7,041 matches
-
Comăneanu, inginer; s-a căsătorit cu scriitorul Hanibal Stănciulescu. Urmează Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (promoția 1978) și își continuă studiile (1978-1983) la Institutul Politehnic din același oraș (Facultatea de Mecanică, secția mașini termice). Participă la activitatea cenaclurilor Junimea și Cenaclul de Luni, ale Universității din București. Debutul cu proză are loc în 1990, în „Suplimentul literar și artistic al «Tineretului liber»”; în același an îi apare romanul Justin. Abandonează cariera de inginer și devine, succesiv, corector la Editura Cartea Românească
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
funcționar la Direcția Generală a Datoriei Publice din Ministerul de Finanțe. Între 1958 și 1967 e revizor contabil la Trustul Agricol Pitești. Înainte de 1940 a făcut parte din gruparea revistei „Cuget moldovenesc”, iar din 1970 va fi unul dintre animatorii cenaclurilor literare „Barbu Delavrancea”, pe care o vreme l-a și condus, „Tudor Vianu”, „Ion Creangă”. A colaborat rar, cu cronici, recenzii și articole politice, la „Cuget moldovenesc”, „Epoca”, „Orizont”, „Seara”. Teoria fenomenului comic (1938) este prima carte publicată de C.
CONSTANTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286368_a_287697]
-
citea din clasicii francezi. Târziu, mărturisea că ar fi urmat ciclul secundar în șapte orașe, dar între 1892 și 1898 este intern la Colegiul „Sf. Sava” din București. Aici este coleg cu Grigore Pișculescu, viitorul Gala Galaction, cu care frecventează cenaclul macedonskian, unde se împrietenesc cu T. Arghezi, dar și cercurile patronate de C. Dobrogeanu-Gherea. Mai impetuos decât amicii săi, C. debutează în 1897, în „Foaia interesantă” a lui G. Coșbuc, cu o proză scurtă, iscălită Nelly, urmată de altele și
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
proclamat cel mai mare poet român, înainte ca acesta să-și fi tipărit vreun volum, dar și al altora, a căror colaborare a obținut-o la „Facla” sau la „Viața socială”. Deși în adolescență frecventează atât cercurile socialiste, cât și cenaclurile simboliste, numai ultimele își pun amprenta pe primele sale încercări literare. De la acestea el va prelua totuși doar extravaganța sfidătoare, inspirația din „patimile biciuite, exasperate”. În fapt, autorul de 17 ani îi urmează în Poet-poetă pe imitatorii marchizului de Sade
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
impuse de conjuncturile politice și sociale. Dar C. avea și un program literar, într-un moment când „Convorbirile literare” își pierduseră din însemnătate și influență. Neformulat clar de la primele numere, acest program s-a cristalizat cu timpul. Spre deosebire de revista și cenaclul maiorescian, aici se urmăreau alte țeluri, imediate și propagandistice. Punctul de plecare era ideea că literatura și cultura română sunt amenințate de o „deznaționalizare”, consecință a importului de literatură străină, dar și a indiferenței protipendadei. În aceste condiții, C. susține
CONSTITUŢIONALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
prefațat de Vintilă Horia, 2-4/1985, Sartre. Provocarea ca program și posteritate, 1/1986 ș.a.). Necruțători cu fenomenele derizorii ale climatului literar românesc - Vadimită cronică, Anticultura la televiziune (Monica Lovinescu, 1/1985 și 3-4/1986), Întemnițările unei cariere. Adrian Păunescu, Cenaclul „Flacăra” și puterea (Gelu Ionescu, 3/1985), Polemica „Luceafărului” împotriva disidenței și marasmul culturii occidentale românești (G.C. Vocke, 1/1985) -, autorii rubricilor de comentarii critice trec în revistă cei mai importanți autori și operele editate în țară și în exil
CONTRAPUNCT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286396_a_287725]
-
istoriei literare postbelice. Astfel, Dan C. Mihăilescu consideră că schimbările de accent aduse de noua generație „se cer reconsiderate nu doar din punct de vedere estetic, dar și din cel politic și moral” (2/1990), mai mulți invitați vorbesc despre Cenaclul de Luni (Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, 3/1990), iar Ion Bogdan Lefter prezintă câteva amintiri despre un proiect privind un „roman colectiv” (13/1990) ș.a. În încercarea de a găsi modelele estetice ale generației, se
CONTRAPUNCT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286397_a_287726]
-
Școala Comercială din Botoșani, pe care reușește s-o termine, și este angajat pedagog la Școala de Arte și Meserii. În 1934 vine la București, unde colaborează la revistele „Viața românească”, „Azi”, „Cuvântul liber”, „Vremea”. Frecventează cercul „Vieții românești” și cenaclul Sburătorul. Traversează un stagiu în mișcarea legionară, încheiat după asasinarea lui Mihail Stelescu, episod deplâns în spovedania-rechizitoriu Acuz... (1937). Atunci se înscrie în Partidul Comunist, motiv pentru care e arestat prima dată în același an, apoi în 1940. După 1944
CORBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286408_a_287737]
-
București la liceele „Petru Rareș”, „Sf. Iosif”, Liceul CFR „Aurel Vlaicu” (1939-1945), „Sf. Sava”. Între anii 1925 și 1929 colaborează la „Miorița”, „Ritmul vremii” (director - Mihail Dragomirescu), „Mișcarea literară” (condusă de Liviu Rebreanu), „Viața literară”. Consiliat de Vladimir Streinu, frecventează cenaclul lui E. Lovinescu (1926-1932) și publică în „Sburătorul”, organul grupării. Împreună cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu, colegi de facultate, cărora li se alătură Tudor Șoimaru, C. redactează revista „Kalende” (1928-1929, 1943); pe cei trei îi solidarizează spiritul de independență intelectuală
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
manipulator de limbaj, reiterând oarecum rolul lui Nichita Stănescu). Nicolae Manolescu apără numaidecât filiera românească a unor Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Bob Dylan & Co., accentuînd „angajarea în problemele timpului” și amendând „impresia greșită a unora”, cum că „acești poeți [ai Cenaclului de Luni] sunt frivoli în ironie, superficiali și negativiști”. Prozaismul și fronda caustică, invazia obiectuală într-un citadinism alienant și fermecător deopotrivă, apoi clișeele suprarealiste, apetitul pentru mecanisme, spiritul publicitar, strălucirile cibernetice, manifestările „psihedelice” ca în textele Beatles-ilor, rockul, poza
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
din București. Face studii de drept tot la București, luându-și licența în 1879. Intră în magistratură și peregrinează prin mai multe orașe (Târgoviște, Buzău, Hârșova, Tulcea), până în anul 1886, când se stabilește ca avocat la Galați. C. participă la cenaclul literar al lui Al. Macedonski, colaborând, în 1881-1882, la revista „Literatorul”. Mai târziu publică la „Revista Societății «Tinerimea română»” și la câteva periodice apărute la Galați („Poșta”, „Timpul”, „Galații”, „Acțiunea”, „Galații noi”). A mai semnat și Demogorgon. Prozator fără vigoare
CREŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286485_a_287814]
-
naștere e Constanța) se căsătorește după absolvirea liceului cu inginerul Virgil Cotovu și locuiește aproape două decenii la Constanța, unde duce o existență fără griji materiale, mondenă. La fel va face și în capitală, frecventând mediile artistice (între care și cenaclul Sburătorul), călătorind mult. Acest mod de viață este în bună măsură ilustrat în scrierile sale. O încercare nereușită de a publica proză în „Însemnări literare” (1919) determină începutul unei lungi corespondențe și prietenii cu G. Topîrceanu, devenit și mentorul său
COTOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286451_a_287780]
-
Radu Călin (30.IV.1955, Ineu, j. Arad), critic literar, eseist și publicist. A urmat cursurile liceului din Chișineu-Criș, în județul Arad. În 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, fiind unul dintre animatorii Cenaclului de Luni coordonat de Nicolae Manolescu. După absolvire este, pe rând, profesor de limba franceză la școli generale din Arpășel și Tăut, în județul Bihor, instructor de teatru de păpuși în Buftea, supraveghetor la pavilioanele de artă din Herăstrău, restaurator-ajutor
CRISTEA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286501_a_287830]
-
convorbire cu Vasile Netea (în „Vremea”, 6 iunie 1947), din dicționarul lui Hasdeu. Și tot poetul mai indică o sursă: Baco e o prescurtare de la Bacchus, la care adaugă latinescul via („cale”), așadar: Bacovia înseamnă și „calea lui Bacchus”. Frecventează cenaclul literar al lui Macedonski. Alte colaborări, la „Românul literar”, „Liga conservatoare”, „Revista idealistă”. Cele mai multe (și mai bune) poeme sunt scrise de B. în această perioadă (20-22 de ani). Numele lui este menționat de M. Dragomirescu în „Convorbiri” (februarie 1907), iar
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
gimnaziul în localitatea natală, iar liceul în Grădinari (Caraș-Severin) și în Caransebeș. Student al Facultății de Filologie (secția română-latină) a Universității din Timișoara (1974-1978), se atașează de profesorii Vasile Tudor Crețu, G. I. Tohăneanu și Eugen Todoran. Este membru al Cenaclului literar studențesc „Pavel Dan” și președinte al acestuia (1976-1978), visează, împreună cu prietenii și colegii săi Ion Monoian, Eugen Bunaru, Gheoghe Pruncuț, Adrian Derlea, Viorel Marinescu, nici mai mult nici mai puțin decât „schimbarea la față a poeziei”. Grupul purta numele
BARSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
poezie, tăios, cu acuzatoarele strofe din Tatălui meu; le urmează compuneri când instrumentaliste, când parnasiene, când purtând amprenta elegiei eminesciene. Macedonski elogiază cutezanța cu care tânărul „rupe” tehnica versificării, însă acesta nu suportă amestecul „peniței” patronului său literar și părăsește cenaclul macedonskian. Colaborează totuși la sateliți ai „Literatorului”: „Revista modernă” (1897) și „Viața nouă” (1898, semnând Ion Th. Arghezzi). Leagă prietenii trainice (nici ele scutite de încercări) cu Gala Galaction și N. D. Cocea, cu V. Demetrius. Nevoia unui refugiu în fața
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
care, vreme de un an, a fost învățător la țară, iar din 1966 s-a consacrat ziaristicii. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent Agerpres pentru județul Suceava. A făcut parte din echipa care, în 1981, a fondat Cenaclul Suceava al Uniunii Scriitorilor și care a realizat publicația „Pagini bucovinene”, supliment al revistei „Convorbiri literare”. A fost secretar, apoi președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, din care fac parte și români din Ucraina, este redactor-șef al revistei „Bucovina literară
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
corespondenței sunet-culoare. Era membru al Academiei de Științe din Berlin. Ca poet, B. a debutat în 1863, în ziarul lui B. P. Hasdeu, „Lumina”. O perioadă mai lungă a publicat pasteluri în „Convorbiri literare” (1872-1881) și un timp a frecventat cenaclul junimist. Decisive în formația lui au fost însă apropierea de socialiștii ieșeni și colaborarea la „Contemporanul”. Poezia sa din această perioadă se înscrie în lirica socială, protestatară și umanitară. În „Contemporanul” îi apar Dezmoșteniții, Lăutarul, Vechituri, Amurgul veacului, piese în
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
socială, protestatară și umanitară. În „Contemporanul” îi apar Dezmoșteniții, Lăutarul, Vechituri, Amurgul veacului, piese în care, înrâurit de ideologia socialistă, evoluează spre militantism. În 1887, în urma unor neînțelegeri cu V. G. Morțun, B. părăsește cercul „Contemporanului” și își formează un cenaclu propriu, din care au făcut parte Ed. Gruber, Artur Gorovei, Izabela Sadoveanu, Dimitrie Anghel, A. Steuerman, Artur Stavri, V. Lateș. La ședințe a participat de mai multe ori I. Creangă, care a citit aici, la 4 mai 1888, o parte
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
de mai multe ori I. Creangă, care a citit aici, la 4 mai 1888, o parte, inedită, din Amintiri din copilărie. B. l-a încurajat pe D. Anghel, aflat la începuturile carierei sale literare. Intenționa să scoată o publicație a cenaclului, sub conducerea lui C. Dobrogeanu-Gherea, dar cercul s-a dizolvat în 1889, prin plecarea lui Ed. Gruber în străinătate, a lui Artur Stavri la București și, mai ales, datorită izolării lui B., deprimat de moartea unuia dintre copii. Versurile și
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
sticlărie. În tot acest timp, preocuparea sa pentru literatură, pictură și muzică a rămas constantă. Expresie a acestei existențe, într-un fel artistă, a fost și faptul că prin anii ’50 își ținea casa, din strada Jules Michelet, deschisă unui cenaclu (el îi spunea „academie”), la care participau V. Voiculescu, care a citit aici Sezon mort, Șerban Cioculescu, A. P. Bănuț, Tit Simedrea, profesorul și academicianul Nae Popescu, doctorul N. Vătămanu. Încă din copilărie, scrie singur și editează într-un număr limitat
BELDIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
Dragomirescu, Al. Rosetti (căruia îi va dedica poemul Semne din culegerea Ceas de umbră, 1966) și încă din ianuarie 1933 începe să frecventeze grupările din preajma revistelor „Litere”, „Viața literară”, „Azi”, care-i găzduiesc debutul literar cu versuri. Participă la întrunirile cenaclului lovinescian Sburătorul, în cadrul căruia citește versuri, și nu ocolește boema. Corector de noapte la câteva ziare, este angajat secretar de redacție la „Azi”, redactor la „Rampa”, „România” (sub conducerea lui Cezar Petrescu) și, mai târziu, la cotidianul „Ardealul”. În timpul războiului
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
cu mai multe premii naționale și cu Premiul Herder (1978). Publică sub pseudonim (Eugen Rabé și Eugen Baraba) la „Epigrama”, „Gluma”, „Păcală”, „Veselia” și, din 1946, colaborează la „Fapta” (unde e de înregistrat adevăratul său debut). A frecventat (în 1946) cenaclul Sburătorul, a colaborat la numeroase reviste și la principalele ziare din capitală, încredințându-le texte strict literare (fragmente romanești, schițe, nuvele) ori acoperind o publicistică vioaie, de atitudine, întinsă de la reportaj, impresii de călătorie, articol politic, chiar cronici literare până la
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
membru în comitetul central al Consiliului Democratic Evreiesc. Între 1947 și 1954, a ocupat postul de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat din București. Ca dramaturg, și-a făcut intrarea, în 1927, în cercul Sburătorul, devenind unul dintre devotații cenaclului lovinescian, căruia îi datorează, poate, orientarea spre roman. Ca publicist și scriitor în limba română, B. își începe cariera la „Scena” (1918) și continuă cu teatru, proză, articole literare și teatrale la „Adam”, „Hasmonaea”, „Reporter”, „Viața românească”, „Rampa”, „Facla”, „Revista
BENADOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
la moartea unui poet de o originalitate stranie, intens expresivă și provocatoare: o sinteză de apolinic și dionisiac. În numai doisprezece ani, poetul care debutase în „Literatorul” lui Macedonski (1918, cu poezia Ființa) ajunge la o deplină consacrare. Frecventează asiduu cenaclul Sburătorul, publică versuri în revista cu același nume, ca și în „Umanitatea”, „Cuvântul liber”, „România nouă”, „Contimporanul”, „Viața românească”, „Cugetul românesc”, „Cetatea literară”, „Hiena”, publică în 1921 După melci (plachetă ilustrată complet inadecvat, ca o carte pentru copii), intră în
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]