11,661 matches
-
etc.); • subîntrebări; • date suplimentare; • alte subîntrebări. Subîntrebările din componența lor pot viza practic toate categoriile taxonomice, pornind de la simpla reproducere (definiții, enumerări etc.) până la aplicarea cunoștințelor, analiză, sinteză și formulare de ipoteze, judecăți de valoare etc. 6.5.3. Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)tc "6.5.3. Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)" • reprezintă forma tradițională de evaluare din țara noastră; • sunt relativ ușor de construit și testează obiectivele care vizează originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsului. Itemii subiectivi pot
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
lor pot viza practic toate categoriile taxonomice, pornind de la simpla reproducere (definiții, enumerări etc.) până la aplicarea cunoștințelor, analiză, sinteză și formulare de ipoteze, judecăți de valoare etc. 6.5.3. Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)tc "6.5.3. Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)" • reprezintă forma tradițională de evaluare din țara noastră; • sunt relativ ușor de construit și testează obiectivele care vizează originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsului. Itemii subiectivi pot fi formulați prin: • rezolvarea de probleme (care, în unele
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)tc "6.5.3. Itemii subiectivi (cu răspuns deschis)" • reprezintă forma tradițională de evaluare din țara noastră; • sunt relativ ușor de construit și testează obiectivele care vizează originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsului. Itemii subiectivi pot fi formulați prin: • rezolvarea de probleme (care, în unele cazuri, se poate încadra în categoria itemilor semiobiectivi); • itemii de tip eseu (eseu structurat și eseu nestructurat). Rezolvarea de probleme Rezolvarea de probleme sau a unei situații-problemă reprezintă antrenarea într-
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
juridic al infracțiunii. 6. Identificarea formelor-tip și a formelor agravante. 7. Identificarea diferenței dintre „lovire” și „alte violențe”. 8. Identificarea trăsăturilor caracteristice ale: - obiectului material; - subiectului activ; - subiectului pasiv; - laturii obiective - elementul material, legătura de cauzalitate, urmarea imediată; - laturii subiective - vinovăția, mobilul și scopul infracțiunii de lovire. 9. Discuție dacă tentativa este posibilă sau nu. 10. Expunerea aspectelor procesuale. - afective: 1. Dezvoltarea capacității de a sensibiliza față de astfel acte sau fapte dăunătoare vieții sociale. 2. Dezvoltarea capacității de a aprecia
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
fapte. Kant ar fi admis - afirmă Schipper - că observației comune îi sunt accesibile doar înlănțuiri, asocieri repetabile ale faptelor, și nu legi universale și necesare. Cunoașterea comună nu oferă terenul pe care poate fi făcută distincția dintre o simplă succesiune subiectivă a stărilor în percepție și o corelație necesară a obiectelor. Tocmai descoperirea unor corelații care au atributul necesității și universalității distinge știința exactă de simpla inregistrare a unor succesiuni repetate ale acelorași fenomene în observația comună. Asocieri ale faptelor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în Kant-Studien, Bd. 53, 1961, p. 62. 12. Referindu-se la unitatea necesară a apercepției, Kant subliniază distincția dintre „un raport care este obiectiv valabil și care se distinge suficient de raportul aceleiași reprezentări, a cărei valabilitate ar fi numai subiectivă, ca acela, de exemplu, care se întemeiază pe legile asociației. Despre acesta din urmă, eu aș putea spune numai: dacă susțin un corp simt o senzație de greutate, dar nu: el, corpul, este greu; ceea ce nu vrea să zică decât
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nivel mai înalt de generalitate la legi de un nivel mai scăzut de generalitate, de un grad tot mai înalt de specificitate. Principiul însuși este o maximă metodologică, pe care Kant o caracterizează drept necesară doar din punct de vedere subiectiv. Ea oferă o garanție a priori limitată. Ceea ce înseamnă că atribuirea caracterului legic unei corelații stabilite empiric va putea să fie și infirmată 46. Concluzia este că autorul CRP „pare să fie mulțumit cu căutarea unei căsătorii a legii formale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
condiții generale ale intuiției)”59. Kant nu spune mai mult. Unii comentatori și interpreți au afirmat că distincția formulată în acest fel în Pr. ar trebui socotită drept o expresie inadecvată a distincției kantiene dintre simple asociații constante de impresii subiective și judecăți autentice, care au o valoare obiectivă. Astfel Hansgeorg Hoppe apreciază că propozițiile numite de Kant „judecăți de percepție” nu ar fi, de fapt, judecăți deoarece ele nu spun nimic despre obiecte. Toate judecățile, în sensul propriu al termenului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant le numește „judecăți de percepție” reprezintă în termenii folosiți în § 19 „o înlănțuire logică a percepțiilor într-un subiect care gândește”. Ca înlănțuiri logice, aceste propoziții sunt judecăți. Ceea ce are Kant în vedere este o relație logică între imagini subiective. „Judecata ipotetică: „Când soarele luminează piatra, ea se încălzește”, rezultă din operații de comparare, reflecție și abstracție, prin care luminarea de către soare apare drept condiție exterioară a încălzirii.”63 Ceea ce ni se spune în Pr. este că orice judecată empirică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în mod empiric sunt raportate la forța de atracție și subsumate în acest fel conceptului de cauză al intelectului pur. Forma judecății, ca formă originară a raportării la obiect, este, prin urmare, comună atât judecăților de percepție, ca judecăți empirice subiective, cât și judecăților de experiență, ca judecăți empirice obiective 64. Longuenesse apreciază că în timp ce în Pr. sunt distinse două tipuri de judecăți empirice, punându-se astfel în evidență contribuția empiricului și a a priori-ului în constituirea lor, în § 19
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vreme de soare, el se încălzește. Ce-i drept, aici nu avem incă un caracter necesar al corelației, prin urmare, nici conceptul de cauză. Trec însă mai departe și spun: dacă propoziția de mai sus, care este o simplă înlănțuire subiectivă a percepțiilor, urmează să devină o judecată de experiență ea va trebui să fie socotită ca necesară și universal valabilă. O asemenea propoziție ar fi: soarele este prin lumina lui cauza căldurii. Regula empirică de mai sus va fi considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
putea fi caracterizate drept „materia primă” pentru constituirea unei ierarhii de judecăți de experiență 70. Deosebirea dintre ceea ce reprezintă o judecată de percepție și o judecată de experiență se exprimă în distincția pe care o face Kant între o așteptare subiectivă și o anticipare propriu-zisă, bazată pe cunoașterea unor legi cauzale. Ca stare subiectivă, așteptarea că după percepția A va surveni percepția B va fi produsă prin succesiunea repetată, în această ordine, a percepțiilor, pentru un anumit subiect. Succesiunea constantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experiență 70. Deosebirea dintre ceea ce reprezintă o judecată de percepție și o judecată de experiență se exprimă în distincția pe care o face Kant între o așteptare subiectivă și o anticipare propriu-zisă, bazată pe cunoașterea unor legi cauzale. Ca stare subiectivă, așteptarea că după percepția A va surveni percepția B va fi produsă prin succesiunea repetată, în această ordine, a percepțiilor, pentru un anumit subiect. Succesiunea constantă a acestor percepții va determina „înlănțuirea lor logică” într-o judecată. Subiectul care a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
după percepția încălzirii sobei percepția creșterii căldurii in încăpere. Judecata de percepție la care va fi condus prin repetarea unei asemenea succesiuni a percepțiilor sale constituie o constatare pur contingentă, care nu va putea genera mai mult decât o așteptare subiectivă. Abia o lege cauzală, o judecată de experiență, va face cu putință, și într-un caz și în celălalt, o anticipare propriu-zisă, anume cunoașterea faptului că dacă s-a produs un anumit eveniment un altul se va produce întotdeauna, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
va face cu putință, și într-un caz și în celălalt, o anticipare propriu-zisă, anume cunoașterea faptului că dacă s-a produs un anumit eveniment un altul se va produce întotdeauna, cu necesitate. Kant insistă asupra acestei distincții între așteptări subiective și anticipări cu valoare obiectivă în expunerea pe care o dă celei de-a doua analogii a experienței: Pentru ca percepția mea să conțină cunoașterea unui eveniment, adică a ceva care se întâmplă real, ea trebuie să fie o judecată empirică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acest eveniment presupune în timp un alt fenomen căruia ea îi urmează necesar sau după o regulă. În caz contrar, dacă pun fenomenul precedent și evenimentul nu-i urmează necesar, ar trebui să consider percepția mea numai ca un joc subiectiv al imaginației mele... Astfel, raportul fenomenelor (considerate ca percepții posibile), raport după care ceea ce urmează (ceea ce se întâmplă) este determinat în timp, în ce privește existența lui, de ceva precedent în mod necesar și după o regulă, prin urmare raportul dintre cauză
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
obiectul, prinderea lui nemijlocită de către subiect. Moritz Schlick, unul dintre puținii empiriști moderni care s-au aplecat cu insistență asupra analizei ideii cunoașterii, a caracterizat conceptul cunoașterii orientat spre conținut pe fundalul distincției sale dintre intuiție, ca trăire sau experiență subiectivă (Erleben, Kennen), și cunoașterea propriu-zisă (Erkennen, Erkenntnis). Cei angajați față de acest concept - scrie Schlick - înțeleg cunoașterea drept o reprezentare intuitivă prin care subiectul cunoașterii „prinde” obiectele, le „preia în el”. Prinderea (Erfassen) pare să fie metafora favorită utilizată în caracterizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a considerat drept prototip al cunoașterii cu valoare obiectivă, adică cu referire la fizica newtoniană. Unele implicații ale conceptului cunoașterii orientat spre formă au fost puse în evidență foarte clar prin considerațiile lui Schlick asupra opoziției dintre experiența sau trăirea subiectivă (Erlebnis) și cunoaștere (Erkennen). Experiența subiectivă, ca prezență în conștiință, ca trăire a unui anumit conținut, nu reprezintă cunoaștere. Expresia „cunoaștere intuitivă a unei realități transcendente” este o contradicție în termeni. Realitatea transcendentă nu poate fi trăită, resimțită subiectiv, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu valoare obiectivă, adică cu referire la fizica newtoniană. Unele implicații ale conceptului cunoașterii orientat spre formă au fost puse în evidență foarte clar prin considerațiile lui Schlick asupra opoziției dintre experiența sau trăirea subiectivă (Erlebnis) și cunoaștere (Erkennen). Experiența subiectivă, ca prezență în conștiință, ca trăire a unui anumit conținut, nu reprezintă cunoaștere. Expresia „cunoaștere intuitivă a unei realități transcendente” este o contradicție în termeni. Realitatea transcendentă nu poate fi trăită, resimțită subiectiv, căci ea este transcendentă doar atât timp cât nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
trăirea subiectivă (Erlebnis) și cunoaștere (Erkennen). Experiența subiectivă, ca prezență în conștiință, ca trăire a unui anumit conținut, nu reprezintă cunoaștere. Expresia „cunoaștere intuitivă a unei realități transcendente” este o contradicție în termeni. Realitatea transcendentă nu poate fi trăită, resimțită subiectiv, căci ea este transcendentă doar atât timp cât nu constituie obiect al trăirii. Cunoașterea ia naștere prin integrarea experiențelor subiective într-un sistem de concepte, adică printr-un proces de ordonare și sistematizare a ceea ce ne este dat. Tot așa de puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu reprezintă cunoaștere. Expresia „cunoaștere intuitivă a unei realități transcendente” este o contradicție în termeni. Realitatea transcendentă nu poate fi trăită, resimțită subiectiv, căci ea este transcendentă doar atât timp cât nu constituie obiect al trăirii. Cunoașterea ia naștere prin integrarea experiențelor subiective într-un sistem de concepte, adică printr-un proces de ordonare și sistematizare a ceea ce ne este dat. Tot așa de puțin cum este posibilă o cunoaștere intuitivă, este posibilă cunoașterea transcendentului ca „lucru în sine”. Afirmația că o cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai puțin adecvată a realității 23. Orice cunoaștere este, potrivit naturii sale, cunoașterea unor relații, a unor raporturi exprimate prin concepte și corelații între concepte. Doar caracteristicile structurale ale lumii sunt accesibile cunoașterii. Conținutul îl putem intui, resimți în mod subiectiv, dar nu îl putem cunoaște. Cunoașterea este simbolică în sensul că reprezintă o descrierea structurală a faptelor printr-un sistem de semne. Intuițiile oferă doar materia cunoașterii. Ele sunt subiective; cu alte cuvinte, ele sunt ale unui anumit subiect și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt accesibile cunoașterii. Conținutul îl putem intui, resimți în mod subiectiv, dar nu îl putem cunoaște. Cunoașterea este simbolică în sensul că reprezintă o descrierea structurală a faptelor printr-un sistem de semne. Intuițiile oferă doar materia cunoașterii. Ele sunt subiective; cu alte cuvinte, ele sunt ale unui anumit subiect și nu pot fi comunicate altora. Cunoașterea este, dimpotrivă, ceva comunicabil și testabil, controlabil de către alții deoarece are drept obiect doar formele, structurile 24. Concluzia este că doar un concept al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dintre fapte, care nu pot fi cunoscute decât prin experiență, ci ne indică doar că în orice cercetare va trebui să căutăm omogenitatea, specificitatea și continuitatea formelor. Kant numește aceste cerințe „maxime ale rațiunii”, precizând că este vorba de principii subiective, principii care „nu sunt scoase din natura obiectului, ci din interesul rațiunii cu privire la o anumită perfecționare posibilă a cunoașterii acestui obiect”.10 „Perfecțiunea” cunoașterii noastre despre obiecte date în experiență crește pe măsura gradului de unitate și de sistematicitate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o parte influența înclinației și, odată cu ea, orice obiect al voinței, atunci nu va mai rămâne nimic ce ar putea determina voința decât legea (din punct de vedere obiectiv) și respectul pur pentru această lege practică (din punct de vedere subiectiv), deci maxima de a mă supune unei asemenea legi chiar în dauna tuturor înclinațiilor mele.7 Întrebarea hotărâtoare pentru aprecierea morală a comportării noastre va fi, pentru Kant, dacă mobilurile comportării stau în respectul pentru legea morală sau în înclinație
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]