6,323 matches
-
după aceasta se și 68 roagă pentru noi?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XV, p. 293-294) „Așadar, dacă raționamente greșite războiesc cugetul nostru, noi să punem înainte credința; dacă fapte absurde ne muncesc, de credință să facem uz; și în definitiv dacă durerile și scârbele se grămădesc asupra noastră, numai pe credință ne putem repauza. Ea este cu drept cuvânt păzitoarea și apărătoarea tuturor celorlalte arme, și dacă nu o posedăm
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
luptând de dragul lui, risipind greaua primejdie în care se aflau aheii. Și, după moartea lui, doar Ahile singur, luptând ca să-l răzbune, știind că astfel va muri și el. După atâta nedespărțire, despărțirea aceasta pare (și, în esența lucrurilor, este) absurdă și tragică. E limpede, din tot ce spune și nu spune epopeea, că Patrocles n-a găsit în viață alt sens decât dragostea și apropierea lui de celălalt, iar moartea lui a fost un act de dăruire. Iar până atunci
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
luptând de dragul lui, risipind greaua primejdie în care se aflau aheii. Și, după moartea lui, doar Ahile singur, luptând ca să-l răzbune, știind că astfel va muri și el. După atâta nedespărțire, despărțirea aceasta pare (și, în esența lucrurilor, este) absurdă și tragică. E limpede, din tot ce spune și nu spune epopeea, că Patrocles n-a găsit în viață alt sens decât dragostea și apropierea lui de celălalt, iar moartea lui a fost un act de dăruire. Iar până atunci
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Edinburgh față de Charles. Mai tîrziu, cînd popularitatea prințului și prințesei de Wales va atinge cote înalte, Victoria va deveni geloasă**. Avea, cînd era în toane bune, o fire veselă, aproape copilărească, deopotrivă cu un dezvoltat simț al umorului și al absurdului (a rămas de pomină expresia We are very amused)***, dar nu avea nici o calitate intelectuală ieșită din comun și nici talent politic, spre deosebire de prințul Albert (pe care avea, totuși, bunul simț să-l consulte în toate privințele); așa se explică
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
între 7-10 silabe fiecare, și rimează între ele, iar versurile 3 și 4 au între 5-7 silabe fiecare care rimează și ele unul cu celălalt. Creatorul acestui gen de versuri a fost Edward Lear (1812-1888), artist ilustrator și poet al absurdului. Originile limerick-urilor, ca forme ale poeziei populare, încep în secolul XIII. Le găsim chiar la Shakespeare și chiar în tragedii precum Othello și Regele Lear. Iată un exemplu de limerick scris de Edward Lear: There was an Old Man of
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
atunci El în-suși nu poate fi socotit ca aparținând lumii. Cine adică se încumetăsă susțină că Acela prin Care este lumea aparține lumii, va avea sigurși despre Dumnezeu, din Care este lumea, aceeași părere. Dacă însăcineva arată această părere ca absurdă de la sine, iar pe Dumnezeuîl desparte de lume ca pe un altul decât ea, trebuie după cuviință sănumească și pe Fiul Tatălui, Cel unul născut și deoființă (cu Tatăl),ca fiind deosebit de lume. Fiul Însuși însă e așa cum e și
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
fast și împrejurări. Totuși, dacă nu ați fi membri ai grupului privilegiat și le-ați putea respinge fără nici un risc pretenția de superioritate intrinsecă, ați fi de acord, de bună voie și în mod conștient, cu un astfel de principiu absurd? Mă îndoiesc foarte mult. Prudența. Cele două motive precedente pentru adoptarea principiului egalității intrinsece ca bază în guvernarea unui stat sugerează un al treilea: prudența. Deoarece guvernul unui stat nu conferă doar mari beneficii, ci poate de asemenea provoca mult
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
ar avea nevoie de cîte opt ore în două zile nu imposibil dar în mod sigur nici ușor de înfăptuit! Să ne oprim o clipă la ipoteza cu zece minute pentru participarea fiecărui cetățean. Pe măsură ce numerele cresc, situația devine din ce în ce mai absurdă. Într-un "polis ideal" cu zece mii de cetățeni cu drepturi depline, timpul necesar întrece orice limite acceptabile. Zece minute alocate fiecărui cetățean ar necesita mai mult de o sută de zile lucrătoare de cîte opt ore. Alocarea unei jumătăți de
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
mică sau democrație pe scară largă? Care este mai bună? Care este mai democratică? Fiecare își are adepții fervenți. După cum am văzut, avantajele fiecăreia duc la constituirea unui caz cu bază solidă. Totuși, exercițiile aritmetice, fie ele artificiale și chiar absurde, au dezvăluit limite implacabile în privința participării civice care pot fi aplicate cu o nepărtinire nemiloasă la ambele. Căci nici una, nici cealaltă, nu pot scăpa de limitele de netrecut stabilite de interdependența dintre timpul necesar unui proces de participare și numărul
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
de cea italiană decât aici” (DM, p. 363 urm.). Dacă totuși există cuvinte care se aseamănă mai mult cu limba italiană decât cu vechea limbă romană, continuă realist Cantemir, „s-ar putea crede, printr-o presupunere care n-are nimic absurd, că ele s-au strecurat în limba noastră pe urma îndelungatului comerț al genovezilor pe care aceștia l-au avut cu moldovenii pe când stăpâneau țărmurile Mării Negre. Tot astfel, după ce moldovenii au început să aibă dese legături de afaceri cu grecii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de reprezentație este asta, scrie Racine, să sfârșești o tragedie cu ajutorul unei zeițe și a unei mașinării (adică al unui artificiu scenic) și printr-o metamorfoză, care putea găsi ceva credit pe vremea lui Euripide, dar care ar fi prea absurdă și prea incredibilă printre noi?" Racine a preferat să adopte o interpretare mai credibilă a legendei, cea a lui Pausanias, în Corinticele. Tânăra Ifigenia, sacrificată la sfârșitul piesei, este o fată pe care Elena a avut-o în secret de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât adevărul straniu, miraculos și de necrezut. " Acesta va fi și cel al lui Boileau din 1674 în a sa Artă poetică: " Jamais au spectateur n'offrez rien d'incroyable Le vrai peut quelquefois n'être pas vraisemblable. Une merveille absurde est pour moi sans appâts: L'esprit n'est point ému de ce qu'il ne croit pas. "20 Numai verosimilul obișnuit, oricât de fals ar putea fi, este credibil pentru teoreticienii clasicismului, contrar a ceea ce este adevărat și posibil, afirmă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă iluzia. De aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar dacă ar trebui să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun, în sentimente romanești, în expresii emfatice, într-un miraculos absurd și pueril, în asta constă, la ei, interesul și pompa tragediei. (...) Lope de Vega și Calderón erau născuți pentru a-și avea locul lângă Molière și Corneille; însă dominați de superstiție, de ignoranță și de falsul gust pentru orientali și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe a doua. Există oare reluări și rondouri într-o dramă?" Cât despre cântec, el nu trebuie conceput, nici el, ca un element adăugat pe deasupra, ci
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
clasici. Durata este necesară maturizării personajelor lor. "Este frumos să-l vezi pe Othello, atât de îndrăgostit în primul act, omorându-și nevasta în al cincilea act; dacă această schimbare a avut loc în treizeci și șase de ore, este absurdă și-l disprețuiesc pe Othello." Să notăm în trecere reaua credință din această aserțiune a lui Stendhal, care în Racine și Shakespeare se preface să creadă că drama Othello se desfășoară într-un mare interval de timp, pe când Shakespeare restrânge
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu e atrăgătoare Dacă în sinea mea minunii nu pot să-i dau crezare." (n. tr.) 21 Corneille se situează aici atât într-o perspectivă internă care ține de înlănțuirea acțiunilor, cât și într-o perspectivă externă, legată de condițiile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caragialiană / 163 4.4.1 Oralismul / 178 4.4.2. Concizia / 180 4.4.3. Transparența textuală / 182 4.4.5. "Temă și variațiuni / 184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
182 4.4.5. "Temă și variațiuni / 184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207 5.7. În lipsa comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207 5.7. În lipsa comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR AL PRECURSORILOR / 233 6.1. Urmuz și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în opera scriitorului. Caragiale explorează valențele tuturor modurilor operaționale, evidențiază situații comice, tipologii rizibile, stereotipii de limbaj, discrepanțe lingvistice. Folosește aforismul ca formă de spirit, "moftul", ca emblemă a suficienței, figurile retorice pentru a intensifica tensiunea comică. Formele comice ale absurdului sunt reliefate printr-o expresivă antimetateză. Perceput ca "nonsens", absurdul declanșează comicul. Receptat ca "ilogic" și "irațional", comicul generează absurdul. Caragiale și Eugen Ionescu au explorat deopotrivă sugestiile comice ale metabolei, prin care absurdul și comicul se pun deopotrivă în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană și creațiile postcaragialiene i-au oferit Loredanei Ilie o altă perspectivă asupra receptării critice. Și nu ezită să-și exprime independența profesională. Evident, Caragiale rămâne un precursor al absurdului în literatura autohtonă, dar este eronată absolutizarea notiunii. Caragiale afirma I. Constantinescu ar fi văzut " absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din elementele devenirii sale viitoare": alienarea, antieroul, antidialogul ș.a. Mai mult, și-ar fi caracterizat viziunea prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale viitoare": alienarea, antieroul, antidialogul ș.a. Mai mult, și-ar fi caracterizat viziunea prin adjectivele : "monstruos", "absurd", "apocaliptic". Extragerea unor atribute "folosite contextual" de Caragiale și investirea lor cu rolul "de pecete definitivă" comentează autoarea rămâne o procedură identic de "absurdă'. Ezitarea Loredanei Ilie de a-l include pe Caragiale în aceeași serie cu Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov este justificată prin distanța temporală, viziunea estetică diferită și deosebirea referențialității. Între Caragiale și Eugen Ionescu, de pildă, există o deosebire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
distanța temporală, viziunea estetică diferită și deosebirea referențialității. Între Caragiale și Eugen Ionescu, de pildă, există o deosebire atitudinală. Ionescu a creat deliberat "un absurd rizibil și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]