6,881 matches
-
multă precauție mi se transmite oarecum ocolit știrea șocantă, de necrezut, privind decesul fulgerător al bunului și neuitatului meu prieten, Gil Crăescu... Am rămas perplex și speram să fie o glumă macabră, deși nu se glumește pe această temă. Stau tăcut, posomorât și mă gândesc la muntele de om, la stejarul falnic în deplinătatea forței creatoare... Cum, Doamne, e posibil să dispară un asemenea brad voinic? Dar, orice aș zice și orice aș gândi, trebuie să mă împac cu această crudă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
în flacoanele subțiri ca o pasăre-n zbor sub linia orizontului, parcă alunecând pe sub osia lumii și apucând brusc laba de urs bine fiartă și buzele de crap încă molfăind ațos a supărare, înotând în sosuri grase și în nămoluri tăcute, și iar se dedulcea cu subsuori de rinocer aduse tot de pirații înrăiți în patimi slinoase, procurate și vândute pe bani grei, grei ca țărâna de pe mormintele imperiale și apoi legumea încet-încet stomacuri de greieri și piciorușe de lăcustă până
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
îi contura tenderul. Cu bărbiile revărsate, fața ciupită lucea de grăsime ; nasul gros și buzele vinete țineau bună companie unor ochi bolovăniți. Afacerea cu golitul haznalei numai Voicea o angaja. După ce făcea prețul, își căuta tovarăși : de obicei un moșneag tăcut și singuratic care mirosea de bătrânețe ; un fost tăietor de lemne și, câteodată, căpitanul Meițanu. Mic, cu chiștocul lipit pe buză, bătrânul nu apărea decât la treabă. Cu o grimasă, da păhăruțul peste cap apoi se apuca tăcut de cărat
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
așa cum o făcuse Voicea. Ce s-a întâmplat cu ei nimeni n-a știut vreodată și tocmai asta vreau să vă povestesc aici. Ultima hazna pe care cei patru tovarăși au golit-o a fost cea a doctorului. Bătrânul care, tăcut, căra găleată după găleată, se oprise să-și aprindă o țigară. Luna lucea sub meri. În mormanul de murdărie răsturnat la o rădăcină, moșneagului i se păru că sclipește ceva ; scociorî cu un vreasc și scoase o linguriță. O șterse
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
un timp adaose : - Ai văzut bătaia lui Dumnezeu ? Alt viscol la București. Și la noi i-a trântit puișorul ist de ger de țâpă porcul. Așa spunem noi, în clasa de jos. ...Sprinten nașul ! făcu el admirativ spre bătrânul care, tăcut, o luase înainte. Unde ai zis că stai? Las că știu. Casele lui dom’ comisar Butelcă. Auzi, nașule? La dom’ comisar Butelcă. - Nu e nici un comisar, protestă clientul. - Las că știu. Cum urci, casele pe stânga. Apoi acolo-i, la
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
îl urmau. O clipă nerodul rămase pe loc. Când, din spate, Vasile Crețu a auzit un pocnet, exclamă stins : - Ărra, iaca ș-aista ! Ion zăcea pe-o coastă cu pușca între genunchi și țeava rezemată sub bărbie. Bătrânii se întoarseră tăcuți și-l luară pe nerod în brațe. Nu păreau impresionați. Făceau treaba asta ca și cum acuma toate ar fi fost puse pe făgaș. În față, fără să pară că a observat ceva, plutonierul pășea îndesat. Sergentul îl urma supus. ȚINTA Sunt
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
roșietică, liniștindu-se în cerul de pastel. Sub copaci stratul de frunziș devine sângeriu. O clipă livada se trezește ca să moară iar în nuanța roșcovei uscate. În cătină a poposit o păsăruică cu trupșor cărămiziu și spatele de cenușă. E tăcută, vioaie și întoarce capul roată împrejur. De-a curmezișul drumului trece în trap grăbit o mâță, desăvârșind tăcerea în care, susurând, saude liniștea. La asemenea vreme țăranii șed la foc și doar în răstimpuri ies ca să hrănească vitele. Câteodată două
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
le așeza sub soba de tuci. După aceea, se instala în "bibliotecă" și citea până noaptea târziu, spre disperarea mamei care vedea gazul împuținîndu-se în lampă, semn că iarăși trebuia mers și cumpărat altul. Mama torcea pe lavița de lângă sobă, tăcută, închisă în muțenia ei. Uneori, lăsa furca pentru a se apropia de fereastra dinspre curte, unde lua ceaslovul cu rugăciuni și bolborosea din el, în șoaptă, să audă numai ea. Sora mea, Leana, fire neastâmpărată, nu prea suporta să stea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
În Lisa, cârciuma (de fapt, existau patru cîrciumi) era una din cele cinci instituții fundamentale, alături de biserică, de primărie, de școală și de postul de jandarmi. Și, în anumite privințe, era cea mai importantă. Acolo funcționa agora satului. De obicei tăcuți, oamenii își dezlegau limbile la cârciumă. Și tot acolo, după ce creșteau, băieții deveneau bărbați. În orice casă se găsea o damigeană cu rachiu, făcut din mere, din porumb sau din cartofi, dar nimănui nu-i plăcea să bea prea mult
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu căldură și părere de rău. Ce se întîmplase după aceea? A intrat cu mine în șopron, dar n-a vrut să stăm pe maldărul de paie. S-a dus la caleașcă, s-a ghemuit pe capră și a rămas tăcută multă vreme. Într-un târziu, m-a strigat: "Nu vii și tu?" Mi-am închipuit că-i trecuse supărarea. O clipă, am bănuit, chiar, că era dispusă să reia jocul cu călătoriile. Uneori, nefericirea cere droguri. De altfel, îmi schimbasem
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
felinare altă lumină tablou neterminat - doar luna-i colorată în noaptea ninsă gerul de iarnă - în geam la orfelinat un zâmbet schițat chiar și fulgii mari se-așează fără zgomot - lecție nouă parcul cu statui - printre fulgi de zăpadă trecători tăcuți noua ninsoare a aprins lumini pe străzi - colind în noapte în jurul mesei - până și luna-i plină de Sărbători de Bobotează - pe crengi încovoiate stropi de lumină vânt printre stele - un clinchet de zurgălăi abia perceput ninge liniștit peste omul
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
inel iarnă uscată - crengi de brad tresărind sub mănușa albă lebede pe lac - nori albi împrăștiați pe cerul tăcut acoperite toate datoriile - ascult cum ninge ninge liniștit - freamutul pădurii doar în soba-ncinsă curs de chitară - în insectarul clasei greierii tăcuți note de pian - țurțurii copacilor numără clipe “El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenușa.” (Biblia, Psalmul 147:16)
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
murit cînd și ultimul dintre frați s-a plictisit să tot Întrebe cînd se Întoarce tata din călătorie, cînd mama n-a mai plîns și a ieșit Într-o seară În oraș, cînd s-au terminat vizitele musafirilor, care intrau tăcuți și treceau prin fața celui mai Întunecos salon al palatului (arhitectul se gîndise și la asta), cînd servitorii au Început să vorbească din nou ca Înainte, cînd cineva a aprins radioul Într-o bună zi, atunci a murit tata. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fața Înfierbîntată de mînie și se simți cuprins de o nespusă tristețe. Cinthia a stat În pat și a tușit necontenit pînă puțin Înainte de plecare. A apărut Încotoșmănată În sufrageria spațioasă unde Julius luase loc la masă Împreună cu ceilalți. MÎncau tăcuți și politicoși, Își Întindeau untiera mai Înainte de a li se cere, Își turnau singuri apă Înainte de a veni majordomul să-i servească, nu se priveau În ochi, spuneau „mulțumesc“ În șoaptă. În sfîrșit, terminară masa și era timpul să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În stradă. Spuse ca nu se mai Întorcea acolo. Ca să se Înapoieze acasă au luat-o pe strada care se deschidea chiar lîngă școală, pe partea dreaptă, o stradă În pantă, cu trotuarele În scări. Urcau mergînd prin mijlocul străzii, tăcuți și Îngîndurați, cînd deodată Julius văzu ceva care-i atrase imediat atenția. „SÎnt cerșetorii, Îi spuse Vilma; nu te apropia“, dar era prea tîrziu: Julius o și luase la fugă și era acum la un pas de ei; stăteau trînțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
strige: olé! Dar părințelul pus pe cîntat, care-și rotunjea acum buzele Într-un cerc perfect asemeni tonsurii sale și iubea Întreaga lume cîntînd, nu-și pierdu speranța de a-l aduce pe drumul cel bun și pe domnul ăsta tăcut. Se apropie din nou de banca lui, de data asta din partea unde stătea Julius și-i făcu un semn cu mîna lui Juan Lucas, care cu siguranță că În fond nu era un om atît de rău cum părea. „Veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cîțiva bărbați cu haine albe, perfecte, care roiau ca muștele În jurul unor bărbați cu haine Închise de seară și cravate argintii pe fondul perfect de culoare albă sau sidefie a cămășilor de mătase; ăștia nu vedeau muștele, erau niște muște tăcute și folositoare, făceau parte dintr-o ordine naturală, de culoare albastru electric, la fel cu acel patio atît de frumos luminat unde Juan Lucas, foarte sigur pe el, se juca de-a iubirea cu blonda, totul plutind deasupra Limei, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
respectabilitatea, Îți restituie tot dacă primești să joci cum vrea ea... Susan se repezi la ușă, o lovi cu piciorul ca să se Învîrtească, Julius o ajută dinăuntru, o aștepta, de data asta nu-i plăcuse gluma, se resemna să Înainteze tăcut, puțin În fața ei, pînă la ascensor, să aștepte pînă-și aprindea o țigară, arunca o privire spre barul care era Închis acum, apoi Își Întorcea ochii spre el, să o aștepte cu ușa de la ascensor deschisă. Susan simți că-i fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ce nu era clipa aceea În care a văzut-o stînd pe scaun, piîngînd, făcînd să se destrame durerea pe care În mod normal ar fi trebuit să i-o producă plecarea lui Santiago. Se Întorceau triști sau cel puțin tăcuți, fiecare cu gîndurile lui. Susan, fermecătoare, tăcută, distrată sau tristă, accepta propunerea lui Juan Lucas: să lase copiii acasă, să mănînce la un restaurant. Juan Lucas oprea camioneta În fața unui stop; ura stopurile fiindcă nu găsea ce să spună cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a văzut-o stînd pe scaun, piîngînd, făcînd să se destrame durerea pe care În mod normal ar fi trebuit să i-o producă plecarea lui Santiago. Se Întorceau triști sau cel puțin tăcuți, fiecare cu gîndurile lui. Susan, fermecătoare, tăcută, distrată sau tristă, accepta propunerea lui Juan Lucas: să lase copiii acasă, să mănînce la un restaurant. Juan Lucas oprea camioneta În fața unui stop; ura stopurile fiindcă nu găsea ce să spună cît timp aștepta, fiindcă n-avea nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar afară, În aerul Întunecat și călduț al nopții, Vilma continua să fie o tîrfă, la fel de stricată cum povestise Nilda de dimineață. Ba chiar și mai stricată, ăsta era lucrul cel mai rău și mai stricată. Închise fereastra, rămase liniștit, tăcut, de parcă nu s-ar fi Întîmplat nimic, copilul lui Susan măritată cu Juan Lucas, fratele lui Bobby. Întorcîndu-se după ce și-a luat rămas-bun de la celălalt frate, Santiago, care Învață În Statele Unite, care a plecat azi cu prietenul lui, Lester, Întorcîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dar Între ușurarea enormă pe care o simți și somnul care avea să vină mai tîrziu, peste cîteva ore, rămînea un gol mare, adînc, Întunecos... Și Julius n-avu Încotro și trebui să-l umple cu un plîns prelung și tăcut, năpădit de Întrebări. Poet postromantic spaniol, autorul unor scurte poeme narative (Doloras, Humoradas) care s-au bucurat de mare succes În mediile populare. În engleză În original, cu sensul: Acesta este un tort adevărat. Ceva ce se numește clasă, aristocrație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un telefon de la Ingrid, primul după luni de zile. „Vino la mine. Trebuie să vor bim“, îi spusese, și aproape nimic altceva. Închisese fără să spună la revedere. Victor ieșise aproape-n aceeași clipă. Afară era o vreme umedă. În tăcuta casă a fetei, mătușile și bibelourile vegheau prin col țuri. Pe gherido nul din camera ei nu mai era nici un drăcușor de hârtie. Dar ea stătea pe pat și-i dispă ruse cu totul aerul triumfător și fericit din iarnă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de vechime. Aici voisem să ajung din totdeauna. Când am coborât era noapte și Jean plecase. Nu l-am mai văzut niciodată. Câțiva ani buni, apoi, aproape în toate serile, am urcat prin inelele scării de incendiu în acea cameră tăcută, unde am citit, lungit pe pat și îmbătat de singurătate, toate cărțile de pe raft, ale căror titluri stranii îmi sună și acum în urechi: Contele de Monte-Cristo, Toate pânzele sus!, Mânăstirea din Parma, Omul care râde (cărți despre care n-
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
simțit în pragul ușii. Nimeni nu i-a băgat de seamă prezența, nimeni nu i-a auzit, măcar pașii. Nici n-ar fi avut cine, căci pe lângă casa lor, aflată în semipustiire, nu trăia nici un suflet; curtea era goală și tăcută, iar pe aleea ce duce de la poartă până la ușă începură să apară, ici și colo, smocuri de iarbă. A descuiat ușa casei și a ajuns în fața celei de la dormitor. Nu, așa ceva nu poate fi, totuși, cu putință. Ba da, aude
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]