KorAP: Find »[drukola/base=discursiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...173 174 175 ...188 >

4,692 matches

Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650

cărora se poate obține performanță discursivă. Deschiderea oferită de ideile celor doi autori va prilejui atât o trecere în revistă a principalelor tipuri de instanțe performative, cât și discutarea posibilității de a considera manipularea și seducția drept performanțe sau limite discursive, aparținând unui anumit nivel. Perspectiva rațională schițată va permite astfel o comparație cu structuri și strategii discursive care aparțin altor domenii, în special afective (a se vedea seducția). Distincția dintre persuadare (instanță extrem de importantă pentru oratorul preocupat de rezultat) și

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
trecere în revistă a principalelor tipuri de instanțe performative, cât și discutarea posibilității de a considera manipularea și seducția drept performanțe sau limite discursive, aparținând unui anumit nivel. Perspectiva rațională schițată va permite astfel o comparație cu structuri și strategii discursive care aparțin altor domenii, în special afective (a se vedea seducția). Distincția dintre persuadare (instanță extrem de importantă pentru oratorul preocupat de rezultat) și convingere (prima fază care conduce la acțiune, fiind semnificativă pentru emitentul interesat în primul rând de caracterul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
și a actelor (a cumpăra, a vota etc.), precum și prezența manipulării, persuadarea se rezumă la modificarea unei opinii printr-o dublă acționare − la nivelul rațiunii și la cel al afectelor. "Pătratul resurselor persuasive"543 realizează o posibilă încadrare a instanțelor discursive, cu următoarele categorii: "a vorbi frumos și corect", care conține probe, argumentarea, raționarea; "mecanisme de influențare", în care figurează abilitățile, seducția, viclenia, manipularea; "acte de limbaj și interacțiuni", ce cuprinde cuvintele, gesturile, schimburile, ritualurile și "ascendent personal", care include credibilitatea

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
mistificare, dezinformare, trucare în spațiul ideologic 548). Dacă eliminăm din definiția minciunii două componente care apar foarte des în analiza acestui concept necesitatea aserțiunii unei propoziții false și intenția de a înșela, ajungem la o înțelegere a minciunii ca mască discursivă: nu există minciună în lipsa unei secvențe discursive contra mentem. Într-o primă instanță, aceste sumare caracteristici ale minciunii o apropie teoretic de seducție și seducția, la rândul ei, conține trăsăturile plăsmuirii, iluzionării, amăgirii, metamorfozei. În viziunea lui Herman Parret, însă

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
Dacă eliminăm din definiția minciunii două componente care apar foarte des în analiza acestui concept necesitatea aserțiunii unei propoziții false și intenția de a înșela, ajungem la o înțelegere a minciunii ca mască discursivă: nu există minciună în lipsa unei secvențe discursive contra mentem. Într-o primă instanță, aceste sumare caracteristici ale minciunii o apropie teoretic de seducție și seducția, la rândul ei, conține trăsăturile plăsmuirii, iluzionării, amăgirii, metamorfozei. În viziunea lui Herman Parret, însă, seducția nu poate fi încadrată în această

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
unei aserțiuni care să contrazică această convingere și manifestarea unei intenții de comunicare fără să aibă neapărat o intenție de înșelare), seducția nu poate fi caracterizată prin discursivitate afirmativă și nici prin intenția comunicării. Seducția nu poate fi o mască discursivă și nici nu poate fi sinonimă minciunii, pentru că seducția implică metamorfoza răului în bine, a falsului în adevăr, transgresând opozițiile clare. Mai mult decât atât, "seducția este mai falsă decât falsul pentru că se folosește de semne, care sunt niște aparențe

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
de oameni"549. Dacă și în această accepțiune seducția pare a se încadra printre conotațiile minciunii din planul cultural sau estetic, totuși există cel puțin o diferență. Dacă în planul discursivității obișnuite adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția și manipularea tipuri de performanță discursivă sau doar limite ale unui discurs? Poate fi considerat seducătorul "Marele Manipulator", din moment ce creează o rețea în jurul subiectului seducerii? Utilizând trăsăturile manipulării descrise anterior, s-ar putea interpreta seducția ca pe o formă a manipulării? Herman Parret răspunde negativ acestor

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
susținerea posibilității și actualității unei teorii seducătoare a limbajului, chiar dacă este conștient că reinventarea unei noi faze "aurorale" a seducției este un proiect puțin realizabil în sfera discursului public. În spirit postmodern, Baudrillard propune practicarea unui alt tip de interes discursiv care să deturneze și să delegitimeze raporturile de subordonare logică și ierarhică, specifice discursului tradițional. Pentru că nu poate surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, logica clasică îi apare filosofului ca fiind opresivă, astfel încât o logică a ambivalenței i se

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
Pentru că nu poate surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, logica clasică îi apare filosofului ca fiind opresivă, astfel încât o logică a ambivalenței i se impune ca o alternativă viabilă, capabilă de a reține mai multe aspecte esențiale. Această "destabilizare" discursivă, realizată de către conceptul de seducție, acționează, după cum am văzut, printr-o diminuare vizibilă a logicii noncontradicției, determinând chiar atracția termenilor opuși, cu efecte asemănătoare deconstrucției derridariene. În acest punct, în tradiție tel-quel-istă, Baudrillard va privilegia conceptul de scriitură, care, în

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
elemente de bază. Cu alte cuvinte, în grila hermeneutică baudrillardiană, sugestia ce ni se oferă este aceea de a schimba paradigma "banală" cu cea "fatală", pentru ca un discurs să fie cu totul altfel receptat. 6.4. Seducție, scriitură și performanță discursivă Pentru Jean Baudrillard, discursul poartă întotdeauna cu sine dorința de a produce sens, pe când limbajul și scriitura nu sunt decât forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate se poate observa că acest termen corespunde unei strategii discursive postmoderne de "destituire" a logos-ului și a tuturor mecanismelor de argumentare, care, prin înșiruirea coerentă a unor idei și categorii fixate de tradiția filosofică, atestau practic un sistem de gândire. Baudrillard vizează posibilitatea alcătuirii unei teorii seducătoare a limbajului

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
alcătuirii unei teorii seducătoare a limbajului care să depășească definitiv contrastele reglate, legăturile clasice de distincție și de echivalență, și astfel să instituie ca regulă a jocului duelul și reversibilitatea. În viziunea filosofului francez, este necesară atestarea unei alte intenționalități discursive, care să facă trecerea de la raporturile de subordonare logică și ierarhică, specifice discursului tradițional, la un lanț al suplementelor (ca în perspectiva derridariană) care să asigure "suprimarea ce menține" semnele și termenii. Logica clasică nu surprinde toate relațiile din interiorul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
a structurilor și cadrelor vechi de raționare este realizată de către noțiunea de seducție, care acționează printr-o diminuare vizibilă a logicii noncontradicției, determinând atracția termenilor opuși, "derutarea" lor reciprocă prin operația de deturnare a sensului din matricea sa. Această mișcare discursivă vine să ateste un întreg deziderat postmodern de răsturnare a așa-ziselor ierarhii "naturale" și a totalizării, utilizând orice mijloace textuale pentru a demonstra că semnificațiile sunt propriile noastre creații. Punând sub semnul întrebării standardele clasice de judecată, precum și fundamentele

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
acest context, se poate realiza o paralelă între noțiunea de deconstrucție, așa cum apare ea la Jacques Derrida, și termenul de seducție folosit de către Jean Baudrillard. Această apropiere este utilă atât pentru a sesiza cum acționează un concept într-un cadru discursiv, cât și pentru a surprinde mizele și scopurile urmărite de către autor prin intermediul caracteristicilor pe care i le postulează. Noțiunea de seducție, ca și aceea de deconstrucție, fac dovada, prin importanța pe care cei doi filosofi le-o acordă și prin

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
asemenea, de propunere a unuia nou. Acelui declarat omor simbolic din câmpul ideilor, îi corespunde, ca strategie de deturnare a clasicului punct de vedere, acțiunea termenului de seducție, care, așa cum s-a observat, are un spectru larg, de la cel strict discursiv, la cel social, politic sau mediatic. Teoretizarea seducției ca pe o variantă radicală a respingerii sistemului și a categoriilor vine în sprijinul teoriilor care susțineau existența, la Baudrillard, a unei rupturi radicale cu modernismul. Construcția propriului discurs în jurul temelor simulacrului

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
a intenționat să aplice această caracteristică limbajului însuși exponențializarea inflației în chiar interiorul limbajului ia forma seducției care conduce la indiferențierea și chiar eliminarea sensurilor. Pentru Michel Foucault, de asemenea, sciziunea lume/discurs trimite la conștientizarea violenței pe care universul discursiv o impune asupra ordinii lucrurilor; discursul este o practică care se bazează pe structuri de valabilitate locală și nu absolută. Derrida observă că în discurs se realizează un amestec între concepte, filosofeme și metafore sau miteme; cum prin procesul de

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
obligatorii și scopuri precise. Astfel, "seducția nu este o temă care să se opună altora sau care să dea răspuns altor teme. Seducția este ceea ce seduce, atâta tot"562. Respingând capcana unei logici bivalente, Baudrillard transformă seducția într-un operator discursiv care dezvoltă tensiunea dintre termenii folosiți pentru a crea relații conceptuale noi. Pentru Derrida, deconstrucția nu reprezintă o anulare a dualităților sau eterogenităților și nu vizează o căutare a esențelor, un fundament dincolo de termenii opuși sau singulari. Din perspectiva lui

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
Prin intermediul proiectului său deconstructivist, Derrida se situează împotriva structurii ca închidere, centralitate, prezență plină. În concepția sa, a deconstrui înseamnă a trata ideile nu ca pe niște entități definitive care conțin adevăruri, ci ca pe niște simptome ale unor interese discursive care trebuie relevate. Într-un mod similar, Baudrillard introduce termenul de seducție și pentru a provoca destabilizarea ideii de sistem care ar închide semnele și sensurile în limitele unor cadre date. Deconstrucția derridariană este intrinsecă textului examinat, la fel cum

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
metalimbaj, astfel încât discursul de tip filosofic este alăturat discursului de tip critic prin intermediul unor operații textuale comune; seducția produce, de asemenea, o serie de efecte critice prin relevarea limitelor la care este redus limbajul în înțelegerea sa obișnuită. Ambele operații discursive propuse de către cei doi gânditori sunt instrumente originale de interpretare a unor texte și de critică mai mult sau mai puțin deschisă a unei tradiții filosofice sau a anumitor modalități de scriere și înțelegere a unor concepte foarte des discutate

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
datele "vechii" filosofii. Cu toate că vrea să deconstruiască discursul și să deturneze toate conceptele filosofice, seducția se confruntă cu riscul de a deveni, la rândul său, un termen "tare", asemănător celor pe care le-a deturnat. Chiar dacă numărul asemănărilor dintre efectele discursive ale celor două strategii descrise este mare, nu se poate susține în nici un caz identitatea lor. Fiecare dintre ele este teoretizată în mod diferit, în vederea argumentării unor scopuri distincte (respingerea metafizicii prezenței, respectiv sugerarea unei alte perspective asupra limbajului). În

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
perspective asupra limbajului). În plus, Jacques Derrida transformă deconstrucția într-o modalitate generală de receptare și lecturare a majorității textelor, în timp ce Jean Baudrillard nu consideră seducția o grilă generală de interpretare, ci o inserează în scrierile sale alături de alte operații discursive. De asemenea, dacă Derrida decriptează mecanismul deconstrucției, dezvoltând componentele sale, Baudrillard nu descrie vreun mecanism unic al seducției, ci mai degrabă consecințele sale. Chiar dacă Herman Parret descoperă o logică a seducției, aceasta este în special aplicabilă etapei estetice și interpretării

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
că deține un tip special de discurs, care, în același timp, expune și ilustrează temele și conceptele, explicația sau introducerea lor fiind aproape simultană ocurenței acestora în propriul text. Deși și pe parcursul acestei lucrări au fost subliniate procedeele retorice și discursive utilizate de către Baudrillard, pentru această secvență a demersului se impune o rapidă trecere în revistă a câtorva dintre cele mai reprezentative sau utilizate strategii care îi subîntind scriitura și o fac în același timp postmodernă. În această direcție a analizei

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
câtorva dintre cele mai reprezentative sau utilizate strategii care îi subîntind scriitura și o fac în același timp postmodernă. În această direcție a analizei, interesul este acela de a observa în ce măsură abordările baudrillardiene au condus la o serie de performanțe discursive specifice. Cu alte cuvinte, există o serie de modificări discursive care ar proveni din adaptarea scriiturii la teoriile prezentate? Ce consecințe în planul limbajului derivă, de pildă, din postularea simulării și a hiperrealității? Procesului de implozie prin care este caracterizată

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
subîntind scriitura și o fac în același timp postmodernă. În această direcție a analizei, interesul este acela de a observa în ce măsură abordările baudrillardiene au condus la o serie de performanțe discursive specifice. Cu alte cuvinte, există o serie de modificări discursive care ar proveni din adaptarea scriiturii la teoriile prezentate? Ce consecințe în planul limbajului derivă, de pildă, din postularea simulării și a hiperrealității? Procesului de implozie prin care este caracterizată lumea în care trăim, restructurărilor determinate de viteza transmiterii informației

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]