9,323 matches
-
castitate, iar castitatea este condiționată de smerenie. Cartea a VII-a, în 31 de capitole, combate duhul arghirofiliei sau al iubirii de bani pe care o consideră ca venind de afară, asemenea invidiei, și fiind străină de firea credinciosului. Cassian accentuează că acest păcat pornește la monah fie din lâncezeala unei minți bolnave, fie dintr-o hotărâre greșită de a renunța la lume. La început, această patimă poate fi ușor respinsă, dar după ce a intrat în inimă e greu de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
o interesantă examinare a originii prieteniei inspirându-se din cunoscutul tratat Despre prietenie al lui Cicero. Apoi este prezentată o interesantă analiză duhovnicească, biblică, foarte subtilă a legăturilor dintre frații creștini, începând cu lauda prieteniei dintre Cassian și Gherman. Se accentuează apoi ideea că prietenia adevărată și de nezdruncinat se întemeiază pe egalitatea de virtuți și dintr-o parte și din cealaltă, pe aceleași gânduri și aceeași voință, aceleași puncte de vedere în a voi sau a nu voi ceva (cap
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
achitat de toate făgăduințele făcute și că numărul convorbirilor se potrivește în chip mistic cu numărul celor douăzeci și patru de bătrâni din Apocalipsă care dăruiesc cununile lor Mielului (cap.1). Tema acestei Convorbiri este despre mortificare și în cuprinsul ei Avraam accentuează rolul avut de chilie și de pustiu pentru cel ce se străduiește întru curățirea omului lăuntric. Nevoitorii din pustie dovedesc cât de greu și cât efort implică aceasta. Nimeni nu se poate feri de risipirea gândurilor și a grijilor dacă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
prin castitatea trupească și puritatea inimii. Pentru Cassian, ,,scopul vieții monahale era de a se pregăti pentru cetățenia cerească și de a anticipa, chiar dacă fugar și imperfect, bucuria deplină ce va fi atinsă acolo” . Teologia duhovnicească a lui Cassian este accentuat hristocentrică, astfel că întreaga învățătură despre contemplație, castitate, rugăciune și cunoaștere duhovnicească este străbătută de Hristos. Direcțiile vieții monahale explorate de Ioan Cassian în opera sa sunt trei: căutarea curăției inimii, dedicarea contemplației și anticiparea fericirii cerești a vederii lui
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ca nepăcătoșenie și condamnat ca o pretenție îndrăzneață. Cassian pune la baza susținerii acestei expresii versetul evanghelic: ,,Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8) și care leagă un mijloc de un scop. Cassian accentuează experiențele pe care curăția inimii le face posibile: iubirea, contemplația, cunoașterea duhovnicească, rugăciunea neîncetată, castitatea, unirea cu Dumnezeu și fericirea cerească. Prin creșterea virtuților se dobândește curăția inimii. Învățătura lui Cassian despre curăția inimii are trei aspecte principale: o purificare
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
desăvârșirii și al curăției”, după ce s-au lepădat de toate atașamentele exterioare și interioare. Cassian descrie în Convorbirea duhovnicească a XII-a iubirea desăvârșită ca ,,pacea tare și dăinuitoare a libertății față de mânie”, iar în Convorbirea duhovnicească a XVI-a accentuează efectele negative ale irascibilității și nevoia cultivării răbdării. În Convorbirea duhovnicească XVIII și XIX el pune accentul pe liniștea, delicatețea, calmul și blândețea monahului ce nu mai este robul irascibilității. Chinovia devine terenul de antrenament unde monahul își dezvoltă ,,statornicia
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
este stăpânul întregului proces, de la început până la sfârșit, lucrarea lui Dumnezeu de a aduce mântuirea aproape este har, indiferent dacă acel har este intern și supranatural, extern și natural sau chiar în mod pedagogic, menținut sau retras”. Învățătura lui Cassian accentuează clar nevoia de cooperare între har și libera voință. În fiecare dintre cazurile prezentate în capitolele Convorbirii duhovnicești XIII, Dumnezeu asistă sau ajută ființa umană în lupta pentru desăvârșire. Cassian vorbește despre o cooperare activă folosind termenii necesari pentru a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pună la îndemâna unui număr larg de cititori o operă atât de veche și totuși atât de nouă, care va trezi cu siguranță interesul și generațiilor următoare. Teologii români au studiat cu insistență în ultimii ani opera acestui mare scriitor accentuând elementul scit, adică cel românesc și au căutat să demonstreze ipotezele deduse din afirmația făcută de Ghenadie de Marsilia și întărite de dovezile și studiile apărute mai ales în secolul trecut (V. Pârvan, H. I. Marrou, O. Chadwick, J. C.
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Justificarea ar consta în faptul că împrejurările particulare sociale, istorice, politice etc. în care s-a născut acesta au dus la o coagulare unică a principiilor care au corespuns mai ales fibrei interioare a poporului francez. În acest sens, se accentuează faptul că nu numai manifestările ulterioare, ci și cele din Antichitatea greco-latină au fost doar forme exterioare, insuficient maturizate și omogenizate, cărora le-a lipsit mai ales coordonata ontologică de profunzime. Francezii, în schimb, ar fi găsit în clasicism expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fost receptat și savurat în primul rând ca o creație literară și abia apoi ca un set de principii privind critica și poezia. Desigur, la aceasta a contribuit mai ales forma în versuri și utilizarea unui limbaj metaforic menit să accentueze puterea persuasivă a acestei arte poetice. Însă și în lipsa unor astfel de elemente, majoritatea textelor ce vor fi cercetate aici împrumută din farmecul personalităților literare care le-au scris, captând într-un mod aparte atenția prin forța și savoarea formulărilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
însă cel mai ușor lucru, având în vedere complexitatea și, de multe ori, instabilitatea acestora, în sensul unei "neașezări" într-o matcă semantică definitivă. Este ceea ce sugera și Tudor Vianu într-un studiu interesant privind transformarea termenilor de istorie literară, accentuându-se lipsa de rigoare a acestora, spre deosebire de alte domenii precum cel științific în care noțiunile sunt mult mai strict definibile.6 Această lipsă de precizie se datorează unor factori multipli, dintre care Tudor Vianu menționa caracterul accidental, complexitatea realității pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
scopul moralizator căruia este necesar să i se subordoneze creațiile în viziunea clasică. Opera trebuie să placă, dar și să învețe, subsumându-se unei utilități de natură didactică. Principiul apare încă de la Horațiu prin acel faimos utile dulci, dar este accentuat și nuanțat în clasicismul francez care devine, din acest punct de vedere un curent al corectitudinii, al cumințeniei, pe care vrea nu doar să le reflecte, ci, mai ales, să le și impună. Prin această finalitate morală, explicită la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al respectului pentru ceilalți, nu ca măsură a orgoliului, simplitate, naturalețe și mai ales bun simț24. Toate aceste trăsături sunt, de fapt, notele caracteristice ale literaturii clasice sau, cel puțin, ale ideologiei clasice, concretizată în numeroasele sale texte teoretice. Este accentuat, astfel, faptul că există un transfer reciproc, o interdependență între aspirațiile din plan social și cele din plan estetic. Până la un punct, este normal să fie așa, fiecare curent în parte, pliindu-se nu atât pe realitățile propriu-zise din care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
între asigurarea unei veridicități spațio-temporale și construirea unor tipuri care se subsumează unui proces opus de înscriere în universal. Împăcarea deplină a celor două aspecte nu este posibilă, de aceea se recurge la un compromis, după cum sugera același Basil Munteanu, accentuându-se verosimilitatea psihologică față de cea geografică și istorică.34 În ceea ce privește conveniențele exterioare și anume subordonarea creațiilor la gustul publicului, aceasta reprezintă una din trăsăturile care unicizează clasicismul francez, fiind singurul curent în care a scrie pentru a plăcea cititorilor nu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe care îl creează la începutul secolului al XVIII-lea, un aspect pe care îl vom dezvolta în capitolul dedicat neoclasicismului acestui veac. De altfel, după cum sugerează propriile afirmații din prefața la ediția din 1701 a Operelor sale, Boileau însuși accentuează faptul că nici o lege nu ar putea explica sau codifica pe deplin valoarea unică a unei creații care se subsumează unui anumit farmec inefabil: "O lucrare este în zadar aprobată de un mic număr de cunoscători dacă nu e înzestrată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
finalității didactice a poemului, finalitate care este clar evidențiată încă din incipit. La fel ca Arta poetică a lui Horațiu, textul autorului francez își organizează substanța sub forma unor îndemnuri scrise la persoana a II-a singular sau plural care accentuează dinamismul comunicării conceptelor. De asemenea, la fel ca la poetul latin, tonalitatea este, în general, una familiară ceea ce sporește forța persuasivă a versurilor, potențând totodată transmiterea mesajului. Dincolo de aceasta, există însă aceeași siguranță a autorității pe care autorul nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și seriozității acordate întemeierii unei baze teoretice a curentului. Poeticile care încep să fie scrise încă din primele decenii ale secolului al XVII-lea atestă o preocupare aparte pentru constituirea unui sistem estetic solid. Numărul deosebit de mare al acestor metatexte accentuează pregătirea îndelungată a clasicismului care nu mai poate fi privit, în acest sens, drept rodul accidental al unei izbucniri bruște a spiritului creator. De asemenea, poeticile, prin eforturile lor de ordonare a actului artistic, concretizează pe deplin dimensiunea accentuat rațională
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în același plan a anticilor cu modernii este o idee pe care Perrault o mai întărește și prin argumentul naturii imuabile. De fapt, acesta reprezintă un fel de topos al textelor Modernilor, regăsindu-se printre alții și la Fontenelle. Perrault accentuează faptul că substanța naturii, fiind aceeași, poate să genereze în orice epocă spirite înalte: " Pentru a crea caracterele precum și-n creația trupurilor, / Natura a făcut mereu aceleași eforturi / Ființa sa e imuabilă și-această forță abundentă / Din care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
În fapt, se viza recrearea condițiilor care au dus la nașterea capodoperelor trecutului. În această ordine de idei, anticii devin formatori pe drumul inițierii artistice: "...mă instruiesc cu Horațiu. / Homer și rivalul său sunt zeii mei din Parnas."76 Se accentuează, de fapt, importanța modelelor și a unei tradiții literare. Nici o creație nouă nu se poate naște suspendată în timp, fără a se raporta, într-un fel sau altul, la rădăcini. De asemenea, La Fontaine sugerează, într-o manieră subtilă, că
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și dușmănos din toată inima întru dovedirea punctului său de vedere, fără a ține seama câtuși de puțin de răspunsurile și obiecțiile potrivnicului; dinainte nestrămutat în hotărârea de a nu se lăsa convins nici în ruptul capului de nimica." Se accentuează inflexibilitatea Modernilor, incapacitatea acestora de a privi multilateral. Dorința desprinderii de influența Anticilor este atât de mare încât însușirea modelelor este percepută drept o înjosire: "N-am să mă cobor asemănându-mă cu tine, adause el, secătură ce ești." În
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în termeni proprii pentru a asigura scoaterea din marginalitate. Este un efort care duce, în final, la diferențiere, după cum sugera același Lovinescu, atrăgând atenția că "prezența unei sensibilități cu note comune nu presupune și o egalitate de talent"102 și accentuând, totodată, ideea manifestării notelor individuale, care generează o multiplicare a întregului. Așadar, prin raportare la teoria criticului român, se poate surprinde la începutul secolului al XVIII-lea o sincronizare cu modelul francez în două etape prin imitație și apoi adaptare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
s-au subscris din nefericire unei anumite artificialități, dată de faptul că nu s-au născut dintr-o evoluție firească, ci au fost mai mult impuse. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasi-cismul este o formulă" afirma Paul Hazard 118, accentuând obsesia normării sub auspiciile căreia debutează secolul al XVIII-lea. Este o obsesie concretizată, după cum am mai văzut, într-o serie impresionantă de tratate care par să se înscrie într-o "întrecere a poeticilor",119 desfășurată pe fundalul unei "contagiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
are capacitatea de a urmări simultan mai multe desfășurări evenimențiale, cea de loc se subsumează omogenității subiectului, în măsura în care o singură acțiune nu se poate petrece în mai multe spații simultan, iar unitatea de timp vine în concordanță cu celelalte două, accentuându-se ideea stabilirii unei echivalențe între durata acțiunii și durata șederii publicului în sala de spectacole. Argumentele aduse nu reprezintă o noutate (luând în considerație lunga istorie a impunerii acestor reguli), după cum nici justificarea acestora în liniile generale ale verosimilului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ordonate de reguli, formulă care nu reprezintă un paradox din perspectiva clasicismului, care adăuga talentului obligativitatea regulilor precum și munca și studiul. În acest sens, Voltaire aprecia răbdarea și efortul lui Racine în cizelarea timp de trei ani a piesei Fedra, accentuând ideea clasică a șlefuirii geniului prin exercițiu și raportarea la modele. De asemenea, în același spirit clasic, Voltaire susține imitația naturii, ideea de verosimil precum și, la nivel formal, păstrarea versurilor în cadrul creației dramatice, aceasta din urmă fiind argumentată prin caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
era folosită pentru a ilustra o epocă ce ține strict de istoria Angliei), sugera în aceeași direcție că ambele culturi cea franceză și cea engleză au avut o individualitate puternică, nefiind posibil ca una să o absoarbă pe cealaltă. Se accentuează, astfel, originalitatea în gândire și în creație a lui Dryden sau Pope, permițând identificarea pe deplin a unei epoci clasice în literatura britanică.138 Clasicismul francez a reprezentat doar o putere fertilizatoare, furnizând trăsături precum accentuarea formei, structurarea conținuturilor, ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]