7,296 matches
-
reiese că Dragoș nu există, acolo, pe masă, și tu, în loc să spui ceva, mă lași să mă chinuiesc...“ „Sunt obosită“, a spus Zenobia și mângâia mai departe trandafirii. „Tu nu mă ajuți niciodată“, am spus, „mă lași totdeauna să mă chinuiesc singur... Nu-ți dai seama ? Dacă Maria nu-l vede, dacă poate să-și treacă mâinile și desenele prin el înseamnă că am halucinații și, ce-i mai rău, că le leg între ele, că le sistematizez...“. Știam că înșir
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
te, dracului, la film“. „Te doahe ceva ?“, m-a întrebat, îngrijorată, doamna Gerda. „Mă doare, doamnă Gerda, cum să nu mă doară ? Cad într-un fel de transă, un fel de fericire, mai greu de suportat decât durerea. Atunci mă chinuie o singură spaimă, plăcută și cumplită : să nu mă pulverizez, dumneavoastră pot să vă spun, îmi sunteți ca o soră, apoi plutesc (să nu vă speriați) și, poftim, olița, n-am reușit să o umplu, dar mi-a trecut, mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
acolo, pe 122 scaun“), mă gândisem la niște întâlniri mai vechi, și ce-i cu asta ? Asemenea lucruri i se pot întâmpla oricui și nimeni nu le ia în seamă. De ce le sistematizez ? De ce îmi construiesc singur capcane? De ce mă chinuiesc atât ? (De fapt, știam, dar așteptam să-mi spună și ea.) „Nu trebuia să arunci banul“, a spus Zenobia și eu știam că, pe firul mișcărilor mele, acolo greșisem. „Nu-i nimic, mă duc mâine să-l iau. Îl găsesc
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
deteriorate de una sau mai multe persoane care, strecurându-se printre vizitatori și folosind un obiect cu vârf ascuțit, au perforat mai ales ochii portretelor. 3. În noaptea aceea n-am dormit. Era ca atunci când uiți ceva important și te chinuiește amintirea uitării sau când lucrul abia presimțit te prinde în ticăloșia desfășurării lui și-ți lasă pe limbă gustul unei remușcări, fără să știi cu ce ești vinovat. Unde greșisem ? Nu acum, cu Petru, fiindcă, fără doar și poate, greșisem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de forța sau natura aceea. Trăiam, ca totdeauna, printre avertizoare, așteptând ceva din ce în ce mai nedefinit. „De fapt, nu se întâmplă nimic grav“, îmi spuneam, ca să mă liniștesc. Dar, amenințat și slab în dezlănțuirea agresivă a unor legi nesigure, îmi spoream deruta chinuindu-mă să le deslușesc mecanismele. Obișnuita mea nepăsare-activă mă părăsea în favoarea unei obsedante nevoi de a găsi repere coerente. Percepțiile mele directe, cărora aș fi avut destule motive să nu le acord prea multă încredere, îmi săpau și ele de la
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
venea să urlu : „De ce mă lași, Zenobia ? Eu știu ce poți și ce nu poți. Mai bine dă le dracului de trepte. Câte mai sunt, până la capăt, unde o să se aleagă praful și pulberea de noi ? Cât o să mă mai chinuiesc ? Dacă vrei să știi, fac ceva pe ele de trepte și de cercuri, pe susul și pe josul lor. M-am săturat. Dacă vrei să știi, nu e greu, e îngrozitor, așa, de unul singur. Cunosc figura : cineva mă conduce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și se întoarse spre singura lui nădejde care-i mai rămăsese - patul. Dacă ar putea să-l rezeme de zid, ar reuși să ajungă la fereastră. Era un sistem metalic cu picioare cimentate într-un sol de beton. După ce se chinui cu el câteva minute, Gosseyn se dădu înapoi. - O celulă fără uși, zise, și liniștea. Spiritul se destinse. O liniște incompletă. Erau zgomote, mișcări, mers încolo și încoace, palpitația slabă a unor glasuri. Această temniță făcea parte dintr-o construcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Fără căsătorie. Aceasta-i pentru rasele inferioare, zise Leej cu dispreț. Ea n-o spuse dar Gosseyn înțelese că Yanar era ultimul, de pe o lungă listă de amanți; fiind mai vârstnic decât ea, avusese mai multe amante. Acești oameni se chinuiau unii pe alții și datorită darului lor al premoniției. Apariția lui Gosseyn întrerupea aventura lor mai devreme decât o prevăzuseră. Obiceiurile lor nu-l deranjau pe Gosseyn. nici nu-l atrăgeau. Se gândi mai întâi să-l liniștească pe Yanar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
subteran, străbate doi kilometri de traseu clandestin. Ar mai avea nevoie de încă 2 400 de metri la suprafață pentru a ajunge în La Villette 23, ceea ce ar presupune escaladarea a 25 metri. Șlepurile care transportau nisip și cărbune se chinuiau cîndva să străbată cele opt ecluze care fac azi bucuria pasagerilor vaporașelor de agrement, încîntați de această stranie croazieră. Pînă la curba care deviază canalul Saint-Martin spre est, pasarelele metalice, ecluzele, podurile turnante, capetele scuarurilor, reverberele de fontă conturează un
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
dumneavoastră nu păstrează nici o urmă. ― Atunci de unde știți că au fost introduse? ― În urma unui raționament logic, răspunse Mașina, bazat pe date. Faptul că iluzia dumneavoastră este în legătură cu Patricia Hardie îmi apare foarte sugestiv. Gosseyn ezită, apoi formulă gândul care îl chinuia. ― Mulți nevrotici au și ei convingeri foarte ferme. De obicei aceștia se identifică fățiș marilor personalități: "Eu sunt Napoleon, eu sunt Hitler, eu sunt Tharg, eu sunt soțul Patriciei Hardie". Ideea mea nu este de aceeași natură? ― Absolut de loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
E o tulburare pur funcțională, dar formele de manifestare exterioară sunt dezastruoase pentru individul în cauză. Se produce o constantă pierdere de curaj. Și explozii de sadism care să ascundă tot mai marea lașitate. La 40 de ani, îl vor chinui coșmarele numai la gândul accidentelor ce le-ar fi putut avea în unele locuri primejdioase pe unde l-au purtat pașii în tinerețe. Și încheie, înălțând din umeri: ― Încă unul care n-a reușit integrarea non-A. Blayney avea ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
la altul: două femei și trei bărbați. Prin minte îi trecu un gând, aproape fără rost: "Nu fac ce-ar fi necesar. Ar trebui să ies de aici. Oricând poate apărea cineva." Dar nu se mișcă. Un alt gând îl chinuia acum: Sunt oare cu adevărat morți? Ca să se convingă, îngenunchie lângă X. Fără să-și dea seama ce face, își puse palma pe cutia de plastic care conținea toracele lui . Frăgezimea carnală a substanței îl făcu să-și tragă înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
răspunsul dorit. Gosseyn nu mai zise nimic, străfulgerat de un gând care-i îngheța sângele în vine. Fără prea mare legătură cu faptul că Jim Thorson, delegatul personal al unui imperator galactic, urma să devină președintele Pământului. Gândul care îl chinuia privea Mașina. Aceasta a încetat să mai fie utilă. De-acum înainte, niciodată nu i se va mai putea acorda încredere, din moment ce ea s-a dovedit vulnerabilă. Îi era dificil să imagineze Pământul fără Mașina jocurilor. Dr. Kair. aflat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
conta dacă se omora pentru una, sau pentru alta. Doar n-o să-și ia viața, uite așa, din senin. Fără să mai spună nimic, se întoarse, ieși din cabină și se îndepărtă de Mașină. Tot restul zilei fu un om chinuit de disperare și uluire. Abia către seară înfierbântarea agitației sale se mai potoli. Se simțea obosit și nefericit, dar în același timp, și mult mai capabil să se concentreze. Mașina nici măcar nu-i sugerase să încerce să pună mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
putut deja să eșueze. Thorson reluă, cu un ton aproape șoptit: ― Nimeni, în afară de mine nu-și poate da seama că, pentru moment este un eșec, cu o singură posibilă excepție... (șovăi) Crang. Se încruntă o clipă, ca și cum l-ar fi chinuit un gând ascuns: ― Gosseyn, dacă dumneata ai fi fost cel care a organizat apărarea pe Venus, ce măsuri de precauție ai fi luat împotriva unui agresor dispunând, teoretic, de mai multe arme decât ai tu oameni? Gosseyn șovăi. Lui îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
urmă, pari să nu fi servit vreunui scop bine definit. Căci atacul n-a fost respins datorită acțiunilor tale, ci datorită filosofiei unei întregi rase. Tăcu. Capul i se înclină spre dreapta, dovadă inconștientă, dar expresivă, a ezitărilor care-l chinuiau. Părea cu totul absorbit de o problemă imediată, iar când vorbi din nou, vocea îi răsuna răgușită: ― Și totuși, trebuie să existe o legătură. Gosseyn, cum poți tu explica coexistența acestei unice filosofii non-A și a acestui exemplar unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
L. ― Va fi o luptă între inteligențe ― zise dr. Kair. În ce mă privește, eu pariez pe creierul suplimentar. Trecuse mai mult de o oră de când discutau. Crang se mărginea să facă, din când în când, unele remarci. Neliniștit și chinuit de îndoieli, Gosseyn îl pândea cu coada ochiului pe omul cu ochii de culoare alunei. După spusele lui Kair, el fusese cel care îl găsise și îl arestase. Tipul, sigur că trebuie să-și joace rolul de agent al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
nu se mai miră că Thorson își petrecuse ultimele zile pe Venus, Palatul semăna cu o cutie de carton goala în care s-a lovit cu piciorul. În tovărășia celorlalți, Gosseyn străbătu coridoarele fără viață și sălile pline de dărâmături, chinuit de sentimentul de nostalgie că asistă la alunecarea unei civlizații din ce în ce mai jos. Zgomotul împușcăturilor din străzile mai îndepărtate era un fond sonor mișcărilor sale, ca un murmur continuu, neplăcut, politonal. Thorson răspunse acru întrebării sale: ― Cei de-aici sunt la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Acolo este. Lui Gosseyn i se păru ră mintea i se încețoșează. Buzele i se mișcară vrând să ceară o lămurire, o descriere a bătrânului ce fusese găsit. "Poartă barbă?" dorea el să întrebe. Dar nu putu scoate nici un sunet. Chinuit de senzații contradictorii, nu putu formula decât un singur gând: "Ei, și acum ce trebuie să fac?". Thorson îi făcu un semn din cap. ― Am dispus în jurul lui o companie înarmată cu suflante. Sunt acolo și-l supraveghează. Acum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
unuia din soldați. Mi-e din ce în ce mai greu să lupt contra durerii. Gosseyn se aplecă și ridică o suflantă, dar mintea îi funcționa cu febrilitate. "Am ajuns oare să forțez un foarte grav rănit să rămână în viață și să se chinuie, numai ca să-l pot interoga?" Lupta din sufletul lui, deși îl afectă, se încheie cu hotărârea sălbatică de a proceda exact așa. Astfel că schiță o mișcare negativă din cap când Lavoisseur întinse mâna să ia arma. Bătrânul îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
îl întinse pe podea, apoi îngenunchie grăbit și-și lipi urechea de pieptul martirizat, încercând să detecteze eventualele pulsații ale inimii. Descurajat, se ridică după un moment. Fără să-și dea seama, buzele sale articulară în șoaptă gândurile care-l chinuiau: Nu mi-ai spus tot ce trebuia să știu. Principalele aspecte au rămas la fel de întunecate, ca și până acum." Cu regret, renunță la această idee. Căci își dăduse seama că, în fond, asta era esența vieții pe care o trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
iar acum îi putea vedea umblând, singuri sau în grupuri, prin orașul mort. Își continuau, pesemne, cercetările. Cât despre el, nu-l interesa decât un lucru: să se hrănească. Foamea de id a celulelor era ca o durere ce-i chinuia tot trupul. Ardea de nerăbdare să pornească pe urmele acelora care se încumetaseră să pătrundă în inima orașului. Unul dintre ei era singur. În timpul prânzului, oamenii îi oferiseră diferite mâncăruri de-ale lor, toate neinteresante pentru el. Nu păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spus: „Jacques, am un cadou pentru tine. Ceva ce aștepți de mult.“ A zis, tot mai curios: — O sabie adevărrată. Un costum de ofițerr, Rrobinson Crrusoe, un câine-lup adevărrat. — Nu, Jacques, nu ceva concret, ceva sufletesc. Ca să nu-l mai chinui i-am spus: — Vino în salon și-o să vezi sau, mai bine zis, o să auzi. M-am așezat la pian și-am început, tot cu greșeli, menuetul, dar Jacques s-a făcut și mai palid și-a scos un țipăt
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
demult, pe bunica lui că se poartă cu ea, îi vorbea încetișor și-o potolea. Cum poate dintr-o mamă atât de cumpătată și de fericit făcută, cum fusese mamaia lui, să iasă o fiică atât de bolnavă și de chinuită de draci cum e mama lui? Spera din toată inima ca el să semene cu mamaia, nu cu mama. Oare se poate ca însușirile cuiva să sară peste copii și să treacă direct la nepoți, ca o moștenire lăsată prin
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
calități, destule neveste își iau dormitor separat ca să poată dormi, fiindcă bărbații lor duduie ca trenul, toată noaptea. Agata se gândi la duduitul trenului până la Giurgiu, duminică, și la cel de întoarcere, ieri, când îi trecuse os prin os. O chinuia mijlocul tot mai des, deși se lega cu un brâu de lână, iar acum parcă se pregătește și-o migrenă. Asta i-ar mai lipsi, când are o zi atât de grea înainte și o oboseală atât de mare în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]