4,770 matches
-
o oglindă, în care doamna Teona se uită, potrivindu-și cu atenție casca. Mda, murmură ea, privindu-mă în oglindă, vine o vreme cînd regreți că nu ți-ai ales o meserie pe măsura resurselor sufletești. Cred..., zice, studiindu-se îndelung, apoi întorcîndu-se spre mine, cred că nu mi-ar fi stat rău deloc cu cască, ce zici? Dimpotrivă, o asigur eu, încercînd să-i potrivesc mai bine casca pe cap, încet, să nu-i stric pieptănătura. Sînt sigur că ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și ies spunînd "bună ziua" cu jumătate de glas, ca un elev bine crescut, dat afară de la oră. Intru la spălător, dau drumul apei reci, beau o aspirină pentru că iar a început artroza să mă supere și încep să mă spăl îndelung pe mîini, privindu-mă din cînd în cînd în oglindă, rușinîndu-mă de mine însumi, rușinîndu-mă de rușinea mea în fața acelui funcționar care m-a lovit în obraz cu "tocmai dumneavoastră!..." Sînt sigur că gestul meu, intenția mea de-a da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se dumirească de prezența mea și să mă întrebe cine sînt și ce caut. Cobor, las portarului biletul pe care mi l-a dat la intrare, îl aud spunîndu-mi că trebuia semnat, dar eu ridic din umeri și ies, căscînd îndelung sub privirea mirată a milițianului care se plimbă pe lîngă scări. Străbat piața largă, pavată cu cuburi de piatră și plăci de marmură, trec printre cele două blocuri din partea cealaltă a pieții și-mi continuu drumul, ocolind pe o stradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cel mai indicat de-a răspunde?! Ascultă-mă ce-ți spun: dovedește-ți altfel, cinstit, bărbătește, partea ta de adevăr... Lașitatea, orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile... Se întoarce spre scrumiera de pe masă și stinge țigara, zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că de-aceea te-am și oprit... Te văzusem de departe și te-am așteptat acolo, în fața cofetăriei... Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit vorba de literatură. Chiar oameni de la care mă așteptam la o cu totul altă părere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tovarăș de drum, care, seara, cînd vii de la lucru cu încărcătura ta emoțională, să nu-ți aștearnă patul, ci să-ți arate creionul și coala albă care te așteaptă pe masa de scris!... Doamna Cristina se oprește și mă privește îndelung, cu ochi limpezi, senini. Face un gest scurt, prin care-mi spune "asta e tot", se întoarce apoi spre masă și zdrobește mai bine țigara în scrumieră. Bănuiești pentru ce ești căutat la combinat? mă întreabă. Cînd e vreo avarie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
azi, eu am avut relații de serviciu cu foarte multe delegate, dar numai azi mi-am permis... Și știi de ce? Pentru că m-ai încurajat tu! Nu-i adevărat! îmi strigă Cristina înroșindu-se. Ba da, Cristina, îi spun încet, clătinînd îndelung din cap. Știu că-ți iubești soțul, că-i ești fidelă și așa mai departe... Dar porți în tine o ură nemărturisită împotriva bărbaților, așa se explică de ce ai fi fost de acord cu Brîndușa dacă nu ne întîlneam acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Îi răspund și trag portiera, în timp ce mașina pornește în viteză, strecurîndu-se printre șirurile de mașini parcate în fața hotelului. Cam blondă cafeaua pe care ați vrut s-o beți, surîde Don Șef. Uite la ăsta cum conduce! se înfurie și apasă îndelung pe claxon, depășind un autobuz. Ce-i la combinat, ce s-a întîmplat? E mare, dom' Vlădeanu, mare cît capra, clatină din cap Don Șef. A căzut stația finală de filtrare a gazelor. Au explodat turnurile de purificare. Dumnezeule! Cîți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
poza în ziarul local, prime substanțiale asta este fața frumoasă a medaliei. Restul e explozia de azi. Au încremenit toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung cu privirea, apoi se uită spre cei din jurul său. Dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, începe directorul general pe un ton calm, ponderat, de nerecunoscut, ați fost solicitat să ne spuneți în ce stadiu vă aflați cu separatorul. Nu e cazul să stabiliți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dacă nu mă culcam, frînt de oboseală, mă duceam și făceam baie în mare, împreună cu ospătarele, vreo douăzeci la număr, toate tinere și frumoase. În cantină, stăteam lîngă ghișeu, în camera de unde puneam felul doi în platouri și le urmăream îndelung cu privirea. Atîtea fete frumoase, venite din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a fi cîntărit îndelung toate posibilitățile. Tovarășe Vlădeanu, mi se adresează Tamara și vocea ei mă face să tresar. O privesc lung, fix, așteptînd-o să continue. Dumneavoastră trebuie să înțelegeți..., încearcă ea să continue discuția, stînjenită de acest "dumneavoastră" și de privirile celor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea nu te avea la suflet. În șaptezeci, cînd ea era șefă de secție, i-ai făcut praf o propunere de invenție; se chema "rezervoare de recuperare"... Rezervoare de recuperare?! Al ei era studiul ăla?!! mă mir eu. Vlad clătină îndelung din cap. Eu rîd încet, ștergîndu-mi nasul cu mîneca hainei de azbest. Ce revelație!... Brîndușa era autoarea acelui dosar ce mi-a fost dat spre a-mi spune părerea, ca fizician, în 1970. Abia terminasem de un an facultatea, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te-ai dat de gol. Livia! Livia!! exclam eu. Ați înnebunit cu toții. Nu-i chip să existe o femeie mai deosebită că i se și găsesc bube în cap... De ce?! Pentru că ați observat că ne înțelegem bine. Vlad mă măsoară îndelung cu privirea. O întrebare, apropo de acest "ne înțelegem bine": cîte pagini ai scris de cînd sînteți împreună? Poftiiim!?!... Ce-i așa deosebit în întrebarea mea?! se miră Vlad. Existența ta se concretizează în paginile scrise, tot așa cum a mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Doi-doi-zero deschis! Azot în amestecător. Tensiune în filtre zece mii! Zece mii. Atenție, bag hidrogen: doi-doi-unu deschis! Deschide ventilul încet, că se formează vîrtejuri. Să încerc... Așa e mai bine? Da. Nu mai sînt vîrtejuri. Vlad își lasă capul pe spate, privește îndelung cerul, apoi oftează, cu gîndul departe: Vîrtejuri... Hm!... Stop hidrogen! Presiune de lucru. Doi-doi-doi deschis. Debit minim de oxigen. Deschide ventilul mai tare că nu crește deloc presiunea. Start separator! Ce speri să cîștigi la cacealma? Să dau ceasul înapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În ziua cînd m-am înfuriat pe mine din cauza Brîndușei, mi-a venit ideea de-a încerca să văd cît de unită e familia Chirilă și-am pornit asaltul doamnei Chirilă... Vlad tace și privește în gol. Surîde încet, clătinînd îndelung din cap, apoi continuă: Cred că ea îl avea la mînă pe Chirilă cu niște chestii... Și ca să nu se-ntindă tărăboiul, s-au despărțit și-au apucat-o: unul la dracu', altul la tat-su... Spune-mi, îl întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
el din umeri, dînd un șut sacului. Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea, apoi îmi șterg îndelung nasul, care mă ustură ca o rană. Dinu se plimbă prin încăpere, frămîntat, cercetînd cu privirea încrengătura de țevi de la sol. Nu ți-a fost teamă de explozie? mă întreabă, arătînd spre contrafluxul de hidrogen. A trecut. De ce ești neliniștit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în seră, nea Toadere? Sunt otrăvitoare, nu știai? Din ele se extrage colchicina, folosită la tratarea unor boli, dar tot nu-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că femeia a închis telefonul. Închid și eu telefonul. Mai citesc o dată biletul Cezarei, strîng din umeri ca la un lucru care nu mă privește, îl împăturesc și-l bag în buzunar. Iau radiera oferită de Don Șef, o frec îndelung între degete și-mi duc degetele la nas, înfiorîndu-mă la mirosul plăcut de mandarin. "Ca să vezi! mă mir. Don Șef m-a propus ieri să fiu dat disponibil, iar azi îmi vinde gogoși, cum c-ar vrea să-i fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să pățească ceva..." Poftim! exclamă Don Șef, ce argument mai bun îmi trebuia ca să fiu sigur că între dumneata și ea a fost totuși ceva?! Tac și mă joc cu mănușile, lăsîndu-l să spună tot. El însă privește scrumul țigării îndelung, surîde, mai trage un fum, scutură scrumul pe fereastră, apoi continuă: Nu spun că nu țin la dumneata, dom' Vlădeanu, dar... Există totuși niște... Uite: cînd Brîndușa mi-a spus să-i dau scris tot ce-am văzut la hotel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
De ce nu?! Are un soț, o căsnicie, o poziție socială ! Judecați de la nivelul dumneavoastră. Cristina e tot femeie, ca mine. Da, femeie, dar cu un suflet mai sus, conchid eu ferm. Se lasă o tăcere încordată între noi; Brîndușa cumpănește îndelung, alegîndu-și probabil vorbele cu care să-mi dea replica. Mda, surîde ea. Am impresia că Ștefănescu nu a mințit cînd a scris că tu ai fost la Cristina. Știam doar că-i place să fie ironică la adresa bărbaților, uneori cinică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce pe buzele ei, întredeschise, înflorește surîsul. Cînd deschide ochii, observ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Am dormit foarte bine; mi-am băut cafeaua cu lapte, fără unt, la Muedin; cei doi băieți ai lui Muedin mi-au dus bagajul, mi-au pus cortul; la scurt timp au sosit Irène, și apoi Mirona. Întâi am sporovăit îndelung cu Irène, care tot reia subiectul și-i dă târcoale: problema Dan. Pretinde că Lisette Bălteanu i-a spus că tot orașul vorbește despre divorțul lui Dan, cu convingerea că a divorțat pentru tine. Am liniștit-o. Pe urmă, bârfe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cărților. Eri am trecut vesela lui Cinci în vitrină, iar icoanele le-am pus deasupra și dedesubtul Madonei Albastre, tutelara casei și odăei tale. De dimineață, ei au eșit în oraș, eu m’am dus la Crematoriu, unde am plâns îndelung. Am găsit, din greșeală, urna Antoinettei în locul tatei și invers. Poate și asta a făcut posibilă erupția lacrimală, dar eram singură în toată sala și de jos se auzia corul trist al unei ceremonii crești ne. Am trecut apoi la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
300 NEW YORK NY 10005 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B 11th Street W 251 New York NY 10014 10 iunie 2002 Stimată domnișoară Bloomwood, Vă mulțumim foarte mult pentru invitația la nunta dumneavoastră, adresată lui Walt Pitman. După ce am dezbătut problema îndelung, am hotărât să vă destăinuim micul nostru secret. Walt Pitman nu există. Este un nume generic, pe care îl utilizăm în relațiile noastre operaționale cu clienții. Numele „Walt Pitman“ a fost ales după un sondaj extensiv, pentru a sugera o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
1. De acea sumă nu aveam nevoie acum (poate spre sfîrșitul anului cînd s-ar mișca ceva cu casa deși nu e sigur nimic). 2. Cu G. Gheorghiță sunt în relații mai mult decît amicale (colaborez cu el, am discutat îndelung, la Conferința Scriitorilor , apoi la Editură) . Nu cunosc ce ai scris despre el (poate în Familia, pe care n-o găsesc). (și cu dl Al. Piru sunt acum în relații extrem de cordiale. Am discutat îndelung la Conferință, iar la Onești
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]