KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1729 1730 1731 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

pe talie. Ei da, așa da! exclamă doamna Petrache. Parcă te-ai redus la jumătate. Lidia încearcă și ea să se privească. Pune un scaun în fața chiuvetei, urcă pe el și se uită în oglindă. Mda, zice, coborînd de pe scaun, parcă-s mai subțire. O privesc lung și-mi zic că nu-i deloc urîtă, dar de cînd o știu, de pe vremea studenției cînd venea la noi la bibliotecă, tot așa umblă. Lidia, îi spun, mai fă trei lucruri și-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cuiva ca să aflu ce se ascunde în dulapuri și sertare. Într-o zi, una din zilele "goale", m-am întîlnit cu Petre, am stat de vorbă vreun ceas și, la despărțire, i-am spus: Greu mai trece ziua de azi, parcă nu se mai sfîrșește. Închipuie-ți ce greu trec toate zilele pentru mine! a exclamat el. După atîția ani de muncă asiduă în cercetare, aici, ca funcționar, parcă mă sufoc. Singurul timp pe care nu-l simt e prima jumătate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și, la despărțire, i-am spus: Greu mai trece ziua de azi, parcă nu se mai sfîrșește. Închipuie-ți ce greu trec toate zilele pentru mine! a exclamat el. După atîția ani de muncă asiduă în cercetare, aici, ca funcționar, parcă mă sufoc. Singurul timp pe care nu-l simt e prima jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în cercetare, aici, ca funcționar, parcă mă sufoc. Singurul timp pe care nu-l simt e prima jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
domnul Vlădeanu? mă întreabă inginerul Luchian, închizînd dosarul din față. Am venit să vă văd, zic, așezîndu-mă pe un scaun lîngă fereastră, să-i pot vedea pe toți. O cafea? întreabă inginerul Lupu. Nu, mulțumesc! Păcat! zice inginerul Brăduț. Noi parcă am mai bea una. Ce zic tovarășii funcționari? întreabă el, privindu-și colegii. Un tovarăș funcționar te bagă undeva, răspunde Graur. Îl vezi, îmi zice Brăduț, s-a supărat, în loc să fie fericit și să facă el cafeaua, că i-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
însă... au dreptate. De asta ai să te convingi și tu, poate peste cîțiva ani; ai să ajungi la o poziție socială și materială de pe care n-o să-ți mai permiți să faci pe bătăiosul... Ți-am mai dat eu parcă niște exemple de scriitori: fac pe grozavii și scriu despre ce-a fost... Vechea poveste cu vitejii de după război... Mă uit lung la el în timp ce-mi închei scurta îmblănită și-mi strîng cordonul. Spune-mi, Petre, îl întreb

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un material care nu merită înnădit. Scoate din buzunar două radiere chinezești, parfumate, pe care le miroase îndelung. Observ cum surîde molcom, îmbătat de parfumul radierelor. Apoi, îmi întinde una: Luați-o. Cînd sînt supărat, îmi place s-o miros. Parcă mă mai înviorează. Mă poartă cu gîndul departe, în locuri exotice, visate în copilărie! Îi mulțumesc, luînd radiera dăruită, ținînd-o cîteva clipe la nas, să-i simt parfumul de mandarin. Dom' Vlădeanu, începe șeful, am trei adjuncți: Marinescu, Dobre și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
trebuie comercializate... Doamna Teona rămîne mult timp cu privirea pe tabloul cu flori de magnolie, în timp ce trage de cîteva ori din țigară. Se gîndește intens la ceva anume, că-i observ mușchii de deasupra sprîncenelor tresărind de cîteva ori, vrînd parcă să-i încrețească fruntea. În capul ei, gîndesc eu, se fac tot felul de conexiuni, ca într-un calculator electronic, pentru a alege soluția cea mai bună. Întrebarea este: ce urmărește? Vrea într-adevăr să mă pună cu botul pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o inflexiune a vocii cu totul deosebită... Zău?! se miră ea. Uite, vezi, nici nu mi-am dat seama... Crezi, schimbă ea tonul, crezi cu adevărat că noțiunea de om nu poate exista în afara celor două coordonate: dragoste și artă? Parcă așa afirma un erou de-al tău într-o piesă de teatru transmisă la televiziune... În interiorul acestor două coordonate, spun eu, așezîndu-mă mai bine în fotoliu, omul este doar o imagine plană, un fel de poză, dacă vreți. Fără să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă poată privi în ochi, continuînd să-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în confruntarea cu generalul. Succes! Mulțumesc! Salut! Continuu să cobor scările, fără să mă mai grăbesc, bucuros că cei din birou cu Graur s-au ambalat în studiul filamentelor de douăzeci. Întîmplarea cu doamna Teona a rămas undeva în urmă, parcă ar fi fost vis. Doar pentru o clipă, în mintea mea, răsună șoapta ei: "...mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă" superbă comparație! Va trebui, neapărat, să mi-o notez și s-o folosesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mult? Nu, mulțumesc! Azi se face recepția lucrărilor de montaj la Zona Cinci. Noi predăm, ai voștri preiau. Ehe! exclam eu. Ori iese cu scandal, ori iese cu chef. Ba mai degrabă cu chef. Mare bal mare! Ca-n filme. Parcă vă și văd la ziar: voi de la șantier pupîndu-vă cu cei de la combinat... Te-ai gîndit și la tine cînd ai spus "cei de la combinat"? mă întreabă Fulvia surîzînd. Cum rămîne cu cafeaua? o întreb. O bem, vecine, îmi răspunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ce-o văd pe Fulvia mă gîndesc la Livia, încercînd o comparație?!... La ce bun comparația?! La ce bun, cînd Livia este o certitudine, iar Fulvia, doar o cunoștință?! "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă", ciudate vorbe, parcă mi le-a înfipt în creier și le simt dureroase la atingerea oricărui gînd. De ce?! Pentru că au fost rostite cu patimă?! Dar, oare, a fost patimă, sau teatru?! Și, la urma urmei, de ce-mi fac atîtea probleme pentru doamna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
problemă ai cu el? E vorba de o repartiție la blocul-turn..., strîng eu din umeri. Ajuns lîngă calorifer, Fărcășanu se așază pe elemenții caloriferului, își ridică piciorul stîng peste genunchiul dreptului și începe să-și cerceteze șoseta galbenă, flaușată, numărîndu-i parcă buclele lipsă. La brîul lui, puțin sub burtă, lucește strident o cataramă de două palme, ca de cow-boy. "Gagiule, ești dat Dracului! îi spun în gînd. Ce satisfacție meschină aș avea să te dea primarul afară și să ajungi muncitor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Bună ziua! Dacă mergeți în oraș, mă luați pînă la Consiliu? îi întreb. Da, dom' Mihai, răspunde Florea. Mulțumesc! îi spun, apropiindu-mă de Dinu, prinzîndu-l de braț: Cum e în casa nouă? Bine, îmi răspunde. Tu nu te-ai mutat? Parcă erai și tu propus. S-au ivit încurcături, de-asta mă duc la Consiliu... Ascultă, îi spun oprindu-l, am fost pe la I.L.L. Ai frînt o inimă pe acolo... O fată.. O cheamă Dorina... Mda?! se miră Dinu. Dacă o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vă spun... De ce? îl întreb. Dumneavoastră de ce scrieți literatură?... Întrebarea asta mă descumpănește. Cum să-i explic în două-trei cuvinte ce-nseamnă pasiunea pentru literatură?! Vedeți, continuă Olaru, la întrebarea pusă vă pot răspunde cu o replică dintr-un film, parcă: Fac lucrul ăsta din aceeași pornire interioară, care te îndeamnă să îndrepți un tablou agățat strîmb". Dar nu vă recomand să vă întoarceți la colegul meu. Fărcășanu și colegul meu au știut să aranjeze totul ca să fie acoperiți. Pariez că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o garsonieră, dar tabelul s-a rătăcit. Rugați-l să mă primească două-trei minute. Vă primește, tovarășe Vlădeanu, doar să vă anunț... Secretara îmi face semn să aștept, bate la ușa capitonată, apoi intră. Aștept cu privirea ațintită în urma secretarei, parcă aș vrea să mă fi strecurat odată cu ea și mă minunez în sinea mea ce lucru mare e să fii respectuos, fără să întreci limita, ba chiar nici să nu te apropii de limita dincolo de care respectul își pierde total

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dacă-l chemi tu și-i atragi atenția, rezolvi mai mult... Va înțelege că... Nu, Cristina! hotărăște Brîndușa. Ca să-l chem, îmi trebuie măcar două rînduri, să am o bază... Cristina surîde larg, cu dinții încleștați, albi și frumoși, pregătiți parcă să muște. Și totuși, azi, de față cu președinta de sindicat, l-ai făcut de două parale fără să ai o... bază. Doar nu-ți închipui c-aveam să-i ofer sprijinul! Domnul venise pentru locuință... O să primească locuință cînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
începusem să mă conving că are dreptate... Ceea ce, surîde doamna Cristina, privindu-mă, trebuie să recunoști că așa-i, măcar în parte... Îți cam place să faci curte femeilor... Surîde larg, cu toți dinții dezgoliți, aceiași dinți albi și frumoși, parcă ar vrea să-mi atragă atenția că are cu ce mă sfîșia, mai repede și fără să se complice în mărunțișuri ca fosta ei prietenă. Spune-mi drept, te-ai speriat c-am să fac ce-mi cere, nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să surîdă din nou, iar ochii, obosiți de privit în tavan, i se închid cu o mișcare lentă a pleoapelor, împreunînd genele răsfrînte. "Parcă-i o păpușă! mă înfior eu, privind-o. De ce să...?!..." "La dracu!... Trebuie să fac ce mi-am propus! M-am săturat să fiu corect și principial!... Trebuie să-mi spăl într-un fel palmele primite azi..." Îmi opresc mîna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lovește de cîteva ori peste cap. Degetele i se înfig în părul meu, la ceafă, trăgînd cu putere. De usturimea părului aproape smuls, sînt gata să mă retrag, dar îmi vine brusc în amintire imaginea Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine răutatea. Mi-o imaginez pe Brîndușa întinsă aici, acum, sub trupul meu. Sînt fericit că mă pot răzbuna. Și chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa, nemișcată, minute în șir, cu trupul într-o nemișcare totală, după care, parcă reînviind, își îndoaie încet picioarele, lipindu-și-le de-ale mele, strîngîndu-mă între genunchi. Palmele ei se plimbă de-a lungul brațelor mele, se opresc la umeri o clipă, apoi se adună la ceafă, cu palmele desfăcute, răsfirîndu-și degetele în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
om, ori de cine știe ce aparate, încuiate în biroul vreunuia, care a plecat deja. De fapt, ideea asta, cu starea de necesitate, a fost a Brîndușei. Doamna Cristina tresare la auzul numelui fostei prietene. Se întoarce spre mine, mă privește lung, parcă mă studiază, se apropie, se uită lung în ochii mei și începe să rîdă: Mincinos ce ești!... Susții că nu știi de ce te urăște, domnule "ochi albaștri, gesturi pline de poezia iubirii, însetat de tot ce e frumos și omenesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea răvășită, apoi iese, parcă mai înviorată. Să te conduc pînă la lift, îmi spune, apoi deschide ușa, iese și se întoarce spre mine, rîzînd ușor: M-am spălat pe față nu atît din cochetărie, cît mai mult pentru a-mi alunga gîndurile... E-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune, retrăgîndu-și piciorul. Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]