5,033 matches
-
Întotdeauna de valul de sânge ce i se spărgea În obraji). Fără să scoată niciun cuvânt (cu noi vorbea, oricum, foarte puțin), s-a Îndreptat spre fereastră și a deschis-o larg. Mirosul de dimineață, amestecat cu iz de benzină arsă și ciripituri de vrăbii gureșe, năvăli grobian În cameră. Apoi, cu mișcări lente, s-a așezat la masa din sufragerie, pe scaunul cu spătar Înalt, din lemn masiv (achiziție de la un anticar polonez) și a Început să privească pe fereastră
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În urmă. Aer cristalin, parfumat de salcâmi. Îmi trântesc spiritul peste un dâmb verde, acoperit cu iarbă grasă. Urlu. Mai Întâi un geamăt, un țipăt isteric, prelung, urmat de un urlet Înalt, negru. Cerul se clatină. Iarba se usucă. Pare arsă. Copacii au floarea scuturată. O ceață densă coboară cu repeziciune, Îndepărtându-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-am regăsit trupul gol Întins În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În inele subțiri, Îi Încadra fața. Mâinile și picioarele prelungi, firave și moi, păreau de lână trandafirie. Dinspre umeri se iveau două aripi mari, nemaivăzut de mari, de un alb transparent, sticlos. Aripile (dintre care una frântă) erau pe alocuri arse, carbonizate. O rană adâncă și neagră i se contura În dreptul pieptului. Căzuse Într-un anume fel - pe spate, cu capul atârnându-i Într-o parte și cu un picior Îndoit. Din tot trupul se ridicau lumânări strâmbe de fum. Dumnezeule
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fâțâi pe-aici În centuri de castitate, așa-i? Vrei zahăr? Nu. — Da. Ceva mai târziu, eu și Julie ieșim la o plimbare pe terenul de joacă din vârful dealului. Poteca e năpădită de ferigi și un automobil Ford Fiesta ars e aproape acoperit de degetariță. Când ajungem la leagăne, dăm peste două mame care par Încă la liceu, așezate pe bancă. E un hobby la modă pe aici să rămâi Însărcinată Încă din adolescență. Fetele astea două sunt tipice: albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng, Astfel România, ea știe că glasul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Prefăcute-n vulturi ageri cu aripi fulgerătoare, C-ochi adânci și plini de mite, i-au trimis în cer să sboare, Dar orbite, cu-aripi arse pe pământ cad îndărăt; Prefăcute-n stele de-aur merg pân-la veciei ușă, Dară arse cad din ceriuri și-mi ning capul cu cenușă, Și când cred s-aflu-adevărul mă trezesc - c-am fost poet. Ca s-explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare, Ca idee pe idee să clădească pîn-în soare, Cum popoarele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De-aceea-n înstelate nopți cu lună, Pasu-ți îndreaptă, cată cimitirul Și un mormânt ți-alege, ți-ncunună, Încoardă-ți lira scumpă, iară mirul Al vorbelor iubirei, tu, îl varsă Pe-acel mormânt ce-l înverzește pirul Și zi: Dormi dusă inima mea arsă. {EminescuOpIV 191} DUMNEZEU ȘI OM Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne, Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-vă-n minte măcar, Cumcă demonul din ochi-i e același de sub burtă. Ah, gândiți o clipă numai la sulița cu vârf roș 270Și la rana ce o face, sîngele-innocent ce-l varsă - Ca să vezi câte iluzii minte inima cea arsă, Pe când Dona e-o găină și Seniorul un cucoș. Deci dară, boieri de cinste, că-mi făcui tot boerescu Mai cu rime, mai cu vorbe, când de samă când de clacă; Am ajuns la deciu - mă scarpin - închid cartea mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în locu-i, ca muntele de fier! Și-n planu-eternității Romîni-s un popor Cum e un soare numai prin mările de nor, Cum e-un principiu numai în firele adânci, Cum sunt în fundul mărei tari creștete de stânci. De soare fuge arsă lumea de nouri vagă. O zi!... și un principiu aprinde lumea-ntreagă, Și când e marea-n pace și apele s-au pus Stă stânca cea eternă cu fruntea ei în sus. Un an?... Este un nour. Un an?... E
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prezența bunicului pe care În tinerețele lor la fel Îl alintase, cu diminutivul Ghiță. Acesta, bărbat Încă tânăr și frumos, cu bătrânețea bătându-i la ușă, după ce pufnind trăgea două-trei fumuri „Înădite” din „liuleaua personal meșterită” din lut de oale, arsă și jumălțuită verde Îi adresa, cu o jumătate de gură, un „tămâia mătii”, greu de definit din punct de vedere sentimental. Și totuși, În fiecare zi, soarele străbătea de la răsărit la apus un arc de cerc, rotindu-se implacabil pe
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cuminte, să asculți pe bunica și pe fete dar să nu le lași să te tragă de limbă, ai Înțeles? Pentru că băiatul nu a fost pus la curent cu noile apucături ale Mamaiei și ale fetelor ei, Va sări ca ars și strigă foarte speriat: Dacă-i pe așa, nu merg!! Nu vreau să mă tragă de limbă pentru că doare tare! Pricepând nedumerirea diamantului, Victor se grăbi să-l liniștească: Hei, mânzule, așa se mai spune, a fost o glumă șmecheroasă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lăsa să se vadă nici o bucățică din hainele lui, care deși curățele ar fi contrastat cu lenjeria imaculată din patul norocosului profesor de Istorie, Bella Barha. Ildiko intră și ea În patul ei, dar peste câteva minute a sărit ca arsă și a spus: Ioi! Am uitat să te Întreb dacă nu ți-e foame! hai vino să mănânci ceva, dacă are să-ți placă! Observând că elevul ei, care avea numai de zece și la Istorie dar și la geografie, era
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
terenul de tenis, de parcă un jucător singuratic și-ar fi așteptat În zadar adversarul după o scurtă ninsoare. De-a lungul fațadei dinspre mare a casei se Întindea o terasă de marmură, acum presărată cu țigle și bucăți de lemn ars căzute din fronton. Printre scaunele răsturnate și mesele cu postament Înfloreau netulburate flori În ghivece. Lipită de terasă, ca un bazin ornamental, era o piscină mare de formă rectangulară, construită În anii ’20, după cum mă informă Hennessy, la dorința magnatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
că v-am lovit. — Lasă-mă-n pace. Nu te apropia de mine și termină cu gîfÎitul ăsta. O să intri-n hiperventilație. Ridică mîinile să mă respingă, apoi se sculă În picioare și Își aranjă fusta pe șolduri. Sări ca arsă cînd Își văzu genunchii juliți și, Într-o izbucnire de nervi, arse un șut În valiza de care se Împiedicase. — Fir-ar a naibii... — Doctor Hamilton... Credeam că e... — David Hennessy? Dumnezeule mare, cît timp petreci tăvălindu-te prin pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
aripa de vest a casei. Ferestrele dădeau spre o verandă deschisă către mare, tăinuită sub tende care atîrnau ca niște vele cernite. De aici propuseseră soții Hollinger toastul de ziua reginei, Înainte de a se retrage la odihnă. FÎșii de creton ars rămăseseră lipite de zid, iar garderoba semăna cu o magazie de cărbuni răscolită. — Dormitorul doamnei Hollinger, spuse Cabrera, apoi mă ținu de braț să nu cad grămadă pe podețul de scînduri. Ați pățit ceva, domnule Prentice? Am impresia că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
dacă s-a dezlipit de mine cînd m-am urcat În mașină lîngă Paula. Auzeam Seatul zgomotos al lui Cabrera avîntîndu-se pe șoselele mărginite de palmieri din jurul proprietății Hollinger. Plecarea lui parcă ne lăsase iar complet expuși la ororile conacului ars. Paula strîngea În mîini volanul, cînd Încleștînd, cînd relaxîndu-și degetele. Casa rămînea În spatele nostru, dar știam că ei Îi rătăceau gîndurile prin Încăperile distruse și că făcea propriile-i autopsii mentale asupra victimelor. Încercînd s-o liniștesc, i-am Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să se aprindă de unul singur. Banchetele, covoarele, cele patru roți, pînă și cauciucul de rezervă, toate au ales aceeași soartă. Rareori dai de-așa unanimitate. Cabrera a făcut un pas Înapoi ca să cuprindă dintr-o privire mașina cu măruntaiele arse. A rămas tăcut tot timpul cît m-am Învîrtit pe lîngă ea, nedumerit să mă vadă că luam lucrurile atît de ușor. Era clar că absolventul ăsta de academie de poliție, cu hotărîrea lui de oțel, descoperise că pe britanicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ascunși În spatele vizetei, plutea atît de aproape deasupra mea, Încît aproape Îmi atingea creștetul cu ghetele. I-aș fi făcut cu mîna de n-aș fi fost atît de preocupat de-ale mele, așa că am pășit mai departe printre cioturile arse ale lămîilor, zdrobind sub tălpile pantofilor fulgii de cărbune care acopereau pămîntul. Treizeci de metri mai Încolo, lîngă poartă, șoferul familiei Hollinger stătea cu spatele la vechiul Bentley, oprit pe alee. Mă pîndea, ca Întotdeauna, cu o privire fixă și un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tensiune ca din strune de oțel. MÎinile Înmănușate ale pilotului țineau strîns bara de control, parcă strunind un cal Înaripat. Corabia văzduhului se Înclină adînc și plonjă pe deasupra livezii, aproape atingîndu-mi fața cu aripa stîngă. M-am ghemuit printre trunchiurile arse, În vreme ce deltaplanul zbura În cercuri largi pe deasupra mea, gata să se repeadă din nou dacă Încercam să ajung la poarta ce dădea spre casa Hollinger. Ținîndu-mi țeasta la adăpost, am luat-o la fugă prin țărîna amestecată cu cenușă, intenționînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu fața-n sus, Înfășurîndu-i strîns șalul În jurul pieptului, astfel Încît sfîrcurile Împungeau să iasă prin țesătura fină. — Charles? Te simți bine? N-am nimic. Pe vremuri o Înfășuram pe mama În șalul ăsta. — Pe mama ta? (Paula sări ca arsă și trase de șal să-și ușureze strînsoarea sînilor.) Charles, nu cred că pot să joc rolul mamei tale. — Nici nu vreau asta. Arată ca o rochie de nuntă. Cam ca aia pe care-ai filmat-o. — Am filmat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
oglinda spartă a apei, lumina vibra pe trunchiurile palmierilor și Împestrița pereții bungalourilor. O adolescentă tocmai ieșea din piscină; se ridică pe bordură, cu sînii goi, strîngîndu-și nările Între degete ca să-și scurgă apa din nas. Părul blond, precum cînepa arsă, Îi acoperea umerii. Scoțînd un țipăt, o luă la fugă pe bordură și se aruncă iar În apă, iscînd un plescăit puternic. — Adorabilă, nu, Charles? Frumoasă, frumoasă și stricată. Ar trebui să poți face o mulțime de lucruri cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nevoie de ceva prin care să ne amintim de el. Frank s-a gîndit că incendiul ar fi o acrobație numai bună pentru ziua reginei. Nu și-a dat seama că Hollingerii ar rămîne prinși În casă și-ar muri arși. Frank s-a simțit responsabil, din moment ce el organizase totul. — Și-ați participat toți? — Toți. Eu am comandat eterul de la un furnizor de materiale pentru laborator din Malaga. Betty Shand l-a cărat cu una dintre autodubele ei, surorile Keswick l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
care miroseau a rășină când bătea soarele. Nu erau rășini și nici lemn în amestecul de lut crud, închegat în căldură. Dar era străfundul secat al lui Daht-e Kavir și-al lui Daht-e Lut, două erguri de sare și stâncă arsă. — Bucură-te că pleci din deșert, îi spusese Esfandiar, cofetarul, care ajunsese prea gras ca să mai îndure tortura verilor. — Dar Esfandiar nu era zartosht, ci șiit musulman, cum i se schimbaseră și lui rudele. Nu vorbeau despre asta în casă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
când Veterinara se-apropia: — Omar, vino repede, îți sosește iubita! Era o femeie prea liberă ca să pară că tocmai pe el l-ar fi așteptat. Omar născocea scenarii posibile despre zecile de bărbați care îl precedaseră și apoi, cu sufletul ars, își jura să o părăsească. Dar Veterinara era ca un vis din zori: nu puteai să îl prinzi, nici să-l pierzi. După primii doi ani ai lui la Godun, casa ei era gata. Nu mai ocupa doar salonul din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
zise ea și înălță pleoapele. Chiar atunci îl simți pe Omar arătându-i-se, cu spinarea teșită și cu tâmplele înspicate. Nu îi mai părea, dar era chiar el, Shahriarul ei, împăratul de rouă. Sultanul desculț al împătimirii, al nopților arse și al uitării. Presimți cum că freamătă el însuși văzând-o, dar era o închipuire. — Omar, ce e cu ochii tăi? întrebă. — Am orbit, zise el în șoaptă. — Ai orbit? repetă întristându-se. — Da, dar să nu te îngrijorezi, văd
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]