4,790 matches
-
un pahar de vin curat, de butuc, din propria gospodărie. Sufrageria era pregătită pentru baia de picioare. Dar și vârstnica elevă. Închisese televizorul la care obișnuia să-și urmărească emisiunea preferată de pe Kanal D, iar acum se instalase cuminte pe canapea, în dreptul ligheanului cu apă cu sare, cu picioarele dezgolite de șosetele călduroase și privea la chipul lui Shri Mataji și la flacăra lumânării aprinse din dreptul fotografiei. - Gata, mamaie! Începem? - Începem, mamă. - Mamaie, întâi va trebui să ne ridicăm energia
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
constat că era un important centru de purificări, shoebeat și/sau meditații. Sahaja yoghinii se foloseau intensiv de Mama Natură sub această formă de manifestare, eu, însă - poate, ceva mai introvertit - îmi găseam odihna spiritului doar privindu-i. Așezat pe canapeaua terasei, cu ceaiul de ajwan în mâini, cu imaginea decorului verde presărat cu floricele sahaj în fața ochilor, intram spontan în meditație. Aș regreta dacă m-ați considera un mincinos sau un fandosit, dar starea de meditație, acolo, era permanentă! Erau
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
era o mare idee a ta. Apropo, zise el, arătând spre scheletul de plastic care atârna de grindă, așa arată casa asta în mod normal? - Da, lui Jayne îi place la nebunie. A tăcut câteva clipe. - Adică dormi tot pe canapea? - E doar camera de oaspeți și nu-i decât o fază - da’ ia stai, cum de știai? A tras din țigară, dezbătând dacă să-mi spună sau nu. - Jay? am insistat. De ce crezi că dorm în camera de oaspeți? - Helen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
păreau să fi fost ștampilate în cenușă pe mocheta bej, care în dimineața asta părea mai flocoasă și mai închisă la culoare decât de obicei. Stafia ce pășea prin camera de zi se opri când observă aranjamentul straniu al mobilei. Canapeaua secționabilă, scaunele Le Corbusier și mesele, toate fuseseră rearanjate pentru petrecere, însă acest nou decor îmi apărea ciudat de familiar. Am vrut să văd de ce, dar sunetul aspiratorului combinat cu lătratul lui Victor au forțat stafia să se îndrepte degrabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
simplă coincidență, iar eu îi acordam o importanță mai mare decât merita. Când m-am ridicat să ies din birou, am mai remarcat un lucru: mobila fusese rearanjată. Biroul meu era acum cu fața la perete, nu la fereastră, unde fusese mutată canapeaua. O lampă trecuse într-un alt colț. Iarăși, în acel moment, am dat vina pe petrecere, așa cum am făcut-o tot restul acelei zile. 5 c o l e g i u l Zona orașului în care locuiam părea inventată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
probleme legitime la mijloc. Am oftat, renunțând să mă mai apăr. - N-ați spus încă soției că iarăși vă drogați, zise ea. - Nu, am oftat din nou, uitându-mă în altă parte. Dar ea știe. Știe. - Și dormiți tot pe canapea? - În camera de oaspeți! Dorm în porcăria aia de cameră de oaspeți! N-ai cum să dormi și pace pe canapeaua aia afurisită. - Domnule Ellis, nu trebuie să strigați. - Ascultați-mă. Am oftat. Mi-a fost foarte greu să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ea. - Nu, am oftat din nou, uitându-mă în altă parte. Dar ea știe. Știe. - Și dormiți tot pe canapea? - În camera de oaspeți! Dorm în porcăria aia de cameră de oaspeți! N-ai cum să dormi și pace pe canapeaua aia afurisită. - Domnule Ellis, nu trebuie să strigați. - Ascultați-mă. Am oftat. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc locul în lume, iar toată presiunea asta de a deveni bărbat în casă, sau cum vrei să-i zici, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vizită. Am petrecut mare parte din acea dimineață reașezând mobila din sufragerie în poziția originară, însă mi-am dat seama în timp ce făceam asta că îmi plăcea cum fusese rearanjată mobila - și am simțit un ciudat atac de nostalgie în timp ce împingeam canapelele și mesele. Iar mocheta - deși încă decolorată - arăta impecabil: urmele de pași în cenușă nu mai erau evidente și deși preponderența nuanței bej în prelungirea celei verzi era deranjantă, camera nu mai era susceptibilă unor interpretări ciudate. După care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe moment, apoi convingerea mi-a revenit. M-am retras rapid înăuntru, mergând direct în sufragerie. Luminile n-au pâlpâit de data asta. Au rămas aprinse. Acum am realizat ce mă deranjase în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași culoare de verde de pădure. Mai știam că urmele de pași îmbâcsiseră mocheta cu cenușă, dar acum era atât de întunecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ținea în mână un pahar gol. Se împletici prin încăpere. Dar apăratul rămase în fața geamului, luând inventarul: mocheta verde, picturile impresioniste facile (tata fiind singurul client al unui artist rural francez reprezentat de galeria Wally Finley din Beverly Hill), o canapea albă masivă, măsuța de cafea din sticlă pe care se afla expusă colecția lui de urși Steuben. Am lărgit ecranul pentru a surprinde mai multe detalii. Pe rafturile de cărți se găsea o serie de fotografii înrămate care nu fuseseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nici un articol de îmbrăcăminte pe jos. Carcasele jocurilor video și DVD-urile și revistele erau așezate în teancuri uniforme. Peisajul marțian al mochetei fusese recent aspirat. Nu existau pahare de plastic goale aliniate deasupra mini-frigiderului. Biroul era desăvârșit. Pernele de pe canapeaua de piele n-aveau nici o adâncitură în ele. Numai suprafețe curate. Camera mirosea a furnir și lămâie. Era o cameră de expoziție. Totul era perfect. Încât părea goală. Ar fi trebuit să emane pace. Însă fusese investit un efort considerabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
văzut-o gonind spre noi. Biroul meu părea cel mai aproape. Ușa era deschisă. Ușa de la intrare nu era. În birou aveam arma din seif. Ne-am adăpostit în birou și am încuiat ușa. Am pus-o pe Sarah pe canapea. Amândoi copiii plângeau. Am repetat inutil că totul va fi „bine.“ Ținând sabia de lumină către cifru am deschis seiful și am scos pistolul. Am scanat biroul cu sabia și am localizat celularul. L-am rugat pe Robby să țină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se afla în competiție cu sunetele detectate de DCE-uri, dar apoi pulsul a ieșit în prim plan. Am închis ochii, dar scriitorul mi-a spus că bătaia pulsului culminase atunci când a apărut o gaură imensă în peretele de deasupra canapelei din camera de zi. (Mai târziu mi-a spus că urlasem în timp ce stăteam perfect nemișcat.) Și apoi: tăcere. Monitoarele DCE-urilor au încetat să mai piuie. - Hu-ah! Asta venea de unul din tipii de la etaj. Celălalt a scos iarăși un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Un om de contact iordanian mă conduce, împreună cu un membru arabofon al ambasadei, la un notabil important la care salut delegația organizației locale a Frăției întrunite cu această ocazie: câțiva șefi în vârstă, dar și cadre tinere înșiruite pe o canapea. Controlorul general, fostul președinte al Camerei Deputaților, doctori islamici în abayya cu keffieh-uri roșu cu alb (cele ale palestinienilor sunt negru cu alb; dacă sunt doar albe, ele exprimă neutralitatea), alături de câțiva oameni de știință, avocați și/sau medici îmbrăcați
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
adesea preferăm o mângâiere. *1 Celui care se plânge de femeia rea și urâtă: "Ți-a căzut un ciolan la împărțeală. N-ai ce face: roade-l." Accent pe ultima silabă: Basma para saca baclava oca tara maca pușlama baccea canapea imanea sofa cafea daira pașa aba hazna canara chisea halva beltea boccea baccea farfara mangafa iofca zalhana zahara musaca ciulama sarma iocma lichea zurba iarma belea halca manea macara mucava tarama caba canea cosa minarea cupea cucuvea cișmea lama meterhanea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aparent simplu: locuiam într-un apartament de două camere, în care mă simțeam stingher. Era normal locuința familiei colegului aflat în concediu, iar eu eram un intrus și, ca atare, mă retrăgeam în respectivul apartament numai ca să dorm pe o canapea destul de comodă din așa-zisa sufragerie. N-am vrut să folosesc dormitorul familiei titularului, mi se părea indecent. Sufrageria era încăpătoare și răspundea minimului de confort de care aveam nevoie. Plecam dimineața la prima oră, pe jos până la misiune, preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
După ce mi-am făcut o baie și m-am ras, mi-am schimbat hainele groase cu unele mai comode pentru temperaturile și umiditatea Limei și am coborât la parter, unde se aflau birourile. Dobre, șoferul-administrator, mă aștepta tolănit pe o canapea de pe holul din capul scărilor, parcă dormita. Când m-a văzut s-a ridicat și m-a condus spre biroul meu. Eu vă cunosc, tovarășe consilier, am fost de mai multe ori cu dumneavoastră, fie la aeroport, fie pe la recepții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
În vârstă doar de câteva luni Își manifesta bucuria la revenirea noastră și din momentul intrării noastre În casă, Zânica n-o mai putea stăpâni. Mă aștepta trează până veneam de la facultate. O luam În brațe și ne așezam pe canapea, apoi o legănam pe genunchi cântându-i din amintirile copilăriei: Somn ușor, somn ușor/ să te alinte Moș Alinte/ că ești bună și cuminte. Adormea imediat. O așezam În pătucul ei și dormea fericită. Primăvara s-a scurs, vara a
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
Hăjdeu să-l compare cu Karlsbad: Dealurile și pădurile Hușului reproduc până acum imaginațiunei călătoriului: pitoreștile situri de lângă Karlsbad”. În 1902, Nicolae Iorga călătorea într-o regiune de dealuri cu „trenul alcătuit din vechi vagoane uzate, cu perdele rupte și canapele șterse de soare; căci linia se duce la Huși și Hușul e un oraș fără viață”. Marele învățat era impresionat de farmecul acestor locuri, de înălțimile ce-și încălzesc la soare coastele acoperite cu vii, de „casele albe, împrăștiate într-
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
această atmosferă a început să scrie aici în 1939 "Pentru cine bat clopotele". În peregrinările de sfârșit de săptămână cu soția prin Havana Veche, poposeam "obligatoriu" pe la "Ambos Mundos". Mă încântau zidurile bătrâne, zugrăvite în ton pastelat, holul răcoros, cu canapele confortabile de piele, barul vechi și sunetele pianului lui "Don Manuel". Devenisem "de-ai casei", pianistul știa deja ce ne place, barmanul asijderea și de pe perete Papa ne surâdea cu un zâmbet cald și prietenos. Din când în când năvăleau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
OK, a zis Jack, o să vindem la altcineva. Hai, Bill. Ne-am dus În sufragerie. În cameră erau un mic aparat de radio, un Buddha chinezesc cu o lumînare votivă În față, bibelouri ieftine. Un tip zăcea Întins pe o canapea. CÎnd am intrat În cameră, s-a ridicat și-a zis salut și a zîmbit prietenos, dînd la iveală niște dinți maronii, pătați. Avea o voce cu inflexiuni din sud și un accent est-texan. Jack a spus: - Roy, el e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
dinți maronii, pătați. Avea o voce cu inflexiuni din sud și un accent est-texan. Jack a spus: - Roy, el e un prieten de-al meu. Are niște morfină de vînzare. Tipul s-a Îndreptat și și-a coborît picioarele de pe canapea. Falca Îi atîrna, chipul căpătîndu-i astfel un aer absent. Pielea de pe față Îi era Întinsă și bronzată. Avea pomeții Înalți și arăta a oriental. Urechile i se ițeau În unghi drept de pe craniul asimetric. Ochii Îi avea căprui și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
degenerate” s-a pronunțat solemn un agent de la Narcotice după ce a văzut unul dintre tablourile lui Nick. Nick era mereu pe jumătate bolnav: ochii lui mari, căprui și plîngăreți lăcrimau ușor și nasul lui subțire Îi tot curgea. Dormea pe canapele În apartamentele prietenilor, trăind din Îngăduința incertă a unor indivizi nevrotici, instabili, stupid de bănuitori, care Îl dădeau afară brusc, fără motiv sau preaviz. Totodată, pentru oamenii ăștia făcea rost de marfă, sperînd să primească-n schimb măcar vîrful unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de-a dreptu-n suflet, uitîndu-se În jur să vadă dacă e ceva de care să se poată folosi. M-am tras puțin Înapoi din ușă, ca să evit contactul cu el. S-a strecurat În cameră, s-a așezat imediat pe canapea și și-a aprins o țigară. - E mai bine să ne vedem așa, singuri. ZÎmbetul lui avea ceva ambiguu sexual. - Nick nu e deloc un tip OK, a continuat Doolie. S-a ridicat și mi-a dat patru dolari. - Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
S-a ridicat și mi-a dat patru dolari. - Te deranjează dacă „decolez” aici? a-ntrebat, scoțîndu-și sacoul. Nu mai auzisem expresia asta la nimeni. O clipă, cu mintea razna, am crezut că-mi face avansuri. Și-a aruncat sacoul pe canapea și și-a suflecat mînecile. I-am adus două capsule și un pahar cu apă. Avea ustensilele lui, lucru pentru care i-am fost recunoscător. L-am urmărit cum Își găsește vena, apasă și Își trage mîneca la loc. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]