43,803 matches
-
Încoronării sale și rămâne astfel atât timp cât poartă coroana. Într-o altă formulare, regele este fiul a două mame pentru că două sunt coroanele care Îi revin. Mai sunt și alte exemple În care situațiile incomprehensibile acceptate ca atare scot din sfera limbajului obișnuit o realitate sacră care trebuie să se exprime pe un plan diferit de cel cotidian: A ieșit Coroana Albă și a Înghițit-o pe Cea Mare. Limba Coroanei Albe a Înghițit-o pe Cea Mare fără să se vadă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au păstrat, În mod uimitor, informații scrise pe numeroase papirusuri 1: sunt procese-verbale de predare a materialelor pentru temple, pe care serviciul templului le-a transmis succesiv de la un grup la altul; acestea sunt modele de claritate și precizie, iar limbajul și forma lor ar putea fi folosite și astăzi. Însă din această epoca nu ne-au parvenit doar acte regale. Adevărate orașe cu morminte monumentale, aflate În jurul piramidelor sau În provincie, dau mărturie de existența și a altor culte funerare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
temele pe care aceste Învățături le propun, le putem totuși sublinia caracterul social: ceea ce se cere este ca viața colectivității să se desfășoare În liniște. Virtutea constă În adaptarea la exigențele unei vieți sociale ordonate - acel „stat”, care În brahilogia limbajului mitic egiptean este divinizat ca „rege”. Laicitatea fundamentală a societății egiptene din epoca piramidelor este posibilă, deoarece toată experiența religioasă se polarizează În acest cult colectiv care constă În supunerea față de valorile regale. Nu trebuie totuși să ne lăsăm Înșelați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și care hrănește păsările În pomi (Papirusul din Bulaq, nr. 17). Un alt imn, sculptat pe o stelă de doi frați sculptori, Horusxe "Horus" și Suti2, se adresează zeului numindu-l „mamă binefăcătoare a zeilor și a oamenilor”, cu un limbaj plin de Încredere și recunoștință care nu datorează nimic teologiei oficiale. În această direcție se formează, chiar spre sfârșitul dinastiei, cel mai cunoscut text religios din literatura egipteană, Imnul lui Aton1 - „soarele” În sens fizic, spre deosebire de Raxe "Ra", „soarele” mitologic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împrejurare, această lume și felul În care și-a trăit religia. Am văzut cum regii din dinastia a XVIII-a și din dinastiile imediat următoare au ales un tip de mormânt săpat În muntele teban - naiurile grecilor, Valea Regilor, În limbajul nostru turistic și arheologic. Pregătirea acestor morminte presupune prezența În apropiere a unui grup de muncitori, sculptori, pictori, scribi Împreună cu personalul lor organizator și serviciile lor (grădinari, pescari, sacagii ș.a.m.d.). Este o localitate În deșert, oarecum ascunsă, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
compromisă: la fel făcuseră și principii tebani din Regatul de Mijloc, la fel și principii din Teba care Îi alungaseră pe hicșoși În numele unei respectabile restitutio a ordinii antice. În același mod, principele nubian care coboară În Egipt afirmă - În limbajul propagandei sale - valorile religioase egiptene și se prezintă drept garant al unei ortodoxii puțin arhaizante, de la care s-au Îndepărtat principii libieni, „care sunt necircumciși și mănâncă pește”. Acestor regi le este foarte ușor să se prezinte astfel, pentru că, din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sec. XVIII Î.Hr.) al lui Atra¿asșsxe "Atrah~asșs", descoperit abia În 1965, s-a pronunțat În mod clar și asupra vieții zeilor Înainte de crearea omului. Este vorba, mai exact, de zeii cerești, despre care se vorbește Într-un limbaj cu un caracter pronunțat antropomorf. Această Întreprindere este conștientizată de autor, având În vedere că ea Începe cu: „Pe vremea când zeii erau om”, prin aceasta, Înțelegându-se că, Înainte de crearea omului, zeii trebuiau să suporte ei Înșiși oboseala muncii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sumerianul Utuxe "Utu" (akkadianul Șamaș), sau luna nouă pentru sumerianul Nannaxe "Nanna"-Su’en (akkadianul Sinxe "Sin") etc. Din cauza sincretismului religios răspândit, simbolurile pot fi doar rareori raportate În mod sigur la divinitate căreia Îi corespund. La babilonieni și asirieni, limbajul simbolic tinde să-l depășească pe cel antropomorf. Relația, intimă dintre divinitate și simbolurile sale (animale sau obiecte) nu este Întotdeauna clară și trebuie să aibă origini preistorice. xe "Anu" Există scene de „adorație” a simbolurilor divine și știm că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se poate observa o oarecare relaxare a legii dure a destinului oamenilor și cosmosului, având În vedere faptul că se afirmă că destinele zeilor sunt decise În adunarea lor divină. Însă ceea ce s-a decis rămâne ca atare și, conform limbajului unor texte, supunerea zeilor În fața destinului nu este diferită de cea a oamenilor. În concepția mesopotamiană, destinul este ceva suprem, În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte explicită În perioada suveranilor asirieni numiți sargonizi (721-609 Î.Hr.), când
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de către Michael Ventris și John Chadwick, limba tăblițelor În Liniar B s-a dovedit un dialect grec arhaic ce prezenta nu puține analogii cu limba poemelor homerice, dar și cu nuanțe și diferențe Între o cetate miceniană și alta. Aridul limbaj birocratic din aceste texte În parte administrative constituie Încă un obstacol pentru completa Înțelegere a acestei civilizații; cu toate acestea, descifrarea a obligat savanții să considere lumea miceniană ca pe o cultură autonomă În raport cu cea cretană. Iar dacă limba era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oral, În episoade, de către aezi, iar ulterior, odată cu apariția scrierii, recitate de rapsozi; În epoca lui Pisistrate, au primit o formă care trebuie să fi fost destul de apropiată de cea actuală În care pot fi verificate urme ale străvechii oralități. Limbajul mitului este poezia, iar aezii, rapsozii și, În general, poeții sunt depozitarii lui (subcapitolul 3.6). Chiar dacă este o simplă povestire, acest mythos trebuie narat cu Înțelepciune, dând formă cuvintelor, așa cum Îi spune Alcinousxe "Alcinous" lui Odiseuxe "Odiseu" (Odiseea, XI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai mult, ale tradițiilor locale. Risipite În Împestrițata panoramă a genurilor literare, atât În poezie, cât și În proză, recuperate până și În istoriografie și oratorie, evocate constant de iconografie, rod ale unor versiuni originare imposibil de găsit, miturile reprezentau limbajul comun al Întregii Grecii, element al coeziunii culturale și religioase În fragmentarea politică a cetăților. Dacă povestirile cosmogonice și teogonice propuneau sistematizarea lumii, marea și multiforma mitologie eroică avea drept referent universul variat și compozit al cetăților. Coordonatele lumii mitice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scrisă În proză de Ferekyde din Syros, pe la jumătatea veacului al VI-lea Î.Hr. Dar, În acest secol, formele regândirii și ale criticii patrimoniului mitologic repetau, În cea mai mare parte a cazurilor, schemele creative ale acestuia, reproducându-i limbajul poetic, structura metrică și stilul. Tales, dar și Parmenide și-au compus operele adoptând limba poeților și nu se Întâmpla rar ca acestea să fie prezentate drept rodul unei inspirații, asemenea Întregii producții poetice grecești. Cu toate acestea, nici măcar poezia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au posesorii științei auspiciului, care interpretează aceste semne pe baza unor clasificări minuțioase ce atribuie caracter pozitiv sau negativ unor persoane, lucruri, animale, fenomene naturale normale sau ieșite din comun. Semnul prevestitor sau, așa cum se obișnuiește să fie definit cu limbajul tehnic, ostentum, „semnul”, este analizat Într-un extrem de amănunțit și Într-o formă tot atât de amănunțită este căutată și procuratio, leacul, care are În primul rând scopul de a Înțelege voința divină și apoi, eventual, de a elimina cauza acelui ostentum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Occidentului i-au fost transmise numai texte despre agricultură, dar nu și arhivele templelor romane sau ale preoților, suntem nevoiți să recompunem elementele recurente și centrale ale sacrificiului folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o pragmatică deosebită. Prin „cult” Înțelegem aici ansamblul acțiunilor simbolice, incluzând În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o pragmatică deosebită. Prin „cult” Înțelegem aici ansamblul acțiunilor simbolice, incluzând În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru Îndeplinirea cultului, dar sunt posesoare și a unei valori cultuale și artistice. Limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru Îndeplinirea cultului, dar sunt posesoare și a unei valori cultuale și artistice. Limbajul semnelor cultuale al romanilor poate fi Înțeles din puținele ritualuri și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos, sacramentum, sacrificium, templum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos, sacramentum, sacrificium, templum, vitium (sine vitio). Un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru purificare: tulpini de bob sec; cereale, fructe; lemn: lemnul unui arbor felix. Uleiuri, grase (adeps); minerale (sulf/sulphur pentru purificare). Aluaturi: pâini, prăjituri, plăcinte/turte (popana, phthies), găluște, pâini modelate; mola salsa. VI. Acțiuni/acte (actiones) 1. Limba și limbajul corpului: (a) a vorbi - a cânta (singur/În grup: cu/fără instrumente); (b) a acoperi/descoperi capul; a se Îmbrăca/dezbrăca („haina nouă”); (c) a urca (pe Capitoliu); a merge Împrejur ( În jurul câmpurilor, orașului, pompa); a dansa; (d) a se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dacă i se aduc stricăciuni trebuie restaurată În forma ei originară 1. Comunicarea cu imaginile de cult nu poate fi descrisă doar prin criteriile discursului verbal. În fața imaginilor și cu imaginile se acționează În diferite moduri și se vorbesc diferite limbaje: omul salută de departe, intră, se pleacă, privește Înainte, Îngenunchează, atinge, Îmbrățișează, sărută. În poala zeiței se pune o haină, lui Jupiter i se oferă o cunună de lauri sau o implorare scrisă. Pare mai puțin respectuos gestul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simbolică. c) Teologia sacrificiului Romanii sacrificau animale și, din acest motiv aveau nevoie de ritualuri și de explicația lor. Tocmai de aceea, cred eu, nu au elaborat o teologie și o filozofie a sacrificiului 1. Doar arareori au folosit metaforele limbajului sacrifical În domeniul moralei și al politicii, dar niciodată nu au stilizat moartea În război ca un sacrificiu consumat pe altarul națiunii. Numele folosite pentru acest gen de acțiune cultuală sunt puțin tehnice. Oferirea unui animal nu Înseamnă altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Platon, pe care Sylla o distrusese cu puțin timp Înainte (86 Î.Hr.)1. La Metapont, Cicero vizitează mormântul și locuința lui Pitagora (Cicero, De finibus, 5, 2, 4). O religiozitate specifică, ce nu rareori este formulată cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine forma „Întregii vieți” (tota vita), iar Înțeleptul devine aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și familial, inventarea limbajului și a scrierii, instituirea riturilor religioase, definirea normelor etice, inventarea navigației). Enumerarea diferitelor aretài conturează imaginea zeiței Isis ca putere a suflului universal, stăpână a universului În dimensiunea ei cosmică și umană totodată și, după unele documente (Imnul lui Andros
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În dialogul dintre Trismegistos și fiul Tatxe "Tat" se străbat din nou etapele succesive ale unei inițieri ce culminează cu „renașterea” spirituală, care este o divinizare a „omului lăuntric”, „zeu, fiu al Zeului, Totul În Tot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]