4,784 matches
-
În Italia, era aici acoperită de un torent cafeniu, gata să se reverse peste maluri. Torentul maroniu decolora marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe șosea. O mașină mare ne depăși-n viteză și o trombă noroioasă se ridică și ne-mproșcă parbrizul și radiatorul. Ștergătorul automat Începu să se miște, Întinzând pelicula fină de noroi pe parbriz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Într-o casă veche. Locatarii Îl priviseră suspicioși și chelnerul rămăsese cu el ca să nu fure ceva. — Deși nu-s vreun instalator, nu știu cum, da’ tot bănuiau c-aș putea fura ceva. Am ieșit din oraș și când s-ajungeam pe creasta unei coline o rafală de vânt aproape că ne răsturnă mașina. — Bine măcar că nu ne-mpinge În mare, spuse Guy. — Păi, pe-aici pe undeva s-a Înecat Shelley. — Asta a fost ceva mai jos, pe lângă Viareggio, spuse Guy. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ori și o dată mi-a scăpat și pușca și a alunecat Încolo, pe gheață. Sub un mal Înalt de lut, acoperit cu tufișuri, am gonit un stol de prepelițe și am Împușcat două când și-au luat zborul, dispărând după creasta malului. Câteva s-au cocoțat pe crengile copacilor, dar cele mai multe s-au Împrăștiat prin tufe și am fost nevoit să sar de mai multe ori pe tufele Înghețate până să le fac să zboare. Și, cum se iveau În timp ce eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Auuu! Aiiiii! Auuuu! Începu să țipe deodată locotenetul. M-ai orbit! M-ai orbit! — Ține-l bine, spuse doctorul. Îl doare rău. Ține-l bine. Vinul din Wyoming Era o după-amiază fierbinte În Wyoming. În depărtare se vedeau munții cu crestele acoperite de zăpadă, dar nu făceau pic de umbră și grânele de pe câmpurile din vale erau galbene; mașinile care treceau ridicau praful de pe drum și toate casele mici de lemn de la marginea orașului se coceau În soare. Un copac făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
e, Doamne. Intră În casă ca să aducă niște bere. Stăteam pe veranda din spate și mă uitam prin coroana copacului la valurile de căldură și la munții Îndepărtați. Erau niște munți maronii, plini de zbârcituri, și se terminau cu trei creste, iar pe una dintre ele era un ghețar care se vedea printre copaci. Zăpada părea foarte albă și pură și ireală. Madam Fontan veni și lăsă sticlele pe masă. — La ce te uiți tu acolo? — La zăpadă. — C’est jolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ricoșate se duceau spre casă. Așa că am mers mai departe și În cele din urmă eram pe drumul care, coborând dealul, ducea spre casele de la marginea orașului. Dincolo de câmpie se vedeau munții. În ziua aia erau albaștri și zăpada de pe creste strălucea ca sticla. Vara se termina, dar Încă nu se așezase zăpadă nouă sus pe munți. Era doar zăpada de anul trecut, topită de soare, și gheața care, privită de departe, strălucea foarte tare. Voiam să bem ceva rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
raportezi! Toaibă și-a ales un loc potrivit și, cu binoclul la ochi, a început să măture toată zona ce o putea cuprinde, insistând asupra râpei de jos până sus. Clipele treceau cu mers de melc. O sclipire scurtă de pe creasta ponorâturii l-a pus în gardă: „Acolo este ceva. Din văzduh nu are ce străluci”. A fixat binoclul pe acea direcție, cu speranța reapariției țăndării de lumină reflectată. După un timp, o nouă scânteie a strălucit scurt, înțepându-i privirea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
moment, frunzele lanului de porumb semnalau prezența unui om. În clipa următoare, unul din ostașii grupei sergentului și-a făcut apariția. 42 Domn’ locotenent, pe malul pârâului au venit vreo patru soldați inamici, s-au scăldat și au plecat spre creastă. Pe malul apei nu s-a mai semnalat altă mișcare. Nu scăpați din ochi malul pârâului și coasta râpei. Mare atenție, să nu fiți descoperiți. Ai grijă cum te deplasezi. La lăsarera serii, veniți aici. Am înțeles, domn’ locotenent. Înserarea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lăsarera serii, veniți aici. Am înțeles, domn’ locotenent. Înserarea s-a lăsat pe nesimțite. Pe toată linia frontului era liniște ca în vremurile bune. Lui Toaibă i s-a părut că un militar inamic se deplasează spre stânga lizierei de pe creastă. Când a fost sigur că nu se înșală, a raportat locotenentului. Bine, Toadere. Din nou ni se confirmă că acolo este un observator de zi, care noaptea se retrage. Când toți cercetașii au fost prezenți, locotenentul a deschis vorba: Abia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
au și început să tropotească chiar pe drumul pe unde am venit. Ce-i mai ușor decât s-o iei pe malul pârâului scotocind în dreapta și în stânga? - a presupus Toaibă. Și atunci ce propui, Toadere? Ia gândiți-vă că pe creasta râpei nu se află decât acel punct de observație folosit numai ziua... Dacă reușim să urcăm pe marginea prăpastiei până în vârf, apoi de acolo îi floare la ureche să dispărem în zbor ca niște duhuri... Toadere, tu vorbești în dodii
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întețind pasul. O rafală de mitralieră s-a abătut - ca un lătratasupra văii. Toți au devenit una cu pământul. Fraților, a început nunta. Prtegătiți vă pentru dansul miresei - a vorbit Toaibă, mai mult pentru el. Și din alte puncte ale crestei s-au auzit rafale de arme automate de toate calibrele. Între timp, au ajuns și cei din grupul din urmă. Locotenentul a constituit un „consiliu de război”, hotărând ca porțiunea ce rămăsese până în marginea lanului de porumb să fie parcursă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mare dificultate. Cu timpul, însă, pe lângă durerea neiertătoare a apărut și oboseala. Când soarele pipăia bolta cerească cu primele raze ale răsăritului, cei trei se odihneau la intrarea pe făgașul gârlei. Era mare pericol. Puteau fi observați de inamicul de pe creastă. Trestie a examinat piciorul lui Toaibă. Ce zici, Toadere? Mai poți rezista, fiindcă trebuie să rămânem adăpostiți până ne dăm seama ce făină se macină aici? O zi nu voi putea rezista, pentru că sângele nu s-a oprit de tot
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
chinuia fără milă. Cu chiu cu vai, a început să înainteze pe drumul glodos. Încă nu știa prea bine cum să folosească bastonul și cârja improvizată. Soarele și-a arătat fața, când era deja la două suliți pe cer. Pe creasta dâmbului din față i s-a arăta silueta cunoscută a unui pădureț pe care toți îl numeau „copăcel”. De când îl știa parcă nu crescuse măcar cu un deget! Faptul că a ajuns aici însemna că acușica acușica ajunge la Crâșma
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă li s-a părut nesfârșit. Când au ajuns, s-au oprit să-și tragă sufletul. Marandă, Marandă. Nu știu cum, dar casa mi se pare pustie. Mă întreb ce
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și-a pus capul în piept și a ieșit cu pas apăsat... Pe drum își făcea socoteala: „Mâine dimineață primul drum îl fac la Prispă, să-i plătesc datoria. Pe urmă... oi mai vedea eu...” Când soarele se odihnea pe creasta Ponoarelor, Toaibă intra pe portiță. Ai ajuns, Toadere? Am ajuns, Marandă. După ce te-i spăla, ți-oi pune ceva de mâncare, că îi fi flămând. Nu prea, fiindcă pe drum am mai ronțăit o coajă de pâine. Uite colo în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
adio manipul. Fără mine e un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul dacă, în afară de signum manipularis, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul dacă, în afară de signum manipularis, nu ar fi văzut și crestele centurionilor, semnale indispensabile pentru menținerea unei alinieri corecte și pentru acțiunile ofensive. Errius veni lângă calul lui Antonius. — Aproape că mă aștept să văd vârfurile de la pila ieșind printre soldați. În acest caz, aș avea impresia că mă aflu în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină alinierea, fiecare soldat din linia a doua îl ținea cu putere de balteus pe luptătorul din fața sa. Astfel, soldații din linia întâi nu se deplasau și nu riscau să ajungă singuri în fața dușmanului. Armele quazilor se îndreptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tăierea ligamentelor. — Ai văzut? comentă Proculus. Dacă nu ar avea coapsa protejată, acel provocator ar fi acum șchiop pe viață sau mort. Valerius observă că provocatores, care își vârau de multe ori capul sub propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vârau de multe ori capul sub propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul lui, imobilizându-l. Abia după o oră maestrul îi dădu un adevărat coif de secutor. — Găurile acelea mici din față împiedică vârfurile tridentului să intre și, în același timp, permit o bună respirație și vizibilitate. Coiful ăsta are o creastă subțire, ascuțită. A fost studiată ca să limiteze cât mai mult greutatea exercitată de plasa rețiarului asupra calotei. Dacă acum încerci să smulgi plasa așa cum ai făcut mai înainte, are să-ți fie mult mai ușor să te eliberezi. Fii atent însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiarului îi răvășise părul, iar maestrul semăna cu un cocoș sălbatic gata de luptă. — Trebuie să faci în așa fel încât plasa să alunece pe partea rotunjită a scutului. Acoperișul sub care îți ascunzi capul lasă partea din spate a crestei coifului să iasă puțin în afară, împiedicând plasa să acopere capul și umerii. Trebuie să faci o legătură între creastă și scut, și când simți că plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încât plasa să alunece pe partea rotunjită a scutului. Acoperișul sub care îți ascunzi capul lasă partea din spate a crestei coifului să iasă puțin în afară, împiedicând plasa să acopere capul și umerii. Trebuie să faci o legătură între creastă și scut, și când simți că plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult frecarea, te lași în jos și fandezi în direcția opusă celei din care vine plasa. Ai înțeles? întrebă Proculus răsuflând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]