KorAP: Find »[drukola/base=amic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...173 174 175 ...235 >

5,855 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

spus, ce dorește? Mă simt revoltat. Bieții bătrîni cu inimă bună! Mi-a spus că îi pare rău că nu au murit bătrînii. Altă dată o să lucreze mai profesionist, cu tăiere de gît. Dar asta este înspăimîntător, se revoltă și amicul meu. Este. Pot să depun această mărturie? mă întreabă tremurînd de nervi. Voi confirma și în scris dacă vrei. Televizor, vitamine, sport. Drepturile omului. Poate. Dar Ghiocel este oare om?! Printre frați (I) Romanii apărau cu strășnicie rîul Tibru, cea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
minunată. Mă simt minunat că am reușit s-o scap. Pe cine iubește Diana? Oac, oac, oac, răspunde Diana, întinzînd pliscul spre un pupic. Primește pupicul și se reîntoarce la îndeletnicirea sa, măcăind. Eu nu mai ascult ce-mi spune amicul. Mă gîndesc la celebrul nostru scriitor, Stelian Baboi, care trebuie să se opereze. Are nevoie de șase mii de dolari ca să fie un om normal, sănătos. A plîns și la mine, a plîns și la îmbogățiții noștri, dar nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ardeam să văd cu tot dinadinsul "Vannucci piante". În fond, ce să văd acolo? O pepinieră din plante ornamentale? Avem și noi ceva similar la Iași. Sau, mă rog, așa credeam eu cel puțin. Acolo este muntele Vinci, continuă amabil amicul meu. De aici provine numele de Leonardo da Vinci? Da, Leonardo s-a născut de partea cealaltă a muntelui. Aici, de această parte, se obține cel mai bun vin Chianti. Acolo, sus, se vede crama lui Bonacchi, unde este obținut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mîngîie și nu-l sărută așa cum am face noi, românii. Mașina își arată puterea pe autostradă, prin accelerări de rachete cosmice, apoi, ca un cal strunit cu zăbala, se mulțumește să zburde doar cu o sută zece kilometri la oră. Amicii noștri, ca niște buni suedezi ce sînt, respectă semnele de circulație cu sfințenie, deși sub capota bolidului clocotesc sute de cai-putere, deși autostrada era aproape goală. În fine, așa sînt ei, noi sîntem altfel și poate de aceea am dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
imbatabili în luptele navale? Este greu de răspuns, dar cu certitudine că acum ar fi existat un alt fel de suedezi și o altă lume. Ieșind din muzeu impresionat de cele văzute și de pățaniile lui Vasa, îl întreb pe amicul meu, aparent impasibil: Dacă Vasa nu ar fi fost o eroare, (avea centru de greutate prea sus) ce-ar fi fost acum Suedia? Mai puțin decît este. Contrariat, continuu cu sondajul. Adică? Ce este Olanda? Ce este Anglia? Ar fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
O crestătură a pădurii, croită delicat și numai acolo unde este necesar. Poieni curate, case cochete, animale ocrotite și super-productive. Stînci imense, piatră și iar piatră, ape și iar ape. Clare, albastre, frumoase. O fi pește în ele? Ioo!, confirmă amicul meu. Asfaltul străzilor, al drumurilor, n-are denivelări și mașina aleargă lin, plăcut. Nu e nici prea cald, nici prea frig. Telefonul mă cheamă din țară. Mă trezesc din reverie. Cîte grade sînt la noi? 40, răspunde fratele meu din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
tixit cu fel de fel de răcoritoare și cu bere din belșug. Stăm în fotolii, cu fețele spre apele fiordului, și pacea se așterne în sufletele noastre. Telefonul sună discret. Ți-a crăpat o țeavă în apartament, mă anunță panicat amicul meu din România. E atît de grav? Apa a ajuns cu două etaje mai jos. Ai lăsat cheile la cineva? Nu. Ce facem? Sparge ușa, distruge totul, fă ce vrei. Amicul meu e puțin derutat și închide telefonul nemulțumit. Din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a crăpat o țeavă în apartament, mă anunță panicat amicul meu din România. E atît de grav? Apa a ajuns cu două etaje mai jos. Ai lăsat cheile la cineva? Nu. Ce facem? Sparge ușa, distruge totul, fă ce vrei. Amicul meu e puțin derutat și închide telefonul nemulțumit. Din nou îmi revin și cad în tăcere și contemplație. Fac totul aproape mecanic și urăsc ceasul care se apropie, cu mare viteză, de ora plecării. Ingela ne povestește. Înainte, anul trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să plec. Prichindelul mă prinde ferm de sacoșă și o trage spre el. Încerc să-i explic: Prietene, am 95 de kilograme, pentru mine sacoșele sînt nimic, tu ești un copil și nu aș putea suporta să te văd cărîndu-le. Amicul meu o ține una și bună, am făcut o afacere, trebuie să respectăm contractul. Mă rățoiesc la el ca să scap: Ascultă, mă prichindelule, dacă nu pleci imediat te căpăcesc, îți rup urechile și te și perciunesc. Degeaba, țîncul scai, tărăboi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
suflă alt hîtru. Domnul Teodorescu, directorul cu străzile. Domnul... "Grosu", se suflă din nou. Domnul Grosu, director cu gunoaiele. Domnul... "Cuza", se suflă iarăși. Domnul Alexa, director cu tramvaiele... Nemaipomenit, unde duce emoția! Eu, care îl credeam pe bunul meu amic Tudose atît de familiarizat cu publicul, am rămas foarte mirat! Continuăm discuțiile, ne întîlnim cu noi delegații. Seara, doar noi, relaxați, începem comentariile. Coane Tudose, zău, ce-ai pățit? Domnule primar, m-am blocat, m-ați luat prin surprindere și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Te rog însă ca mîine, la festivitatea cea mare de semnare a protocolului de înfrățire, să fii în mare formă. Nici o grijă, domnule primar. Așa voi fi. Să-i scriu pe o foaie pe toți. Dictăm nume, dictăm funcții și amicul meu își scrie de zor pe foaie. Apoi dispare în camera sa. Domnul Tudose cred că citește la oglindă acum, glumește Romeo Olteanu, membru al delegației. Ne despărțim buni amici, după ce am făcut planul de bătaie pentru a doua zi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pe o foaie pe toți. Dictăm nume, dictăm funcții și amicul meu își scrie de zor pe foaie. Apoi dispare în camera sa. Domnul Tudose cred că citește la oglindă acum, glumește Romeo Olteanu, membru al delegației. Ne despărțim buni amici, după ce am făcut planul de bătaie pentru a doua zi. Dimineața, amicul nostru prezentator apare superb îmbrăcat, ras, cu papion și foarte impozant. Nici ceilalți nu arătau rău, aveau costume închise, cravate, pantofi lustruiți, batiste la buzunar, genți sobre. Coane

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
își scrie de zor pe foaie. Apoi dispare în camera sa. Domnul Tudose cred că citește la oglindă acum, glumește Romeo Olteanu, membru al delegației. Ne despărțim buni amici, după ce am făcut planul de bătaie pentru a doua zi. Dimineața, amicul nostru prezentator apare superb îmbrăcat, ras, cu papion și foarte impozant. Nici ceilalți nu arătau rău, aveau costume închise, cravate, pantofi lustruiți, batiste la buzunar, genți sobre. Coane Tudose, zic eu șugubăț, azi nu mai... Trăsnet, domnule primar, o să vedeți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Alt ropot de aplauze. Domnul Grosu, directorul regiei autonome... "Merge strună", gîndesc eu ușurat. Se ajunge la directorul Constantin Cuza. Domnul... Alexa, director cu tramvaiele, aud eu uluit. Tao traduce însă corect: domnul Cuza... Seara, la hotel, îl abordez pe amicul Tudose glumeț. Bine, coane, doar aveai hîrtia în față... Cine mai vedea, domnule primar, ce scria pe hîrtie? N-ați văzut ce atmosferă era? Cea mai măreață operă Ajuns acasă din periplu prin Egipt, un prieten m-a întrebat scurt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de iarnă. Ploaia alternează cu ceața deasă, pe care poți s-o tai cu cuțitul. În mașină, lumea păstrează tăcerea și este foarte atentă la curbe și în general la tot ce formează micul univers pus în mișcare. Jean Feyler, amicul meu din Lyon, amic din Algeria încă, mă avertizează pe un ton neutru: De aici încolo începe drumul spre satul unde am cabana, Meyries, optsprezece kilometri urcuș, tot atîta coborîș și apoi încă cinci kilometri de urcuș. Care este înălțimea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu ceața deasă, pe care poți s-o tai cu cuțitul. În mașină, lumea păstrează tăcerea și este foarte atentă la curbe și în general la tot ce formează micul univers pus în mișcare. Jean Feyler, amicul meu din Lyon, amic din Algeria încă, mă avertizează pe un ton neutru: De aici încolo începe drumul spre satul unde am cabana, Meyries, optsprezece kilometri urcuș, tot atîta coborîș și apoi încă cinci kilometri de urcuș. Care este înălțimea maximă? Vreo două mii trei sute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
uităm unii la alții. Alergăm la panoul general. Zborul nostru are scris cu roșu CANCELED, adică anulat. Ne uităm unii la alții. Unii înjură. Mă iau după ei (iertați-mă!) și mișc mărunt din buze. Mergem spre biroul de informații. Amicul de acolo nu știe engleză, nu știe franceză și nici italiană. Dar ce știi, dom'le? Spaniola, răspunde. De fapt n-o știe, vorbește catalana fîrnîit că nu-l înțelege nici mă-sa. Aud despre un restaurant de la intrarea aeroportului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să plec. S-o porționez, domnule. Întinde mîna după punga cu carne. Nu-i nevoie, o s-o facă acasă bucătăreasa. Nu, dați-mi punga s-o porționez. Am spus, Ibisate, nu-i nevoie. Sînt intrigat de insistență și refuz categoric. Amicul meu însă insistă, prinde de pungă și trage cu putere. Cum întîmpină rezistență, bagă mîna în sacoșă. Caută ceva și eu privesc contrariat. Ce cauți acolo, omule? Nimic. Verific! Ce verifici? Ceva... După un timp scoate mîna din sacoșă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
capului. Culmea, señor Lázaro asculta atent și-mi crea impresia că mă și crede! Termin povestea cam pe la mijlocul sticlei de whisky. Politicos am fost de cînd mă știu și de aceea am lăsat o jumătate de butelcă și pentru povestea amicului Lázaro. Stăteam singur aici, chiar în locul ăsta și mă delectam cu romul nostru, începe povestea Lazaro. Era pe 13 martie anul acesta, cam pe la orele 13. Nu mai spune! Da. Băusem binișor și doream să plec să-mi fac siesta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Doar cîinele cel fără somn al vecinului latră cu insistență. Formația Ozon este din nou auzibilă. Au apărut și țînțarii. Obraznici, nesimțiți. Mă duc în dormitor și deschid internetul. Încep cu formula obișnuită, "dragă Adrian". Vreau să-i povestesc unui amic trăirile mele din acea noapte. Nu reușesc să mă fac înțeles. Renunț și încerc din nou să adorm. A doua zi mă duc la gard. Mango verzi mușcate, erau împrăștiate peste tot. Acum ești mulțumit? mă întreabă Adrian. Tresar surprins

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
fac înțeles. Renunț și încerc din nou să adorm. A doua zi mă duc la gard. Mango verzi mușcate, erau împrăștiate peste tot. Acum ești mulțumit? mă întreabă Adrian. Tresar surprins și răspund firesc, ca și cum l-aș fi văzut pe amicul meu în carne și oase. Nu. N-am vrut asta. Mi-a fost frică să nu revină cu intenții criminale... Ei, hai, mănîncă-le... să-ți mai crească burtica... Ai văzut cît erau de slăbuți? Doar piele și os! Niște copii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
se succed pe fața sa uscată. Așa nu mai ajung pînă la... Dar iarăși dispare durerea și din nou merge încrezător. Însă iuțește pasul spre punctul care constituie speranța de moment a vieții sale. Salutare, camarade Eduardo, îl întîmpină un amic, dispus ca de obicei la o parolă. Salutare, salutare, scuză-mă, mă grăbesc. Numai o clipă, să-ți spun... Nici o clipă, altă dată. Eduardo grăbește pasul. Un nou tunet parcurge întregul traseu abdominal! Apoi altul, apoi se țin lanț. Strînge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
propus o cafea la un restaurant renumit. Strada urca în pantă și Carlos parchează motoreta în fața localului, ca s-o vadă tot timpul. În fața motoretei era un camion imens, care staționa și el. Cum de ai reușit? îl întreabă admirativ amicul. Raul, fratele meu, m-a făcut om. Dar ce, fără motoretă nu erai om? Ba da, dar schilod. Camionul pornește motorul. O fumăraie groasă acoperă motoreta. Apoi pornește... înapoi. Carlos a paralizat. Camionul izbește motoreta, apoi accelerează și se urcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
timp, vine poliția. Camionul a oprit în poziția călare pe motoretă. Sînteți asigurat?, întreabă polițistul. Încă nu-i înscrisă, răspunde moale Carlos. Îmi pare rău. Am scăpat rabla... bîiguie camionagiul. Și atunci ai accelerat, ca să te urci pe motoretă, țipă amicul nefericitului. Tovarășe, fără insinuări, spune ferm polițistul. Din acea zi Carlos povestește cui vrea să-l asculte: A făcut-o intenționat, pe Dumnezeul meu. Odată cu motoreta a murit și el, mai mult decît s-ar putea crede. Mangotierul lui Raul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Doamne, ce spuneau? sar ca ars. Nu știu, nu țin minte... Atunci, mai toarnă un pahar cu rom. Poate... În piscină, în zori În Cuba se spune că nu există nici un animal periculos pentru om, cu excepția... mulatrei, mă avertizează un amic cubanez. Cînd am auzit această afirmație făcută de un cubanez hîtru, am insistat să mi se răspundă în mod serios. Nu, nici un animal sălbatic din Cuba nu poate pune viața unui om în pericol, îmi spune din nou amicul, cît

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]