KorAP: Find »[drukola/base=avangardă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...173 174 175 ...188 >

4,682 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

culturale: " Noi putem realiza cultura cea mai armonioasă, deci cea mai perfectă de pe lume" (p. 93). Extrema naționalistă a interbelicului continuă în literatura didactică unele axiome centrale în dogmatica identitară elaborată în sfârșitul secolului al XIX-lea și desăvârșită în avangarda reflecției social-istorice interbelice legate de spiritualitatea românilor, cum ar fi teza "creștinismului genetic" (care exaltează vechimea creștinismului la români), teza românilor ca botezatori ai barbarilor, teza supraviețuirii românității prin religie în fața persecuției catolice, sau teza românilor ca apărători ai creștinătății

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
neîntrerupt la conducerea statului; ii) o accepțiune mai puțin strictă, de dinastie simbolică. Vom urmări cum cele două concepții converg înspre configurarea ideii de "dinastie națională" românească. Prima cărămidă a construcției dinastice a fost așezată de B.P. Hasdeu. În fruntea avangardei gândirii romantice, Hașdeu elaborează un "splendid edificiu imaginar" (Boia, 1997, p. 139) a cărui concluzie probează rădăcinile dacice ale basarabilor, precum și continuitatea milenară a dinastiei. Monumentalul Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a Românilor, proiectat ca dicționar exhaustiv

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
națională a destinului istoric al românismului este înlăturată de ideea socială a luptei de clasă fără considerente naționale. Iar principiul motric al istoriei devine din lupta pentru împlinirea idealului național în lupta clasei muncitoare pentru idealul egalitar. "Chestiunea națională" în avangarda teoretică a marxism-leninismului. Istoricul relației dintre teoria marxistă și chestiunea națională este povestea unei acomodări progresive a naționalismului în interiorul cadrelor doctrinare ale marxismului. Începutul a fost, însă, marcat de conștiința deplină a ireconciliabilității principiale dintre comunism și naționalism. În Manifestul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cu finalități corective la adresa conținutul noțiunii de patriotism, supus "denaturării" de către forțele reacționare ale vechii orânduiri sociale. Conținutul îndreptat al noțiunii este, desigur, patriotismul socialist, "organic legat de internaționalismul proletar" (p. 10). Antinaționalismul implicit al doctrinei internaționalismului proletar elaborat în avangarda reflecției teoretice a marxism-leninismului a fost încorporat în literatura didactică românească sub forma patriotismului socialist. Prin impunerea tactică a dreptului de autodeterminare națională în agenda politică a socialismului, antinaționalismul manifest al marxismului radical a fost diluat. Însă acceptarea ideii naționale

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a realizat ca funcție a infiltrării capitalului în teritoriile românești. Unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul este epurată de orice rămășițe ale naționalismului retrospectiv care ar fi putut supraviețui examenului demitizant întreprins de școala critică din interbelic. În fapt, avangarda istoriografiei critice își găsește prelungirea în analiza rolleriană a cazuisticii Mihai Viteazul. În primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a născut într-un oraș de negustori pe malul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cu un trecut păcătos, închiderea Bisericii Unite apare ca un act pe deplin justificat. Pe măsură ce înaintăm înspre epoca modernă, rolul bisericii în istoria românilor scade considerabil. Până în secolul al XX-lea, când actorul colectiv central devine mișcarea muncitorească, reprezentată prin avangarda sa revoluționară, PCR, biserica este trecută în afara narațiunii istorice. Se poate conchide că ortodoxia a încetat să definească spiritualitatea colectivă a poporului român, care era acum concepută pe liniile umanismului socialist. Corrigendum: epurarea componentei monarhice a memoriei naționale românești. În

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pe 18 decembrie 1974 nu a trasat doar liniile pe care se va derula "făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate" și direcțiile de "înaintare a României spre comunism", ci a furnizat și grila de interpretare a trecutului național. Încă din 1947, avangarda reflecției istorice și-a mutat sediul din câmpul profesionist al istoricilor de meserie localizați în universități și institute de cercetare în plenarele de partid. Însă chiar și pe vremea lui Roller, direcțiile erau setate prin lucrări academice, de genul cărții

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cărei producere stă sub semnul legilor obiective ale dezvoltării istorice; rolul mișcării muncitorești în crearea României moderne și în special a Partidului în împlinirea destinului social-național. Am văzut cum tot mai pregnant, Partidul și-a asumat sarcina nu doar de avangardă politică a revoluționarismului socialist, ci și rolul de avangardă a reflecției istoriografice, decretând versiunea oficială a trecutului românesc lucrată în Biroul Permanent al CC. Restructurarea memoriei naționale pe coordonate indigene a fost influențată hotărâtor și de o altă evoluție, de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
istorice; rolul mișcării muncitorești în crearea României moderne și în special a Partidului în împlinirea destinului social-național. Am văzut cum tot mai pregnant, Partidul și-a asumat sarcina nu doar de avangardă politică a revoluționarismului socialist, ci și rolul de avangardă a reflecției istoriografice, decretând versiunea oficială a trecutului românesc lucrată în Biroul Permanent al CC. Restructurarea memoriei naționale pe coordonate indigene a fost influențată hotărâtor și de o altă evoluție, de data aceasta localizată în avangarda culturală (operând, desigur, tot

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ci și rolul de avangardă a reflecției istoriografice, decretând versiunea oficială a trecutului românesc lucrată în Biroul Permanent al CC. Restructurarea memoriei naționale pe coordonate indigene a fost influențată hotărâtor și de o altă evoluție, de data aceasta localizată în avangarda culturală (operând, desigur, tot sub strânsa supraveghere a Partidului). Este vorba despre apariția protocronismului românesc, curent cultural sub care s-a reorganizat autohtonismul național, cu rădăcini adânci în tradiția culturală românească. Lansat în 1974 prin articolul omonim semnat de Edgar

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Naționalizarea luptelor de eliberare socială este cel mai bine evidențiată de cazul răscoalei condusă de Horea din 1784, care a făcut obiectul analizei scrupuloase realizate de K. Verdery (1991, pp. 224-235). Hermeneutica mișcării lui Horea a declanșat o dispută în avangarda reflecției istoriografice, ai cărei protagoniști au fost David Prodan, adeptul interpretării sociale a răscoalei țărănești, și Ștefan Pascu, avocatul interpretării naționale a revoluției populare. Este relevant de arătat modul în care tranșarea în favoarea hermeneuticii naționale a disputei asupra caracterului mișcării

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
protagoniști au fost David Prodan, adeptul interpretării sociale a răscoalei țărănești, și Ștefan Pascu, avocatul interpretării naționale a revoluției populare. Este relevant de arătat modul în care tranșarea în favoarea hermeneuticii naționale a disputei asupra caracterului mișcării lui Horea purtate în avangarda reflecției istoriografice s-a transpus în ariergarda consensului societal reprezentat de manualele școlare de istorie. La fel de relevant este și modul în care schimbarea de interpretare s-a modulat armonic pe schimbarea naționalistă petrecută în ideologia regimului. Apropierea bicentenarului a introdus

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în urma travaliului cultic se bazează astfel pe o charismă artificială, extrinsecă, al cărei sediu rezidă în mijloacele propagandistice și nu în calitățile interne ale subiectului carismatic. În schimb, cultul partinic se bazează pe construcția ideologică a charismei instituționale. Partidul, ca avangardă a clasei proletare și instrument organizatoric care precipitează dezvoltarea legică a istoriei, este definită ca instituție charismatică și venerată ca atare. Programul... din 1974, adoptat drept "măreață carte de căpătîi" a discursului didactic (Almaș și Fotescu, 1979, p. 179), fixa

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Pluralizarea manualelor a fost, într-adevăr, un moment de cotitură în evoluția pedagogiei românești și în reconstrucția literaturii didactice. Însă această turnură nu s-a produs din senin, ci a venit pe fondul unor evoluții produse în cultura autohtonă. În avangarda reflecției istoriografice românești, glisarea paradigmatică produsă în pedagogia istorică dinspre dogmatica oficială înspre multi- perspectivism a fost amorsată de apariția lucrării Istorie și mit în conștiința istorică românească, semnată de L. Boia (1997). Pregătită la rândul ei de o altă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
înscrisă pe linia unei istoriografii debarasată de încărcătura ideologică naționalistă. Centrală în această direcție este orientarea explicit europenistă, manualele aderând entuziast la filosofia Europei Unite; c) o a treia breșă s-a deschis în direcția unui discurs postmodern, racordat la avangarda reflecție istoriografiei critice, care conține elemente iconoclastice la adresa mitologiei naționale. iii) perioada postnaționalizării (2004 - prezent), marcată de apariția celei de-a treia generații de manuale fundamantate pe noile programe școlare adoptate în 2004. Reflectând intensificarea eforturilor de integrare europeană, programele

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
momentul critic - punctul de inflexiune - care marchează simbolic debutul procesului de reconfigurare a memoriei publice românești pe aliniamentele eticii europene a memoriei. În acest an poate fi reperată producerea unei masive prefaceri a ordinii discursive a memoriei publice românești. În avangarda reflecției istoriografice, debutul acestui moment tranzitoriu este ilustrat de publicarea provocatoarei cărți semnate de L. Boia, Istorie și mit în conștiința românească (1997), lucrare care a dat startul deconstrucției mitologice a memoriei naționale. Imediat în trena lucrării lui Boia, noul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în cele din urmă cu retragerea manualului din circuitul școlar (Pârâianu, 2002). Facțiunea naționalist-tradiționalistă, deși a câștigat lupta cu manualul, a pierdut pe termen lung bătălia cu noua paradigmă critico-reflexivă a postnaționalismului ce a început a se configura simultan în avangarda reflecției istoriografice autohtone (Boia, 1997), cât și în ariergarda discursului didactic românesc (Mitu, 1999). Succesul reacției naționalist-tradiționalistă a reușit să aresteze pentru moment schimbarea de paradigmă. Însă aceasta nu a putut frâna procesul de înnoire a tradiției naționale românești, care

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pe care am întreprins-o a încercat să surprindă, inițial, geneza culturală a primei formule a memoriei istorice românești, produsul intelectual al cărturarilor Școlii Ardelene. Prelucrând materiale deja existente în tradiția cronografică românească, literații ardeleni au reușit să articuleze, în avangarda reflecției istoriografice, paradigma latinistă în cadrele căreia s-a configurat simțul identitar național și, în paralel cu acesta, conștiința istorică românească. Paradigma latinistă a Școlii Ardelene a stabilit cadrul de referință al memoriei istorice românești, în raport cu care s-au definit

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în raport cu care s-au definit și contra-definit formulele ulterioare ale românismului identitar și ale conștiinței istorice românești. Un aspect crucial, a cărui importanță a fost reliefată cu metodicitate pe întregul parcurs al analizei, a fost raportul dintre ceea ce am numit "avangarda reflecției istoriografice" și "ariergarda consensului societal". Prima este inovativă și heterodoxă, locul în care se experimentează concepții alternative asupra trecutului. A doua este consensuală și ortodoxă, reprezentată de literatura didactică aprobată oficial de autoritățile statale, încorporând elementele care fie consolidează

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
existentă, fie catalizează schimbarea în direcția programată de autorități. Una dintre asumpțiile de fundal ale analizei a constat în ideea că școala este instituția socială centrală prin intermediul căreia formula identitară și a memoriei colective elaborate de către elitele intelectuale plasate în avangarda reflecției istoriografice sunt difuzate în "corpul social". Literatura didactică prin care se propagă reprezentările sociale despre trecutul colectiv poate fi astfel conceptualizată drept cureaua de transmisie care unește inteligenția de masa societății. Iar manualele școlare de istorie pot fi înțelese

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cheie conceptuală, evoluția istorică a memoriei istorice românești în decursul timpului este marcată de o secvență de modificări substanțiale. Prima răspântie crucială în dinamica memoriei istorice românești se produce spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când "revoluția națională" lansată în avangarda reflecției social politice a gândirii pașoptiste străpunge în literatura didactică, care prin manualele de istorie ale perioadei devine principalul agent ideologic în difuzarea identității naționale în straturile non-elitiste ale populației românești. România a fost făcută, urma să se mai facă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
propriul program de antropogenie politică finalizabil în crearea "omului nou" în specia homo sovieticus. Din incubator al naționalismului etnic cu tente xenofobe, școala a devenit un laborator al patriotismului socialist compatibilizat în cadrele internaționalismului proletar. Memoria istorică națională, dospită în avangarda reflecției social politice încă din generația pașoptistă și răscoaptă în ariergarda consensului societal al literaturii didactice începând cu jumătatea secundă a secolului al XIX-lea, a fost substituită cu o memorie istorică impregnată cu puternice tente antinaționale. După cum am arătat

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
modelul societal și tipul cetățeanului ideal imaginate și promovate de elitele puterii. În fine, tabloul deficiențelor trebuie completat cu absența revistelor culturale din analiza întreprinsă. O mai mare atenție acordată vieții intelectuale desfășurată în revistele culturale, ca spații instituționale ale avangardei reflecției social politice, ar fi deschis o fereastră înspre descifrarea mecanismelor ce stau în spatele inovației ideatice și producției culturale a noutății în materie de conceptualizare a trecutului. Totuși, după cum am argumentat în corpul lucrării, analiza s-a axat cu preponderență

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
idei responsabile de acest proces de colmatare a memoriei istorice oficiale. Între ezoterismul elitist și exoterismul popular, lucrarea de față a optat decisiv pentru cel de-al doilea, considerând că "sinele național", chiar dacă este imaginat inițial de către literații plasați în avangarda reflecției social politice, se articulează în conștiința indivizilor prin literatura didactică de masă difuzată în sistemul educațional. Bibliografie* Avangarda reflecției social politice și istorice românești *** (1881). Proclamațiunea Rescularei Nationale de la 1848 în Capulŭ căreia s-a aflatŭ Ion Heliade Radulescu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
față a optat decisiv pentru cel de-al doilea, considerând că "sinele național", chiar dacă este imaginat inițial de către literații plasați în avangarda reflecției social politice, se articulează în conștiința indivizilor prin literatura didactică de masă difuzată în sistemul educațional. Bibliografie* Avangarda reflecției social politice și istorice românești *** (1881). Proclamațiunea Rescularei Nationale de la 1848 în Capulŭ căreia s-a aflatŭ Ion Heliade Radulescu, Bucuresci: Tipografia modernă, Grigorie Luis. *** (1957). Educația patriotică și sarcinile științei istoriei. Studii. Revista de istorie, Anul X, 6

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]