea unei corporalități. Mai întâi, corporalitatea cuiva cunoscut, iar apoi din ce în ce mai departe, corporalitatea unui necunoscut, a strămoșului. Este ea veridică sau nu? Poate că nu este cum a fost, ci cum ar fi putut fi. Putem ajunge foarte departe în urmă, ca și cum s-ar trezi memoria. Este un fenomen de reminiscență, ca și cum ne-am aminti de Performer
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
există vinovați și responsabili. Nimeni nu poate face nimic și nimeni nu a dorit ceea ce se întâmplă. Într-adevăr totul se desfășoară fără intervenția individuală... Noi suntem toți în mod colectiv vinovați, în mod colectiv închistați în păcatele părinților și strămoșilor noștri... Noi nu mai suntem sensibili decât la comedie..."29. Întrucât contrastul vizat este, în mod deliberat din partea autorului comic, imprevizibil, situat la antipodul regularității, comicul are ca efect final producerea unei stări de surpriză, generatoare, așa cum observam anterior, a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale care se remarcau sau se salvau exclusiv prin "acuitatea observației care demască filistinismul marii și micii burghezii, farsa liberalismului regimurilor politice"18. De altfel, ca toți marii clasici, în special Mihai Eminescu, I. L. Caragiale a fost "anexat"19 ca strămoș ilustru a cărui operă, supusă sfârtecării cu "foarfecele"20 care au înlăturat toate inadvertențele, denaturată și contrafăcută 21 prin prefețe și studii dirijate, dobândea privilegiul supraviețuirii printr-o recalificare în sprijinul luptei de clasă, "slujind construirii României socialiste"22, dar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pappus. Inepțiile debitate cu seninătate ("dacă e republică, nu mai plătește nimenea bir"), confuziile (revoluția cu reacțiunea apoi zaiafetul cu reacțiunea), sentințele stupide din domeniul medicinii (celebra definiție a "fandacsiei"), mania oratorică, veselia absurdă etc. fac din acest personaj un "strămoș al lui Gregor Sansa"28. Împreună cu Efimița reiterează ipostaza cuplului de clovni, anunțând deja metamorfoza definitivă din Așteptându-l pe Godot sau din Cântăreața cheală. În același timp, Leonida poate fi considerat un veritabil caracter clasic, prin ilustrarea unei dominante
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cubului, Costică a răspuns prompt: Depinde de cub.40 O fascinație locutorie asemănătoare exercită și simpaticul bărbier Mișu Fumuriu, personajul nuvelei P.N.V. din ciclul Nuvele bărbierești al lui Victor Papilian. Respectivul descendent al vicleanului Figaro amintește instantaneu de spiritualul Mitică, strămoșul său autohton, prin cameleonismul replicilor și prin șarmul neprețuitelor sale "găselnițe" de tipul: "Coane, să te rază frizerul, să te ducă șoferul și să te iubească vădana de treizeci de ani [...] Așa suntem noi, bărbierii de soi. [...] Avem vorba iuțită
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Don Juan. Nu doar tipologia este caragialescă în această piesă, ci și intriga "sinusoidală" (Romul Munteanu). Intervenția lui Dogariu, întors de la București cu investitura de primar dar și cu rezultatele investigației vizându-l pe Mitică și pe pretinșii lui strămoși de viță domnească, pare a canaliza piesa spre o finalitate clasică, prin reașezarea valorilor și prin ostracizarea păcălitorului, simultan cu recompensarea personajelor oneste. Căsătoria Veturiei Harincea cu Garofoiu, pretendentul meritoriu, nu marcheză însă sfârșitul previzibil al comediei. Depeșele de la București
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și chiar Arghezi. Eugen Ionescu însuși, departe de a nega influența lui Caragiale și a lui Urmuz asupra conformației sale dramatice, face multe în sensul prezentării publicului occidental a celor doi creatori pe care, cu mândrie, îi recunoaște 63 printre "strămoșii" săi literari. Astfel, aflăm din Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco (1909-1994) că la o întrebare a lui Claude Bonnefoy în legătură cu literatura română, Eugen Ionescu răspunde că există scriitori români foarte interesanți și exemplifică prin "un mare creator de teatru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atins cifra ideală, numărul funcționarilor devenind egal cu numărul contribuabililor.75 Descoperim în aceste romane și alte dovezi care să susțină că proza lui Arghezi, ca și cea caragialiană, poate fi văzută ca posibil receptacul de elemente specifice teatrului ionescian. Strămoși ai seriilor de personaje aplatizate, interșanjabile precum Boby Watson din Cântăreața cheală, Jacques I, II, III din Jacques sau supunerea, Bartolomeu I, Bartolomeu II, din Improvizație la Alma, pot fi identificați în romanul Ochii Maicii Domnului, în cele două cupluri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diferiți și față de zei (care sunt nemuritori), dar și față de oamenii de rând (mai mari decât aceștia, mai frumoși, și obligatoriu dublați de caractere puternice, fără de pată), fiind de cele mai multe ori zămisliți de împreunarea zeilor cu muritorii obișnuiți. Eroii devin strămoșii fondatori ai cetății, ai castei, ai familiei, care coagulează comunitatea în jurul unui cult, și deschid posibilitatea promovării unui muritor la un statut superior, al semizeilor, însă această posibilitate este temperată prin sistemul religios și prin înțelepciune, conform cărora omul trebuie
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
din această "memorie colectivă", ignorarea sau uitarea acestui conținut fiind un păcat, un dezastru sau regresiunea la starea naturală, aculturală a copilului. Miturile au misiunea de a trezi și menține conștiința unei alte lumi, a lumii celeilalte, divine ori a strămoșilor, localizată într-un plan supraomenesc, transcendent, absolut. Deși omul arhaic refuză ireversibilitatea timpului, recuperându-l prin repetiția ritualurilor, a gesturilor exemplare, contrar altor erudiți interesați de mit, Eliade afirmă că această situație nu este un obstacol în calea inovației, a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Sparta (mai exact anumite viziuni ale acestor entități culturale, în primul rând, pe alocuri destul de îndepărtate de aceleași entități istorice), ori cu obsesia naționalismelor secolului al XIX-lea, care reiterau obsesiile originilor ancestrale, cu rasismul clădit pe mitul arianului, presupus strămoș primordial și erou nobil, model exemplar ce trebuia imitat spre a se redobândi "puritatea" rasială, forța fizică, noblețea, morala eroică a "începuturilor" glorioase și creatoare.116 Un mit, mai spune Eliade, întocmai ca simbolurile pe care le evidențiază, nu dispare
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Dionysos, "pentru ca în cele din urmă să reînvie o vastă mitologie hermetistă"336, Angelo Morretta se apropie de romantismul eliadesc: "lipsindu-ne umilința mitului, iată-ne pradă unei sete de putere care ne chinuiește cu neliniști și întrebări pe care strămoșii noștri nu le-au cunoscut niciodată, chiar în epocile cele mai întunecate ale istoriei omenești. O omenire fără trecut este o omenire fără memorie; și, deci, adevărata revoluție ce trebuie realizată în timpuri ca al nostru rezidă în descoperirea unui
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
se petrece, "construirea sinelui drept colectivitate în marș", cu apel la imagini fondatoare, povestiri unificatoare, simboluri federative; în fine, pe cel de-al treilea nivel conferă coerență reprezentărilor și acțiunilor politice, într-o înlănțuire logică ce urcă (ori "coboară"?) până la strămoși și o voință colectivă a prezentului cu un scop de atins în viitor.397 Dacă istoria este întotdeauna un discurs despre Celălalt, ori despre sine doar în măsura în care este oglindit în alteritate, cum susține Lucian Boia, mitul conspirației este cel mai
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nucleară proprie), banda desenată dedicată micului erou gal Astérix se bucură de un succes enorm: "[...] în Franța regimului de Gaulle s-a bucurat de un mare succes banda desenată cu Astérix și Obélix, care jongla cu comicul anacronismului, proiectând asupra ‹‹strămoșilor noștri gali›› ‹‹check-list››-ul identitar național. Asemenea turiștilor francezi ai acelei perioade, cei doi eroi de benzi desenate au trecut mai apoi granița, realizatorii seriei aplicând aceleași procedee ibericilor, germanilor sau britanicilor. Caricatura, blândă sau usturătoare, nu denunță o renunțare
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
este sărăcirea limbajului în pretențiile de esențializare simbolico-metaforică, secundat de o "colectivizare a imaginarului poetic de către conștiința supremă a partidului", eșuând într-un "fundamentalism liric" și un "cod al devoțiunii, al statorniciei și permanenței", cultul poeziei, al eroilor și al strămoșilor fiind puse în slujba "transcendenței partidului unic și a conducătorului iubit".893 Lansându-se în riscante speculații psihanalitice, Paul Cernat descrie totuși anumite mecanisme psihologice funcționale. Aflați în căutarea unui drum în viață, afirmă criticul, adolescenții dispun de un libido
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Boia, articole ca "Începuturile istoriei poporului român" (în Analele de istorie, nesemnat), sau cele ale lui Ioan Horațiu Crișan, în care se avansa ipoteza existenței unei "filozofii dacice", sau cele prin care Corneliu Belcin susținea prezența în acest teritoriu a strămoșilor românilor încă de acum 100 000 de ani, și mai ales revista Noi, tracii a lui Iosif Constantin Drăgan oferind "argumente" tuturor elucubrațiilor patriotarde, ducând, regretabil, și istoriografia la limita inferioară a competenței. ibid., p. 114. Măsura ideologiei în istoriografie
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]