KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1730 1731 1732 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

-mă acum, rezemat de scaun, ros de gînduri, clarificîndu-mi propria poziție, spre care m-a împins Doamna Ana, acea poziție pe care m-am situat întotdeauna, poziție care a făcut ca la adunarea generală de sindicat din iarnă, 30 ianuarie, parcă să fiu propus de mai multe voci deodată pentru comitetul sindicatului pe combinat. Între "a sta cuminte" în banca inginerilor și a fi alături de interesele muncitorilor, eu am ales varianta a doua. Am ales-o din credința mea interioară că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îi amintește de brînza de putină; apoi o sută-două de lei pe lună găsesc eu de unde să-i trimit... Eu n-am nevoie de mare lucru; haine mai am, la mîncare nu-s mofturos, de băut m-am lăsat că parcă mult mai beam! -, hîrtia și creionul costă puțin, mașină de scris am... Fizician la acest combinat, ori muncitor necalificat undeva, pe vreunul din șantiere, mi-e totuna! Să ai studii superioare e mai mult o piedică, după cîte mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și frumoase. În cantină, stăteam lîngă ghișeu, în camera de unde puneam felul doi în platouri și le urmăream îndelung cu privirea. Atîtea fete frumoase, venite din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești după-amiaza, cînd sînt libere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
semenilor și cu cîtă sinceritate oferi... Cînd ajungi la întrebarea asta, înseamnă că începi să trăiești ca un OM... Mi-a urat noapte bună și a plecat. Vorbise ca Doamna Ana, dar mai cumpătat, pe un ton ferm, aproape rigid; parcă-mi păruse rău că pierdusem atîta vreme visînd la ea. Femeia de la mansarda blocului Yanis avusese altă stofă; se supăra adesea că nu-mi îndeplineam planul la lectura marilor capodopere ale literaturii, că mai trăgeam chiulul la vreun spectacol de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă gîndesc". Eu, cel puțin, nu țin cărți nici sub masă și nici în manșetă, să le scot la momentul oportun. Nu-mi place să vînez clipa. Tamara își sprijină amîndouă mîinile de marginea mesei și se reașază pe scaun, parcă topindu-se. Nu înțeleg cui folosește toată discuția asta! se miră prim-secretarul. Mie, îi răspund. La ce? Să-mi fie clare niște lucruri înainte de-a le enunța. Este ora șaisprezece și douăzeci de minute, spun, uitîndu-mă la ceas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Se spune că el salută cu același ton pe inginera-șefă ca și pe femeia de serviciu, ba chiar, glumind odată, pe cînd eram toți trei la o bere eu, Vlad și Dinu -, Vlad i-a spus : "Măi Dinule, tu parcă nici nu ești bărbat..." "Bărbat sînt, i-a răspuns Dinu, dar nu și taur comunal, ca... alții", a surîs el, uitîndu-se aluziv la noi doi, apoi și-a plătit consumația, s-a ridicat și a plecat, nu înainte de-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
drumul spre ieșire. Ce naiba ai făcut, dom'le?! îl aud pe Don Șef strigîndu-mi cînd mă ajunge din urmă. Cînd dracu' ți-a crescut clonțul așa?! se miră el, oprindu-se în fața mea. Trebuia să-ți ții gura, spune încet parcă încurcat de tonul folosit. Să văd ce-am să pot face..., mormăie, întorcîndu-se spre scări. Am să încerc să-i temperez, să le spun că, în astfel de cazuri, nu vorbele contează, ci faptele... Nu mergeți la instalație? îl întreb

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
scuturat de frisoane scurte și puternice. "Asta-i, îmi zic, pupăza a fost pînă acum. Colacul de peste ea va fi o gripă de toată frumusețea. Tot zicea Livia odată c-ar vrea să-i fiu bolnavul ei de onoare..." Livia!... Parcă sună rece și departe numele ăsta. Cîte pagini am scris de cînd sînt împreună cu ea ?... N-am scris nimic; nici măcar nu m-am gîndit la scris... Dar nu asta mă frămîntă; sînt puține zile de cînd o cunosc pe Livia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
acasă la ora două? îl întreb, luînd dosarul din mîna lui, mulțumindu-i. Ba am plecat, îmi răspunde Valeriu. Eram în stația de autobuz cînd s-a produs explozia. Mai eram cu cîțiva mecanici. Ne-am întors cu toții în combinat parcă am presimțit c-o să fie nevoie de noi... Acum, mă întorc în secție. Zicea meșterul Cornea că o să lucrăm și noi la montajul exterior, așa-i? Așa-i. Deci se pornește, murmură el trist. Eah! se înveselește dintr-o dată, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se înveselește dintr-o dată, chiar dacă n-a venit Televiziunea să ne filmeze, mie tot nu-mi pare rău că am lăcuit pupitrul de comandă... O să vă simțiți dumneavoastră mai bine cît o să dureze pilotarea. Știți, eu mă simt alt om, parcă mai bun, mai fericit, cînd sînt îmbrăcat cu haine noi, ori stau într-o cameră proaspăt văruită... Îmi face un semn de salut și pleacă spre interiorul combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
azi; prea multă sinceritate în vorbe și-n gesturi! Și totuși... Da, mai există un "totuși". Există un "nu vreau să mă mai complic", izvorît dintr-un "mi-ajunge!", spus odată cu spulberarea nopții mele de Ajun. Deși, sincer să fiu, parcă altfel ar fi fost totul acum dacă i-aș fi întîlnit privirea doamnei Teona știu că nu pot trăi din plin fără să port în mine un gînd, o speranță... Grăbesc pasul și-i ajung pe cei patru, care s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul pardesiului, eliberînd mijlocul. Mi-e dor să aud spunîndu-mi-se iar: "Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dau drumul. Dar acum un an, conducerea centralei m-a chemat și mi-a spus că sînt propus pentru avansare în cadrul ministerului, la Direcția tehnică excelentă ocazie! N-am zis "nu"; i-am tot amînat; și-acum îi mai amîn. Parcă nu-mi vine să plec de aici din oraș; e tare comod; cunoștințe la spital, cunoștințe la dispensar, la farmacie, la băcănie, la alimentara, la aprozar... Muntele aproape, autobuzul mă ia din fața blocului și mă lasă în fața combinatului... Aici îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și trebuie să rezolvăm fiecare situație ivită cu un înalt simț de răspundere, în chip tovărășesc. Succes! Îmi strînge mîna, apoi strînge mîna lui Vlad și pleacă. Inginerii îl urmează. Brîndușa se uită un timp fix în ochii lui Vlad, parcă îi spune ceva, buzele îi tremură ușor, ochii i se măresc și se închid într-o singură clipă, apoi înclină din cap, se întoarce și iese. Mă uit la Vlad: privește fix în urma Brîndușei, fără nici o expresie; aș putea crede

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
clătinînd încet din cap, îl întreb: Cum dracu de poți trăi fără femei?! Cine spune că pot trăi? mă întreabă el calm. Domnului îi place să nu se complice, de-aceea lasă impresia că poate trăi fără, surîde Vlad molcom, parcă să-mi alunge gîndurile rele, prinzîndu-mă prietenește de braț. Nu, Vlade. Nu teama de complicații m-a făcut să fiu astfel, ci dezgustul, spune Dinu. Dezgust?! se miră Vlad. Exact! confirmă Dinu. Pentru mine, dragostea are un înțeles mare, văd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Cornea, Don Șef și domnul Luchian ne strigă "succes!" apoi ies, urmați de Dinu, care închide ușa cu grijă, necăjindu-se s-o fixeze cu un pietroi. Eu întind mîna și trag telefonul din priză, să nu ne deranjeze careva. Parcă-i mai cald cu ușa închisă, constată Vlad în batjocură. E ora șase jumătate, spun eu, uitîndu-mă la ceas, trăgînd cu greu în sus mîneca groasă de azbest. Al naibii de greu mai trece timpul! Să vezi pe la ziuă ce bine-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu mi-ai permis... Acul indicatorului de presiune se apropie de limită, semn că trebuie să fiu foarte atent, să pot începe un nou ciclu. Între mine și Vlad, comenzile încep să zboare scurt și ferm. Interfonul începe să vorbească parcă e vocea lui Graur, deși nu cred -, dar nu putem să-l ascultăm, așa că lovesc brusc clapa de închidere, lăsîndu-l să cîrîie înfundat. Cînd terminăm comenzile de pilotare a unui ciclu, deschid interfonul. Sînt Graur, aud în interfon. Mihai, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Vîrtejuri... Hm!... Stop hidrogen! Presiune de lucru. Doi-doi-doi deschis. Debit minim de oxigen. Deschide ventilul mai tare că nu crește deloc presiunea. Start separator! Ce speri să cîștigi la cacealma? Să dau ceasul înapoi. Fii atent la tensiune: are fluctuații; parcă văd că ne trăsnește un scurtcircuit. Te-o fi auzit Cel-de-Sus și ne trage el nouă o cacealma... Să intrăm pe stabilizatoare: start! Start ! Cît? Zece mii fix. Zece și-aici. Separatorul începe să lucreze. Eu comand deschiderea ventilelor și trimit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
decît o cameră de oaspeți a combinatului... În timpul ăsta, noi porneam Sinteza. Seara, Silvia a venit la lucru. Era în schimbul de noapte. În atmosfera de izbîndă, privirea mea s-a oprit asupra ei... Am încercat timid, nu știu cum să-ți spun... Parcă eram adolescent. Învățat cu femei căsătorite, descopeream că nu mi-am trăit adolescența... Cîteva filme, sărutări de mînă la despărțire în fața casei unde locuia... Au fost și cîteva îmbrățișări... Eu eram încă în emoțiile începutului la Sinteză; livrasem primele cisterne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dietetică; mă săturasem de pîine fără sare și de morcovi fierți... Și eu... Și tu?! se miră Vlad. Credeai că mi-am obținut licența în Fizică prin corespondență? Te doare rău? E pe trecute. Încercăm acum, sau la ciclul următor? Parcă aș vrea să mai răsuflu o gură de aer rece, spun, uitîndu-mă în sus. N-o mai amînăm! hotărăște Vlad. Parcă văd că te apucă și pe tine burta. Lasă agenda așa, deschisă între noi, să văd și eu parametrii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am obținut licența în Fizică prin corespondență? Te doare rău? E pe trecute. Încercăm acum, sau la ciclul următor? Parcă aș vrea să mai răsuflu o gură de aer rece, spun, uitîndu-mă în sus. N-o mai amînăm! hotărăște Vlad. Parcă văd că te apucă și pe tine burta. Lasă agenda așa, deschisă între noi, să văd și eu parametrii... Ptiu!... Mamă, ce tensiune!... Mai că mi-a trecut cheful de cacealma, rîde el. Gata gluma! Și mîine-i zi, și mîine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu ești nebun să oprești totul!... Bătrîne, strigă el, uitîndu-se spre cer, lasă-ne în pace, altfel dau cu barda în tine! Bateriile de rezervă au intrat în circuit. De afară, zgomotul gazului ieșit prin supapă se aude mai încet, parcă strangulat dar se aude! Merge! strigă Vlad, apoi începe să caște, întinzîndu-se, cu brațele larg desfăcute. Abia aștept să beau o cafea mare, neagră și caldă, servită de o mînă mică, albă și fierbinte... Dar mai ales fierbinte! Apoi... Apoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Și cum e "țara" aceea? întreb eu. Minunată!... Așa, în ochii lumii, nici eu nu o recunosc; dar acolo, în intimitate, cînd mă întîmpină cu mîna întinsă, plină de grație și patimă!... Numai că..., surîde Vlad trist, strîngînd din umeri, parcă m-am săturat să tot intru pe ușa din dos, pe scara de serviciu. Hai să închidem supapa și să trimitem azotul în rezervoare, zic, simțind că mă dor urechile de zgomot. Lasă-l să urle, îmi strigă Vlad. Ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că-mi face curte, dar m-am dumirit destul de repede: cînd ajungeam la literatură, aducea imediat vorba de tine. Pe ocolite, prin mine, voia să te cunoască: ce-ai mai scris, unde stai, cum stai, de ce așa și nu altfel, parcă eu aș fi fost tutorele tău, așa mă întreba despre existența ta. Am vrut să-ți spun de cîteva ori, dar mi-a fost teamă; nu voiam să vezi în mine un codoș. Acum, că tot a venit vorba... Mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă umplu de fericire privind florile. Mă așez pe scaun, pun cutia pe birou în fața mea, o privesc lung, în timp ce mă joc cu radiera parfumată, primită de la Don Șef, savurîndu-i mirosul exotic... Vorba lui Vlad: ce bine-i cînd învingi!... Parcă nu mă mai interesează nimic. Doar gripa asta... Dacă n-aș mai strănuta atît... Mă uit la ceas: e aproape ora zece. Trebuie să mă grăbesc să ajung repede la poartă, că peste cîteva minute va ieși schimbul doi și-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]