4,874 matches
-
un parfum scump pe care și-l dorea mult. Dar cum săl păstrezi atunci când și-a pierdut mirosul? Tăcerea dintre ei era din ce în ce mai apăsătoare. Ea nu făcea scene de gelozie și nu provoca scandal așa cum adesea provoca soțul său. Era calmă, iar plânsul îl avea ascuns. Dacă avusese vreo îndoială legată de căsătoria lor, de decizia pe care o crezuse corectă atunci, acum vedea clar lucrurile. Nu se ridicase niciodată la nivelul așteptărilor ei. Era o nebunie să iubești un bărbat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
exotic și atractiv. Un fulger îi trecu Carlinei prin adâncul inimii atingând-o ca un vârf de stilet atunci când el spusese: - Vrei să bei ceva? - Nici vorbă de așa ceva, îi răspunse pe tonul cel mai normal posibil, încercând să fie calmă. Își grăbi mersul crezând că astfel îl va împiedica să intre. - Știu că ești frumoasă, dar văd că ești și isteață. - Știi bine că alcoolul nu-i bun, mai ales în perioada asta caldă, îi răspunse Carlina cu un zâmbet
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu starea și înfățișarea lui, îl transforma într-o ființă diabolică. În momentul acela Carlina ar fi vrut să-l pălmuiască, dar o forță mai puternică decât mânia o făcuse să înghită în sec, conducând-o către o stare mai calmă. Brațele lui puternice vroiau să o cuprindă pe Carlina cu intenția de a trage-o mai aproape de el. Mâinile lui i se părură niște gheare reci, iar fața lui deformată de medicamente era plină de dezgust. - Te rog să nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fi fost permis încât copila exlamă: - Lasă-mă, dă-mi pace! Mamă! Te rog! Gândurile i se învălmășeau amestecându-se ca un lichid în care pui un pumn de sare și dă în clocot. Încercă la următorul pas să fie calmă și să elimine din ea nesiguranța aceea care o bântuia de ceva vreme, cum că ar fi uitat-o Nicky. Își scutură capul involuntar ridicânduși bărbia mai sus, vrând cu tot dinadinsul să se debaraseze de astfel de gânduri negre
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
înceapă un nou capitol din viața sa alături de fiica sa, Victoria. Sub soarele toamnei, în această lună extrem de aglomerată când toți tinerii se pregăteau de un nou an de școală, mulțimea se vânzolea prin oraș. Victoria, în aparență părea destul de calmă. Plutea un aer uscat de toamnă. La plecare, Victoria își luase la revedere pe rând de la toți cei dragi iar când ajunsese la prietena ei Miruna, aceasta începu să plângă. - Nu mai plânge. Nu plec peste hotare și nici la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adevăr, less is more. ̨ n toate cazurile, ingenuitatea ingenioasă a filmului lui Porumboiu comedie mută în care personajele vorbesc cu inserturi sonore locvace și ventriloce, ca un karaoke după nimic deconstruiește Revoluția (și, implicit, Televiziunea) cu ceva din verva calmă a Videogramelor... lui Ujică & Farocki, postulând astfel poate încă un interval, unul în care întrebarea se pune altfel : a fost, n-a fost... oare mai contează ? Flashback într-o noapte de iarnă, un tânăr care-și făcea stagiul militar dezertează
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
meserie frumoasă, căutată. Căsătorește-te cu ea, Mihai. Începe și tu o viață de familie, tihnită, fără grijă. Îl privesc cum frămîntă țigara între degete, o aruncă în scrumieră, apoi își aprinde alta. Ioane, îi spun eu pe un ton calm, parcă nu ești fiul lui tat-tu. Tata! exclamă el, începînd să se plimbe furios prin încăpere. Ce-a făcut tata toată viața?! A muncit cu ziua pe la alții... Pîna a reușit și el să cumpere ceva pămînt... Și după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
O salut, dar ea nu zice nimic. Deschide ușa și intră. Eu mai rămîn două clipe pe loc, apoi bat la ușă și intru. Sărut mîinile! Vă rog să mă iertați, lipsește tovarășul Teodoru și..., încep eu pe un ton calm, aproape umil. Erai lîngă ușă cînd am venit eu, tovarășe fizician, zice Brîndușa, apăsînd pe cuvîntul "fizician", cred că ai citit programul afișat. Se apleacă spre unul din cele două interfoane, fără măcar să-mi arunce o privire, bate două clape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Doamna Teona rămîne cu privirea ațintită asupra brichetei, pe care o mișcă încet, cu vîrful degetelor, peste suprafața dosarului cu contractele aduse de mine. Își mușcă un timp buza de jos, apoi strînge colțul stîng al gurii într-un surîs calm, peste care albastrul privirii sale e cerul senin de la malul mării, în zori. Mă reculeg pentru o clipă și-mi dau seama că am privirea fierbinte, învăluită cu înfrigurare în jurul doamnei Teona. Simt cum îi sorb însetat fiecare amănunt, fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de Don Șef. Simt cum mi-am căpătat puterea de-a mă stăpîni, dar furios pe dinăuntru, atît de furios încît să dau replica potrivită imediat ce doamna Teona mă va repezi. De ce prea departe, doamnă? întreb eu senin, cu voce calmă, sub care mă simt clocotind. Spune-mi, Mihai, mă întreabă doamna Teona pe un ton calm și senin, ca privirea în care m-a învăluit, e chiar atît de normal să discutăm despre... literatură, despre coordonatele existenței umane... într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dinăuntru, atît de furios încît să dau replica potrivită imediat ce doamna Teona mă va repezi. De ce prea departe, doamnă? întreb eu senin, cu voce calmă, sub care mă simt clocotind. Spune-mi, Mihai, mă întreabă doamna Teona pe un ton calm și senin, ca privirea în care m-a învăluit, e chiar atît de normal să discutăm despre... literatură, despre coordonatele existenței umane... într-un birou ca acesta, înțesat pînă la refuz cu cifre de plan? În birou la mine, doamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
servitor. Uită că acum vreo zece ani era și el printre cei ce transformaseră cîteva camere de oaspeți ale uzinei în alte minuni, unde "semnau" condica de prezență cîteva salariate... Se apropie de mine și mă întreabă pe un ton calm, semn că are o mare putere de stăpînire de sine: Spuneți-mi, vă rog, aveți treabă cu mine? Nu, cu doamna Cristescu, precizează fata cu dintele de aur. Toate repartițiile pentru blocul-turn, îmi spune doamna Cristescu, au fost deja înmînate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ocolindu-se cu abilitate cînd ar trebui să se ciocnească. Unul e scund, cu părul negru și des, cu privirea ascunsă sub tufele sprîncenelor și cu maxilarele puternic reliefate. Celălalt e mai înalt, grăsuț, moale în gesturi și cu privirea calmă. Cu ce problemă? întreabă cel scund, oprindu-se o clipă în fața mea. Am fost propus de combinat pentru schimb de locuință, din Cartierul de Nord, la blocul-turn. Tabelul a plecat de la combinat în ianuarie. Ceilalți de pe tabel au primit deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în părul ei la tîmplă. Încet, fără grabă, dar cu siguranță, trec mîna dreaptă dincolo de mijlocul ei, sprijinind-o de pat; îi privesc obrazul un timp să-i văd reacția, dar ea încă mai visează la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de hotel, așternută între mine și Cristina, e spartă brusc de sunetul telefonului. Ridic privirea și întîlnesc ochii speriați ai doamnei Cristina. Dumnezeule!, au aflat de la recepție că ești aici... Mă apropii de ea și-o prind de braț: Fiți calmă! Trebuia să las buletinul la recepție. Le spunem că am uitat. Răspundeți la telefon... Cristina lasă țigara în scrumieră și ia receptorul, cu mîna tremurîndă. Da, vă rog... Alo, tovarășa ingineră Dumitriu? se aude în receptor o voce gravă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o chestiune urgentă: vreau să știu unde este acum tovarășul fizician Vlădeanu! Doamna Cristina tresare, iar mîna care ține receptorul începe să-i tremure. Îi prind cu putere palma care mi-a atins mîna și-i fac semn să fie calmă. Stai... nu... nu-nțeleg ce vrei, murmură doamna Cristina, m-ai trezit din somn, tocmai adormisem, ast-noapte am venit cu trenul... Mi-ai spus că te-ai întîlnit cu tovarășul Vlădeanu. Știi cumva unde poate fi găsit? Scuză-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bărbatul blond. Mă așez pe unul din scaunele libere, de lîngă masă, îmi pun sacoșa pe genunchi și încep să-mi deschei nasturii scurtei îmblănite. Cred că știți despre ce este vorba, mi se adresează bărbatul blond, cu o voce calmă, ponderată. Ați fost chemat să spuneți dacă puteți porni separatorul și în cît timp. Tovarășe prim-secretar, intervine directorul, dacă-mi permiteți, eu aș formula altfel întrebarea: de ce are nevoie ca să pornească instalația? Întîi, să ne spună care este situația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung cu privirea, apoi se uită spre cei din jurul său. Dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, începe directorul general pe un ton calm, ponderat, de nerecunoscut, ați fost solicitat să ne spuneți în ce stadiu vă aflați cu separatorul. Nu e cazul să stabiliți dumneavoastră cauzele avariei. Mai ales că este de față tovarășul prim-secretar și a aflat ceea ce, de obicei, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea... Ori... voi mai ieși?!... La dracu'! murmur. Am băgat aproape un milion în sistemele electronice de siguranță... Pe culoarul de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mi stă în cale. Dinu mai ascultă un timp la telefon, apoi întinde receptorul spre mine, spunîndu-mi calm, surîzător: O doamnă vrea să-ți spună ceva. Te rabdă inima s-o refuzi? Stau și mă uit la Dinu: privirea lui calmă îmi biciuie obrazul ca o pereche de palme. Vlad mă privește și el; are un surîs trist în colțul gurii tristețe și compătimire; așteaptă amîndoi să vadă ce voi face. Strîng din umeri, iau receptorul și-l duc încet la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
clătinăm din cap. Nu știu dacă mi-e teamă și nici lui Vlad nu cred că-i este. Mi-e ciudă pe vremea asta umedă... Pe cai, Mihai! îmi șoptește Vlad. Pe cai, Vlade! îi răspund. Ne așezăm pe scaune, calmi, cu gesturi precise. Gata? Gata. Ventilele toate închise? Toate. Tensiune? Zero. Începem cu azotul. Ventil zero-doi-unu deschis. Zero-doi-unu deschis. Aud cum îmi bate inima: încet, cu calm, iar pieptul mi se umple ritmic cu aerul rece, pătruns prin tavanul descoperit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cadă în gura de scurgere a apei de la picioarele mele. Brîndușa privește cum declarația Tamarei cade în canal, pufnește într-un rîs scurt, apoi întoarce privirea spre Vlad, care se uită la noi indiferent. Mergem, Vlade? îl întreabă cu vocea calmă, plină de feminitate. Nu mi-ai răspuns la întrebare, îi spune Vlad. Cum mă duci: în portbagaj, sau mă bagi într-un sac de hîrtie și-l pui pe bancheta din spate? Să nu ne vadă careva împreună, să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un prieten de-al bătrînului și nu mă mai latră. Merg încet, cu grijă, să nu deranjez tăcerea. Noaptea e senină, vremea s-a liniștit, iar zgomotul înfundat al combinatului, cu jocul feeric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă doare mai puțin. Urc în lift, îmi arunc o privire în oglindă, văd că-s vînăt de frig, îmi șterg nasul cu batista care-i deja udă, cobor la etajul unde locuiește Livia și sun. Da, imediat, aud vocea calmă a Liviei. Ușa se deschide larg. Intru, mă întorc spre Livia, care stă cu mîna pe clanță și-mi înclin puțin capul: Sărut mîinile! Scuză-mă că... Știu, răspunde ea sec, a fost o avarie. Cheile tale sînt pe frigider
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
furie. Cerul e senin, doamnă, arăt eu cu privirea în sus, deși ar fi trebuit să fie înnourat, să viscolească! Viscolul să vă prindă așa, dezbrăcată... Măcar din afară să vă lovească furtuna dacă în interior domnește zefirul. Sfînta seninătate calmă a celor ce s-au pocăit după ce-au săvîrșit crime morale!... Tăiem vițelul gras pentru fiul risipitor! Ei bine, am să arunc Biblia cu tot cu învățăturile ei milenare, învechite! Fiul risipitor merită bice, nu carne de vițel! strig eu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]