4,944 matches
-
involuntare și al reveriei, lucrarea mea s-a făcut aproape de la sine, așa cum mi-a dictat-o inima, care nu știe nici de timp nici de spațiu nici de celelalte condiții care înconjoară succesiunea lucrurilor în viață. Despre un copil blond și o veche, încântătoare călătorie De îndată ce am terminat școala primară, părinții mei au hotărât să mă ducă la Iași. Nicăieri aiurea grija ce o purtau pentru cultura și educația mea n-ar fi putut fi mai bine satisfăcută, atunci. Nicăieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în două. Unii o adorau pe cea dintâi, nu pentru că avea silueta fină, ochi negri și înfățișarea de andaluză, dar pentru că, spuneau ei, cânta mai bine și avea jocul mai expresiv; ceilalți o adorau pe a doua, nu pentru că era blondă și avea ochi vicleni, dar spuneau ei pentru că vocea sa avea un timbru mai cald, iar jocul său era mai natural. Mă servesc de verbul "a adora", în lipsă de altul mai potrivit, pentru a exprima cu el acea dispoziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
călătorie, e de a-și îndrepta pașii spre balconul Roxanei, Cyrano scutură de pe el finul praf cosmic pe care l-a adunat în spațiile siderale, prinde între degete, și le dă drumul în aerul liniștit, cele câteva fire de păr blond din coafura Berenicei rămase pe haină, smulge de pe pinteni delicata fâșie din trena Cometei pe care a atins-o în drum... Așa pretinde cel puțin Rostand. Cam așa... Și la drept vorbind așa chiar trebuie să fi fost. Așa se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lucrurile acestea se leagă o veche amintire a mea. Era cam prin 1903. Într-o seară de toamnă, călătoream spre Iași, venind, împreună cu amicul meu Lascăr Antoniu, de la Galați. În același compartiment cu noi, călătorea, însoțit de o tânără persoană blondă (fiică, rudă? n-aș mai putea spune), scriitorul rus Vladimir Korolenko. Nu știu cum l-am aflat, cum am aflat că era el. Știu bine că figura lui blândă, impunătoare, caracteristic slavă, m-a interesat din primul moment. Era și așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cele mai devotate Doamnei Negruzzi la jeune malade și Domnișoarei Anicuța pe care o regret de a o fi văzut numai câteva momente. Te sărut, Pogor". SUMAR Eugen Herovanu comentând "fenomenul Iași"................................................................5 În căutarea trecutului 15 Despre un copil blond și o veche, încântătoare călătorie 26 Anii de școală 32 Internatul 42 Porumbeii lui Petre Carp 50 Imagini de altădată. 58 Aspecte de totdeauna. Călătorie în timp 65 Primăvară 85 Sufletul lui 105 Puțină istorie 107 Lumină din lumină 114
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de intrare în spațiul unde erau aceste locuri, îi spun spațiu că nu știu ce altă denumire să-i dau. Într-o gară s-a urcat în tren și a intrat la noi un tânăr de vreo 20-22 de ani, subțirel și blond, s-a așezat pe bancheta din fața mea și a început să se uite la mine. Eu nu prea l-am băgat în seamă, căci reciteam pentru a nu știu a câta oară cartea „Aventuri în insula naivilor”. Eram nemulțumit
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
dreptul ironic ca tocmai ele să fie scandalizate la vederea unui sex de bărbat. (2011) NOSTALGII (Anexă) Duminicile de odinioară La începutul zilei era emisiunea cu pionieri Tot înainte!. Întro vreme, mă uitam la ea pentru că eram îndrăgostit de fata blondă și cu codițe care prezenta. (Să fi fost Cristina Țopescu? - ea cred că era.) Înghițeam toate tâmpeniile cu pionieri care plan tau copaci, făceau careuri, ridicau steaguri și salutau cu cra vatan vânt, doar ca so văd pe prezentatoare, în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
dintr-o regină desfrînată, care l-a făcut de rîs pe tatăl tău Împreunîndu-se cu un taur. Nu trebuie, Ariadna, să-mi iei În nume de rău că-ți vorbesc astfel. Și lasă-mă să mai mingii o dată părul tău blond. În labirint nu voi avea alte arme decît curajul de a privi destinul În față și dragostea ta. Și tu știi că despre Minotaur se povestesc lucruri teribile...) Cine l-a urmat pe Tezeu a făcut-o, bineînțeles, dintr-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai mult de orice scepticism. Căci nimic În sculptura greacă nu trădează Îndoiala. Din contră, totul caută s-o ascundă. Așa cum Îl vedem În statui, Apolo Înaintează ținînd În mîini lira și arcul, mîndru și melodios. VÎntul Îi flutură buclele blonde. La șold Îi atîrnă tolba cu săgeți, iar marea palpită În fața celui care, odinioară, la Delfi, a străpuns cu săgețile sale un șarpe monstruos ce pustia ținutul. Ucigătorul șarpelui rupe limitele cărnii și se Înalță În transparența sufletului său solar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îmbrățișează, iată, iarăși, cu recunoștință toate lucrurile din jur, care știe că toate aceste zile nu se vor mai repeta niciodată și melancolia, singură, nu poate justifica o viață. Ieșind din mare cu trupul șiroind de apă sărată, scuturîndu-ți părul blond plin de alge și de spumă, tu, zeiță, umpli de Încîntare tot ce e uman În noi. Pentru că toată desăvîrșirea frumuseții tale poartă urma unei mîini omenești ca și coloanele Parthenonului. Nicăieri ca acum n-am Înțeles mai bine uimirea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acum sînt pregătit să Încerc toată compătimirea necesară pentru Endimion. Endimion urăște luciditatea. O urăște pentru că-l smulge din vis, Îl tîrăște la soare din grota sa unde noaptea Îl vizitează zeița Artemis fluturîndu-și pe umerii goi părul rece și blond. Lucid, Endimion rămîne cu ochii ațintiți În gol; pădurea Însorită i se pare pustie, lumina zilei i-a renăscut cuvintele pe buze, dar odată cu aeeasta zeii mor. În locul pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să beau ce găsesc. - Asta-i cafea făcută la filtru. E delicioasă, zise Leon sorbind din lichidul fierbinte. - Mie îmi este dor de cafeaua mea de acasă, făcută la ibric. - Și de ce îți mai esti dor? - De foarte multe. Bărbatul blond îi atinse un punct sensibil, iar ea simțea că nici lumina unui fulger nu ar fi putut pătrunde în sufletul ei, dar își păstrase seninătatea feței și surâsul. - Mai dorești ceva? O întrebă Leon destul de politicos, încercând să tragă suficient
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
precauție. Când o întâlnise prima oară o privise exact ca și acum, total dezinteresat. Leon era trecut de treizeci de ani. Ochii îi erau de un albastru cenușiu și rareori îi găseai senini. Tenul era nebronzat, iar părul mai mult blond decât șaten. Ambii erau ca două fire electrice lăsate la întâmplare, așteptând fiecare să fie conectat la curent. Involuntar se năștea o relație care avea s-o ia pe un făgaș fără întoarcere. Nici unul nu căuta să tragă jarul la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gol din stomac i se ridica spre esofag și-i provoca vomă. Ce știu bărbații despre cât e de greu în lume pentru o femeie singură? Habar nu au. Ei cred că toate femeile pot sta la dispoziția lor. Glasul blondului tăiase brusc ca o sabie scenariul unei imagini ce se urzea în interiorul ei, eliberând-o brusc din strânsoarea temerii care pusese stăpânire pe ea. Astfel, în drum spre casă ajunseseră în fața unui bar cu o terasă frumos amenajată, un loc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Era mai mult ca sigură că acest sentiment și tot haosul din ea, erau doar în mintea ei. El nu-și dădea seama de nimic. Când se uită la el îl văzuse tot cu prosopul în mâini, ștergându-și părul blond și ciufulit. În acel moment aruncă prosopul, iar cu degetele lui destul de insensibile, vru s-o tragă pe Carlina spre el în timp ce un fulger era aproape de ei, urmat de un tunet puternic ca o explozie. Pentru o clipă Carlina se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să facă asta. Voia cu tot sufletul să-l salveze, dar se părea că nu avea pe cine. Luate separat, trăsăturile lui nu erau frumoase. Buzele îi erau prea subțiri, bărbia prea voluntară, ochii albaștri erau prea tulburi, iar sprâncenele blonde abia i se zăreau. Numai obrazul îi era fin. Hainele le purta cu neglijență. Virilitatea lui era de-a dreptul o dezamăgire și o primejdie din fața căreia orice femeie ar fi fugit. Fapta soției sale era justificată. După masă, cei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
discutat cu Don Șef. Dealtfel, sectorul lui Marinescu nici nu cuprinde instalația mea. Și dac-ar cuprinde-o, nu mi-ar părea deloc rău; relațiile dintre mine și Marinescu au fost întotdeauna frumoase, aproape colegiale. Ca om, e un tip blond, puțin chel, scund, plecat de spate, mereu dus pe gînduri. Dacă-i spui ceva, stă și te ascultă, ori merge cu ochii în pămînt, dar tot te ascultă. Răspunsul ți-l dă după o clipă de gîndire sau te amînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă abțin. Acum, fata traversează aleea și vine în fața mea: Bună ziua, Mihai! Sărut mîinile! îi zic, încercînd în zadar să-mi amintesc cum o cheamă. Credeam că ai să mă cauți... Cum să îndrăznesc?! Te văd mereu cu un băiat blond, cred că-i prietenul tău... Nu pentru asta, precizează fata. Atunci?! Credeam că studiind atîta timp Biblia te-ai convins să... Știi, încep eu pe un registru de ironie fină, n-am studiat-o în întregime. Mai am de învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zice el. În baza ăluia, rîde Brăduț, Chirilă mai era și-acum aici, în combinat, șef de sector, ba poate director. Tu crezi că l-a înșelat nevasta? se miră Lupu. Cu cine?! Cine să se uite la paparuda aia blondă. Mai degrabă zi că a vrut el să scape de ea și să plece de aici. Prea întinsese coarda în combinatul ăsta, mai ales cît nașul său, care anul trecut a fost mătrășit, a stat pe un scaun înalt, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
capul să văd dacă nu e careva în spatele meu. Dumneavoastră, dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, zice ea, repetînd gestul. Mă apropii cu pași rari, aruncînd o singură privire, cuprinzătoare, femeii care o însoțește pe Brîndușa: e cam de aceeași vîrstă cu ea; blondă, cu părul tăiat scurt, frumos buclat; are o ținută dreaptă, impunătoare și un surîs grav, ironic, în colțul stîng al gurii. Tovarășe Vlădeanu, mi se adresează Brîndușa, întinzîndu-mi o hîrtie, tovarășa este delegata Cooperativei Invalizilor, cu care avem relații strînse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întoarce spre femeia de-alături și-i șoptește: Pa, Cristina! Mă bucur că te-am văzut. Nu uita: dacă nu pleci, deseară te-aștept. Anunță-mă la timp. Bine, Brîndușa. Cred că rămîn să te vizitez deseară, îi spune femeia blondă. Oricum, vreau să rezolv cu filamentele... Fii fără grijă. Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema. La revedere! Rămîn singur cu doamna blondă și am senzația că, dacă nu-mi ies puțin din pepeni, crăp; crăp ca un pepene galben în zori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
deseară te-aștept. Anunță-mă la timp. Bine, Brîndușa. Cred că rămîn să te vizitez deseară, îi spune femeia blondă. Oricum, vreau să rezolv cu filamentele... Fii fără grijă. Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema. La revedere! Rămîn singur cu doamna blondă și am senzația că, dacă nu-mi ies puțin din pepeni, crăp; crăp ca un pepene galben în zori. "Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema", o imit eu pe Brîndușa. Uite-așa se pasează pisica. Femeia blondă pare contrariată. Eu încep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Rămîn singur cu doamna blondă și am senzația că, dacă nu-mi ies puțin din pepeni, crăp; crăp ca un pepene galben în zori. "Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema", o imit eu pe Brîndușa. Uite-așa se pasează pisica. Femeia blondă pare contrariată. Eu încep să rîd încet și-i întind mîna. Vlădeanu. Cristina, murmură femeia, ridicînd puțin mîna, să i-o pot lua într-a mea. Mihai, adaug eu. Dumitriu, completează prezentarea femeia blondă. Așadar, zic, mă cheamă Mihai Vlădeanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Uite-așa se pasează pisica. Femeia blondă pare contrariată. Eu încep să rîd încet și-i întind mîna. Vlădeanu. Cristina, murmură femeia, ridicînd puțin mîna, să i-o pot lua într-a mea. Mihai, adaug eu. Dumitriu, completează prezentarea femeia blondă. Așadar, zic, mă cheamă Mihai Vlădeanu, iar pe dumneavoastră, Cristina Dumitriu. Ador numele care pot fi rostite clar, cu toată gura. Problema, deci, e ca și rezolvată. Rămîne să mai aprobe tovarășa care se ocupă cu desfacerea filamentelor. Tocmai voiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ocupat. Pun receptorul la loc. Ocupat. Nu mi-ați răspuns ce faceți dacă nu obțineți cele două tone. Mă duc din nou la Brîndușa. Să zicem că le obțineți mîine. Deseară, filamentele trebuie să ajungă la destinație, îmi spune doamna blondă, ucigîndu-mă cu permanentul ei surîs ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoa-ce, lasă-mă și nu-mi da pace". Trebuie, neapărat, să ajungeți și dumneavoastră? o întreb, aruncîndu-mi în luptă fărîma de farmec ce cred că o pot stîrni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]