6,950 matches
-
din nou singură la post. De cum ajunse În preajma falezei, Marie zări mașina 4x4 a lui Fersen. Își parcă la repezeală propria mașină și alergă spre vehicul, pe care-l văzu limpede că se mișcă, deși nu se deslușea nici un pasager Înăuntru. Scoase arma din toc, se apropie cu precauție și deschise brusc portiera. Stupefacția o făcu să lase arma jos. Pierric, stînd pe burtă În interiorul mașinii, sufla În radio, punea mîna peste tot, cu aerul concentrat și Încîntat al unui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
derivă, și o aruncă mai sus pe stînci. Îl strigă și mai tare pe Lucas În direcția grotei care se umplea deja de apă. CÎt putu mai repede, Împinsă de curentul care o purta, trecu pe sub ogiva stîncilor și dispăru Înăuntru. Grota făcea un cot pe care-l depăși, Îl desluși În sfîrșit pe Fersen care, cocoțat tocmai În fundul grotei, cerceta tavanul cu o lanternă, aparent fără să pară conștient de primejdie. - Marea urcă, trebuie să ieșim! Repede! Ai Înnebunit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să țipe, să-i țipe lui Lucas să nu cumva să facă asta... El nu auzi decît un suflu sugrumat, aproape imperceptibil. - Nu... Lucas... Se Întoarse la timp ca s-o vadă pe Marie clătinîndu-se, cu privirea Întoarsă parcă spre Înăuntru, fără urmă de sînge În obraji. Uluit, nici măcar n-avu vreme s-o prindă Înainte ca ea să se prăbușească peste tumulus, unde se chirci În poziție fetală. - Marie! Marie, deschide ochii! Uită-te la mine! Nu răspundea comenzilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fratele meu Loïc! argumentă ea. - Dar fratele dumneavoastră e bine, sănătos! A venit să vă facă o vizită chiar Înaintea mamei... - Loïc? SÎnteți sigură? - Sigură, am stat de vorbă, voia să-i fac rost de un plic pentru a pune Înăuntru scrisoarea pe care v-a scris-o... - Ce scrisoare? - Erau multe pagini, e tot ce vă pot spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metri de podul de piatră. Îl văzu pe Ryan care arunca un sac În micul cockpit, apoi coborî Într-o barcă pe care o Îndreptă spre piciorul farului. Ascunsă privirii lui, tînăra femeie reflectă o clipă, apoi se Întoarse iute Înăuntru. Coborî scara În viteză pînă la ușa de intrare la farului și se ascunse acolo la țanc pentru a-l lua pe Ryan prin surprindere. - Ne părăsești deja? Scriitorul Înălță sprîncenele, abia surprins, și Îi zîmbi liniștit. - Plec pentru cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și se trase Îndărăt cînd văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule, firește, bîigui ea dîndu-se la o parte. - Am trecut după vești despre scumpa noastră fată, declară venerabilul bătrîn. Cum se mai simte? - Păi... bine. Doarme. Jeanne aruncă o privire spre scara care ducea sus, spre camerele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai apoi. Dar nu, profitaseră de banii nelegiuirii lor. M-am gîndit la aceea care Își sfîrșise viața acolo, cu treizeci și cinci de ani În urmă. Am deschis medalionul pe care Îl recuperasem odată cu dosarul necunoscutei din Molène și am strecurat Înăuntru o minusculă fotografie care nu mă părăsise vreme de treizeci și cinci de ani. O poză făcută de Sean. Belfast, 1967. Am contemplat chipul acelei femei pe care o iubisem mai mult decît orice pe lume. Fusese suficientă o singură privire Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ochii Îngroziți și arătă, chiar deasupra ușii, spre blazonul de piatră al familiei Kersaint. Acesta șiroia de sînge. Armelle se clătină, Marie avu reflexul de a Întinde brațul pentru ca ea să nu se prăbușească la pămînt. Cu ajutorul grădinarului, o duseră Înăuntru și izbutiră s-o facă să-și revină În simțiri, În vreme ce Lucas urca la mansardă ca să examineze frontonul plin de sînge. - SÎnt sigură că i s-a Întîmplat o nenorocire lui PM! gemu Armelle, revenindu-și În fire. Fersen intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
câte doi sau În grupuri mici, Își Împrumutau prosoapele. Aproape toți purtau slipuri minuscule. Mușchii unși cu uleiuri de plajă străluceau În lumină, fesele cambrate luceau. În timp ce pălăvrăgeau, unii Își masau organele sexuale prin slipul de nailon, sau Își strecurau Înăuntru un deget, dezgolindu-și părul pubian, Începutul falusului. Desplechin Își instalase o lunetă la fereastră. Se zvonea că ar fi homo și el; În realitate, de mai mulți ani, era mai ales un alcoolic monden. Într-o după-amiază asemănătoare, Încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea În vacanță; era clar, nu se putea. Se mulțumi să-i anunțe viitoarea vizită a fratelui său; el consimți. Trecuse aproape o oră, tăcerile se prelungeau, când vocea Annabellei răsună În grădină. Michel se repezi la fereastră, o chemă Înăuntru. În clipa În care intra pe poarta grădinii, Janine Îi aruncă o privire. „E drăguță, prietena ta...”, spuse ea cu un ușor rictus al gurii. Remarca ei Îl lovi pe Michel ca o plesnitură de bici, chipul i se descompuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ude, Își zise el melancolic, da, e ceva. Apoi le văzu schimbând direcția: mergeau desigur la campingul de alături. Își parcă mașina și se Îndreptă spre o mică gheretă din lemn deasupra căreia, pe un panou, scria „BINE AȚI VENIT”. Înăuntru, o femeie de vreo șaizeci de ani era așezată turcește. Sânii slabi și zbârciți Îi ieșeau puțin din tunica de bumbac; lui Bruno Îi era milă de ea. Femeia surâse cu o bunăvoință cam crispată. — Bun venit la Loc, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sugrumată, mă descurc, mersi. E În regulă..., adăugă el dintr-o suflare. Simțea capcana. Într-adevăr, câteva secunde mai târziu, izbucniră urlete din wigwamul alăturat (de unde or fi cumpărat asemenea drăcie? l-or fi confecționat chiar ei?). Femeia se repezi Înăuntru, ieși cu doi țânci minusculi, câte unul agățat de fiecare șold, și Începu să-i legene fără chef. Urletele se Întețiră. Masculul apăru și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
intrând prin spațiile dintre perdele, făcea să-i strălucească părul negru - În care se vedeau câteva reflexe cenușii. Christiane avu un prim orgasm, apoi imediat un al doilea, vaginul Îi fu străbătut de contracții violente; În acel moment, Bruno ejaculă Înăuntru. Apoi se ghemui În brațele ei, adormiră. Când se treziră, soarele cobora printre blocurile-turn; era aproximativ ora șapte. Bruno deschise o sticlă de vin alb. Nu povestise niciodată, nimănui, anii de după plecarea lui din Dijon; avea s-o facă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la un contract și ne-am împrietenit - și cam asta e toată povestea. Serios, e OK. Pe bune. Așa se întâmplă. Unele lucruri se întâmplă - și altele nu. Ăsta, categoric, n-a fost să fie. Deși în adâncul sufletului, acolo înăuntru... încă mai cred că era scris să se întâmple. — Așa, spune Guy în timp ce mergem pe hol, spre sala de ședință. Partenero ! Ridică o sprânceană spre mine. Nu mai zi asta ! șoptesc îngrozită. Mor de frică să nu mă bucur prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
săptămânii. Nu. Doamne, spune-mi te rog că nu se întâmplă asta. Stă aici ? — Ăă... bine ați venit la noi în clădire ! Spun, făcând eforturi să pară că o spun cu toată convingerea. Ușile liftului se deschid și intrăm amândoi înăuntru. Numărul 32. Asta înseamnă că stă la două etaje deasupra mea. Mă simt ca și cum directoarea de la școala generală s-ar fi mutat la mine în bloc. Cum am să mă mai pot relaxa vreodată ? De ce a trebuit să aleagă tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să-i blochez intrarea. — E aproape unu și cinci, o aud că rostește, pe un ton tăios. Și îmi amintesc că te-am rugat foarte clar să... În clipa în care ajunge în pragul ușii de la bucătărie și se uită înăuntru, amuțește încet și îi cade fața de uimire. Mă întorc și îi urmăresc privirea, în timp ce trece în revistă șirul nesfârșit de farfurii cu sandvișuri. — Dumnezeule mare ! o aud când îi revine în sfârșit vocea. E... foarte impresionant ! — Nu știam sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ușa mașinii de spălat ; imediat, pe ecranul electronic încep să pâlpâie cuvintele: SPĂLARE ? SPĂLARE ? Intru instantaneu în panică. Evident că vreau să speli, îmi vine să-i răspund. Dar lasă-mă măcar un pic, să bag nenorocitele astea de rufe înăuntru. Inspir adânc. Stai calmă. Fiecare lucru la timpul său. Primul pas : să umplu mașina cu rufe. Culeg din coș o grămadă de haine, apoi mă opresc. Nu. Primul pas : sortarea lucrurilor. Simțindu-mă extrem de încântată de mine că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fac curaj să mă uit mai bine. E un dezastru total. Toate lucrurile din mașina de spălat s-au făcut roz. Fiecare lucrușor. Ce s-a întâmplat ? Cu degetele tremurânde, ridic un cardigan ud de cașmir. Când l-am pus înăuntru, era bej. Iar acum are o culoare grețoasă de vată de zahăr. Știam eu că programul K3 nu sună bine deloc. Știam eu... Calmează-te. Trebuie să existe o soluție, trebuie. Caut disperată cu privirea prin șirurile de produse îngrămădite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sandale deschise în față și mi le ascund repede sub scaun, încercând să par că oricum asta intenționam să fac. — Așa. Iris ridică aluatul, îl modelează în formă rotundă pe o tavă, deschide ușa grea de la cuptor și bagă tava înăuntru. Se spală de făina de pe mâna la chiuvetă, după care se întoarce cu fața spre mine. — Și zi așa, vrei să înveți să gătești. Tonul ei e prietenos, dar sec. Am revelația bruscă a faptului că e o femeie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
jenăm acuma. Te jenezi cumva, Samantha ? — Îhm... Am vocea ușor spartă. Îhm... nu, sigur că nu... — Fii atentă, pe aici iese aburul. Apasă un buton de pe fier și sare un jet de aburi. Întotdeauna să verifici dacă e apă aici înăuntru... Nathaniel ! Aștept ! Prin abur, îl văd pe Nathaniel descheindu-se încet la nasturii cămășii. Apuc să zăresc o porțiune de piele bronzată și-mi cobor grăbită privirea. Hai să nu ne comportăm ca niște adolescenți. Își dă jos cămașa. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ceva de genul ăsta. E vorba doar de data asta. — Înțeleg, spun, încercând să nu zâmbesc. E foarte generos din partea dumneavoastră, doamnă Geiger. — Am și eu ceva. Iris caută în coșul ei și scoate un pachețel învelit în hârtie maro. Înăuntru, găsesc patru tăvi noi și strălucitoare de copt pâine și un șorț gofrat cu model cu trandafiri. Ridic privirea spre Iris și nu mă pot abține să nu râd cu poftă. — Mersi, zic. Am să le folosesc din plin. Trish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am pornit cât de încet pot pe scări. Nimeni nu folosește scările la Carter Spink, dar totuși. Ajung la etajul unsprezece și mă uit prin peretele de sticlă. Nu văd pe nimeni. Dar asta nu înseamnă că nu e nimeni înăuntru. E posibil să fie o mulțime de persoane, care nu intră în raza privirii mele. Ei, e un risc pe care trebuie să mi-l asum. Inspir adânc de câteva ori, încercând să mă îmbărbătez. N-o să mă recunoască nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cameră, cu respirația precipitată, și mă uit din nou în jur. Dacă tot am venit, să mă uit bine. Pentru orice eventualitate. Mă îndrept spre birou și încep să scotocesc metodic prin fiecare sertar, deschizându-l larg, uitându-mă bine înăuntru și băgând chiar mâna după hârtii rătăcite. Răstorn coșul de gunoi și-l scutur. Îmi trec mâna peste avizier. Dar nu găsesc nimic. Nici în fișet... nici în dulapurile zidite în perete. — Scuzați-mă. Îngheț, cu mâna în dulapul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un pardesiu bleumarin. Poartă ochelari negri, iar În mînă are o servietă care pare foarte scumpă. Uau. Arată de mori. Graham Hillingdon și ceilalți sînt deja afară, aliniați pe trepte. Dau mîna cu tipul rînd pe rînd, apoi Îl conduc Înăuntru, unde Îi așteaptă Cyril. — Bine ați venit la Panther Corporation, UK, spune Cyril foarte plin de sine. Sper că ați avut o călătorie plăcută. — N-a fost chiar așa de rea, spune bărbatul, cu un puternic accent americănesc. După cum vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu o expresie stresată pe față, Îmbrăcat În jeanși și ghete de baseball, neștiind dacă să intre sau nu. Pune o mîna pe ușă, apoi se retrage un pic, după care se apropie din nou de ușă și se chiorăște Înăuntru. — Haide, Kenny, intră ! spune Cyril, deschizînd ușa cu un surîs un pic prea larg pe față. El este Kenny Davey, unul dintre designerii noștri. Kenny, trebuia să fii aici de zece minute. Mă rog, te iert ! Îl Împinge pe Kenny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]