KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1732 1733 1734 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de nesiguranța zilei de mâine. P. S. De acum încolo, trimite scrisorile pe numele: D-na Bălăcioiu, poate așa vor sosi fără incidente; bineînțeles e vorba de poștă. Parcă putem ști? Mama 32/1948 II Vineri, 30 ianuarie [1948] [...] Mâine am să-ți scriu scrisoarea care va pleca prin poștă, de o singură pagină; am să încerc și cu cărți poștale; căci, Mouette, draga mea, nimic nu e sigur

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
veni la tine ca o nebună, fiindcă de acum încolo trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri, ca să evităm eventualele suferințe. Mica mea dragă, încearcă să-ți faci o situație acolo; nu există deocamdată nici o speranță de întoarcere. Dar parcă poți să știi? Mă clatin de somn și de oboseală, dar am vrut să-ți scriu în seara asta, înainte de plecarea curierului, repede, încă și încă. De fiecare dată mă gândesc că e ultima oară, fata mea preaiubită. Sărbători fericite

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
cocoane“, a zis el. „Ba da. Ai una chiar în fața ta“. [...] Când am ajuns la Slat[ina], se duseseră cu toții după viza săptămânală (sâmbătă); eram la Rodica, la geam, când i-am văzut prima dată: niște epave, cu umerii căzuți, parcă mai scunzi, chipuri palide, spectrale. Imaginea mi s-a înfipt ca un cuțit în inimă, draga mea. Dar apoi - bucuria aceea din copilărie regăsită după o jumătate de veac, bucuria de a mă alipi de carnea aceea bună, dulce la

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
arate ca niște arici. Dar în acest tablou apocaliptic, înăuntru, trandafirul strălucitor al iubirii mele pentru tine, draga mea... Am să fac o baie rece înainte de a ieși, căci n-aș putea niciodată să ies pe stradă așa lipicioasă și parcă dată cu ulei. Te sărut din vârful buzelor, iubito, ca să nu ud fața ta frumoasă. Diseară, când revin - Madame sort, la reine boit -, asta dacă nu mă întorc prea târziu, mă rog dumneavoastră, am să continui să-ți scriu. Te

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

am filtrat la greu. Toate lucrurile astea obositoare, lumești, cum ar fi... de pildă, facturile pentru cardurile de magazin, prețul exact pe care l-am dat pe niște pantofi... Și, știți ceva, cred că teoria e beton, pentru că relația noastră parcă n-a mers niciodată atât de bine. Pun restul corespondenței la subraț și pornesc pe scări. Nu e nici o scrisoare din Anglia, dar adevărul e că nici nu așteptam vreuna. Pentru că în seara asta... ce credeți? Plecăm acasă! La nunta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Super, zice Danny, luând un măr din castronul de fructe. Aveți noroc. — Știu. Mă uit la el cu nevoia bruscă de a-i face o confidență. Știi, Luke și cu mine suntem atât de des pe aceeași frevență, că uneori parcă... avem un șaselea simț. — Serios? Danny se uită fix la mine. Pe bune? — Da. Știu ce o să spună și, cumva, simt când e prin preajmă... — Ca Forța din Războiul stelelor? — Cred că da. Ridic vag din umeri. E ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
uită la dulăpiorul de cocktail, de parcă e prima oară când o vede. — Ce e asta? zice încet. — E un dulăpior de cocktail! spun încântată. — Și de unde-a apărut? — Ăă... păi... de fapt, azi am cumpărat-o. — Becky... Luke închide ochii. Parcă stabilisem că nu mai cumperi prostii. Asta nu e o prostie! E autentică, din anii ’30! Putem să ne facem niște cocktailuri incredibile în fiecare seară! Simt că mă cuprinde o ușoară nervozitate când îi văd expresia, așa că îmi chinui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
spune Suze, încrețindu-și nasul. Sunt o porcărie. Te trezești cu tone de scrisori adresate Onor Domnișoarei... — Și totuși. Ar fi foarte cool. Ce-aș putea să fiu? — Păi... Suze se chinuie să-și descâlcească o șuviță. Dame Becky Bloomwood? — Parcă aș avea nouăștrei de ani, spun cu îndoială. Dar ce zici de... Becky Bloomwood, MBE? E destul de ușor de obținut un titlu din ăsta, nu? — Floare la ureche, zice Suze sigură pe sine. Poți să primești un titlu din ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lungă. — Dumnezeule, Suze, zic, cu respirația întretăiată și un nod în gât. O să fii nemaipomenit de frumoasă. Încă nu-mi vine să cred că te măriți pe bune! „Doamna Cleath-Stuart“. — Oo, nu-mi spune așa! face Suze, strâmbând din nas. Parcă vorbești de mama. Dar, de fapt, e foarte convenabil să te măriți cu cineva din familia ta, adaugă ea, închizând șifonierul, fiindcă poți să-ți păstrezi numele, luându-l și pe al lui, în același timp. Așa că o inițialele de pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Crezi? Se îmbujorează de plăcere. Pe bune? — Absolut. Uită-te și tu la tine! Pur și simplu strălucești! Ceea ce e perfect adevărat. Nu remarcasem până acum, dar pare complet altă Suze. Are același nas delicat și aceiași pomeți înalți, dar parcă s-a mai rotunjit la față, parcă e mai delicată ca niciodată. Și e tot subțire ca întotdeauna, dar parcă s-a mai împlinit cumva... aproape că... Privirea îmi alunecă asupra corpului ei și se oprește brusc. Ia stai așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Absolut. Uită-te și tu la tine! Pur și simplu strălucești! Ceea ce e perfect adevărat. Nu remarcasem până acum, dar pare complet altă Suze. Are același nas delicat și aceiași pomeți înalți, dar parcă s-a mai rotunjit la față, parcă e mai delicată ca niciodată. Și e tot subțire ca întotdeauna, dar parcă s-a mai împlinit cumva... aproape că... Privirea îmi alunecă asupra corpului ei și se oprește brusc. Ia stai așa. Nu. Categoric nu... Nu se poate. — Suze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
perfect adevărat. Nu remarcasem până acum, dar pare complet altă Suze. Are același nas delicat și aceiași pomeți înalți, dar parcă s-a mai rotunjit la față, parcă e mai delicată ca niciodată. Și e tot subțire ca întotdeauna, dar parcă s-a mai împlinit cumva... aproape că... Privirea îmi alunecă asupra corpului ei și se oprește brusc. Ia stai așa. Nu. Categoric nu... Nu se poate. — Suze? — Suze, nu cumva... Înghit în sec. Nu cumva... ești însărcinată? — Nu! răspunde cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de parcă i-ar fi teamă ca el să nu dispară într-un nor de fum. El îmi surâde scurt, iar eu îi răspund fericită cu un zâmbet. Am așteptat ziua asta atâta timp și uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit de zăpadă, în costume de zi și pălării elegante. În depărtare, clopotele de la biserică încep să bată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
care lucrează în City, așa că nu vrea să riște. Urmează o tăcere scurtă. Văd că mintea mamei procesează la greu. O, Doamne, te rog, să nu... — Becky scumpa mea, tu de câte ori ai fost domnișoară de onoare? zice, puțin prea firesc. Parcă, la nunta unchiului tău Malcolm cu mătușa Sylvia... și cam atât, nu? — Și la Ruthie și la Paul, îi amintesc. — Ei, atunci n-ai fost domnișoară de onoare, zice mami imediat. Ai fost... fata cu florile. Așa că, dacă punem și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ai dreptate. Cred că trebuie s-o luăm din loc. Știi că e două fără cinci? — Cinci minute? Suze pare de-a dreptul înspăimântată. Pe bune? Dar nu sunt gata! Bex, unde-ți sunt florile? — Ăă... în camera ta, cred. Parcă acolo le-am pus... — Și ce mai stai, du-te după ele! Și tati unde s-a dus? La naiba, am chef de o țigară... — Suze, n-ai voie să fumezi! zic îngrozită. Nu e bine pentru... Mă opresc exact

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ochii plini de căldură. — Becky..., începe și toți cei prezenți își țin respirația. Vrei să... Da! Daaaa! Da! Izbucnește cuvântul plin de bucurie, înainte să-mi dau seama că am deschis gura. Dumnezeule, sunt atât de copleșită de emoție, că parcă nici vocea nu îmi mai e la fel. De fapt, seamănă mai mult cu vocea... Lui mami. Nu-mi vine să cred. Mă răsucesc pe călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Faptul că mirele și mireasa își jură credință unul altuia. Mă opresc cu crema hidratantă în mână și îmi privesc reflexia în oglinda veche din dormitor. — Eu, Becky, murmur solemn. Eu, Rebecca, te iau pe tine, Luke. Cuvintele astea arhicunoscute parcă te iau cu fiori pe șira spinării, nu-i așa? — Să-ți fiu... să-mi fii... soț legiuit. La bine, în bogăție... Mă opresc și mă încrunt, confuză. Parcă nu sună bine. Oricum, o să învăț cuvintele atunci, când se apropie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
solemn. Eu, Rebecca, te iau pe tine, Luke. Cuvintele astea arhicunoscute parcă te iau cu fiori pe șira spinării, nu-i așa? — Să-ți fiu... să-mi fii... soț legiuit. La bine, în bogăție... Mă opresc și mă încrunt, confuză. Parcă nu sună bine. Oricum, o să învăț cuvintele atunci, când se apropie momentul. Ideea e că jurămintele sunt ceea ce contează, nu altceva. Nu trebuie să sărim calul. E de ajuns o ceremonie simplă și elegantă. Fără agitație inutilă și fără tam-tam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de pantalonii gri strâmți, încep să-mi tremure. N-am mai dat ochii cu Alicia Billington de mai bine de un an. Ar trebui să fiu în stare să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o scorpie cu mine din prima secundă în care ne-am întâlnit. Nu mare lucru. — Ei, chestii vechi, spun în cele din urmă. Știi cu cine e logodită? Cu Peter Blake. Moștenitorul unei averi uriașe. — Nu înțeleg. Mă încrunt, nedumerită. Parcă se măritase anul trecut cu un englez. Ed... și nu mai știu cum... — Așa e! Doar că nu e chiar așa. Uf, Dumnezeule, nu știi povestea? Doi clienți se plimbă prin raionul de shopping personalizat, iar Erin își coboară vocea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-i conving pe mami și pe tati, poate că o să ne simțim cu toții extraordinar. — Nu e neapărat vorba despre locul unde facem nunta, în Oxshott sau în altă parte. Ideea e că vreau să... luăm cea mai bună decizie. Și parcă tu erai ăla care zicea că nu trebuie să ne grăbim... Luke se îmblânzește, și se ridică. — Știu. Oftează. Îmi pare rău, Becky. — Și mie, murmur. — Of, ce prostie! Mă înconjoară cu brațele și mă sărută pe frunte. N-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dolari. — Întotdeauna am grijă cum mă îmbrac când știu că mă întâlnesc cu oameni cu pretenții, spune Michael. Se uită în jur amuzat, și eu îi urmăresc privirea. Un grup de șase femei între două vârste discută cu însuflețire, uitând parcă și să mai respire. Le cunoști? Nu prea, recunosc. Nu știu prea multe persoane de aici. — Mi-am închipuit. Îmi zâmbește ironic și mai ia o gură de șampanie. Și... cum te înțelegi cu viitoarea ta soacră? Are o expresie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Elinor îngheață vizibil. Sunt sigur că sunteți de aceeași părere cu mine. Se lasă tăcerea. — Desigur, spune Elinor în cele din urmă. Întinde mâna și, după o ușoară ezitare, mi-o pune pe umăr. O, Doamne. Ce degete reci are! Parcă m-ar fi atins Regina de gheață în persoană. Mă uit la Luke, iar el radiază de plăcere. — Ne vedem mai târziu, Michael, spune Luke. — Noroc, îi răspunde Michael, și îmi face discret din ochi. Luke, adaugă mai încet în timp ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
așezat pe un scaun, privind în gol. — Luke, am vorbit cu Michael! exclam. Mi-a spus că ai trimis niște angajați de la Brandon Communications să lucreze pentru operele de binefacere ale mamei tale! Ai înnebunit, ce-i cu tine? Hopa. Parcă nu mi-a ieșit cum trebuie. — O secretară, spune Luke neclintit. OK? Dar ce, nu poate să-și angajeze și singură câte secretare are chef? — I-am dat doar o mână de ajutor. Iisuse, Becky... Dar nu se poate să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
imaculat ca și restul casei, cu pereți în culori pale și mobilă foarte scumpă, făcută la comandă. — Hei, ghici, spun, amintindu-mi brusc. Mâine mă duc cu Suze să-mi aleg rochie de mireasă! Luke se uită la mine surprins. — Parcă era vorba să te îmbraci cu rochia mamei tale. — Da. Ei. Fac o față lungă. Chestia e că a avut loc un incident total nefericit și... Tot ce pot spune e slavă Cerului. Slavă Cerului pentru Suze și ceașca ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]