4,704 matches
-
domeniului Științelor comunicării, își revendică și se definește prin acea stare-de- neascundere despre care s-a vorbit și se vorbește în epistemologie dintotdeauna. Această istorie a abordărilor critice și calitative ale fenomenelor comunicaționale este istoria pe care am construit-o discursiv, recuperând din trecut exclusiv memoria personală a interpelării pe care textele pe care le-am ales spre analiză mi-au oferit-o, eradicând total și tranșant toate celelalte documente (care pot face și sper că vor face obiectul analizelor personalizate
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
încercând să imaginez și să articulez posibilitățile viitoare ale demersului critico-retoric. Astfel, efortul dezparantezării mele mă poziționează, în acest moment, într-o postură ambiguă, fragilă, dar în același timp cât se poate de reală (desigur, în fictivul său datorat regimului discursiv) în propria mea istorie alternativă. Pe vremuri, scriam un jurnal, pe care tot eu l-am distrus, în ciuda masivității sale la momentul respectiv. Cred, în acest moment, cu toată puterea, că nu ne putem atașa cu bunăștiință de nici un fel
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Nu-și alege alt public, nici un interlocutor pământean nu e de încredere să merite substanța sa creatoare. Poate câte vreun polițist care-l trimite acasă când îl găsește noaptea în oraș, poate acesta să se mai învrednicească de vreo secvență discursivă auctorială. În rest, el discută marile probleme ale existenței sale ori cu sine, ori direct cu Dumnezeu. Cu ceilalți oameni, micile probleme, cum ar fi cele ale supraviețuirii. El fusese până nu demult norocos, cum să-și explice vârtejul de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume/ personaj, abandonând problema genezei numelor proprii pentru studiul funcționarii lor în procesul discursiv și textual, cercetătorul afirmă că această deplasare justifică o reexaminare a bazelor teoretice și metodologice a unei semantici a onomasticii literare și punerea unei probleme esențiale: "aceea de a ști în ce loc numele proprii produc sens" (tr. m)83
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
datorită instituirii "unui referent al numelor proprii în spațiul textului, prin noi convenții referențiale impuse intradiscursiv" 153. În studiul Numele propriu în dimensiunea sintactică a textului, Carmen Vlad și Emma Tămâian abordează numele propriu din perspectiva funcționării lui în actul discursiv, a integrării lui funcționale "ca unitate de rang inferior, în construcția textuală de tip poetic", impunând o optică diferită de cea "sistemică, statică", din studiile consacrate, fie ele de antroponomastică, toponomastică, semantică lingvistică, etno-, antropo-, sociolingvistică sau logică 154. Concepția
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ne spune că există două modalități de abordare a textelor de ficțiune: una este dată de criticul-narator, cealaltă de prietenul acestuia, Corvick, inițiatul, cel care va reuși să ajungă la înțelegerea sensului operei. Prima înseamnă sensul "cuprins într-o referință discursivă", demers soldat cu explicație, ceea ce în final înseamnă banalizare, aplatizare prin limbaj. (Este de înțeles de ce Vereker, autorul operei, caracterizează acest nivel discursiv prin sintagma "obișnuitele baliverne"56). Cealaltă "cale de acces" spre abordarea operei lui Vereker, cea a lui
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cel care va reuși să ajungă la înțelegerea sensului operei. Prima înseamnă sensul "cuprins într-o referință discursivă", demers soldat cu explicație, ceea ce în final înseamnă banalizare, aplatizare prin limbaj. (Este de înțeles de ce Vereker, autorul operei, caracterizează acest nivel discursiv prin sintagma "obișnuitele baliverne"56). Cealaltă "cale de acces" spre abordarea operei lui Vereker, cea a lui Corvick, este regăsirea "împreună cu textul" și are ca rezultat sensul "ca efect"57, sensibilizarea, identificarea cu opera (Pentru Henry James calitatea esențială a
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
contradicția, susținerea de enunțuri contradictorii, de reprezentări, modele sau teorii care se opun43. Un alt autor susține că, din punct de vedere ontologic, contradicțiile corespund imposibilităților, adică situațiilor care nu pot avea loc, faptelor necompozabile; contradicțiile reprezintă expresia lingvistică sau discursivă a imposibilității ontologice 44. Cu alte cuvinte, neantului logic, pe care îl exprimă o contradicție la nivel noetic, trebuie să-i corespundă neantul ontic. Ceea ce este foarte clar e că utilizarea ontologică a termenului "contradicție" este improprie și chiar generatoare
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Aceasta pentru că mistica nu are ca scop propriu-zis cunoașterea, ci un fel de experiență sau trăire a obiectului său. Cunoașterea pe care o propune este o cunoaștere prin necunoaștere. Tocmai de aceea, pare o nebunie pentru rațiunea pozitivă și cea discursivă sau conceptuală în genere 316. În teologia mistică a lui Dionisie Areopagitul, această formă de cunoaștere a lui Dumnezeu apare sub numele de "cunoaștere negativă" sau "apofatică". Ea este traversată de categoria antinomicului, fiind resimțită ca "o provocare absolută a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
provocare absolută a logicii"317. Ideea unei cunoașteri apofatice sau negative este paradoxală în sine, fiind o cunoaștere prin necunoaștere sau o cunoaștere necunoscătoare. Ea forțează conceptul clasic al cunoașterii, care presupune determinații pozitive ale obiectului, să acopere o situație discursivă stranie, în care obiectul este determinat doar negativ, adică nu se afirmă nimic despre ce este el. De fapt, ea este gândită să fie mult mai mult decât o formă de cunoaștere. Numește o experiență singulară a realității ultime, "viziune
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de bază al discursului, nivelul structural primar, pe care se așează afirmațiile. Însă, sunt niveluri la care legile ei nu mai sunt valabile, aici intervenind alte logici, cu alte legi. Mai mult, aceste logici se construiesc din punct de vedere discursiv pe scheletul logicii clasice. Cel puțin aceasta sugerează Athanase Joja atunci când spune că predicația complexă contradictorie se construiește într-o formă corectă din punct de vedere formal. Înseamnă că logica dialectică nu este supraordonată și constitutivă pentru logica formală, cum
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se construiește după o "epistemologie non-carteziană", care înseamnă în primul rând condamnarea doctrinei naturilor simple și absolute date prin intuiție. Într-adevăr, spune Bachelard, această intuiție nu mai poate fi de acum înainte primitivă, ea este precedată de un studiu discursiv care realizează un fel de dualitate fundamentală. Toate noțiunile de bază pot fi oarecum dedublate; ele pot fi mărginite de noțiuni complementare. De acum orice intuiție va purcede dintr-o alegere; va exista deci un soi de ambiguitate esențială la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
pleacă, în opinia lui Bachelard, de la faptul că această fizică a obiectului oarecare, care stă la baza logicii aristotelice și logicii transcendentale kantiene, "este fizica unui obiect care a păstrat o specificitate (...) implicată atât în intuiție cât și în cunoașterea discursivă, atât în forma sensibilității externe cât și în forma sensibilității interne". Este vorba de "specificitatea localizării geometrice euclidiene", respectiv "specificitatea substanțială" sau schema substanței 787. Or, în condițiile în care "știința ne face să luăm în considerare un obiect care
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Blaga poate fi asociată într-o anumită măsură cu ideea logicilor paraconsistente, prin anumite trăsături ce le așează în același orizont epistemologic mai larg822. În ambele cazuri este în joc o gândire favorabilă contradicției, în sensul integrării acesteia în structuri discursive care nu cad în non-sens. Teoreticienii paraconsistenței urmăresc să salveze logic teoriile ce cuprind contradicții și totuși nu sunt triviale. Teoriile care se construiesc pe formule dogmatice ar putea, probabil, să fie interpretate ca teorii paraconsistente. Ideea lui Blaga cu privire la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de înțelegere a lucrurilor"890. Din perspectiva paradigmei identitare, tipul acesta de gândire ascunde un fel de iraționalitate sau o falsă știință, lucru cu care Wunenburger nu este de acord. Nu există, în opinia sa, "un singur regim de raționalitate discursivă, de inteligibilitate științifică". "Dimpotrivă, se pare că dualitudinea poate să hrănească o altă știință, nu a cantității, ci a calității, nu a abstractului, ci a concretului, nu a diferențelor slabe sau tari, ci a diferențelor subțiri, labile, nodale. (...) Privind realul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
adevăr. Dincolo de toate complicațiile metodologice, ușor acceptabile, este zdruncinat chiar centrul de gravitație al subiectului rațional, ce a fost confundat mult timp și în mod exclusiv cu logica aristotelică"898. În cartea sa, Wunenburger se limitează să repereze câteva practici discursive unde se pot întrezări condițiile pentru o ieșire de sub jurisdicția canonului logico-gramatical clasic, în direcția unei tratări complexe, contradictoriale a realului. Există un determinism categorial al gândirii occidentale, pe care, se pare, îl comandă însăși construcția limbilor indo-europene și care
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a substanțelor în raport cu schimbările. Prin comparație, limbile amerindiene sau cele ale populațiilor Hopi cuprind structuri lingvistice ce surprind dinamismele lumii. Însă, Wunenburger crede că nu trebuie să ne resemnăm în fața acestui determinism categorial. Există chiar și în limbile indo-europene proceduri discursive "atipice, centrifuge, chiar transgresive" 899, ce permit o reprezentare mai complexă a lumii, în care să-și găsească loc diversitatea antagonistă sau contradicția dinamică. Chiasmele, cuplurile lexicale antonime, oximoronii etc., prezente în limbajul primilor gânditori presocratici, în retorica poetico-filosofică barocă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
un mediu diafan prin care se vede ca și cum nu ar conține nimic. Imagine absentă din vedere, și totuși o prezență ascunsă în transparență, învăluită în lumina care o dezvăluie. Imaginea e vălul transparent; dar ea însăși este învăluită de semnele discursive în care apare. Astfel că, pe de o parte, ea arată imposibilitatea apariției, constituindu-se ca posibilul inaparent al unui semnificabil originar. Pe de altă parte, ceea ce arată și face vizibil spune ceva, semnifică indirect, într-un mod ascuns. Înseamnă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
simplificată "până la un sistem redus de funcțiuni ale discursului"10. Funcția inaugurală nu aparține deja-rostitului, ci dincolo de el - sub el și înaintea lui - unei infra-rostiri transcendentale care abia iese din tăcere ori e posibilul însuși al tăcerii 11. Astfel încât fundarea discursivă în ordinea semnificațiilor ce articulează lumea poemului este pusă în suspensie. Decreația subiectivității și exfundarea limbajului nu mai (re)dau cuvântul poetului, ci - prin exfolierea ce pune cuvântul în abis - dezidentifică subiectul însuși. Reducție în urma căreia singura experiență posibilă este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi în starea unei continue prefaceri, în stare să vezi transformările pe care le imaginează lumina văzătoare. Cuvintele aproape că sunt de prisos, căci ceea ce se vede nu se rostește; se vede prin cuvântul de-rostit, destituit din ființa sa discursivă. A rosti "cum omul după om se prelungește,/ cum zidul dimineții lent se năruiește" nu aduce la înțelegere decât semnele imediat vizibile ale unor imagini care nu se susțin prin sine, nu ajung să se arate în lumina semnificabilului care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
primind la sine chipul noii realități care i se dăruiește: "starea autentică poetică este una universală, a ființei omenești în cosmos ajunsă într-un luminiș din care se vede limpede, se sesizează totul la un mod convingător liric intuitiv, nu discursiv rațional". Darul acesta însă nu poate fi mărturisit, vederea e fără rostire, ceea ce se vede nu se poate spune. Deși - sau tocmai pentru că - invizibilul se dă fără măsură ori cuprindere, chipul în care el se înfățișează este o apariție ne-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cel cu totul altceva, inegalabilul (de) neatins cu vorba ori cu vederea? Căci el nu se pune în fața ochilor, nu se depune în mărturie, nu are față pe care să o arate. Este Nu, negație nu doar a oricărei elocvențe discursive, ci și a oricărei imagini, omisiunea prezenței, anti-imaginea. Totuși un tu, ca instanță a vorbirii unui eu, dar nu în ipostaza de termen într-o relație dialogală, nici învestit cu statutul neutru de limbaj autonom, rostind de unul singur într-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Lângă dreapta ei plăsmuire - la marginea împărăției -, în fața acelui abur de sens pe care nu îl gândim, dar îl vedem în imaginea din care izvorăște lumina poemului. Creația in-formată (Grigore Hagiu) În poemul Diamant de Grigore Hagiu 40 țesătura semnelor discursive lasă să se întrevadă sensul prin seria imaginilor care îl prezintă intuiției comprehensive. Ceea ce se înțelege, în această primă înfățișare a lor în imaginația cititorului, nu e mai mult decât ecoul difuz al unei infra-realități, căci prin limbajul care le
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
retrasă în inaparentul unei rostiri care ni se dă în imaginație înainte și dincolo de cuvântul rostit al textului 43. Cuvântul nu numai că e privat de funcția sa referențială și de valența reprezentării; el e evacuat din chiar orizontul desemnării discursive, redus la tăcere și la nevedere. O reducție radicală care îi destramă corporeitatea poetică, o destituie până la firavul trup poetal al unor imagini abia - deja - posibile, așa cum se prefigurează ele în poemul Început de Gheorghe Istrate 44: "din lucruri pe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
comprimarea distanței se realizează prin exercițiul dificil de adoptare a perspectivei inverse, care deschide un alt unghi de vedere: "răstălmăcesc toate vorbele până ce nu mai înțeleg nimic/ până ce se limpezește apa din ligheanul de seară". Pentru început, experierea decuvântării, destructurarea discursivă; cuvântul nu mai exprimă un sens dat înțelegerii, rostitul abdică din orizontul unei denominații - acum - superflue. El se întoarce la rostirea în care nespusul prefigurează actul comunicativ, dar spune mai mult prin omisiunea referentului. Vorbele răstălmăcite până la întunecarea înțelegerii traduc
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]