KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1733 1734 1735 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

o rochie fără bretele, cu dantelă și paiete și o fustă înfoiată. Ies din cabină și mă plimb ca la paradă în fața lui Suze. — E fenomenală! zice ea. E chiar mai cool decât aia cu breteluțe. — Nu-i așa? Dar parcă îmi place mult și aia cu mânecile de dantelă... Mă uit la propria mea imagine, autocritic. Câte am încercat până acum? Păi, cu asta se fac... treizeci și cinci, spune Cynthia, uitându-se pe listă. — Și câte am notat ca posibilități? — Treizeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-i așa? zic, pășind pe podium. Îmi admir reflexia în oglindă și simt cum încep să radiez de plăcere. E o rochie extrem de simplă - dar mă simt fantastic în ea. Și mă face să par subțire de tot! Și pielea parcă îmi strălucește și... Dumnezeule, poate asta e! În magazin se așterne tăcerea. — Simți ceva aici? spune Cynthia, cu mâna la stomac. — Nu... știu! Cred că da! Râd surescitată. Cred că s-ar putea să simt ceva! — Știam eu. Vezi? Când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de nuntă. — Hei! îmi spune cu reproș, culegându-le de pe jos. Te-ai înregistrat fără mine? Nu-mi vine să cred! Toată viața mi-am dorit cu disperare să mă înregistrez! Ai cerut și un aparat de cappuccino? — Ăă... da. Parcă... — Mare greșeală. Nu iese niciodată ca ăla adevărat. Auzi, dacă ai cumva nevoie să fie cineva acasă care să semneze de primire pentru cadouri, mă găsești sus... — Da, bine. Mă uit lung la el. După Crăciun, încolo. Amintirea Crăciunului trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
te-am auzit... pa! Las receptorul jos, tremurând vag. E doar pentru câteva zile. Ce contează câteva zile? Mă întorc în sufragerie, unde Danny stă într-o rână pe canapea, zapând. — Toate bune și frumoase? zice, ridicând capul. Da, spun. Parcă ziceai ceva de o băutură. — E în shaker, spune, dând din cap spre dulăpiorul de cocktail, exact în clipa în care ușa de la intrare se deschide. — Bună! strig. Luke, tu ești? Ai venit la țanc pentru un.... Mă opresc brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
au auzit deja despre procedeul Guglielmi de embolizare a anevrismelor cu ajutorul unui tub detașabil? Câțiva dintre cei prezenți încuviințează din cap, și văd că alții își iau notițe. — Ei bine, în California s-au efectuat de curând niște studii clinice... Parcă nu mai am chef să-mi pun întrebarea. Cred că n-ar fi o idee rea să o iau încet spre ieșire, în timp ce ea vorbește. Dar e prea târziu, doctorița se oprește și se uită direct la mine. — Care era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de onoare! — Sper din suflet că nu! spune Michael. Apropo, la petrecerea de logodnă am avut o mică nedumerire, vorbind cu diverse persoane. Unde faceți nunta până la urmă, în Anglia sau la New York? — La New York, spune Luke, încruntându-se vag. Parcă am hotărât, nu, Becky? Am și uitat să te întreb cum a primit mama ta vestea. — Ăă... trag de timp, înfășurându-mi fularul în jurul gâtului. Nu pot să le spun adevărul. Nu pot să recunosc că mami încă nu știe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
verii, care ar trebui să fie la fix. „Așa cum trandafirii înfloresc în timpul verii, așa a înflorit și dragostea mea pentru tine. Iubirea mea plutește către tine, așa cum norii cei albi plutesc pe cer“, citesc cu voce tare. Fac o grimasă. Parcă nu. Mai dau câteva pagini, fără să mă uit la el. Tu m-ai ajutat să trec cu bine de perioada de reintegrare în societate... Deși tu ești acum închis pentru crimă, dragostea noastră va lumina ca un far... A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vrei tu în raft! Asta fac. — Dar... — N-am de ales, OK? spune el, întorcând capul spre mine. Randall a pornit încoace, și se așteaptă să găsească o linie de colecție Danny Kovitz la Barneys. Mă holbez la el îngrozită. — Parc-ai zis că n-o să te verifice! — Păi, n-ar fi făcut-o! Danny înghesuie alt umeraș pe stativ. Dar tâmpita aia de prietenă a lui își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Până acum n-a dat nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Danny Kovitz, n-o să mă mai facă nimeni neglijent. Și când telefoanele vor începe să sune până când o să le ia foc priza... — Poftim? zic cu un aer tâmp. Danny... — Tu îi faci rochia de mireasă? Christina se întoarce către mine. Parcă ziceai că te-mbraci cu rochia de la Richard Tyler. — Richard Tyler? repetă Danny, cu voce total inexpresivă. — Credeam c-ai ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la scenă de vreo două minute și a făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu rochia de la Richard Tyler. — Richard Tyler? repetă Danny, cu voce total inexpresivă. — Credeam c-ai ales-o pe aia de la Vera Wang, spune Erin, care asistă la scenă de vreo două minute și a făcut niște ochi cât cepele. Parcă ziceai că te îmbraci cu rochia mamei tale, se bagă și Lisa. — Eu îți fac rochia! zice Danny, cu ochii ieșiți din orbite de șocat ce e. Nu? Mi-ai promis, Becky! Am avut o înțelegere! — Vera Wang e perfectă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mă simt deloc ca o persoană matură. Mă simt de parcă aș avea șase ani. Toți ne-au spus să-ți transmitem dragostea lor, zice mami, ajungând în fine la capătul aducerilor aminte și, firește, o să vină la nuntă! Ia zi, parcă spunea tati că vrei să-mi spui ceva. — Ăă... Îmi dreg glasul, brusc conștientă de ecoul tăcerii la celălalt capăt; de distanța dintre noi. Păi, voiam să... ăă... O, Doamne. Îmi tremură bărbia și vocea mea de prezentatoare de știri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
adun toată încântarea și toată dorința de splendoare și fast. Camerele aurite, plușul scump. Viziunile cu mine în rochie de mireasă, învârtindu-mă pe ringul de dans ca într-un film, în fața unei mulțimi care mă adoră. Dar, nu știu, parcă... acum nu mai sunt chiar atât de copleșită de toate astea. Parcă nu mai sunt atât de convinsă. Of, Doamne. Ce-mi doresc? Ce-mi doresc cu adevărat? — Știam eu! Ridic ochii și o văd pe mami privindu-mă necăjită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
plușul scump. Viziunile cu mine în rochie de mireasă, învârtindu-mă pe ringul de dans ca într-un film, în fața unei mulțimi care mă adoră. Dar, nu știu, parcă... acum nu mai sunt chiar atât de copleșită de toate astea. Parcă nu mai sunt atât de convinsă. Of, Doamne. Ce-mi doresc? Ce-mi doresc cu adevărat? — Știam eu! Ridic ochii și o văd pe mami privindu-mă necăjită. — Știam eu! Te-ai certat cu Luke, așa-i? — Mami... — Știam eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
tot felul de detalii de... de... finalizat... Ca, de pildă, pe ce continent să mă mărit. O, Doamne. O, Doamne. — Și... îhm... ce fac ai tăi? — Îmi aduc aminte de toate pregătirile pentru nunta mea. Clatină din cap cu tristețe. Parcă a fost acum o mie de ani. Parcă n-am fost noi. — Vai, Tom. Îmi mușc limba. Îmi pare rău. Hai să schimbăm... Și știi care e lucrul cel mai groaznic? spune Tom, ignorându-mă total. — Îhm.. Părul tău, mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de pildă, pe ce continent să mă mărit. O, Doamne. O, Doamne. — Și... îhm... ce fac ai tăi? — Îmi aduc aminte de toate pregătirile pentru nunta mea. Clatină din cap cu tristețe. Parcă a fost acum o mie de ani. Parcă n-am fost noi. — Vai, Tom. Îmi mușc limba. Îmi pare rău. Hai să schimbăm... Și știi care e lucrul cel mai groaznic? spune Tom, ignorându-mă total. — Îhm.. Părul tău, mai am un pic și zic. A fost cât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Cred că doarme. — Știi ce e? Băiat sau fată? — Nu știu. Se apleacă spre mine conspirativ. Dar eu cred că e fată, fiindcă nu știu de ce, dar mor după toate rochițele alea dulci de tot din magazine. Nu știu, așa, parcă-mi plouă în gură când le văd! Și știi cum se spune în toate cărțile - corpul tău îți va spune ce îți trebuie. Așa că poate e un semn. — Și cum o s-o cheme? — Nu putem deloc să ne hotărâm. Știi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îți simțim cu toții lipsa. — Haide, Suze, te rog, nu începe și tu acum, spun, râzând ușor. Azi mami m-a bătut la cap toată ziua să mă mut înapoi în Oxshott. — Păi, așa e! Tarkie tocmai zicea zilele trecute că parcă Londra nu mai e la fel, de când ai plecat. — Pe bune? Mă uit la ea mirată și ridicol de emoționată. — Și mama ta mă întreabă întruna dacă eu cred că o să rămâi pentru totdeauna la New York... Nu rămâi acolo, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu cărucioarele. Adevărul e că ar fi destul de amuzant. Plus că în ziua de azi există tone de lucrușoare pentru copii, unul mai simpatic decât celălalt! Cum sunt căciulițele alea mortale și jachețelele de denim ca pentru păpuși... Și - da - parcă am văzut la Gucci un portbebe cool de tot, nu? Și am putea bea împreună cappuccino, am putea merge la cumpărături și... cam asta fac mamele, nu? Doamne, acum că mă gândesc la asta, mi se pare că aș fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mai târziu! Mergem până prinzi semnal. Hai! Suze începe să mărșăluiască spre King’s Road, și eu fug după ea plină de draci. Mai încearcă o dată, zice, când ajungem la prima trecere de pietoni. — Nimic, îngaim. Dumnezeule, Suze e incredibilă - parcă ar fi prora unei corăbii. Părul blond îi flutură în spate, și are chipul îmbujorat de atâta hotărâre. De unde o fi având atâta energie? Credeam că femeile gravide trebuie s-o lase mai moale. — Mai încearcă o dată! repetă la fiecare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
prietenelor mele din școala generală. Simt un junghi în stomac în clipa în care citesc „Janice și Martin Webster, The Oaks, Elton Road 41, Oxshott“. Totul s-a transformat într-un coșmar. De unde știe Robyn de Janice și de Martin? Parcă aș fi nimerit exact în bârlogul unei bande de răufăcători. Din clipă-n clipă, mă aștept ca peretele să se răsucească și, de partea cealaltă a lui să-mi apară în fața ochilor mami și tati, legați fedeleș de scaune și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
acasă... Da, a fost... frumos! — Noua ta atitudine mi se pare de admirat. Christina ia o gură de cafea. Abia dacă ai pomenit o dată sau de două ori despre nuntă, de când te-ai întors! Ce zic eu, adevărul e că parcă faci tot posibilul să eviți subiectul! Nu-l evit deloc! spun, cu un zâmbet crispat. De ce aș face una ca asta? Am nevoie de vodcă. Mâna mi se strecoară încet spre geantă. Trebuie să pun punct discuției imediat. Unele mirese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
își trage pe ea rochia cambrată. — Zău, ce drept are ea să mă împiedice să-mi urmez pornirea inimii? Egoistă pân’ la Dumnezeu. Îți vine să crezi că m-a agresat pur și simplu în plină stradă? Pe Madison? Madison. Parcă-mi spune ceva chestia asta. Ridic ochii spre ea, și creierul începe să mi se dezmorțească. — Și cum adică... te-a lovit, pe bune? — O, Doamne, da! Mai avea puțin și-mi scotea ochii! Se strânsese lumea ca la urs

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Amy, examinându-și încântată reflexia în oglindă. Vrem să începem o viață nouă împreună, și William i-a rugat pe cei de la firmă să-l transfere. Așa, discret. Nu vrem să ne trezim cu hoașca după noi. Se încruntă. Nu, parcă asta îmi place mai tare. Se mai apleacă puțin, iar eu îngheț. Ia stai așa. Ce are la gât, un pandantiv? Un pandantiv cu... ce e piatra aia verde, smarald? — Amy, trebuie să dau un telefon, zic grăbită. Ai ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mereu pe drumuri... — E ceva ce nu ți-am spus niciodată, mă întrerupe Luke. Nici ție, nici nimănui altcuiva. Ridică ochii spre mine. Când aveam paisprezece ani, am venit să-mi văd mama. — Poftim? Mă holbez la el mirată. Dar parcă mi-ai zis că niciodată n-ai... — La noi la școală s-a organizat o excursie la New York. M-am luptat din răsputeri să mă duc și eu. Mama și tata erau împotrivă, evident, dar până la urmă au cedat. Mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de la tatăl lui, iar Michael se crispează vizibil. — OK, spune, amestecând gânditor în cafea. Acum înțeleg totul. Mama lui a fost motorul din spatele a tot ce a realizat el până acum. Avem de ce să-i fim recunoscători, deci. Nu știu, parcă... brusc, nu mai știe de ce face ceea ce face. Așa că a renunțat să mai facă ceva. Nu vrea să se ducă la serviciu, și nici să vorbească despre asta. Elinor e tot în Elveția, colegii lui îl sună întruna să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]