13,186 matches
-
părea că suferă cumplit. „De ce-am bătut atâta drum până-n Japonia? Mi-e oare imposibil să am încredere în oameni?“ — Merg cu dumneavoastră, spuse Gaston, pornind după el. Au trecut prin pasaj și au luat-o la stânga pe o alee dosnică, întunecată. Pe partea stângă a aleii se înălța, pe o distanță destul de mare, un zid din beton cenușiu, de culoarea unui pântece de animal. Lângă zid era parcată o mașină neagră, care abia se zărea din pricina întunericului. — Roata din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bătut atâta drum până-n Japonia? Mi-e oare imposibil să am încredere în oameni?“ — Merg cu dumneavoastră, spuse Gaston, pornind după el. Au trecut prin pasaj și au luat-o la stânga pe o alee dosnică, întunecată. Pe partea stângă a aleii se înălța, pe o distanță destul de mare, un zid din beton cenușiu, de culoarea unui pântece de animal. Lângă zid era parcată o mașină neagră, care abia se zărea din pricina întunericului. — Roata din față, îi spuse cu voce spartă bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu consimțământul soției, bineînțeles - făcea pe codoșul și-și scotea soția în stradă ca să atragă clienți. Apoi îi conducea în camera lor. Între timp, bietul soț și copiii trebuiau să aștepte cu răbdare afară. Începând cu ora opt seara, pe aleile întunecate dintre hanuri se zăreau multe femei. De când s-a votat legea antiprostituție, nu mai există în Tokyo alt loc mai înțesat de femei de stradă. Mai demult, clientela lor era formată exclusiv din muncitori zilieri care locuiau în cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lor era formată exclusiv din muncitori zilieri care locuiau în cartier, dar în ultima vreme, clienți din alte părți ale orașului, care se simt frustrați de lege în satisfacerea poftelor trupești, se târăsc până în Sanya ca furnicile. Numărul prostituatelor de pe alei creștea considerabil până la miezul nopții. Neexistând în Sanya o patroană care să le coordoneze, oricine putea lucra aici. Doar un exemplu. O femeie s-a luat la harță cu soțul ei și a plecat de acasă, supărată, să vadă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și așteaptă în fața biroului. Negustorii ambulanți trec printre ei și le vând turte din orez de douăzeci de yeni bucata. Sunt unii care nu-și pot permite la micul dejun nici măcar așa ceva... dar cel puțin sunt în viață. Pe o alee dintre două hanuri zăcea, ca mort, un bărbat îmbrăcat doar în cămașă. Era plin de noroi. — E bolnav? întrebă Gaston. — Nu. Nu și-a putut găsi probabil de lucru din cauza ploii și, neavând cei patruzeci de yeni pentru un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu vor să fie văzute. Le-am spus să aștepte acolo. — Aha. Zgomotul de pe șantier se auzea și mai tare acum. Gaston era mult mai înalt decât cei doi japonezi. Au dat toți trei colțul și au intrat pe o alee. Gaston ar fi trebuit să tragă de timp. Dacă ar fi fost inspirat să-i mai rețină pe Endō și pe Kanai în cafenea încă cinci minute, i-ar fi văzut pe Tomoe și Ōkuma trecând pe acolo. Ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
La Endō. — Endō? exclamă Tomoe surprinsă. Doar nu vrei să spui că e vorba de Endō ăla?... Gaston tăcu. — Nu Endō ăla, Gaston, nu-i așa? Nu se poate! — Plec, repetă Gaston încet. Deseară. Se însera. Au luat-o pe aleea dintre Yotsuya și Ichigaya, mărginită de copaci. Ceața care se lăsa seara făcea ca frunzele verzi ale copacilor să pară și mai închise la culoare. Nu mai era nimeni prin jur, cu excepția a doi băieți care băteau mingea în parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la care visasem dintotdeauna. Mare, dar nu de dimensiuni exagerate, impunătoare fără să fie peste măsură de grandioasă, cu iederă drapată pe zidul de cărămidă roșie, Întinzîndu-se aproape pînă la cele trei frontoane. Ferestrele aveau geamuri fixate În plumb, iar aleea din față era o fîșie imensă acoperită cu pietriș În mijlocul căreia, foarte inspirat, se găseau un stejar uriaș și cîteva buruieni care se ițeau ici și colo și de care Îmi imaginam că se va ocupa cît de curînd grădinarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de părinții lui Dan prin fax, acum două zile. Trish, Gregory și Lisa sînt În mașina din spatele nostru și, prin ferestrele lăsate, rîd de noi În vreme ce luăm numai curbele greșite și sîntem obligați să facem Întoarceri din trei mișcări, pe aleile din fața caselor pe lîngă care trecem. În cele din urmă, ajungem la Rue des Oiseaux și intrăm pe un drum plin de praf și gropi, care pare a nu duce nicăieri. La capătul de sus, cărarea lasă loc unei porțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mici, se oferă Trish la repezeală. De ce nu vă duceți voi două să vă plimbați puțin? O săgetez cu o privire scurtă și furioasă, dar ea se preface că nu bagă de seamă, iar Lisa mă conduce În jos, pe alee. O vreme, ne plimbăm În tăcere, după care Lisa spune Încetișor: — S-a sfîrșit, să știi. Da, răspund, știam asta. — Iar eu, care credeam că povestea asta era cu totul altfel. Oftează din greu. Mă gîndeam că Își va părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
hamsteraș. — Îl luăm, mami? Nu, iubire, țipă Maja, izbind călcâiul de pământ pentru a alunga monstrul. Orice vrei, dar șoareci, nu. Era prea indignată de delăsarea gunoierilor romani. Va trebui să protesteze! Cartierul acesta Începe să se distrugă. Ieșiră În aleea Buozzi. Era puțin trafic, Roma se trezește târziu. Camilla, care de obicei e tăcută, astăzi e atât de gălăgioasă. Veselia contagioasă a fetiței Îi alunga gustul grețos al unei nopți amare, chinuite de gânduri negre și tulburătoare. Trecură de chioșcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
centrului sportiv Îi spuse antrenoarei de bodysculpture că Buonocore o fi fost el membru, dar tot nu putea să intre fără să prezinte legitimația de polițist. — Lasă-l să intre, spuse fata, făcându-i cu ochiul. Antonio o urmă pe alee, la umbra chiparoșilor Înalți și a pinilor seculari În formă de umbrelă. Mierlele cântau. Aerul mirosea a rășină și a iarbă proaspăt cosită. La centrul sportiv, În zona aceea retrasă a Tibrului, unde orașul Începea să se rarefieze, Îți părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de permisul de intrare, și ieși grăbit afară. Rămase sub dușul rece până când Începu să tremure. Apoi se Îmbrăcă din nou și se Îndreptă spre ieșire. Nu mai avea sânge sub unghii. Era curat, nou și se simțea bine. Pe alee se Întâlni din nou cu antrenoarea de bodysculpture. Nu mai era În trening. Avea pantaloni militari din material de camuflaj și o giacă de blugi, iar părul blond Îi era răsfirat pe spate - trăgea după ea un geamantan pe roți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aminti. Antrenament la șapte. — Luni, promise Valentina, apoi rosti ca pe o incantație, cu degetele Încrucișate: Fie ploaie, fie vânt,/ Esquilino se antrenează. Luni - se gândi Antonio. Pentru mine nu va mai fi luni. a douăzecea oră La intrarea pe aleea Bottini, Emma grăbi pasul și spuse că trebuia să meargă mai repede, căci meciul Valentinei se apropia de sfârșit. Iar ea, În seara asta, voia să pregătească cina, căci copiii se plângeau mereu de produsele ei semipreparate. O, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ți le dau genul și funcția pe care o deții, cine crede că știe cine suntem noi, cine ne caută În viața pe care o trăim vede doar umbra pe care noi o proiectăm. Dar noi nu suntem așa. Pe aleile din Gianicolo, prundișul scârțâia sub pașii lor. Un văl umed făcea să lucească mașinile parcate sub platani. Parbrizul Peugeotului lui Sasha era stropit de apă - ca de ploaie. Dar norii rătăceau și nu reușeau să se adune. Din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ieșit omenește pe ușa pivniței, punând-o cu grijă alături de toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată de lună. Răsura albă răspândea un miros care îl făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă osii. 9. Spre deosebire de ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu-i făcuse însă cine știe ce impresie, așa că amânase probarea lui. Voia să-l pună să ridice buștenii rămași în mijlocul curții încă din toamnă. Și pe urmă... avea planuri. Dar tocmai când ieșea din pivniță o văzuse pe Ghighina alergând pe aleea grădinii și începuse să urle și să dea ordine: - Hoața! Prindeți hoața! Să vină gărzile și s-o ducem în cetate! Doi servitori se iviseră pe lângă tufele de răsură. Fata, și mai speriată, o luase spre grajduri unde dăduse peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se duceau ele, apoi a început s-o aștepte pe Giulia seara, când ieșea de la școală, ca să nu se ia cineva de ea. Ei i se părea că toată lumea din cartier se uită după el, iar când o sărutase pe aleea blocului lor, fusese convinsă că a atins apogeul vieții: nimic mai important nu i se mai putea întâmpla. Stăteau uneori, seara, pe dig, îmbrățișați și-și spuneau ceea ce nu puteau să spună nimănui. O dată Giulia i-a povestit despre visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
alesese. Alt pretext mai bun nu-i venise. - Trec abia poimâine, când ieșiți de la cursuri, vă rog să-i spuneți să mă-aștepte. Mă bucur mult că v-am cunoscut. Cu cine am vorbit? Își spuseseră numele, merseseră împreună pe alee, până în fața microbuzului școlii, schimbaseră chiar telefoanele, că poate e mai bine să sunați decât să veniți până aici. Apoi: Vă rog să-mi spuneți Bobo! și tot așa, încât Zogru era aproape sigur că se legase ceva și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Iscru. Acesta era Dinicu Stănescu, proprietarul unei manufacturi de hârtie, din Fundeni. El a reconstruit casa și a înălțat-o cu un etaj, boltindu-i și cerdacul. A vopsit-o în alb și a făcut o grădină de leandri, cu alei pietruite și felinare. În 1830 a murit, iar în urma lui a rămas doar o fetiță de zece ani. Fabrica a dat faliment, iar tutorii fetiței au vândut casa unui boier, care voia s-o dea de zestre fiicei sale. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
câmpie, Cununa e prea grea și totuși Nu e loc de poezie... Toamna e abia la început Și-mi pare atât de timpurie C-ai vrea să pieri și tu odată cu mărul Căci nu e loc de poezie. Iarna... Pe aleea troienită și pustie Un ultim fulg și... Nu e loc de poezie. Atunci... de ce mai scriu? Lasă-mă... Lasă-mă să ajung în lacrimile tale, Să aflu pentru cine curg! Lasă-mă să ajung în inima ta Să văd pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Îl vedeți pe poet în zare cum vine La flux, ca valul cel mare. Cu sufletul atârnând de lună, A vieții lumii altar, Într-o noapte cu cerul de spumă, Cu lumină difuză, ca-ntr-un portal. Mă plimbam pe aleea cu frunze roșii... Ce multe s-au schimbat de-atunci! E toamnă iar și timpul, anii noștri. Trec repede și ei, căci tu-i alungi. Tu timpule, treci azi pe lângă mine, Nimic nu zici și mă întreb din nou. De ce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
flori mici: Toporașii cei pitici, Ghiocei, multe lalele Și sunt toate și-ale mele. Elegante, zâmbitoare Sunt atât de-n cântătoare! Că eu le-aș lua cu mine Să le am, să-mi fie bine. Banca din colț Merg pe alee și gândesc, Merg repede să nu greșesc Pe-o bancă mă opresc puțin Ca să gust soarele din plin. Dar în colț, surprinzător, E-o bancă cu un dor Și e tare mititel Și milă mi-am făcut de el. Pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
culoare întunericului Căci stelele și-ascund sub gene Privirea argintie. Luna-și întinde brațele spre mine Și simt cum sunt atrasă spre cer, Spre un alt început. Liniștea nopții se așterne încet In timp ce eu zbor, continuu zbor Pe aleea paralelă cerului Și nu pot să mă opresc Până când înaintea-mi Se desenează infinitul Atunci moleșeala se risipește, Căci soarele a răsărit Dincolo de realitate Pe paravanul care ne desparte. Neputință Mi-e trupul greu, Dar mintea-mi întrece Depărtările cerului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
foșnetul covorului de frunze moarte tulbura liniștea din parc. Rândunele erau deja plecate în lunga călătorie spre meleagurile calde. Luna cea tristă pentru că își pierduse prietenul Soare își trimitea razele palide spre pământ. Deși foarte târziu, un copil rătăcea pe aleile parcului pustiu. Frunzulița a ajuns pe umărul lui. Când i-a auzit oftatul băiețelul a luat-o în palmă și a început să-i vorbească: De ce oftezi, singuratico? Sunt atât de tristă! Vântul cel aspru m-a despărțit de creanga
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]