45,675 matches
-
ton liniștitor. Iar eu nu fac mare lucru în clipa asta. O să fiu eu cu ochii pe ei. Nu! strig îngrozită. Nu trebuie să exagerezi cu munca! Las-o mai moale. — Becky, nu sunt invalid, ce Dumnezeu! spune Michael ușor iritat. Parcă ești fiică-mea. Sună telefonul, și las robotul să preia mesajul. — Și, cum merg pregătirile de nuntă? zice Michael, uitându-se în jur în cameră. A... bine! Zâmbesc larg către el. Mersi de întrebare. M-a sunat tipa care-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și aruncând ochiade la coliere cu diamante. O fată cam de vârsta mea tocmai probează un inel de logodnă cu o piatră absolut uriașă, și, în clipa în care îi zăresc expresia de fericire absolută, simt un junghi în inimă. Parcă au trecut o mie de ani de la logodna mea cu Luke. Mă simt cu totul altă persoană acum. Ce bine ar fi să pot da timpul înapoi! Doamne, ce bine ar fi să mi se dea șansa de a o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
toate momentele posibile. Ca să vezi, spune. Ești mândră de tine, Becky? — Ăă... nu. Nu neapărat. — Mireasa anului. Miss Pădurea fermecată. Ce idioțenie! Mă uit la ea nedumerită. Știu că eu și Alicia nu ne prea omorâm una după alta - dar parcă asta e chiar prea de tot. — Alicia, zic. Ai vreo problemă? Dacă am vreo problemă? Vocea îi devine extrem de stridentă. Ce problemă pot să am? Poate faptul că persoana care îmi organizează nunta m-a lăsat baltă, fără măcar să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mizeria și tot gunoiul. Asta e ceea ce-mi doresc. Ca Luke să fie normal și fericit din nou. Ca noi doi să fim iarăși normali și fericiți. Să privim apusul. Fără bagaje, fără discuții inutile. Doar noi doi, împreună. Parcă am uitat complet de ceea ce contează cu adevărat, nu? N-am mai văzut decât șampania și spuma. Rochia, tortul și cadourile. Când singurul lucru care contează este ca Luke să vrea să fie cu mine, și ca eu să vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
da? zic stângace. Dacă vreți să vorbiți... Nu, spune Luke. Stai. Nu durează mult. Mă așez pe brațul unui scaun, și-mi doresc să mă pot face mică-mică. Nu m-am înnebunit niciodată după atmosfera din apartamentul ăsta - dar acum parcă suntem în celebra cameră de tortură 101 sau într-un loc de genul ăsta. — Ți-am primit mesajele, spune Elinor. Și scrisoarea, din care n-am înțeles absolut nimic. Își scoate mănușile cu gesturi nervoase și le pune pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost o seară minunată și fericită. Ar trebui să fiu supermulțumită. Însă acum sunt în pat, gândurile mi s-au așezat în ordine, și îmi vine în minte câte o replică sau câte o imagine. Felul în care arăta Luke. Parcă un pic prea vesel. Cu ochi prea strălucitori. Și cum râdeam încontinuu amândoi, ca niște demenți. De parcă nu îndrăzneam să ne oprim din râs. Și alte lucruri. Cum arăta Elinor când am plecat. Conversația pe care am avut-o cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cordonul de la capot în jurul degetului. Dar, nu știu... nu mă simt chiar așa nemaipomenit. — Ce vrei să spui? Dă volumul de la televizor mai încet. Bex, ce s-a întâmplat? — Mă simt ca naiba, zic precipitat. E adevărat, am câștigat, dar parcă nu știu, îmi pare rău că am câștigat. Da, OK, am obținut tot ce-am vrut. Luke i-a spus lui Elinor tot ce-avea pe suflet, o s-o plătească pe tipa care ne-a organizat nunta, putem să facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
avut-o cu mama, zice, privind încruntat în pahar. În Rainbow Room. — Da? spun ușor panicată. La ce anume? — Nu știu de ce, dar nu înțeleg deloc. Ce nu-nțelegi? spun după o pauză. — Nu mi-a mai vorbit niciodată așa. Parcă nu s-a întâmplat în realitate. Ridică privirea. Nu știu, parcă nu pot să cred ce mi-a spus. Mă aplec ușor spre el și-i iau mâna. — Luke, doar pentru că nu ți-a mai vorbit în felul ăsta, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Room. — Da? spun ușor panicată. La ce anume? — Nu știu de ce, dar nu înțeleg deloc. Ce nu-nțelegi? spun după o pauză. — Nu mi-a mai vorbit niciodată așa. Parcă nu s-a întâmplat în realitate. Ridică privirea. Nu știu, parcă nu pot să cred ce mi-a spus. Mă aplec ușor spre el și-i iau mâna. — Luke, doar pentru că nu ți-a mai vorbit în felul ăsta, nu înseamnă că lucrurile pe care ți le-a spus nu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pot de lejer. Așa, că veni vorba. Când mi-a zis că e mândră de tot ce am făcut, de la faptul că mi-am făcut firma asta și până la faptul că te-am ales pe tine de soție. Nu știu, parcă sună... nu știu... Scutură din cap. — Mie nu mi se pare nimic deplasat! răspund înainte de a mă putea controla. Adică... de ce să nu o crezi când spune... Dar a mai zis încă ceva. Că n-a fost zi din clipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
invitați au venit să se pozeze cu noi, așa că îmi pun capul pe umărul lui Luke și le zâmbesc fericită. — Și mai e ceva care nu e în regulă, spune Luke. Michael nu ne-a declarat soț și soție. Și parcă trebuia să semnăm ceva, nu? — Șșșș! Urmează un flash orbitor și amândoi clipim. — Becky, ce se întâmplă? Mă întoarce spre el. Suntem sau nu căsătoriți? — Hai, că ăsta-i un cadru meseriaș! spune fotograful. Rămâneți așa. — Spune-mi, suntem sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simt și eu. Un grup de femei trece pe lângă mine vorbind tare și aud frânturi de conversație. — Spectacol de zile mari... — Atât de plin de imaginație... Ne zâmbesc mie și lui Danny, iar eu le zâmbesc la rândul meu. Dar parcă m-am cam săturat. Am obosit să zâmbesc unor oameni pe care nu i-am mai văzut în viața mea. — E o nuntă super, zice Danny, uitându-se în jur la sala plină de fast. Cu adevărat spectaculoasă. Deși, sincer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prin Moldova efectuate În 1785. În Mémoire sur l’état ancien et actuel de la Moldavie, diplomatul francez acuză un șoc cultural, manifestându-și totala surprindere față de Înfățișarea, stranie pentru el, a evreului moldovean. El Îi schițează acestuia un portret-robot, scos parcă din Paginile bizare ale unui Urmuz de secol XVIII : „Evreii, pe care-i deosebești de la distanță după figura lor, care e cea mai ciudată din câte se află prin alte țări, au capul pătrat la partea de sus, țuguiat Înspre
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
uită de- aproape la flăcările unui foc” <endnote id="(873, p. 37)"/>. În anii ’30, și poetul evreu H. Bonciu Își vede conreligionarii În aceleași tușe cromatice : Îndrăgostit de ea, i-am revăzut strămoșii, În sinagogi, pe bănci... și azi parcă-i aud... Au bărbile cărămizii și au perciunii roșii, Și tălmăcesc o perifrază din Talmud <endnote id=" (691, p. 176)"/>. În nuvela La țigănci (scrisă În 1959), Mircea Eliade folosește „părul roșu aprins” al prostituatei evreice ca semn de identitate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
truditului de veacuri Ahasverus” : „totdeauna febrili, totdeauna grăbiți [...], cu părul roșu ca focul, cu bărbi la fel, cu pălării negre Înalte [...], cu caftane lungi până la pământ, cu perciuni Învârtiți oarecum cochet și absurd În două-trei spirale, prinși mereu În panică parcă ar fi veșnic În Întârziere. Sunt evreii cărora vârsta și o mizerabilă experiență nu le mai permit nici o iluzie” <endnote id="(418, p. 262)"/>. Într-o carte de Amintiri și polemici publicată În 1942, Victor Eftimiu notează următoarele : „Ei [= scriitorii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
din Iași, mulți au scris pagini docu mentare, de la Iuliu Barasch În 1842 („maidanul din Cracovia - nota el - este un rai față cu Târgul Cucului din Iași”) <endnote id=" (194)"/> până la F. Brunea-Fox („Iașul [...] cu ulicioarele evreiești, triste, sărace, scufundate parcă Într-o veșnică beznă”) <endnote id="(792, p. 233)"/> și Tudor Arghezi În epoca interbelică: „La Iași, am cercetat vastele cartiere [evreiești] de mahala, construite din moloz, muca vale și mucegai, Încleiate cu materiale umede și provizorii. Doi, trei, poate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cel puțin), după cum le caracterizează autorul Însuși Într-o listă de Dramatis personae : „Rebeca - 31 ani. Bunătate Întrupată și Împerecheată cu o frumusețe blândă și fermecătoare. E simplă În port ca și În vorbe și poate tocmai prin aceasta cucerește. Parcă ar fi o fecioară din Vechiul Testament. Rose - 23 ani. O fată mândră, drăguță, elegantă. Frida - 20 ani. O ovreicuță nostimă care se Îmbracă simplu și cu mult gust” <endnote id="(734, p. 1207)"/>. Tot din sefarzi se compunea și ampla
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
să detalieze chestiunea a fost Ronetti Roman, În textul Două măsuri, publicat În 1898 : „Ovreiul cela cu caftanul și perciunii, smerit și sfiicios, lunecând ca umbra și temându-se de fiecare umbră, cu ochii pe jumătate Învăluiți, ascuns În sine, parcă ar cloci o taină și i-ar fi frică să nu i se ghicească - ovreiul cela este un fenomen unic În istoria omenirii. Ars pe rug, căznit cu unelte Înspăimântătoare, jefuit și alungat, prigonit pretutindeni, de râsul oamenilor și de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mod hiperbolic cum cârciuma este pândită de un lup gigantic : „Lângă cârciumioară, Îmi șade la pândă cogeamitea lupul :/ Aiastă namilă de lup mi-ți are niște picioroange taman cât stâlpii ;/ lăboaicele cât niște căpăcioaie ;/ o piele așa de groasă, de parc-ar fi curea de harapnice ;/ o codoaie așa de stufoasă, cât cogea fuiorul ;/ o căpățână cât piua de mare ;/ urechioarele, cât frunza de brusture ;/ ochii mari, cât niște cepoaie ;/ niște dinți colțați, cât teslele de mari ;/ testiculele, cât niște ulcioare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a transformat dintr-un om care „trăia cu frica-n spate”, poreclit „iepurele”, Într-un soldat „Îmboldit de o Îndrăzneală sălbatică”. „Își Închipuia deseori cum o să se minuneze toată mahalaua [evreiască] când Îl va vedea cu medalia pe piept. Și parcă auzea șoaptele tuturor : «Uite iepurele... Viteaz bărbat !»” (<endnote id="263, p. 175)"/>. Imediat după decretarea mobilizării din august 1916, Uniunea Evreilor Pământeni lansa un apel patetic către evreii din România În care, printre altele, se spunea : „Fiii noștri, În rândurile
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
astfel de „portret-robot”, despre evreu se poate spune orice și oamenii simpli vor crede. Așa se explică tenacitatea și vitalitatea extraordinară a legendei privind omorul ritual și a altor povești similare. Sunt multe stereotipuri mentale asociate portretului „evreului imaginar”. Dar parcă nici unul nu este atât de Înrădăcinat și de longeviv. Este o prejudecată care nu-și schimbă aproape deloc coordonatele esențiale (se adaptează doar), cu toate că traversează epoci și civilizații complet diferite : de la Anglia medievală (1144) până la România post-comunistă (1996). Și parcă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
parcă nici unul nu este atât de Înrădăcinat și de longeviv. Este o prejudecată care nu-și schimbă aproape deloc coordonatele esențiale (se adaptează doar), cu toate că traversează epoci și civilizații complet diferite : de la Anglia medievală (1144) până la România post-comunistă (1996). Și parcă nici un stereotip nu este atât de eficient, atât de brutal și generator de atâta ostilitate. Pentru că una este să crezi și să spui despre evrei că sunt paraziți și speculanți, că sunt murdari și Împuțiți, că sunt aroganți și Îi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
De fapt, pasajul continuă astfel : „De aceea, evreul are privilegiul de-a trăi de două ori condiția umană” <endnote id="(310, p. 58)"/>. „Oroare !”, conchide Ion Vianu, indignat de incorectitudinea cercetătoarei. „Să nege Cioran faptul că evreii ar fi oameni ? Parcă nici Hitler n-a făcut asta” <endnote id="(748)"/>. Ion Vianu greșește, la rândul său. Hitler a făcut-o. A făcut-o și Cioran, dar nu În 1956, ci - așa cum am văzut - În 1936. Câteodată, acest clișeu mental („evreul nu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
opt la zece rînduri. Spațiate, acestea umplu însă fața unei jumătăți de coală. E un trompe l’oeil care consolează. Îți zici: mi-a scris o pagină! Aceasta e remarcabilă prin echilibru. Cel mai adesea, frontispiciul începe la o distanță parcă matematic calculată, în dreapta, cu locul și data. Titlul (uneori subliniat) e centrat mereu pe mijlocul părții ce urmează a fi scrisă. în fine, semnătura, plasată simetric cu acesta, încheie un fel de chenar. Plăcut la privit, textul e de o
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
întrebat pe Cârneci ce te rugasem? (despre tatăl meu). </citation> (53) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”8 decembrie 1970”> Dragă Costică, Am primit salutările trimise prin Radu Cârneci, am primit telegrama de felicitare, telegramă care mi-a amintit parcă și mai mult că am împlinit 33 de ani... și constat că mă zbat tot în ignoranță și într-un mediu de adversitate ce crește tot mai mult, în loc să scadă (relațiile cu conducerea facultății au devenit, deodată, foarte proaste, adică
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]